16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Zilnice: 25 ianuarie 2021

CNE: „Solicităm actualizarea ordinului privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie”

Consiliul Național al Elevilor solicită actualizarea ordinului privind organizarea cursurilor pe timp de pandemie, până pe data de 30 ianuarie. "Consiliul Naţional al Elevilor a salutat încă de la bun început măsura redeschiderii şcolilor în mod descentralizat, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă. Nu putem trece cu vederea, însă, faptul că la aproape două săptămâni de la acest anunţ,...

Șeful IPJ Gorj s-a vaccinat împotriva Covid-19

Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, comisarul-șef Decebal Drăghiea, s-a vaccinat, în această dimineață, împotriva Covid-19. Acesta a făcut public momentul vaccinării pe pagina sa de socializare, cu gândul de a-i mobiliza și pe colegii săi să se imunizeze împotriva noului coronavirus.

Elevi din Târgu-Jiu, invitați la o întâlnire ”pe nevăzute” cu o carte

Elevi de la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” și de la Liceul Teologic din Târgu Jiu vor participa, în perioada 25 ianuarie - 24 februarie, la Proiectul ”Blind date cu o carte”. Proiectul este desfășurat de Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, în parteneriat cu cele două licee din Târgu-Jiu, și are rolul de a consolida echipa, relația dintre participanți și facilitatori...

Prinși la furat de cărbune

Polițiști din cadrul Postului de Poliţie Urdari au prins în flagrant delict, în cariera Urdari, trei persoane de sex masculin, cu vârste cuprinse între 36 și 68 de ani, toți din comună, în timp ce sustrăgeau cantitatea de aproximativ 1,5 tone de cărbune lignit bulgări. Întreaga cantitate de cărbune a fost lăsată în custodia unității miniere Peșteana, iar în cauză...

Protest spontan la Liceul de Arte din Târgu Jiu

Începând de la ora 14.00, profesori, elevi și reprezentanți ai părinților au ieșit în față Liceului de Arte din Târgu Jiu pentru un protest spontan. Protestul are legătură cu decizia ISJ Gorj de a desființa o clasa a liceului cu profil vocațional. Una din clasele a IX-a ale unității de învățământ ar dispărea din schema educațională de anul viitor....

9 infectări și încă un deces provocat de COVID-19, în Gorj

În data de 25 ianuarie 2021, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:     687 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;   5583 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 5192 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 273 persoane au decedat.        De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai fost înregistrat un...

Amendați după un majorat

Nu au ținut cont că petrecerile sunt interzise, în această perioadă, din cauza pandemiei de coronavirus, așa că au organizat și participat la un majorat. În urma participării la eveniment, 14 persoane au fost amendate. ,,Polițiști din cadrul din cadrul Poliției Orașului Tismana s-au deplasat la o locație privată, de pe raza comunei Padeș, satul Cloșani, ocazie cu care au...

Gorjul, sub cod galben de vânt

Interval de valabilitate: 25 ianuarie, ora 10:00 – 25 ianuarie, ora 19:00 Fenomene vizate: intensificări ale vântului Zone afectate: conform textului și hărții       În intervalul menționat, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55...65 km/h și izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini...

Accident mortal la Albeni

Un bărbat de 77 de ani si-a pierdut viața, în urmă cu puțin timp, după ce a fost acroșat de un autoturism, în timp ce traversa neregulamentar DN 675 Albeni. ,,Victima a transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă din cauza leziunilor suferite, bătrânul a decedat", a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Tăriceanu, inculpat în dosarul de luare de mită

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton, la data faptei prim ministru al Guvernului României, pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită. În ordonanţa procurorilor se arată că există date şi probe din care rezultă...

Tichete sociale pentru zeci de motreni

Primăria Municipiului Motru, prin Serviciul de Asistență Socială, a identificat un număr de 62 persoane ce pot beneficia de tichete sociale pentru sprijin educațional (valoarea unui tichet fiind de 500 lei) și 7 persoane pentru tichete sociale de grădiniță (valoarea unui tichet fiind de 100 lei). De asemenea, au fost distribuite 73 de tichete sociale pe suport electronic ”Mese Calde”...

Câți români s-au programat până acum la vaccinare

Peste 857.00 de români s-au programat până acum la vaccinare, în cadrul etapei a doua de vaccinare anti-COVID, anunță Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

38 de pacienți infectați cu COVID-19, internați la SJU Târgu Jiu

La data de 25.01.2020 situatia pacientilor suspecti sau confirmati cu noul COVID-19 este dupa cum urmeaza (conform raportarii serviciului SPIAM de la ora 8:00): Locatia din strada A.I. Cuza (Pasarela): • 29 pacienti confirmati (nr total paturi disponibile 74) • 9 pacienti la nivelul compartimentului de Terapie Intensiva (nr total paturi disponibile 12) Locatia de pe strada Tudor Vladimirescu: • 3 pacienti suspecti izolati...

SJU: A început administrarea rapelului la vaccinul anti-COVID-19

"Astăzi, 25.01.2021, ora 8:00 a început campania de adiministrare a rapelului vaccinului anti COVID-19 in cadrul SJU Tg.-Jiu Pentru urmatoarele trei saptamani activitatea centrului de vaccinare se va concentra pe administrarea rapelului pentru cele 2243 de persoane care au primit prima doza dar concomitent se vor efectua si vaccinari cu prima doza a vaccinului produs de firma Pfizer conform...

71 de angajați din educație, vaccinați

Conform datelor centralizate de IȘJ Gorj, până la această dată s-au vaccinat 71 de angajați din învățământul preuniversitar gorjean (cadre didactice - 52, cadre didactice auxiliare - 8, personal nedidactic - 11). Alți 1488 de angajați din educație sunt programați la vaccinare.

Primăria Săulești recrutează un inspector la Compartimentul Agricol

Primăria comunei Săulești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcției publice de execuție, vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Compartimentului Agricol. Candidații trebuie să îndeplinescă condițiile generale prevăzute la art. 465, alin. 1, din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Proba scrisă a concursului va consta în redactarea unei lucrări și...

Se caută încă economia la fondul de salarii pe 2020! Voucherul de vacanță la CEO crește la 2300 de lei

Comisia Mixtă Administrație-Sindicate, întrunită, vineri, a pus în discuție și economia la fondul de salarii pe anul trecut. Nu se cunoaște încă suma, iar administrația a cerut un răgaz de o săptămână să vehiculeze o sumă ori nimic La ședință au participat titularii de la sindicate și membri ai Directoratului CEO. Comisia Mixtă s-a întrunit, vineri, pentru prima dată în...

Întrebări pentru șefii CE Oltenia despre accidentul tehnic de la Jilț Nord

Deputatul USR Gorj, Radu Miruță, vrea să afle răspunsuri oficiale despre alunecarea de teren de la Cariera Jilț Nord, ce a dus la avarierea circuitelor de transport și la închiderea totală a carierei. Parlamentarul vrea să afle, în primul rând, valoarea pagubelor și dacă accidentul tehnic a fost anunțat organelor abilitate. „Pe 5 ianuarie 2021, la cariera Jilț Nord s-a produs...

CEO dă bani pentru prosoape spălate și apretate

Complexul Energetic Oltenia cumpără servicii de spălare, călcare și apretare articole de lenjerie pentru reprezentanța din București. Procedura de achiziție este cumpărare directă, iar valoarea estimată a contractului este de 4.000 de lei, fără TVA. Imobilul din București dispune de șapte camere de cazare, aici având loc ședințele acționarilor Complexului Energetic Oltenia. Contractul se va semna pe o perioadă de un...

Numărul maxim de elevi din clasele de-a IX-a, micșorat. Planurile de școlarizare, refăcute până la începutul lunii februarie

În anul școlar 2021 – 2022, numărul elevilor din fiecare clasă de-a IX-a va fi mai mic. Reducerea numărului de elevi în clasele de început de ciclu liceal este prevăzută într-un ordin semnat de ministrul Educației, Sorin Mihai Câmpeanu, și publicat, vineri, în Monitorul Oficial. Inspectoratele școlare au acum termen până pe 1 februarie pentru a reface proiectele planurilor...

S-a oprit cu mașina în șanț. Șoferul era băut

Un bărbat de 50 de ani, din Târgu-Jiu, s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat băut la volan și a ajuns cu mașina într-un șanț. Evenimentul a avut loc, sâmbătă seara, pe raza localității Bârsești. ,,Un bărbat de 50 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost depistat conducând un autoturism pe raza localităţii Bârsești având o concentratie...

O zi memorabilă pentru bicentenarul «Tudor Vladimirescu»! – Desfăşurarea sărbătoririi Proclamaţiei de la Padeş!

În întâmpinarea bicentenarului Revoluţiei de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, pentru a omagia momentul care a reprezentat începutul mişcării de eliberare naţională şi socială de acum două veacuri, sâmbătă, 23 ianuarie 2021, la Monumentul de la Padeş a avut loc o mare adunare populară la care au participat câteva sute de oameni, în prezenţa reprezentanţilor administraţiei publice judeţene...

Debusolant! Craiova a uitat să câştige şi arată tot mai rău

Universitatea Craiova a jucat doar o repriză în partida cu Viitorul, iar oltenii au bifat un nou egal care îi îndepărtează de primele două echipe. Trupa lui Corneliu Papură a remizat pe teren propriu cu echipa lui Mircea Rednic (1-1). Paul Papp a marcat în prelungirile primei reprize după un corner, dar Andrei Artean i-a readus pe ,,marinari” în...

Alegeri la PMP, în martie

Colegiul Național al PMP a decis, sâmbătă, la Sinaia, organizarea Congresului formațiunii în perioada 6-7 martie. Congresul este organizat pentru alegerea unei noi conduceri naționale și stabilirea direcției politice pe care partidul o va asuma în continuare. PMP nu a făcut pragul electoral de 5% la parlamentare, iar liderul formațiunii, Eugen Tomac, a demisionat din funcție. „PMP, prin cei peste 2.000 de...

24 Ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Române

Un moment cu mari reverberații în istoria noastră este 24 ianuarie, zi simbolică în procesul de refacere a Daciei milenare care s-a destrămat în urma cuceririi romane. Un prim pas în această direcție a fost făcut de carpi și costoboci, dacii din părțile de răsărit cunoscute mai târziu sub numele de Moldova, care, după moartea împăratului Traian în anul...

Cojocaru taie-n carne vine! L-a pus pe liber pe cel mai vechi ,,pandur”

Antrenorul Călin Cojocaru a decis să renunţe la mai mulţi fotbalişti înainte de cantonamentul de la Timişoara. Vineri, delegaţia Pandurilor a plecat spre Banat, dar fără câţiva jucători, care au aflat în ziua cu pricina că nu mai fac deplasarea. Printre ei s-au aflat Alexandru Vasilescu, Andrei Tănăsoiu, Leonard Gheorghe şi Eduard Simionescu. Alexandru Cuţitoiu, unul dintre căpitanii echipei...

Primăria Țicleni angajează șofer pentru microbuzul școlar

Primăria orașului Țicleni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de șofer (microbuz școlar). Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare....

Schimbări la secţia de baschet

CSM Târgu Jiu a pierdut ambele partide disputate în cadrul turneului de la Focşani, iar la echipa de baschet ar putea avea loc schimbări în perioada următoare. Eşecurile sunt cu atât mai dureroase cu cât vin în faţa unor contracandidate la rămânerea în Liga Naţională de Baschet. Este vorba despre CSM Miercurea Ciuc (62-69) şi CSM Focşani (87-62). Imediat...

Viitorul, al doilea succes din amicale

Viitorul Târgu Jiu a câştigat, sâmbătă, primul amical jucat la Sânmartin. Echipa lui Flavius Stoican s-a impus cu 1-0 în meciul jucat cu arădenii de la Crișul Chișineu Criș (Liga 3). Singurul gol al meciului a purtat semnătura lui Daniel Paraschiv, în minutul 73. Partida s-a desfăşurat pe terenul sintetic de la LPS Oradea. ,,Am jucat pe teren sintetic și...

Webinare gratuite pentru profesori pe tema noilor modele de subiecte pentru Evaluarea Naționale

Profesorii care doresc să se specializeze în noua formă de Evaluare Națională, concepută după programa școlară în vigoare, care urmărește și competențele evaluate la testările PISA, sunt invitați să participe la webinarele organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Înscrierile sunt deschise până pe 4 februarie. Cele două mari teme abordate în cadrul webinarelor sunt concepute pentru a oferi...

Primul Sistem Informatic Național pentru Adopție, în curs de implementare

Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA) în calitate de beneficiar implementează, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) și Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR), proiectul cu titlul „Sistem Informatic Naţional pentru Adopţie – SINA”. În cursul zilei de joi, 21 ianuarie 2021, a avut loc conferința de lansare în cadrul unei întâlniri online...

Ca la noi, la nimeni – Proteste împotriva înghețării salariilor și pensiilor!

Motto: „Eterna gâlceavă a guvernării, proteste interminabile, cabaretul parlamentar și circul mediatic. Iată icoana democrației noastre!” Valeriu Butulescu Din Vorbe în vânt(2018) În Sfânta zi de Duminică, 24 ianuarie 2021, ar fi fost cazul să fie sărbătorită Mica Unire. Cea dintre Principatele Române: Țara Românească și Moldova. Fiind noi, cei din România, aflați a nu știu câta oară cu Stare de alertă,...

Modificări în Metodologia privind mobilitatea personalului didactic

Modificarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat a dus la o decalare a activităților specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar). Astfel, potrivit Ordinului 3165/2021 pentru modificarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2021-2022,...

„Unirea cea Mică” – 24 ianuarie 1859

„De vrei să ştii cine ai fost, istoria învaţ-o pe de rost”! Istoria multimilenară a poporului nostru are, ca principală coordonată, ideea şi lupta pentru Unire şi Unitate „ în cuget şi simţiri”, în spaţiul Carpato- Danubiano- Pontic. Pentru înaltul şi mereu perenul ideal de Unire şi de Unitate au luptat, la vremea lor, printre mulţi alţii: Mihai Viteazul, voivodul Unificator,...

Președintele CJ Gorj – membru supleant în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa

Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, a fost ales membru supleant în cadrul Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa. Aceasta este o instituție consultativă a Consiliului Europei. Congresul Puterilor Locale și Regionale din Europa este format din 636 aleși locali - consilieri regionali și municipali, primari și președinți de regiuni/provincii, reprezentând mai mult de 200.000 de colectivități din 47...

O nouă licitație pentru liftul spitalului

Un nou lift va fi montat la spitalul din orașul Rovinari. Este vorba despre un ascensor de 1.250 de kilograme, fără însoțitor. Valoarea estimată a contractului este de 192.000 de lei, fără TVA, pentru achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a liftului la intrarea principală din spital. „Puțul în care urmează să fie instalat noul ascensor este liber, însă...

Prestații sociale de peste 23 de milioane de lei, achitate de AJPIS, în această lună

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a încheiat săptămâna trecută procedura de achitare a tuturor prestațiilor aferente lunii decembrie 2020, valoarea totală a acestora depăşind suma de 23,6 milioane de lei. Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 75.092 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna ianuarie 2021, valoarea plăţilor efectuate de...

Universitățile, somate să desemneze responsabilii ce fac programările la vaccinarea anti-COVID-19

Ministerul Educației a transmis o notă către toate universitățile din țară, implicit și către Universitatea ,,Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu pentru desemnarea unei persoane responsabile cu înregistrarea instituţiei de învăţământ superior pe platforma destinată campaniei de vaccinare anti-COVID-19, centralizarea datelor de identitate şi programarea la vaccinare a personalului angajat în respectiva instituţie. ,,Vă informăm că potrivit Strategiei de vaccinare împotriva COVID-19...

MADR: O altă sub-măsură de finanțare, prelungită până la 31 martie

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță prelungirea sesiunii de depunere a cererilor de finanţare din cadrul Măsurii 4 - Investiţii în active fizice, sub-măsura 4.2 Sprijin pentru investiţii în procesarea/ marketingul produselor agricole - componenta investiţii în abatoare de capacitate mică în zona montană până la data de 31 martie 2021, ora 16.00. Pentru accesare, solicitantul trebuie să: demonstreze încadrarea...

Anul ,,Tudor Vladimirescu” – 200 – Întru eternitatea lui Tudor Vladimirescu, personalitate marcantă a istoriei naționale, o mândrie a Gorjului și a Olteniei (II)

Vasile Voiculescu evocă personalitatea eroului național în poezia ,,Tudor”, scrisă în 1927: ,,El trece cu hainele morții-mbrăcat/ S-abată din țară zăporul zaverii.../ Dar duhul iuțimii l-a întunecat/ De pare că-i norul cu grindeni al verii”. Poetul Virgil Carianopol scrie un ciclu în volumul ,,Scară la cer ”(1940) din care face parte și poezia ,,Tudor Vladimirescu“: ,,Toți l-au lovit, toți...