18.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Arhive Zilnice: 10 decembrie 2020

Șeful Postului de Poliție Scoarța, REȚINUT

George Ciulavu, șeful postului de poliție din Scoarța, a fost reținut, în această seară, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Acesta este acuzat  de  favorizarea infractorului, fals intelectual și  cercetare abuzivă. Potrivit unor surse, omul legii ar fi intervenit întru-un dosar de lovire și alte violențe, încercând să oblige unul dintre martori să își schimbe cele declarate. Revenim...

Rafila, infectat cu coronavirus

Medicul Alexandru Rafila a anunţat, astăzi, că a fost confirmat cu noul coronavirus, după ce și soţia sa primise acest diagnostic. ,,S-a confirmat infecţia şi în cazul meu, asta e situaţia. Am infecţia, s-a confirmat a doua zi după ce am intrat în izolare. Sunt ok, după cum puteţi să vedeţi, mă simt bine", a spus Rafila, la Antena 3.

Lista țărilor din zona galbenă pentru care se impune carantina de 14 zile, actualizată

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat, în această seară, lista ţărilor/ zonelor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune carantina la domiciliu/ locaţia declarată pentru 14 zile. În zona galbenă se află următoarele ţări/ zone: * Georgia * Serbia * Luxemburg * Croaţia * Muntenegru * Lituania * San Marino * Andorra * Slovenia * Curacao * Statele Unite ale Americii * Ungaria * Polinezia Franceză * Suedia * Belize * Liechtenstein * Macedonia...

38 de pacienți cu COVID-19, internați la SJU Târgu Jiu! Alți zeci, suspecți!

La data de 10.12.2020 situatia pacientilor suspecti sau confirmati cu noul COVID-19 este dupa cum urmeaza (conform raportarii serviciului SPIAM de la ora 8:00): Locatia din strada A.I. Cuza (Pasarela): • 26 pacienti confirmati (nr total paturi disponibile 74) • 12 pacienti la nivelul compartimentului de Terapie Intensiva (nr total paturi disponibile 12) Locatia de pe strada Tudor Vladimirescu: • 8 pacienti suspecti izolati...

Cauți cadouri de sărbători? Intră pe Jolize și descoperă cele mai frumoase poșete și accesorii de dama la reduceri!

Se apropie sezonul sărbătorilor de iarnă, iar cadourile pentru cei dragi reprezintă maniera ta de ați exprima afecțiunea și prietenia. Gențile și accesoriile de damă pot deveni cadoul potrivit pentru soție, mamă sau prietene. Dacă ești o doamnă sau o domnișoara care ține la ținuta și prestanța sa, îți poți îmbogăți vestimentația alegând din colecția de poșete și genți...

Starea de alertă va fi din nou prelungită

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a declarat că în următoarea ședință de Guvern va fi prelungită starea de alertă la nivel național. Întrebat dacă vor fi noi restrictii de sărbători, Nicolae Ciucă a răspuns: „În această după-amiază va avea loc ședința CNSU. Ceea ce vă pot spune este că Guvernul interimar pe care îl conduc nu poate să ia decizii care...

Bani de la Guvern pentru reabilitarea unor drumuri din Târgu-Cărbunești

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a aprobat transferul sumei de peste 3,43 milioane de lei pentru lucrări realizate la cinci obiective de investiții care au în vedere: 👉 zid de sprijin în satul Poiana Codrului din comuna Crucișor (jud. Satu Mare) – 247.413,28 lei; 👉 reabilitarea infrastructurii rutiere afectate de inundații în comuna Forăști (jud. Suceava) – 1.590.635,76...

Încă 20 de gorjeni, infectați cu noul coronavirus

În data de 10 decembrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:      746 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;    4640  persoane confirmate cu COVID-19 din care: 4287 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 225 persoane au decedat.          De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte...

GCS: 7.067 de noi infectări cu COVID-19, în România

7.067 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în urma efectuării a 31.437 de teste la nivel naţional, a transmis, în urmă cu scurt timp, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Pe teritoriul României, au fost confirmate, până în prezent,...

Orban: Va fi un guvern suplu

Viitorul guvern va fi unul suplu, care va avea maximun 18 ministere, a anunțat președintele PNL, Ludovic Orban. Negocierile cu USR-PLUS și UDMR vor începe sâmbătă.  ​„România are nevoie cât mai rapid de învestirea unui guvern. Vom negocia pe mai multe paliere: programul de guvernare, structura guvernului, o să existe o negociere și referitoare la parlament, comisii”, a spus Orban. „Există...

Sediu nou pentru Garda de Intervenție Bumbești-Jiu

Începând de astăzi, Garda de Intervenție Bumbești-Jiu, subunitate componentă a ISU Gorj, își va desfășura activitatea într-un nou sediu, echipat și dotat modern prin sprijinul Primăriei Bumbești-Jiu și Consiliului Județean Gorj. ,,Pregătirea profesională și pregătirea fizică a pompierilor militari care încadrează această subunitate se făcea cu dificultate din cauza spațiilor insuficiente ale vechiului sediu și a condițiilor pe care le...

Rezultatele finale ale alegerilor parlamentare

Rezultatele finale anunțate de Biroul Electoral Central confirmă că PSD a obţinut cele mai multe voturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie. Camera Deputaților: PSD - 28,90% PNL - 25,19% USR - PLUS - 15,37% AUR - 9,8% UDMR - 5,74% Senat: PSD - 29,32% PNL - 25,58% USR - PLUS - 15,86% AUR - 9,17% UDMR - 5,89% Prezența la vot a fost scăzută, de 33,24%. În Gorj, rezultatele sunt următoarele: Camera Deputaților: PSD -...

ANOFM, la ceas aniversar! Vezi mesajul președintei!

"Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă aniversează, în data de 10 decembrie, 22 ani de activitate pe parcursul cărora s-a adaptat continuu la nevoile societății şi economiei româneşti. Momentul aniversar este deopotrivă unul de reflecție și evaluare, precum și de proiecție, cu atât mai mult cu cât, în acest an, Serviciul Public de Ocupare a răspuns cu promptitudine...

În arestul IPJ Gorj, după ce a condus băut și fără permis

Un tânăr de 19 ani, din Negomir, a ajuns în arestul IPJ Gorj, după ce a fost prins de polițiști conducând fără permis și băut. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în noaptea de 8/9 decembrie a.c., tânărul ar fi condus un autoturism pe DJ 674 B Nucetu, fără a poseda permis de conducere auto pentru nicio...

Aproximativ 1800 de articole pirotehnice, confiscate. Dosar penal pentru un tânăr de 19 ani

Polițiști din cadrul  Secției 9 Poliție Rurală Novaci au organizat și desfășurat pe raza comunei Bengești-Ciocadia, o acțiune în baza planului ,,Foc de artificii 2020/2021”. ,,Cu această ocazie, polițiștii au identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Bustuchin, care ar fi oferit spre vânzare, dintr-un autoturism, un număr de 1789 articole pirotehnice deținute fără drept, respectiv petarde și baterii...

78 de centre mobile de vaccinare anti-COVID-19, în țară

Potrivit unui comunicat al Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, un număr de 352 de centre fixe pentru vaccinarea personalului medical şi a celui medico-social, 663 de centre fixe şi 78 de centre mobile pentru vaccinarea celorlalte categorii ale populaţiei au fost identificate până în prezent.

Webinar dedicat intervenției logopedice în cazul preșcolarilor și elevilor

Astăzi, începând cu ora 15:00, în cadrul sesiunilor online de îndrumare și consiliere din seria #EducațiaContinuă va avea loc webinarul dedicat intervenției logopedice în cazul preșcolarilor și școlarilor din învățământul de masă. Acesta va putea fi urmărit live, atât pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, cât și pe canalul său de Youtube. Webinarul va fi moderat de lector...

Angajări la Primăria Bălești

Primăria comunei Bălești organizează concurs organizează concurs de recrutare pentru ocuparea funcțiilor contractuale de execuție, vacante, de consilier achiziții publice și inspector asistent la Compartimentul Strategii de Dezvoltare Regională și și Integrare Europeană. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Ziua internațională a drepturilor omului

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în fiecare an pe 10 decembrie, ziua în care Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat, în 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Document de referinţă, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă drepturile inalienabile pentru toţi oamenii - indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură,...

SURSE: Deputat, viitor director al Direcției de Patrimoniu!

Protocolul de colaborare dintre PNL și Pro România din Consiliul Local Târgu-Jiu îl va propulsa pe deputatul Alin Văcaru, după ce își va încheia mandatul în Parlamentul României, în funcția de director executiv al Direcției Publice de Patrimoniu, susțin surse politice. Numele lui Alin Văcaru, liderul organizației Gorj a Pro România, este vehiculat ca fiind cel care va ocupa postul...

Jaful bancomatului de la Polovragi se judecă la Petroșani!

Ping-pong jucat în ultimele luni cu dosarul în care doi tineri au fost trimiși în judecată de procurorii din Novaci pentru jaful comis în urmă cu un an și ceva la sucursala CEC Bank din Polovragi, când o parte din clădire a fost aruncată în aer pentru ca hoții să aibă acces la bancomatul în care se afla o...

Minerii, fără echipamente de iarnă. Achiziție reluată!

Probleme pentru Complexul Energetic Oltenia în achiziționarea echipamentului de iarnă pentru mineri și energeticieni. Angajații s-au plâns că nu au primit încă salopetele de iarnă, deși temperaturile au scăzut considerabil. A apărut însă o problemă la achiziție, iar Complexul Energetic Oltenia a ieșit cu explicații. „Având în vedere articolele apărute în presa locală cu privire la achiziționarea echipamentului individual de...

Patron din Novaci, cercetat de polițiști

Un patron în vârstă de 65 de ani, din Novaci, este cercetat de oamenii legii, după ce a fost prins comercializând petarde fără ca societatea să fie autorizată. ,,Cu ocazia controalelor efectuate, la o societate comercială din orașul Novaci, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 65 de ani, din orașul Novaci, administrator al societății comerciale, ar fi...

Spiru Haret în Vrancea

Doctor în matematici la Sorbona în 1878 (primul străin care obţine acest titlu ştiinţific în Franţa), cu o teză citată şi astăzi în lucrările de specialitate ca un punct de reper în tratarea mecanicii cereşti, Spiru Haret avea să devină cel mai mare reformator al şcolii româneşti. Numit profesor universitar la numai 27 de ani şi membru corespondent al Academie,...

Educaţia şi Lecţia de viaţă… a scrutinului parlamentar! – «Președintele și-a exprimat clar, în mod frecvent, preferințele sale politice în intervențiile publice făcute în perioada premergătoare alegerilor»!

Scrutinul parlamentar din ziua de 6 decembrie 2020 poate fi socotit o veritabilă «road-map» (foaie de parcurs) a viitorului scenei politice româneşti, deoarece a demonstrat că şi în politică sunt posibile şi chiar necesare operaţii de cosmetizare a combinaţiilor forţelor politice care domină şi fascinează la un anumit moment dat, ceea ce ne proiectează pe noi, alegătorii, în dulci...

Restricții ridicate parțial la Țicleni

Doar două localități din județul Gorj se mai află în scenariul roșu. Este vorba despre Arcani și Stănești, în prima comună rata de infectare cu noul coronavirus fiind de 4,36 cazuri la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj a decis miercuri, 9 decembrie, ridicarea unor restricții impuse în orașul Țicleni. Aici, rata de infectare a scăzut,...

SINGURĂTATEA ALERGĂTORULUI DE CURSĂ LUNGĂ – Note de lectură la romanul memorialistic, ,,Melilla”, semnat de scriitorul Grig Gociu

,,În urmă cu 40-50 de ani, aveam sute de profesori români în şcolile noastre. Puţini ştiu că România a contribuit la creşterea elitei pe care o avem în sistemul nostru de guvernare şi în instituţii”, mărturisea, printre altele, într-un interviu realizat de jurnalista Cristina Cileacu, de la Digi 24, la mijlocul lui februarie, 2020, ambasadorul Marocului la Bucureşti, Hassan...

Peste 20.000 de gorjeni s-au vaccinat antigripal! Distribuția dozelor la DSP, pe final

Ministerul Sănătăţii este pe final cu distribuţia vaccinului antigripal achiziţionat pentru derularea campaniei de imunizare gratuită din acest sezon, ultimele 540.000 de doze urmând să ajungă în aceste zile la Direcţiile de sănătate publică. La Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj mai sunt de primit circa 10.300 de doze din totalul comandat de 46.378. Ultimele două tranșe de vaccin antigripal...

Angajări pentru două posturi vacante, la Primăria Bîlteni

Primăria comunei Bîlteni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, în cadrul Compartimentului Administrativ, de: administrator I; maistru I. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu...

Braia Constantin sau responsabilitatea civică există

Între ,, așa da’’şi ,,așa nu’’ şi ca atâția oameni care doar își răspund la întrebări şi sunt într-o căutare de sine, autorul Braia Constantin voia să păstreze frământările sale concretizate în distihuri pe care le socotesc cugetări laconice adânci şi totul secret şi să nu publice. N-a fost lăsat de prietenii din jurul său, astfel că a conştientizat...

Înscrierile la Incubatorul Național JA BizzFactory™ intră în ultima săptămână

Elevii și studenții care doresc să dezvolte un concept de business și să îl testeze ulterior pe piață prin lansarea și conducerea unei afaceri pilot sau a unui start-up mai au doar o săptămână la dispoziție pentru a se înscrie la JA BizzFactory™, incubatorul de afaceri din cadrul Programului Internațional de Antreprenoriat Junior Achivement 2021. Cele mai active echipe,...

Zeci de verificări la unitățile alimentare din județ

În cursul ultimei săptămâni, echipele de control din cadrul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor din localitățile: Alimpești, Arcani, Bumbești-Jiu, Bumbești-Pițic, Logrești, Motru, Novaci, Runcu, Schela, Stănești, Stoina, Târgu-Jiu, Turburea, în domeniile alimentar și al sănătății şi bunăstării animalelor. Controalele...

Ponta este o pierdere pentru viața politică. Cine o spune!

Pro România nu a reușit să facă pragul electoral și să intre în Parlament. După patru mandate de deputat de Gorj, Ponta a candidat la București, dar fără succes, nereușind să convingă electoratul. După acest rezultat, Ponta a anunțat că are mai mult timp să se dedice familiei. Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că ratarea intrării în Parlament a fostului...

Alionescu, înainte de meciul cu Oradea: Trebuie să practicăm un baschet demn de LNBM

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu debutează, astăzi, în noul sezon competițional. Formația pregătită de Claudiu Alionescu va juca la Oradea în primul turneu al anului. Adversarele gorjenilor vor fi CSU Oradea, SCM Timișoara și CSM Galați. Meciul cu gazdele are loc de la ora 18.00 și va fi transmis pe Digisport. Alin Borșa și Răzvan Pavel nu vor...

O școală din Căpreni, reabilitată și extinsă cu 600.000 de lei

Școala gimnazială din comuna gorjeană Căpreni va fi reabilitată și extinsă, valoarea investiției fiind de 580.000 de lei fără TVA. „Se vor executa lucrări de reabilitare la Școala Gimnazială Căpreni cu suprafața utilă construită desfășurată de 339 m.p. și lucrări pentru extindere corp B2 cu suprafața desfășurată de 201.89 mp. Valoarea totală estimată este de 579.968,78 de lei”, potrivit caietului...

Ca la noi, la nimeni – Chinurile facerii guvernului, chinurile unei austerități!

Motto: „Oamenii deștepți vorbesc pentru că au ceva de spus; proștii pentru că trebuie să spună ceva.” - Platon În mod firesc, așa cum prevede Constituția, PSD – câștigătorul alegerilor parlamentare se impunea să fie partidul primul chemat spre a propune un viitor prim-ministru - și îl avea, în persoana Prof.univ.dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății(OMS)...

Vicepreședinte nou la Consiliul Județean Gorj

Partidul Social Democrat va trebui să stabilească un nou vicepreședinte pentru Consiliul Județean Gorj. Fostul prefect Cristinel Rujan va ajunge în Senatul României, așa că PSD, cel care deține majoritatea în Consiliul Județean, va trebui să găsească un înlocuitor. Printre numele vehiculate pentru postul de vicepreședinte se numără și cel al fostului director al Minprest Rovinari, Gabriel Giorgi. „După...

APIA primește cereri inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj informează că până pe 15 decembrie 2020 se depun, la Centrul Județean, cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2021, cereri avizate de către ANZ. Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către...

Întăriri pentru echipa lui Mario Găman

Lideri în Seria 6 din eșalonul terț, antrenorii gorjeni Mario Găman și Bobi Staicu ar putea primi sprijin suplimentar pentru a promova. Discuțiile decisive vor avea loc săptămâna viitoare, dar bilanțul doljenilor îi recomandă pe aceștia să se bată pentru Liga 2. Președintele grupării, Florin Spînu, a declarat că este foarte mulțumit de parcursul din prima parte a sezonului,...

Procesul lui Vâlcov, reluat la Craiova cu o amânare!

Decizia din vară de achitare dată de Tribunalul Gorj în dosarul de corupție în care cap de afiș a fost ex-ministru al economiei și primar al Slatinei, Darius Vâlcov, nu a presupus și încheierea problemelor în justiție pentru acesta, judecata reluându-se, ieri, la Curtea de Apel Craiova. Procesul nu a durat însă prea mult pentru că și Vâlcov, dar...

Viitorul a rămas pe locul doi. Pandurii are cea mai slabă apărare

Ultima partidă a rundei în liga secundă s-a disputat marți și le-a pus față în față pe Universitatea Cluj și Dunărea Călărași. Gazdele s-au impus cu 2-1, iar de victoria ,,șepcilor roșii” a beneficiat Viitorul Târgu Jiu. Echipa pregătită de Flavius Stoican a rămas pe poziția a doua în clasament, la egalitate de puncte cu Rapid. Majoritatea echipelor au...

Premii în valoare de 7000 de euro pentru copiii pasionați de tehnologie care au participat la Code Kids Fest 2020

Treisprezece proiecte digitale inovatoare, realizate de copiii de gimnaziu, au concurat, săptămâna trecută, pentru un loc pe podiumul Code Kids Fest 2020. Pe lângă premiile puse în joc, în valoare de 7000 de euro, micii programatori au fost încurajați să-și urmeze visurile și au descoperit mai multe despre mediul digital în cadrul celor cinci ateliere interactive. Code Kids Fest 2020,...

Icoane realizate de doi pictori bisericești, expuse la CJCPCT Gorj

O expoziție de icoane semnată de Ana și George Ecovescu, doi pictori de biserici, va fi găzduită, până la sfârșitul acestui an, în sala ,,Florin Isuf” a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj. În pragul sfintelor sărbători de iarnă, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj îi invită pe cei interesați la expoziţia de icoane...

Crucea Roșie Gorj i-a ajutat pe cei doi frățiori săraci din Văgiulești

Andrei și Alexandra, cei doi frați din Văgiulești, de șapte, respectiv nouă ani, au primit, ieri, vizita reprezentanților Crucii Roșii Gorj. Copiii sunt orfani de tată, mama a suferit un accident, iar ei sunt crescuți de bunica. Pentru ajutorarea lor s-au implicat mai mulți oameni de bine, astfel că copiii, bunica și mama locuiesc într-o casă nouă. Președintele Crucii Roșii...