9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024

Arhive Zilnice: 1 octombrie 2020

Când va ajunge vaccinul anti-Covid în România

Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că la finalul acesstui an am putea beneficia de o primă tranşă de vaccin împotriva noului coronavirus. „Sunt şapte firme în acest moment care lucrează la vaccin. Printre ele se află Oxford, AstraZeneca şi Sanofi. Ei sunt cei mai avansaţi. La nivelul Comunităţii Europene sunt contracte făcute cu două din aceste şapte firme care...

Noi discipline opționale

Ministrul educației și cercetării, Monica Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora. Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021 - 2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena” (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a...

344 de unități de învățământ, în scenariul roșu

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că astăzi, 1 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv ISMB), la nivel național se înregistrează următoarea situație: - 12.704 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de...

Piesa „Punguța cu doi bani”, amânată

Școala Populară de Arte "Constantin Brâncuși" Târgu Jiu a anunțat că piesa ”Punguța cu doi bani”, ce urma să fie pusă în scenă duminică, 04.10.2020, începând cu ora 10:00, va fi reprogramată, iar data va fi comunicată în curând.

21 de cazuri noi și încă 3 decese provocate de COVID-19, în Gorj

 În data de 1 octombrie 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:     403 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată;   2001 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 1770 persoane sunt vindecate, externate și la domiciliu, iar 96 persoane au decedat.     De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate încă trei...

2.086 de noi cazuri COVID-19, în România

2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, a anunțat, în urmă cu scurt timp, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Acestea sunt cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până joi, pe teritoriul României au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane...

Școala Populară de Arte, la ceas aniversar

Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu împlinește azi, 01 octombrie 2020, 48 de ani de activitate. "Cele peste 4 decenii obligă instituția noastră să ducă mai departe realizările generațiilor precedente și să fie un imbold în promovarea valorilor culturale. Aducem sincere mulțumiri profesorilor coordonatori, instructorilor, corepetitorilor, care timp de 48 de ani au îndrumat mii de cursanți,...

Pedagogă confirmată cu coronavirus

O pedagogă de la Colegiul Național "Tudor Arghezi" din Târgu Cărbunești a fost confirmată cu coronavirus. Femeia se afla deja în carantină, deoarece soțul ei fusese confirmat, și nu ar fi intrat în contact cu personalul didactic sau cu elevii din unitatea de învățământ. Alți trei elevi din Gorj au intrat în izolare deoarece părinții lor au fost,...

Alpinistul gorjean cu cele mai mari performanțe a trecut în neființă!

Gorjeanul Gheorghe Dijmărescu, unul dintre cei mai performanți alpiniști de altitudine din lume, a încetat ieri din viață. Născut la 20 noiembrie în Turcinești, a plecat în 1985 în America unde s-a afirmat ca alpinist obținând rezultate de excepție în ascensiunile de pe marile vârfuri din Himalaya. Este deținătorul performanței de cucerire a vârfului Everest de nouă consecutiv, în...

Căruțași din Târgu Jiu, amendați de agenții de la Locală

Polițiștii locali au sancționat contravențional două persoane, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 307/2006 privind stabilirea unor reguli de circulație a vehiculelor cu tracțiune animală și de protejare a spațiilor verzi în municipiul Târgu Jiu, întrucât au fost depistate în timp ce se deplasau cu atelajele pe strada Marin Sorescu, respectiv pe strada Marin Preda. Poliția Locală Târgu Jiu atrage,...

UCB Târgu Jiu deschide astăzi, la ora 11:00, noul an universitar

Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu organizează astăzi, începând cu ora 11:00, în amfiteatrul ,,Auditorium Maximus”, ceremonia de deschidere a anului universitar 2020-2021. La eveniment vor participa președintele Senatului, rectorul, prorectorii, decanii celor 4 facultăți, membrii Senatului, dar și reprezentanții studenților. Din nefericire, condițiile pandemiei nu permit o prezență fizică numeroasă, de aceea, ceremonia va fi transmisă live pe pagina...

Ei sunt viitorii vicepreședinți ai Consiliului Județean Gorj!

PSD este în postura de a-i desemna pe ambii vicepreședinți ai Consiliului Județean Gorj, după ce Cosmin Popescu, actualul președinte a câștigat un nou mandat la conducerea instituției, iar 64.525 de gorjeni au votat lista social-democraților pentru legislativul județean. În acest context, PSD a obținut 16 mandate de consilier județean și, având și votul președintelui, pot ,,guverna” singuri județul. Cosmin...

17 percheziții în Gorj la mafia lemnului

Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat 29 percheziţii pe raza judeţelor Gorj (17), Dolj (1) şi Olt (11). Prejudiciul estimat este de 2.000.000 de lei. ,,Au fost vizate persoane care desfășurau activități de achiziție, transport și vânzare a materialului lemnos, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.În fapt, persoanele vizate...

Jianu ar vrea viceprimar. Morega: „Nu putem colabora”

Liberalii au pierdut alegerile la Motru, primarul Gigel Jianu fiind învins de social-democratul Cosmin Morega la o diferență de vreo 500 de voturi. Jianu va rămâne consilier municipal și spune că a declanșat deja negocieri pentru a constitui „o majoritate constructivă” în Consiliul Local Motru. „Nu am niciun regret, a fost un mandat de sacrificiu. Am stopat declinul și am...

PE ŞUŞIŢA SEACĂ SPRE BORDUL DOBRIŢEI

Perimetrul carstic Şuşiţa Seacă continuă să fascineze şi în ziua de azi pe iubitorii naturii pentru că are în componenţa sa o mare varietate a calcarelor desfăşurată pe o suprafaţă considerabilă. Pantele repezi, porţiunile dificile, precum şi lipsa apei în perioadele secetoase fac din această zonă un teren redutabil în calea cercetării multitudinii de forme şi fenomene carstice existente...

Universitatea Cluj – Pandurii se vede la TV

Partida dintre Universitatea Cluj și Pandurii Târgu Jiu, meci care contează pentru runda a VI-a a ligii secunde, se va disputa luni, 5 octombrie, de la ora 18.00. Partida de pe Cluj Arena va fi televizată, fiind una dintre confruntările alese de televiziunile care au dreptul de a transmite eșalonul doi. Universitatea Cluj are 7 puncte din 5 meciuri...

Inspector școlar confirmat cu COVID-19

Un inspector școlar din Gorj a fost confirmat cu coronavirus. Ieri, ancheta epidemiologică la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj era încă în desfășurare, dar, ca primă măsură, colegii de birou ai inspectorului confirmat cu COVID-19 au intrat în izolare. Au mai fost confirmate cazuri de coronavirus în alte două unități de învățământ din județ. Confirmarea privind diagnosticul inspectorului școlar a...

Alianțe interzise. Cu cine vor colabora liberalii

Liberalii au decis politica de alianțe. Președintele Ludovic Orban a afirmat, miercuri, la finalul ședinței Biroului Permanent Național, că filialelor liberale le este interzis să încheie alianțe sau înțelegeri cu PSD, recomandarea fiind ca acestea să colaboreze cu PMP, USR PLUS și UDMR. „Am stabilit politica de alianțe foarte clară. Prima decizie este că interzicem tuturor organizațiilor locale să facă...

Șendroiu a semnat cu Filiași

Fostul pandur Andrei Șendroiu (24 de ani) s-a înțeles cu CSO Filiași. Jucătorul semnase acum câteva săptămâni cu Fotbal Club Comuna Recea, dar demiterea antrenorului și a președintelui de la clubul maramureșean l-a făcut pe Șendroiu să ia drumul Doljului. Aici, va fi pregătit de Mario Găman și va avea mai mulți colegi gorjeni. Fostul căpitan al Pandurilor ar...

Tânăr încarcerat de polițiști, după ce a fost condamnat pentru distrugere și tulburarea ordinii publice

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Târgu Cărbunești, pe numele unui tânăr de 21 de ani, din orașul Țicleni. ,,Acesta a fost depistat pe raza localității de domiciliu, escortat și încarcerat de polițiști la Penitenciarul Târgu Jiu, având de executat pedeapsa de 2 luni și...

VĂDUVELE ȘI AGRONOMUL – Un roman de Florian Văideianu – Cronică literară –

După experiența elaborării unor microromane, scriitorul gorjean Florian Văideianu (n. în anul 1950, la Cornești, pe Jaleș) reușește să dea literaturii noastre un roman de excepție, un demers artistic extins asupra satului din societățile în schimbare ale secolului XX din România. Faptele puse pe seama unor personaje tipice sunt trăiri autentice ale țăranilor Olteniei de Nord, vatră care păstrează încă...

Liceele cu niciun promovat la sesiunea de vară a Bacalaureatului vor putea înființa clase de a IX-a

Liceele cu promovabilitate 0% la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului vor putea înființa, din nou, clase de a IX-a, cu condiția să fi avut cel puțin un absolvent care a promovat examenul în una dintre celelalte sesiuni organizate anul acesta. Potrivit Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile...

Gilortul, umilită la Copșa Mică

Gilortul Târgu Cărbunești a înregistrat prima înfrângere din actuala stagiune. Trupa lui Florin Popete a fost zdrobită de Gaz Metan Mediaș 2, într-un meci disputat la Copșa Mică. Robert Țili (13’), Yael Tiendrebeogo (22’), Alin Moldovan (50’), Mihai Mateș (57’), Carlo Danciu (66’) și Raul Hăjmășan (79’–penalty) au punctat pentru adversari, care înregistrează al doilea scor-fluviu consecutiv, după 7-1...

Ca la noi, la nimeni – Orban – distrugătorul de bugete!

Motto: „„Capitală. Moara lui Bucur. Vad bun. Aici se macină bugetul central.” Valeriu Butulescu Cum spuneam și ieri, situația alegerilor locale nu-i roză. În București, sunt trei Sectoare – 1, 2 și 5 – la care nu doar suspiciunile de fraude electorale sunt prezente, dar există și probe clare că aleșii nu au câștigat cinstit. Asta nu înseamnă că Birourile electorale...

Să cinstim Sărbătoarea «Acoperământul Maicii Domnului»! – ,,Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să...

Iubiţi credincioşi, Praznicul «Acoperământul Maicii Domnului» este cel de-al doilea hram al Mănăstirii «Sfânta Treime» din satul Strâmba-Jiu, Oraşul Turceni, iar evenimentul ne aminteşte că prin smerită nevoinţă şi prin evlavioasă rugăciune, putem primi şi noi, în lupta cu greutăţile vieţii noastre, neîncetatul ajutor al Maicii Domnului! Minunea consemnată în Sinaxare şi în Vieţile Sfinţilor, pe care noi o...

I-a trecut piatra prin parbriz! Coșmar pe Defileul Jiului!

De clipe de groază a avut parte un târgujian și soția sa care marți seara se întorceau de la Cluj spre casă. La câțiva kilometri, după ce au intrat pe raza administrativă a județului Gorj, în Defileul Jiului, soții Medințu au trăit un moment de cumpănă pe care nu îl vor uita prea curând. O bucată de stâncă s-a...

Debutează o nouă ediție a ,,Promenadei Inimilor”!

Clubul Rotary Târgu-Jiu continuă programul ,,Promenada Inimilor 2020”, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 3 octombrie, pe Insulița de pe Jiu, în intervalul orar 09.30-13.00. De foarte puține ori ne gândim că doar într-o singură oră, inima fiecăruia dintre noi bate de peste o sută de mii de ori. Și majoritatea dintre noi se preocupă...

CEO dă 800.000 de lei pentru reparația unei locomotive

Complexul Energetic Oltenia pune la bătaie peste 800.000 de lei pentru reparația unei locomotive. Compania organizează licitație deschisă, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 26 octombrie. Pentru locomotiva LDE 2100 CP-1602 de la ELCFU Motru este vorba despre o reparație planificată. Contractul se va semna pe o perioadă de 12 luni, iar criteriul luat în calcul la stabilirea câștigătorului va fi...

Încep înscrierile pentru obținerea gradelor didactice

De astăzi, se dă startul înscrierilor pentru acordarea gradelor didactice. În acest an școlar, termenul de depunere a dosarelor de înscriere, pentru seria 2021-2023, a fost prelungit până la data de 1 decembrie 2020. În vederea înscrierii pentru acordarea gradului didactic II, candidații trebuie să depună la conducerea unității de învățământ un dosar cu următoarele documente: fişa de înscriere completată,...

,,Din dragoste pentru Brâncuși”: Continuă atelierele de desen pentru copii!

Duminică, 4 octombrie 2020, ora 15.30, în Parcul Coloana Infinitului din Târgu-Jiu, continuă seria de evenimente derulate în cadrul proiectului ,,Din dragoste pentru Brâncuși”, proiect implementat de Asociația pentru Democrație Educație Respect (ADER), în perioada 15 septembrie - 15 octombrie 2020. Sub coordonarea doamnei Georgiana Brandt se va desfășura un nou atelier de desen organizat în cadrul proiectului. „Sunt...

Post de tehnician dentar, scos la concurs de Penitenciarul Târgu-Jiu

Penitenciarul Târgu-Jiu a scos la concurs, din sursă externă, în vederea încadrării ca polițist de penitenciare, un post de agent în cadrul sectorului medical - agent (tehnician dentar). Activitățile specifice concursului se vor derula cu respectarea normelor impuse de actualul context epidemiologic. Condiţiile specifice de ocupare a postului: nivel minim de studii: studii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat, emisă...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Interviu cu Doamna Primar al Oraşului Turceni, psiho-pedagog Cristina CILIBIU! – ,,Consider că a fi primar, înseamnă a fi un bun gospodar al treburilor...

-Rep. Doamna primar, la sfinţirea prăznicarului de la Biserica Parohială cu Hramul «Sf. Cuv. Parascheva», de la Strâmba-Jiu, păreaţi puţin gânditoare şi cu un zâmbrt reţinut, dar, acum, după câştigarea noului mandat la Primăria Turceni, v-a revenit acel zâmbet deschis şi plăcut, care pune în evidenţă bucuria şi expresia unei împliniri! - C.C. Cred că eram gânditoare şi smerită, domnule...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Graficul lucrărilor agricole în luna octombrie

Mai întâi efectuați lucrările restante din luna septembrie și apoi În sectorul vegetal: În cultura plantelor de câmp: a) – recoltatul porumbului – trebuie  început atunci când cultura a ajuns la maturitatea tehnologică, nu mai devreme, spre a evita deprecierea producţiei în depozite. Momentul prielnic este uşor de stabilit (în alt articol am detaliat acest lucru). Trebuie şi eliberat terenul de coceni. b) – arăturile...

Stefan Nikolic: ,,Vom da tot ce putem pentru a menține echipa în elită”

Conducătorul de joc Stefan Nikolic (33 de ani) este fericit că se apropie meciurile oficiale. Revenit la Târgu-Jiu după o pauză de șapte ani, sârbul spune că perioada de inactivitate a fost frustrantă, la fel cum va fi și lipsa fanilor gorjeni la începutul acestui sezon. Prima competiție oficială de baschet este Cupa României, turneul urmând să debuteze pe...

,,Punguța cu doi bani”, la Teatrul de Vară

Teatrul de păpuși ,,Pinocchio” revine cu piesa muzicală ,,Punguța cu doi bani”, adaptare după Ion Creangă, în regia Mariei Paleologu. Spectacolul, descris ca fiind ,,plin de culoare, umor și haz, ingrediente de care se pot amuza atât cei mici, cât şi cei mari”, se va juca duminică, 04 octombrie 2020, de la ora 10.00, la Teatrul de Vară ,,Nelu...

Analize după alegeri. „Este un scor care nu mă bucură”

Partidele politice nu au timp de prea multe analize după alegerile locale pentru că se pregătesc de parlamentarele din decembrie. Trebuie să schimbe lucrurile din mers, acolo unde sunt probleme, și să încerce o altă abordare la scrutinul de peste câteva luni. O primă analiză a fost deja făcută la Partidul Național Liberal. Șefii de filiale care au obținut...

CSM Târgu Jiu a mai achiziționat un campion!

Clubul Sportiv Municipal Târgu Jiu are și secție de lupte. Pe lângă secțiile de handbal, baschet și atletism, noua secție a fost afiliată la forul de specialitate din România. Evident, primul sportiv legitimat la această disciplină a fost Alexandru Beșliu (19 ani), multiplu campion național de juniori și seniori. Beșliu va reprezenta, în continuare, și CS Pandurii. Este pregătit...

Ajutor de până la 5.000 de euro pentru proprietarii de livezi

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat, săptămâna trecută, că se va acorda un sprijin temporar cu caracter excepțional, ca răspuns la criza sanitară generată de epidemia de COVID-19, prin Măsura 21, și fermierilor care au livezi. Bugetul Măsurii M21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19...

Expoziție de pictură, deschisă de astăzi, la Galeriile de Artă Târgu-Jiu

Centrul de Cercetare Documentare și Promovare ,,Constantin Brâncuși" în parteneriat cu Filiala Târgu-Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, organizează în această seară, de la ora 19.00, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu, Expoziția Retrospectivă de Pictură ,,Atelierele Brâncuși”, Simpozionul Internațional de Pictură, Ediția 2019, Rânca și Ediția 2020, Curtișoara. Curatorii expoziției sunt artiștii Vlad Ciobanu și...

Păcălit de vânzători ambulanți de struguri

Polițiști din cadrul Secției Poliţie Rurală 5 Rovinari au fost sesizaţi prin apelul 112, de un bărbat de 60 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că ar fi cumpărat struguri, de la vânzători ambulanți  necunoscuți, din județul Vrancea, iar ulterior, în urma recântăririi la domiciliu, a constatat că a fost înșelat cu cantitatea de 180 kg....