16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Zilnice: 12 august 2020

4 victime în urmă accidentului cu ambulanța SAJ Mehedinți care transporta un pacient COVID

Reprezentanții ISU Gorj au fost solicitat să intervină  pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a...

Mamă și fiu atacați cu o furcă

Altercația a avut loc astăzi, în comuna Runcu. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 37 de ani, din comună, în timp ce se afla pe raza localității, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de violență, folosind un obiect contondent înțepător, asupra unui bărbat de 33 de ani și a mamei...

Încă 7 noi aparate de ventilație, la Spitalul COVID de la Târgu Cărbunești!

Unitatea medicală condusă de dr. Constantin Tîrziu deține acum 13 aparate de ventilație, 7 fiind noi, primite recent. Medicul susține că unul dintre aparate a fost primit pe sponsorizare iar alte 6 de la Ministerul Sănătății. Acum unitatea medicală nu mai duce lipsă la acest capitol, Spitalul de la Cărbunești fiind cel mai dotal la ora actuală în lupta...

Foto: Salvare aruncată peste pod la Cornești, în urma unui accident rutier grav

Un grav accident de circulație a avut loc în urmă cu scurt timp pe raza comunei Bălești. Un autoturism și o ambulanță care transporta, se pare, un pacient, sunt implicate în evenimentul rutier. Ambulanța a fost aruncată peste pod, iar autoturismul Opel este și el avariat. Poliția cercetează incidentul cu victime. În zona Cornești s-au format cozi de 2 kilometri...

PSD, anunț despre moțiunea de cenzură

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat, miercuri în Parlament, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă pe 17 august. Pentru a trece moțiunea este nevoie de 233 de voturi.

26 de noi cazuri de COVID-19, în Gorj

Din datele raportate de către Direcția de Sănătate Publică Gorj, situația epidemiologică la nivelul județului Gorj, în data de 12.08.2020, se prezintă astfel: -  846 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; - 1193 persoane confirmate cu COVID-19 din care: 900 persoane sunt vindecate, externate si la domiciliu, iar 48 persoane au decedat.          De la începutul pandemiei, la nivelul județului...

Ședință de repartizare pentru posturile titularizabile

Mâine, începând cu ora 10:00, la Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” din Târgu-Jiu, va avea loc ședinţa de repartizare a candidaților care au obținut minimum nota 7 la proba scrisă, pe posturi didactice/catedre vacante publicate pentru angajare cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată.

Record de noi cazuri Covid

1.415 de noi cazuri în ultimele 24 de ore! În intervalul 11.08.2020 (10:00) – 12.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 43 de decese (25 bărbați și 18 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Brașov, Buzău, Caraș – Severin, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Prahova, Timiș, Vâlcea...

Gorjul, sub cod galben de ploi

Interval de valabilitate: 12 august, ora 12:00 – 12 august, ora 23:00 Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată Zone afectate: conform textului și hărții       În intervalul menționat, la munte, în jumătatea de nord a Olteniei și a Munteniei, precum și în sud-vestul Transilvaniei și al Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor...

Spărgătoare de locuințe, prinsă de polițiști

O tânără de 28 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, este cercetată de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, pentru furt calificat. Aceasta este acuzată că, în perioada 3-6 august, ar fi sustras mai multe bunuri din locuința unei femei de 34 de ani, din municipiu, prejudiciul de 35.000 de lei fiind recuperat în totalitate. "De asemenea, din cercetările efectuate de polițiști...

Dezinsecție la Rovinari

Primăria Rovinari a desfășurat, seara trecută, o amplă acțiune de dezinsecție a spațiilor publice din oraș. Astfel, toate parcurile din oraș, spațiile verzi și gurile de aerisire ale subsolurilor blocurilor au fost supuse unui tratament cu SANITOX, substanță profesională, eficientă în combaterea insectelor rezistente la alte insecticide. Soluția cu care s-a acționat nu este dăunătoare pentru oameni sau animale. "Le...

Conferința EcoStudent a UCB Târgu Jiu se mută în online!

Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu îşi invită studenţii să participe la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice Studențești ECOSTUDENT, ce se va desfășura în mediul online, în perioada 18-19 septembrie 2020. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 12.08.2020 pentru strada Muncii din orașul Rovinari, între orele 09:00-12:00.

Poliția, în anchetă la CEO pentru jurista condamnată Jianu!

Câțiva polițiști au ajuns, săptămâna trecută, la sediul executiv al Complexului Energetic Oltenia din Târgu-Jiu pentru a face verificări în legătură cu activitatea profesională a fostei șefe a juriștilor companiei, Dorina Jianu, condamnată într-un dosar de corupție, dar menținută ca reprezentat al CEO la unele litigii sensibile pentru unitatea de stat. La baza controlului se află, se pare, o...

Cabana Bradul din Rânca, un monument de nepăsare a primarului Leuștean!

S-a ales praful de Cabana Bradul, prima ridicată în stațiunea montană Rânca, în urmă cu ani buni, care aparține Consiliului Local Novaci. De când la primărie a ajuns liberalul Dumitru Leuștean, cabana a fost lăsată de izbeliște, probabil din interese ușor de bănuit. Cabana numită anterior ,,Coca Cola” are în prezent acoperișul distrus, exteriorul deplorabil și, din păcate, nu...

Portret de candidat pentru Novaci! – Iulian Buduran, inginer în construcții de 36 de ani, implicat în viața comunității de 12 ani – ,,Introducerea gazelor în localitate și atragerea...

Activitatea din ultimii 12 ani în sprijinul cetățenilor din Novaci, dar, și faptul că este fiu al localității, aici întemeindu-și o familie și dorind permanent să îmbunătățească viața cetățenilor, sunt doar câteva dintre lucrurile care îl recomandă pe Iulian Buduran să candideze pentru funcția de primar al orașului, la alegerile locale de luna viitoare. Iulian Buduran, inginer în construcții...

Ca la noi, la nimeni – Riscurile Guvernului Iohannis-Orban!

Motto: „Guvernarea este școala minciunii legalizate.” - Harry Ross, Din Aforisme – Există o religie a eșecului? Ordonanța de Urgență a Guvernului care privește majorarea cu numai 20% a alocațiilor de stat pentru copii, începând cu luna august, a fost respinsă de Comisia de Muncă a Senatului. Marți, urma ca Senatul să aibă o ședință în plen, la ora 14,00,...

S-a fixat reunirea lotului de baschet

Echipa de baschet CSM Târgu-Jiu se va reuni pe 17 august. Directorul clubului, Robert Bălăeţ, speră ca reunirea să se facă în formulă completă. Cei trei americani sunt deja în izolare în Târgu-Jiu, iar conducerea echipei aşteaptă şi cartea verde pentru georgianul Revaz Rogava. În orice caz, trupa lui Claudiu Alionescu va avea suficient timp pentru pregătiri, deoarece sezonul...

Rată de promovare mai mare, după contestații, la Titularizare

Rata de promovare a probei scrise din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar înregistrată la nivelul județului Gorj a trecut de 60% după reevaluarea lucrărilor candidaților care au depus contestații. Pentru opt dintre candidați, mărirea de notă obținută în urma contestațiilor a însemnat trecerea în tabăra candidaților care au dreptul de a ocupa un post...

Campanie națională cu recompense pentru donatorii de sânge

Institutul Național de Hematologie Transfuzională și Fundația pentru SMURD au demarat, în parteneriat cu KMG International, o campanie de susținere a donării de sânge la nivel național, efectuate în perioada 10 august – 10 octombrie. Prin divizia sa de retail, Rompetrol Downstream, Grupul va acorda donatorilor, în mod gratuit, produse din rețeaua de distribuție carburanți Rompetrol. „Sângele face diferența dintre viață...

Tineri din Târgu-Cărbunești, reținuți pentru furt calificat

Doi tineri de 26 și 30 de ani, din orașul Târgu-Cărbunești, au fost reținuți, luni, sub acuzația de furt calificat. Aceștia sunt suspectați că au sustras mai multe bunuri dintr-o anexă din localitate. Fapta a fost comisă în noaptea de duminică spre luni.,,La data de 10 august, polițiștii din cadrul Politiei Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi, prin apelul 112,...

Accident cu doi răniți, la Plopșoru

Două persoane au fost rănite, în noaptea de luni spre marți, într-un accident rutier produs în comuna Plopșoru. Potrivit reprezentanţilor IPJ Gorj, impactul s-a produs din cauza unui șofer care nu a păstrat distanţa regulamentară și s-a ciocnit cu autovehiculul din faţă.,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din comuna Plopșoru,...

Pandemia nu a stăpânit avântul oamenilor spre munte! – Zeci de intervenții ale salvamontiștilor gorjeni, în iulie

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.) și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea, pe luna iulie a anului 2020, a celor 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România. Luna iulie, fiind o lună de vârf a sezonului de vară, caracterizată printr-un număr foarte mare de...

Campanie gratuită de sterilizare a patrupedelor, la Târgu-Jiu

Asociația Pro Animals Gorj derulează săptămâna viitoare o nouă campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Târgu-Jiu. Campania se va desfășura pe parcursul a două zile, respectiv 19-20 august. ,,Datorită situației epidemiologice, am decis ca, în această perioadă, campania să se desfășoare în aer liber, consultațiile / pregătirile preoperatorii și intervențiile desfășurându-se în cele două Clinici Mobile...

Firmă de catering și două exploatații de păsări și porcine, amendate de DSVSA Gorj

Mai multe unități din municipiul Târgu-Jiu și localitatea Dragotești s-au ales cu sancțiuni de peste 20.000 de lei, ce au fost aplicate de inspectorii sanitari-veterinari gorjeni în urma găsirii mai multor nereguli la fața locului. În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori din cadrul Direcției Sanitare-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice...

Corespondenţe cu afinităţi insurgente

Anul 2016 ne-a oferit posibilitatea de a-l aniversa ca octogenar pe scriitorul Gheorghe Grigurcu. Cu aceeași propensiune de editor inspirat, George Drăghescu a editat două cărți omagiale, Samuraiul critic și cele Unsprezece epistole către Gheorghe Grigurcu. Ambele cărți au fost tipărite la Editura Revers, din Craiova, prima, în anul 2016, iar a doua în anul 2019. Poetul, actorul și...

Autovehiculele înmatriculate în alte state, verificate de polițiștii gorjeni

Polițiștii gorjeni au organizat o acțiune de amploare, pe parcursul a două zile, pe raza întregului județ, verificând legalitatea documentelor prezentate de conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state și dacă sunt respectate măsurile impuse pe timpul stării de alertă.,,Astfel, în zilele de 5 și 6 august, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru reducerea numărului...

Gorjenii Brînzan şi Rasoveanu nu mai continuă la FC Argeş

FC Argeş a promovat în prima ligă din România, dar doi dintre fotbaliştii sosiţi în vara trecută la gruparea din Trivale nu vor evolua pentru ,,vulturi” în campionatul viitor. Este vorba despre jucătorii din Gorj, Denis Brînzan (23 de ani) şi Ovidiu Rasoveanu (18 ani). Fostul căpitan al Pandurilor a apărut constant în echipa argeşeană, dar, după ce a...

Senatul a decis: Strategia energetică și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice, adoptate prin lege!

Senatorii au aprobat, marți, 11 august a.c., modificarea și completarea Legii energiei și gazelor naturale, în sensul în care Strategia energetică națională și Planul Național Integrat în domeniul Energiei și Schimbărilor Climatice (PNIESC) pentru perioada 2021- 2030, să fie adoptate de către Parlament, prin lege. Prin proiectul legislativ, inițiatorii, parlamentarii gorjeni, Florin Cârciumaru, Scarlat Iriza și Mihai Weber, au...

,,Fata babei și fata moșului”, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu

Trupa de păpușari ,,Pinocchio” îi așteaptă și săptămâna aceasta pe cei mici la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu, pentru a-i încânta cu o nouă piesă de teatru de păpuși. De această dată, copiii sunt invitați în fascinanta lume a poveștilor lui Ion Creangă. Piesa aleasă să-i încânte pe mici este ,,Fata babei și fata moșului”, în regia lui Mihai Gheorghe....

Ponta numără traseiștii din politică. Poate începe cu ai lui!

Deputatul de Gorj Victor Ponta are o nouă preocupare. Liderul Pro România a pornit un jurnal de campanie, în care prezintă, cu nume și prenume, traseiștii din politică. Primul județ vizat este Călărași. „În Călărași, ca și în multe alte locuri, USR s-a «predat» PNL-ului – îi susțin candidații și primesc și ei funcții pe listă. (...) PNL cu sprijinul...

Săli de clase amenajate în grădinițe și săli de sport!

Școala ar putea începe anul acesta în condiții și mai atipice decât cele în care s-a încheiat în iunie, dat fiind faptul că, în cazul unui „scenariu verde” la nivel de județ și orele se vor ține în sălile de clasă, spațiile actuale sunt insuficiente. Nu a crescut numărul elevilor peste vară, ci s-a mărit distanța care trebuie să...

Liga 2: Propunere pentru un campionat cu două serii

Asociaţia suporterilor timişoreni Druckeria, cea care conduce clubul de ligă secundă ASU Politehnica Timişoara, speră ca următorul sezon să aibă la bază un campionat cu două serii. În opinia bănăţenilor, dacă se va impune testarea Covid-19, la șapte zile, și s-ar face tot sezonul, totalul costurilor ar ajunge la 100.000 de euro. Bănăţenii au declarat că au ,,în spate” mai...

Pleacă şi Mirko?

Mirko Pigliacelli, titularul incontestabil din poarta Craiovei în ultimele sezoane, s-ar putea întoarce în Italia. Goalkeeperul de 27 de ani este cotat la 1,2 milioane pe transfermarkt, iar agentul său a dezvăluit că Mirko şi-ar dori o revenire în ţara natală. Potrivit Pro Sport, Craiova ar dori cel puţin 1 milion de euro pentru transferul definitiv al portarului. „Regulamentul din...

Pregătirile pentru alegerile din 27 septembrie, în linie dreaptă la Scoarța

Autoritățile locale din Scoarța au pregătit deja cele necesare desfășurării în cele mai bune condiții a procesului electoral care se va desfășura pe 27 septembrie și în această localitate. Cele cinci secții de votare sunt nu doar stabilite, ci și pregătite pentru scrutinul local, în locațiile respective fiind amplasate deja urnele de vot și cabinele. ,,În Căminul Cultural de...

Lumea care gravitează între credinţă şi ştiinţă!

«Ştiinţa fără religie este neputincioasă, iar religia fără ştiinţă este oarbă» (Albert Einstein) A vorbi despre lumea care pendulează între credinţă şi ştiinţă, în asemenea vremuri pandemice, fiind noi înşine trăitori în această lume plină de contraste şi de confuzii teoretico-practice şi metafizico-experimentale, reprezintă un demers care explorează o situaţie pretins conflictuală ce se dezvăluie prin resorturile sale lăuntrice, prin...

Programul Tezaur continuă și în luna august

De la începutul acestei săptămâni, gorjenii pot subscrie pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu scadențe la 1, 2, 3 și 5 ani. Perioada de subscriere se va încheia pe data de 31 august 2020. Aceste emisiuni reprezintă o alternativă de economisire avantajoasă pentru români, având în vedere că veniturile provenind...

Bărbat din Samarinești, cercetat pentru tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Samarineşti, s-a ales cu dosar penal, luni, după ce a fost depistat de polițiști, în timp ce transporta cu o căruţă, trasă de un tractor, doi metri cubi de material lemnos.În urma verificărilor efectuate s-a constatat că nu deţine acte de provenienţă pentru marfă. ,,A prezentat pentru control un aviz de...

Table interactive, cu plata în rate, pentru elevii din Motru

Școlile și liceele din municipiul Motru vor fi dotate cu table electronice interactive care vor asigura elevilor acces la predarea on-line a lecțiilor. Primăria Motru organizează o licitație deschisă pentru achiziționarea, montarea și punerea în funcțiune a unui număr de 91 de display-uri interactive. Bugetul alocat este de 1,1 milioane lei fără TVA. Trebuie spus că plata se va...

Bărbatul care a provocat un accident mortal rămâne în arest

Tânărul de 28 de ani, din comuna Aninoasa, care a provocat un accident soldat cu decesul pasagerului din autoturismul său, un minor de 15 ani, rămâne în arest în timpul cercetărilor. Magistrații de la Tribunalul Gorj i-au respins, marți, contestația formulată de acesta împotriva măsurii dispuse la Judecătoria Târgu-Jiu. ,,Respinge contestaţia formulată de către contestatorul – inculpat, împotriva încheierii...

Starea de alertă, prelungită din nou. 48 de gorjeni, răpuși de Covid-19

Starea de alertă, instituită de la mijlocul lunii mai, urmează să fie din nou prelungită. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat, marți, că propunerea sa este de prelungire a stării de alertă cu încă 30 de zile, dată fiind evoluția epidemiei de coronavirus din ultima vreme. „Propunerea mea, ca ministru al Sănătății, este de a prelungi starea de alertă. Rămâne...

,,Gusti” s-a făcut arab! Suporterii cer transferuri!

Brazilianul Gustavo Vagenin s-a înţeles cu formaţia Ajman Club, din Emiratele Arabe Unite. Surprinzător, mijlocaşul de 28 de ani a părăsit Craiova după doar şase meciuri în tricoul formaţiei alb-albastre. De altfel, Gustavo nu a fost niciodată titular în echipa lui Cristiano Bergodi în play-off, pentru care a strâns doar 67 de minute. Ce-i drept, se spune că echipa...