4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 3 august 2020

S-a rupt filmu’ la Drăguțești!

Primarul comunei Drăguțești, Ion Popescu, a promis public, la o emisiune TV, că va oferi în aer liber, film românesc, în parcul Căminului Cultural din satul Iași Gorj. Edilul s-a lăudat, la Acces TV, că va rula un film unui număr redus de persoane, în week-endul trecut, dar promisiunea s-a dovedit doar un fâs electoral. Nici sâmbăta trecută și nici...

Primăria Târgu Jiu a adus banca cerută de cetățenii de pe Republicii!

Autoritățile municipale au percutant și au adus, în această dimineață, banca cerută de cetățenii de pe Bulevardul Republicii, la blocul 19. Localnicii așteptau de patru luni această bancă iar pentru ea au făcut două cereri la primărie. Cetățenii îi mulțumesc acum primarului pentru sprijin, ei spunând că și-au pierdut speranța că solicitarea lor se va materializa.

Decizia privind începerea școlii, după 15 august

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat luni, la Galați, că o decizie privind începerea școlii va fi luată după 15 august. „Nu facem supoziții, într-un context în care suntem la o distanță de o lună și jumătate de începutul școlii. În a doua jumătate a lunii august vă vom spune exact când se vor deschide școlile”, a declarat Nelu...

Motivele profitabile pentru care românii încep să prefere mai mult cazinourile online

Odată cu trecerea bruscă spre mediul online, pare că a avut un efect benefic pentru piața de cazinouri online, dar și pentru jucătorii pasionați, aceștia fiind chiar mai atrași de cazinouri, acum chiar din propriile case. Acest lucru este cât se poate de normal si așteptat, deoarece experiența este similară cu cea din cazinourile terestre, și la fel si...

Un cunoscut fost deputat, pe bannerul candidatului PSD la Padeș!

Fostul deputat Dan Morega apare pe bannerul candidatului PSD, Mihai Troacă, la Primăria Padeș. Prin acest demers, se arată că Morega îl susține necodiționat pe Troacă la scaunul de primar al comunei. Social-democratul Troacă este ,,ultima soluție pentru Primăria Padeș", conform textului de pe bannerul roșu, în timp ce comuna poate să iasă ,,din anonimat" dacă primar va deveni...

12 cazuri noi de COVID-19, în Gorj

În data de 03 august 2020, ora 14.00, situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: 524 persoane în carantină la domiciliu/locația declarată; 880 persoane confirmate cu COVID-19 (până în momentul de față), din care: 469 persoane sunt vindecate și externate, iar 30 persoane au decedat.           De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, a mai...

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” și-a anunțat programul pe luna august

Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu” îi așteaptă luna aceasta pe iubitorii de teatru cu mai multe spectacole, destinate atât adulților, cât și copiilor. Nu au fost uitați nici iubitorii de folk sau stand-up comedy. 8 august – ”Prostia omenească – soacra cu trei nurori”, regie Andrei Mihalache, Teatrul de Vară, ora 20:00; 9 august – ”Dacă dragoste nu e ...”, regie...

Un nou deces Covid în Gorj

Încă 19 persoane infectate cu noul coronavirus au murit, în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor ajungând la 2.432, informează Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba de nouă bărbaţi şi 10 femei, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Dolj, Gorj, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Timiş, Vaslui şi Ilfov. Dintre decese, unul a fost înregistrat la...

S-au afișat rezultatele finale la Definitivat

Ministerul Educației și Cercetării a afișat astăzi, cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, rezultatele finale ale examenului național pentru definitivare în învățământ. Potrivit MEC, rata finală de promovare a examenului, după soluționarea contestațiilor, este 72,45% (în creștere cu 3,28%, comparativ cu rezultatele inițiale - 69,17%). Astfel, din totalul de 6.037 de candidați cu note la proba...

Lista actualizată a țărilor cu risc epidemiologic ridicat

Lista tarilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, conform Hotărârii nr 36 din 21.07.2020 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență Listă in vigoare de la data de 3.08.2020 ora 0:00 Link descarcare: https://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/1902-lista-state-cu-risc-epidemiologic-ridicat-1-08-2020/file

Crucea Roșie Gorj a donat un ventilator mobil către SJU Târgu Jiu

Începând de astăzi, Spitalul Judetean de Urgenta Târgu Jiu - Sectia de Boli Infectioase-Sectia ATI-COVID-19, are în funcțiune un ventilator mobil, destinat ventilării mecanice a sugarilor, copiilor și adulților care a fost donat de Crucea Roșie Română prin Filiala Gorj. Aparatul mobil de ventilatie EVE IN a fost sponsorizat și donat Filialei Gorj a Societății Naționale de Cruce Roșie din...

Bătaie în comuna Jupânești! Doi tineri au fost reținuți

Doi tineri de 26 și 29 de ani, din comuna Jupînești, au fost reținuți sâmbătă, fiind acuzați de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu. Altercația a avut loc vineri seara, când polițiștii au fost sesizaţi prin apelul 112 de o tânără de 15 de ani,  din localitate, cu privire la faptul că ar avea un conflict cu...

Bani pentru gorjeni destinați eficientizării energetice a locuinței

Gorjenii care doresc să-şi îmbunătăţească locuințele din punct de vedere energetic vor putea primi un ajutor cuprins între 40.000 şi 70.000 de lei din partea statului, printr-un nou program al Ministerul Mediului. Ghidul acestui program a fost publicat în Monitorul Oficial.

Proiectul Oltenia Brunch ajunge la Runcu!

Seria brunch-urilor de la sud de Carpați revine cu al treilea eveniment al sezonului și al doilea eveniment din Oltenia, sâmbătă, 15 august, la Conacul La Colonelu', sat Dobrița, comuna Runcu. Evenimentul se va desfășura în curtea Conacului La Colonelu' transformat în pensiune. Gazdele abia așteaptă să împărtășească povești despre refugiul regelui Mihai la Dobrița din timpul evenimentelor din...

Persoană accidentată în masivul Parâng, salvată de salvamontiștii gorjeni

Aseară, salvamontiștii din Gorj au intervenit la a patra acțiune din ultimele 24 de ore. Aceștia au fost solicitați sa acorde primul ajutor medical unei persoane accidentate în masivul Parâng, în apropiere de zona Ranca. A intervenit echipa de tura aflata în Baza de Interventie Salvamont din Ranca. Salvamontistii au ajuns la persoana accidentata, aceasta prezenta un traumatism cranian, i-au...

O firmă din Broșteni, ACUZATĂ că a excavat haotic după cărbune în Gorj! A lăsat haos în urmă

SC ENERGOCARB de la Broșteni din Mehedinți, localitate vecină cu Motru, firmă înființată în 2011, a explorat zona prolifică în cărbune din Rîpa și Stroiești, lăsând în urmă gropi care sunt adevărate capcane pentru animale și cetățeni. Localnicii cer Gărzii de Mediu să vină să verifice zona, deoarece dezastrul ecologic este, în opinia lor, imens. Potrivit presei din județul vecin,...

VIDEO: Tragedie în Defileul Jiului: Un bărbat, mort după ce a fost implicat într-un accident

Un bărbat de 49 de ani, din județul Hunedoara, a murit, în noaptea de joi spre vineri, într-un accident rutier produs în Defileul Jiului. Acesta s-a izbit cu autoutilitara de stânci. ,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 49 de ani, din municipiul Petroșani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 66 Bumbești-Jiu (Defileul...

Inconştienţă la volan: Un adolescent a murit într-un accident provocat de un şofer beat şi fără permis

Un şofer beat şi fără permis a provocat un accident mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe raza comunei Plopșoru. Acesta a condus un autoturism, deși nu avea carnet, a pierdut controlul volanului, a lovit un cap de pod și a intrat într-o maşină parcată. Un tânăr de 15 ani, pasager în mașina condusă de şoferul beat, a...

Femeie de afaceri reabilitată de instanță

La aproape cinci ani de când judecătorii au pronunțat un verdict definitiv în dosarul de evaziune în care a fost inculpată și condamnată cu suspendare, femeia de afaceri Carmen Alioani a reușit să obțină la sfârșitul săptămânii trecute reabilitarea sa în instanță. Judecătorii i-au admis cererea și au dat o sentință care deocamdată nu este definitivă. „Admite cererea de...

Destinaţie surprinzătoare pentru Băluţă

Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Alexandru Băluţă, a ajuns în campionatul maghiar, la Akademia Puskas. Transferul mijlocaşului oltean la locul trei din Ungaria a uimit destulă lume, mai ales că de jucătorul Slaviei Praga se interesau şi formaţii din campionate mai puternice. Strict criteriul financiar pare să fi contat în alegerea lui Băluţă, care a optat pentru o divizie...

Reclamă numirile politice din companiile de stat

Fondul Proprietatea cere Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri şi Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să ia „măsuri imediate” pentru a asigura aplicarea corectă şi eficientă a OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă în companiile la care sunt acţionare. Potrivit Fondului Proprietatea, lipsa continuă a punerii în aplicare a legislaţiei privind guvernanţa corporativă la companiile de stat este deosebit...

Bisericile de lemn din comuna Stoina, trecut și prezent (II)

II. Alte biserici din lemn dispărute 1. Satul Păişani Pe teritoriul comunei Stoina, au existat, de-a lungul timpului, numeroase locaşuri de cult construite din lemn, înlocuite mai tîrziu de biserici de zid. Astfel, în satul Păişani, un toponimic local dat unei văi – Schitoaia, ne duce cu gîndul la existenţa unei bisericuţe de lemn-schit situată în vatra vechiului sat Plopu. De...

Adversarele Turceniului au remizat

Victoria Zăbrani (Arad) şi Progresul Ezeriş (Caraş Severin) au terminat la egalitate, 1-1, primul joc de baraj din Grupa A, Regiunea 4, acolo unde este repartizată şi campioana Gorjului, Ştiinţa Turceni. Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă. Cărăşenii au deschis scorul prin Milan Keda (50), dar echipa lui Dorel Mutică a revenit pe tabelă după un penalty,...

Gorjul, „zonă roșie” de Covid în Belgia. Carantina și testarea, obligatorii!

Belgia a stabilit că 24 de județe din România, între care și Gorjul, sunt considerate „zone roșii”, iar carantina și testarea sunt obligatorii pentru persoanele care vor să intre în țară și vin din aceste zone. Începând cu data de 1 august, autorităţile belgiene au inclus în zona roşie următoarele regiuni din România: Centru (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu);...

Zi cu emoții pentru profesori

Ziua de 4 august se anunță a fi una plină de emoții pentru cadrele didactice. Mâine, este programată afișarea rezultatelor obținute de candidații care au susținut proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar. Tot mâine ar urma să fie afișate și rezultatele finale ale examenului de definitivare în învățământ. Conform calendarului stabilit...

Ca la noi, la nimeni – Senatorul Zamfir Versus soroșista Violeta Alexandru!

Motto: „Omul înțelept nu spune tot ce gândește, dar ce spune gândește...” - ARISTOTEL Năzbâtiile guvernării pretins liberale pe temele alocațiilor de stat pentru copii și a măririi pensiilor de la 1 septembrie 2020 continuă. Guvernului Iohannis-Orban nici că-i pasă de faptul că majoritatea pensionarilor din România câștigă sub 2.000 de lei lunar, iar pensiile cele mai mci – de...

25 de elevi din Turceni primesc Bursa Primarului

Pentru al treilea an la rând, Primăria Orașului Turceni își recompensează și de această dată elevii eminenți ai localității cei care au demonstrat că în Turceni se practică un învățământ de calitate.,,Anul acesta, Bursa Primarului, în valoare de 1.000 de lei de persoană, se va îndrepta către un număr de 24 de elevi care învață la școlile din orașul...

Primăria a cumpărat un robot pentru cosit

Primăria Dănești a cumpărat, pe fonduri europene, un robot multifuncțional pentru cosit și defrișat vegetație. „Utilajul a fost achiziționat prin proiectul finanțat cu fonduri europene nerambursabile, Programul Național de Dezvoltare Rurală. Utilajul a sosit la Dănești pe data de 30 iulie, urmând a fi exploatat pentru defrișarea vegetației pe marginea drumurilor comunei Dănești și pe alte suprafețe de terenuri din...

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, pentru cererile depuse în luna iunie 2020, aferente serviciilor prestate în luna mai 2020.Suma totală autorizată la plată este de 1.224.344 de lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul...

Băile Săcelu, deschise din 8 august

Stațiunea Săcelu nu și-a mai deschis porțile pe 1 august. În contextul creșterii cazurilor de Covid la nivelul județului Gorj, Complexul Energetic Oltenia a decis amânarea datei de deschidere a zonei de agrement din stațiunea balneoclimaterică Săcelu pentru 8 august. Bazinele de la Săcelu se află în administrarea Complexului Energetic Oltenia. Compania anunță că a implementat o serie de...

Furt de produse de îngrijire corporală dintr-un magazin din Rovinari

Un bărbat de 38 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, joi, după ce a furat mai multe produse de îngrijire corporală, de pe rafturile unui magazin din localitate. Polițiștii au fost sesizați de reprezentanții societății comerciale, cu privire la faptul că ,,o persoană a încercat să sustragă bunuri". ,,În urma verificărilor efectuate de polițiști a...

Craiova – CFR, ultimul cartuş?

Universitatea Craiova şi CFR Cluj îşi dispută finala campionatului, în această seară, de la ora 20.30. Ardelenii sunt lideri, dar au şi un meci mai mult, după ce au trecut de ,,grădiniţa” FCSB. Pe de altă parte, Craiova a rămas fără joc oficial disputat din 19 iulie, atunci când învingea la Botoşani cu 2-0. Cine va obţine succesul se...

Bani de la Guvern pentru reabilitarea unor blocuri din orașul Rovinari

Primăria Rovinari primește de la Guvernul României, prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației peste 2,8 milioane de lei în vederea realizării investiției de reabilitare termică a mai multor blocuri din oraș. Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a aprobat joi, 30 iulie, transferul a 70 de milioane de lei pentru lucrări de reabilitare termică, în vederea creşterii performanţei energetice...

Examen de capacitate preoțească, în septembrie

Mitropolia Olteniei, în colaborare cu Facultatea de Teologie din Craiova, va organiza luna viitoare sesiunea de toamnă a examenului de capacitate preoțească. Înscrierile sunt programate pentru perioada 7 – 17 septembrie, iar probele de examen se vor desfășura în zilele de 21, 22 și 23 septembrie. La examenul de capacitate preoțească se pot înscrie absolvenţii Facultăţii de Teologie, Specializarea...

Bărbat din Logrești, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Poliţiştii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat, joi, un bărbat de 56 de ani din comuna Logrești, care avea asupra sa două cartușe de vânătoare, calibrul 12, cu capsa nepercutată, confecționate artizanal, având alice cu diametrul mai mare de cinci milimetri. Acesta este autorizat pentru a deține, purta şi folosi arme letale de vânătoare. Oamenii legii i-au...

Invitație pentru primăriile din Gorj: Se fac înscrieri pentru accesarea de fonduri pe Programul Iluminat Public!

În cadrul Programului Iluminat Public, în data de 24 iulie 2020, începând cu ora 10.00, au început înscrierile unităților administrativ-teritoriale care doresc să obțină fonduri pentru înlocuirea corpurilor de iluminat având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu LED. În aplicația informatică au fost înscrise, în doar câteva minute de la lansare peste 800 de solicitări....

O nouă sesiune pentru accesarea schemei „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 3 august 2020 – 11 decembrie 2020, se depun cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea...

Pandurii îşi va prezenta jucătorii în această săptămână

Pandurii Târgu-Jiu a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că şi-a asigurat serviciile a 11 jucători care s-au pregătit cu echipa în această perioadă. Este vorba despre Andrei Dobre, Sebastian Velcotă, Cătălin Iovicin, Andrei Pleşa, Borisav Zlataric, Steven Goma, Alexandre Castaing, James Emmanuel Okeke, Martin Remacle, Rafal Zaborovsky şi Prince Buaben. De asemenea, un fost jucător al clubului, Constantin Grecu,...

Aglomerație pe Transalpina, coadă la bulzul de la stâna Ștefanu!

Mii de turiști au tranzitat în acest week-end cea mai înaltă șosea din țară, Transalpina devenind unul dintre locurile în care oamenii au putut să scape și de căldura din orașe, dar și să găsească zone în care aglomerația să nu fie foarte mare și să se poată plimba fără teamă. Mașinile au fost parcate cu greu pe marginea...

Masca, obligatorie în zonele aglomerate din Gorj! Echipele de control au dat primele amenzi

Purtarea măştilor de protecţie este obligatorie, de sâmbătă, în zonele aglomerate din județul Gorj. Potrivit reprezentanților ISU, decizia a fost adoptată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.,,Având în vedere creșterea numărului de cazuri confirmate cu virusul SARS-CoV-2 la nivelul județului Gorj, în ultimele 10 zile, Direcția de Sănătate Publică Gorj a propus, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului...

Reprezentanții elevilor cer MEC un plan de reluare a cursurilor

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) solicită Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC)urgentarea procesului de elaborare şi publicare a unui plan coerent privind reluarea cursurilor în anul şcolar 2020 - 2021, plan care să includă ,,în mod explicit” eventualele modificări privind numărul de ore pentru fiecare clasă în parte. Reacția CNE vine după ce a fost lansat în consultare publică un...

După terminarea facultăţii – în Gorjul meu «istoric şi pitoresc»! (I)

Datorită faptului că noi, generaţia absolvenţilor 1975 ai Facultăţii de Filosofie, specialitatea sociologie din Universitatea Bucureşti, nu am putut să ne întâlnim în data de 11 iunie 2020, cu deosebită inspiraţie şi chiar cu o aplecare anticipativă, comitetul nostru de organizare a stabilit ca din revărsarea talazurilor timpului, să «aşternem» pe o filă desprinsă din calendarul vremii, unele gânduri...