16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Zilnice: 15 iulie 2020

Foto: Localnic de la Cocoreni, de zece ore, în greva foamei în fața Primăriei Bîlteni

Andrei Petre, în vârstă de 58 de ani, din Cocoreni, comuna Bîlteni, se află culcat de la ora 8 dimineața, în fața Primăriei din localitate. Omul spune că are o nemulțumire cu instituția pe fond funciar, legat de un teren aflat în curtea casei sale, motiv pentru care a intrat în greva foamei. Până la ora 16.00 a avut o...

VIDEO: Nouă percheziții în Târgu-Jiu

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj au efectuat, astăzi, 16 percheziţii domiciliare, nouă pe raza judeţului Gorj, două în Ilfov şi cinci în municipiului Bucureşti, într-un dosar de evaziune fiscală. Acțiunea a fost coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. https://youtu.be/DhGQquTZUrY "Au fost vizate sediile a cinci agenţi economici şi domiciliile reprezentanţilor...

Anunț CE Oltenia despre bazinele de la Săcelu

Zona de agrement din stațiunea balneoclimaterică Săcelu, aflată în administrarea CE Oltenia, va putea fi deschisă începând cu 1 august 2020. „Zona de agrement, care dispune de patru bazine în aer liber, nămol terapeutic și plajă, a beneficiat de investiții alocate de CE Oltenia pentru a oferi un cadru modern, cu dotările necesare petrecerii unui sejur plăcut (nisip fin, șezlonguri, umbrele, dușuri, grupuri sanitare, punct...

Iohannis: Starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. Nu poate fi vorba de noi relaxări

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că starea de alertă va fi prelungită cu 30 de zile. „Situația epidemiologică nu este bună. Ați văzut că am avut și astăzi peste 600 de persoane care au fost detectate cu COVID-19. Este mult. Este foarte mult. Și, în acest context, dragi români, vreau să vă spun trei lucruri: protejați-vă, protejați-vă și...

Prefectul Rujan, mesaj la plecarea din funcție

”Încetez exercitarea funcției de prefect al județului Gorj cu satisfacţia că mi-am făcut pe deplin datoria, atât faţă de gorjeni, cât şi faţă de Guvern. Pe parcursul acestei perioade, pe lângă atribuțiile obișnuite realizate în cadrul Instituției Prefectului – Județul Gorj, am avut parte de o activitate intensă, plină de provocări, dintre care cele mai importante privesc organizarea alegerilor...

Undă verde pentru dublarea alocațiilor pentru copii

Curtea Constituţională a României a decis că legea care anula OUG 2/2020, prin care era amânată până la 1 august dublarea alocaţiilor acordate copiilor, este constituţională. Prin această decizie, Curtea Constituţională aprobă practic dublarea alocaţiilor pentru copii. Astfel, alocaţia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani creşte la 300 de lei.

DSP: 37 noi cazuri de îmbolnăvire, în Gorj

Până în momentul de față, 467 persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 228 persoane sunt vindecate și externate, iar 12 persoane au decedat.        „Menționăm că, de la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 37 noi cazuri de îmbolnăvire, situația prezentându-se astfel:  19 teste pozitive prelevate de la...

Noi cazuri de Covid-19 în Gorj

Bilanţul total al persoanelor confirmate în România cu noul coronavirus a ajuns, miercuri, la 34.226 de cazuri, după ce în ultimele 24 de ore au fost confirmate alte 641 de noi îmbolnăviri. În acelaşi timp sunt înregistrate 1.952 de decese, iar 22.049 de persoane s-au vindecat. Gorjul figurează cu 444 cazuri de Covid-19, de la începerea pandemiei. Ieri, Direcția de...

Cursuri de calificare pentru șomerii din Gorj

În vederea creşterii gradului de ocupare a forţei de muncă în rândul şomerilor, AJOFM Gorj va organiza în perioada imediat următoarele cursuri de calificare/recalificare pentru şomeri sau persoane în căutarea unui loc de muncă în următoarele meserii: -Comunicare în limba engleză ( selecția are loc joi, 16.07.2020, ora 13, la sediul AJOFM Gorj din Târgu Jiu, str. Lt. Col....

Bonuri de masă pentru pensionarii cu venituri mici

Persoanele în vârstă de peste 75 de ani care beneficiază de pensia socială minimă garantată în valoare de 704 lei urmează să primească bonuri de masă, a anunţat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru. Persoanele vizate de această măsură vor primi lunar tichete electronice în valoare de 180 de lei, pe care le pot folosi pentru a achiziţiona mese...

Bătrân cercetat pentru furt de energie electrică

Un bătrân de 71 de ani, din comuna Bumbești-Pițic, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce un bărbat de 56 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, angajat al unei societăți de distribuție de energie, a sunat la 112 și a anunțat că sustrage energie electrică. "Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul ar fi folosit ilegal...

Un nou spectacol de teatru de păpuși pentru copii

Teatrul de Păpuși ″Pinocchio″, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, vă invită joi, 16 iulie, ora 10:30, la Teatrul de Vară din Târgu Jiu, la spectacolul "Trei iezi și un lup simpatic", o poveste rescrisă și regizată de actrița Cornelia Diaconu, după cunoscuta poveste ”Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă. Intrarea este liberă!

CEO deschide baza de agrement de la Săcelu! De la 1 august

Conducerea CEO a aprobat un minim de materiale pentru deschiderea zonei de agrement Sacelu. În functie de finalizarea lucrărilor se dorește deschiderea cu începere din 1 augus. Accesul la bazine ar urma să fie permis până pe 15 septembrie, spun responsabilii companiei. În ce privește numărul maxim de persoane care va avea acces pe plajă, acesta este de 200. Se...

Restaurante și baruri, amendate de DSVSA Gorj

În urma controalelor efectuate în perioada 6-12 iulie, inspectorii DSVSA Gorj au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 43.600 lei, unor unități de alimentație publică din Bumbesti Jiu și Târgu Jiu. Este vorba de patru restaurante, o pizzerie și două baruri.

FOTO: Polițiștii, pompierii și jandarmii au împărțit măști, într-o comună din Gorj

Polițiștii au continuat, aseară, acțiunile pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Alături de jandarmi, pompieri și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Gorj, oamenii legii au mers în comuna Țânțăreni, unde o sută de localnici au primit gratuit măști de protecție. "Sub coordonarea Instituției Prefectului Gorj, marți, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, împreună cu lucrători din cadrul...

Boza se laudă pe net că nu mai e șomer!

Fostul manager multipremiat al Complexului Energetic Oltenia, rămas cu cererea de angajare la CEO în aer, se laudă, mai nou, că și-ar fi găsit serviciu! Interesant este că, Sorinel Boza își ține însă la secret angajatorul, scriind negru pe alb că acest aspect este confidențial. Culmea este că, Boza se arată, în schimb, disponibil să fie angajat în altă...

Noua organigramă a CEO: Dobrițanu, înlocuit de la șefia Direcției Miniere! Iată cine sunt noii șefi ai carierelor miniere! Trei consilieri personali ai lui Burlan, OUT!

Noua organigramă a Complexului Energetic Oltenia, care intră în vigoare la începutul săptămânii viitoare, modifică atât structura Direcției Miniere, în sensul în care cele trei EMC-uri, Roșia-Rovinari, Jilț și Motru, nu se mai regăsesc în noua organizare a companiei energetice, cât și Direcția în sine, care va deveni sucursală. Primul care-și pierde postul este Gheorghe Dobrițanu, șeful Direcției Miniere,...

Lovit cu un pahar în cap de fosta prietenă, pe terasa unei cafenele din Târgu-Jiu

Un bărbat de 36 de ani a ajuns la spital, luni seara, după ce a fost lovit de o tânără care i-ar fi dat cu un pahar în cap. Altercația a avut loc pe terasa unei cafenele din centrul municipiului Târgu-Jiu. Surse susțin că femeia care l-a agresat este fosta prietenă a victimei. ,,Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu...

Băcița Mărioara, „măritată” din greșeală la tv cu un cioban din Valea Jiului!

Gafă de proporții la postul public de televiziune în ediția de duminica trecută a emisiunii „Viața Satului”. Emisiunea a prezentat un amplu reportaj despre Stâna Ștefanu de pe Transalpina și despre vizita pe care ministrul Agriculturii a făcut-o aici recent pentru a-i înmâna Mărioarei Băbu atestatele pentru patru produse tradiționale pe care aceasta le-a înregistrat oficial. Realizatorii emisiunii au...

Concurs pentru copiii talentați la artă

Copiii talentați cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani sunt invitați să se înscrie la concursul național ,,Odiseea Tânărului Artist”, organizat de Asociația Odiseea. Pentru a participa, copiii trebuie să realizeze o lucrare de artă cu tema „Odiseea unui copil” (călătorie, peripeții, trasee imaginare sau reale). Câştigătorii vor fi anunţaţi în luna septembrie. Concursul ,,Odiseea Tânărului Artist” îşi propune...

Ponta rămâne fără titlul de doctor

Deputatul de Gorj Victor Ponta a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat anularea ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras, în anul 2016, titlul de doctor în drept. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins luni, 13 iulie, recursul lui Victor Ponta și a menținut decizia Curții de Apel București din februarie 2017, care a confirmat atunci...

Kevin Allen, în vizorul CSM

Pivotul american Kevin Allen (25 de ani) are mari şanse să se întoarcă la Târgu-Jiu. După un sezon foarte reușit la ACS, jucătorul de peste ocean a rămas în relaţii bune cu antrenorul Claudiu Alionescu şi ar putea reveni în oraşul lui Brâncuşi. Centrul, care măsoară 2,11 metri, a purtat deja discuţii cu conducerea clubului nostru şi există posibilitatea...

Strada Griviței din Târgu-Jiu a intrat în reabilitare

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a demarat lucrările de reabilitare a străzii Griviței. „Este o investiție amplă, care a debutat mai târziu pentru că a trebuit să așteptăm ca operatorul de distribuție a energiei electrice să înceapă lucrările la rețeaua electrică a zonei. În acest fel, nu vom fi nevoiți să mai spargem această stradă ulterior”, a anunțat primarul Marcel Romanescu. Investiția...

Optimismul domnește la Pandurii: ,,Vom avea o echipă mult mai puternică”

Pandurii Târgu-Jiu a reluat pregătirile în vederea noului sezon, iar moralul este ridicat în vestiarul echipei de fotbal. Antrenorul Călin Cojocaru are sub comandă mai mulți fotbaliști pe care i-a dorit încă din iarnă, iar timișoreanul este convins că trupa gorjeană poate face față cu brio în acest sezon de ligă secundă. Tehnicianul a declarat că aproape toți jucătorii...

Accente polikratice – Puterea, potentaţii şi masele

1. Cei de sus şi cei de jos Bogătaşii planetei, care îşi celebrează globalizarea ca pe-o zeiţă postmodernă, miliardarii planetei care corporatizează economia mondială, aceşti îmbogăţiţi peste măsură, care stau cu fundul pe sacii cu bani, care-şi clădesc palate şi cartiere rezidenţiale exclusiviste, cu piscine la fiecare etaj, cu cinematografe proprii la fiecare nivel, cu avioane şi vapoare de un...

Școală „smart” la Motru. Table inteligente în toate unitățile de învățământ

Elevii din școlile și liceele din municipiul Motru vor beneficia, din toamnă, de un sistem de învățământ digitalizat. Toate sălile de clasă vor fi dotate cu table electronice interactive, fără cretă și burete, care vor asigura elevilor acces la predarea on-line a lecțiilor. Investiția depășește un milion de lei, a anunțat primarul Gigel Jianu. Motru devine prima localitate din Gorj...

A mai căzut o stea… – profesorul Constantin (Codin) Jitaru!…

În data de 12 februarie 2013, am primit o scrisoare de la un bătrân de 88 ani, profesor pensionar, Constantin Jitaru, din Baia de Fier, judeţul Gorj (aşa cum scria la expeditor)... Scrisoarea mi-a venit pe adresa şcolii, adică la Şcoala Gimnazială nr. 1 Albeni, judeţul Gorj, şcoală de unde nu m-am „mişcat” din anul 1976, când am luat repartiţia...

Gorjenii, invitați să se lase încântați de ,,Visul unei nopți de vară”

Încă o surpriză plăcută pentru iubitorii de teatru din Gorj. La invitația Teatrului Dramatic ,,Elvira Godeanu”, pe scena Teatrului de Vară din Târgu-Jiu vor urca vineri, 17 iulie, actori turdeni, pregătiți să-i încânte pe spectatori cu piesa ,,Visul unei nopți de vară”, de William Shakespeare. Intrarea este liberă, dar cei interesați trebuie să-și facă rezervare în prealabil, deoarece locurile...

CEO, nouă contracte într-o singură zi. A vândut energie la peste 300 lei/MWh

Complexul Energetic Oltenia a vândut doar într-o singură zi aproape jumătate de TWh de energie electrică cu livrare în anul 2021. Luni, 13 iulie, Complexul Energetic Oltenia a încheiat nouă contracte de vânzare de energie electrică. Două dintre ele au fost pentru livrări de energie electrică în vârful de consum de zi. Compania energetică a vândut câte 20,88 GWh de energie...

Petrescu, declarații periculoase: ,,CCA va decide ce e mai bine pentru Craiova”

Antrenorul de la CFR Cluj, Dan Petrescu, a făcut declarații nedemne la finalul partidei câștigate de echipa sa împotriva formației Gaz Metan Mediaș (2-0). Petrescu vede o conspirație care ar duce-o pe Craiova spre titlu și spune că ardelenii sunt dezavantajați, constant, de arbitrii. Petrescu a contestat și delegările CCA.„Ce se întâmplă în România e incredibil, sincer. Nu doar...

Șofer din Hunedoara, prins când conducea o maşină neînmatriculată

Un bărbat de 37 de ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, a fost prins, luni, când conducea o maşină neînmatriculată pe DN 66, în Bumbești-Jiu.,,La data de 13 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu și Serviciului Rutier au depistat, în flagrant, un bărbat de 37 ani, din municipiul Vulcan, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe...

Târgujianul acuzat că și-a amenințat iubita cu moartea a contestat măsura de arestare preventivă

Bărbatul de 30 de ani, din Târgu-Jiu, reținut duminică seara, pentru lovire sau alte violențe, amenințare și lipsire de libertate, a fost arestat preventiv, luni, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. Instanța a decis să stea 20 de zile după gratii, însă acesta a contestat hotărârea. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, duminică, aflându-se pe raza municipiului, în...

Cadavrul găsit în Gilort aparține unui bătrân din Mehedinți

Potrivit informațiilor făcute publice de reprezentanții Poliției Gorj, cadavrul descoperit, duminică, în râul Gilort, aparține unui bărbat de 87 de ani, din comuna Malovăț, județul Mehedinți. Rudele sale au mers la Poliție și au anunțat că bătrânul obișnuia să plece frecvent de acasă. Anchetatorii au început cercetările pentru a afla împrejurările în care a murit pensionarul. Cadavrul a fost...

Amenzi pentru două femei din Turcinești, care nu purtau mască în magazin

Două femei de 48 și 50 de ani, din comuna Turcinești, au primit câte o amendă de 500 de lei, pentru că nu purtau mască în timp ce se aflau la cumpărături, într-un magazin din localitate.,,Două femei de 48 și 50 de ani, din localitate, au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, potrivit Legii...

Ca la noi, la nimeni – Legea proastă cere dezbateri mai lungi!

Motto: „Legile inutile slăbesc puterea legilor necesare.” - Montesquieu Tensiunile stârnite de proiectul Legii de carantinare și izolare au atins, marți, un maxim, oarecum, previzibil. Așa se întâmplă ori de câte ori Guvernul LuCOVID e prins pe picior greșit, cum e cazul și de astă dată, iar șeful Guvernului Iohannis-Orban iese la înaintare și atacă, în stilu-i caracteristic, ați ghicit,...

O nouă rundă de concurs pentru cadrele didactice care vor să devină membre ale CNEME

La începutul acestei săptămâni, Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a dat startul unei noi serii a concursului de selecție pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional (CNEME). La nivelul județului Gorj, au fost scoase la concurs 223 de locuri. Prima etapă a celei de-a 16-a serii a concursului național de selecție a cadrelor didactice pentru constituirea Corpului Național...

Constantinides s-a întors!

Antrenorul cipriot Antonis Constantinides (45 de ani), cel care a cucerit bronzul în Eurochallenge alături de Energia Târgu-Jiu şi a obţinut locul trei în campionatul intern cu trupa gorjeană, a revenit în România. CSM Târgu-Jiu îl va avea ca adversar în viitoarea ediţie a Ligii Naţionale de Baschet pe unul dintre cei mai apreciaţi antrenori din Gorj şi România....

Septuagenar amendat și lăsat fără mașină șase luni

Un bărbat de 77 de ani, din Rovinari, a fost depistat, ieri, de polițiștii din localitate, în timp ce conducea un autoturism, desfăşurând activităţi de transport de persoane contra cost, fără a fi autorizat în acest sens.,,Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari au identificat în trafic, pe strada Trandafirilor din oraș, un bărbat de 77 de ani, din...