16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: mai 2020

Șofer beat, prins în timp ce conducea o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 68 de ani, din comuna Urdari, este cercetat pentru două infracțiuni, în urma unui control în trafic. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit și că mașina pe care o conducea era neînmatriculată. ,,La data de 18 mai, polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Fărcășești și Urdari au depistat,...

Achiziții la dublu făcute în Mehedinți de la o firmă din Gorj

O anchetă publicată de „Libertatea” arată că două primării din județul Mehedinți au reușit în plină stare de urgență să facă același gen de achiziții de la o firmă din Gorj, deși șefii celor două instituții publice spun că nu s-au vorbit între ei înainte și că nici nu îl știu pe patronul din Târgu-Jiu care le-a livrat produsele...

Duhul creştinesc al Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt şi momentul când a fost să se înalţe la cer!

«Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut» (Ps. 1, 1) Cu sprijinul şi prin bunăvoinţa Excelenţei sale, Dr. Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan CUZA, am beneficiat de aceste materiale excepţionale pe care le dăruiesc la rândul meu oamenilor cu mare credinţă şi cu spirit patriotic...

APIA efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, aduce la cunoștința opiniei publice că, începând de luni, a demarat efectuarea plăților aferente ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna februarie a anului 2020.Suma totală autorizată la plată este de 1.329.073,44 de lei și se acordă de la...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Vine vara secetoasă

Cum să ne protejăm culturile de câmp Meteorologii spun cam la unison că anul acesta lunile iunie, iulie și august vor fi secetoase și, de regulă, ce spun ei se adeverește. Nu că în zona noastră aceste luni ar fi prea bogate în precipitații, dar dacă lipsa acestora este peste normal chiar că trebuie să ne facem griji. Gorjul, nici pe...

Bură salută redeschiderea Stadionului pentru alergători: ,,Toată lumea avea nevoie de antrenamente”

Antrenorul emerit de la Pandurii, Ion Bură, este mulţumit că pista de atletism din cadrul Stadionului Municipal a fost redeschisă. Primarul municipiului, Marcel Romanescu, anunţase, de luni seara, că obiectivul va fi din nou disponibil pentru gorjenii care vor să se menţină în formă, indiferent că este vorba de sportivi profesionişti sau de cetăţenii care practică alergări în timpul...

Oficial! Final de sezon la baschet!

Consiliul Director al Federației Române de Baschet a hotărât, marţi, să pună stop actualului sezon competiţional. Forul autohton a constatat imposibilitatea continuării Ligii Naționale de baschet masculin și feminin, respectiv a Ligii 1 – ediția 2019/20 din cauza pandemiei COVID-19. Prin urmare a dispus anularea competițiilor, care vor fi încheiate conform clasamentelor în vigoare la data de 8 martie...

Ca la noi, la nimeni – Împiedicările liberalilor!

Motto: „Atenție! I-ai dat de bună voie dreptul? Mâine îți va lua cu forța stângul.” - Nicolae Mareș Când nu-i împiedică nimeni pe cei ajunși, conjunctural la guvernare, ei se împiedică singuri. Fie din nepricepere crasă, fie din exces de zel. La cât de mult a țipat în plenul Parlamentului României incompetentul prim-ministru Orban Ludovic nici că ar merita mai multă...

Remorcă radiată din circulație, descoperită în trafic

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Telești, s-a ales cu dosar penal, luni, după ce polițiștii din Motru l-au prins în trafic, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 67, având tractată o remorcă. În urma verificărilor s-a stabilit că remorca figurează radiată din data de 29 noiembrie 2018.,,În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul...

Program decalat şi salariaţi „testaţi” cu termometrul, la DSVSA Gorj

Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj, la fel ca şi alte instituţii publice din judeţul nostru, a luat toate măsurile impuse de lege pe perioada stării de alertă. Conducerea DSVSA Gorj a luat toate măsurile pentru ca angajaţii săi să lucreze în condiţii de siguranţă şi pe perioada stării de alertă de la nivel naţional. Astfel, în fiecare...

PSD vrea mai mulți bani pentru primării

PSD vrea ca primăriile să primească mai mulţi bani la rectificarea bugetară. Primarii din Gorj s-au plâns că au fost nevoiți în această perioadă de criză să facă tot felul de cheltuieli, starea de urgență afectând serios încasările din taxe și impozite locale. Autoritățile locale au cheltuit peste 500 de milioane de lei, pe timpul epidemiei de COVID-19, iar Guvernul...

A pus pe foc cauciucuri uzate. Amendă!

Un gorjean a fost amendat cu 10.000 de lei, pentru că a dat foc unor anvelope uzate. Sancțiunea a fost aplicată de Garda de Mediu Gorj. „Pe raza comunei Scoarța, satul Bobu, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au surprins o persoană incendiind mai multe anvelope uzate. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei. Atragem...

Ultimul termen din procesul unui fost ministru, la Tribunalul Gorj

Magistrații Tribunalului Gorj au stabilit, ieri, când va avea loc ultimul termen în procesul fostului ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov. Acesta nu s-a întors din Italia, însă și-a anunțat avocatul că va veni la Târgu-Jiu, la ultima înfățișare, în luna iunie. Acesta este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. ,,S-a amânat pe 16 iunie, este ultim...

Program normal de lucru cu publicul, la Poliție, pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi a adeverinţelor de integritate comportamentală

După încetarea stării de urgență, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au decis să revină la programul normal de lucru cu publicul, pentru eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi a adeverinţelor de integritate comportamentală.,,Facem apel către cetățeni ca prezentarea la ghișeul de relații cu publicul să se realizeze numai în situații urgente, când certificatul de cazier judiciar/de integritate comportamentală...

Procesul crimei transmise live pe Facebook s-a mutat la instanța supremă

Gorjeanul, condamnat anul trecut definitiv pentru că și-a omorât cel mai bun prieten și a transmis totul pe Facebook, este nemulțumit de pedeapsa primită și zilele trecute a apelat la o cale extraordinară pentru a contestat sentința definitivă prin care ar trebui să fie ținut 17 ani în spatele gratiilor. Alexandru Cristofor Laza își caută acum „dreptatea” la Înalta...

A treia licitație pentru 2 kilometri de drum județean

Consiliul Județean Gorj a scos la licitație, pentru a treia oară, reabilitarea unui tronson de 2 kilometri din drumul județean care traversează comuna Bălănești. Până acum, un singur constructor s-a interesat de lucrare, dar nu a depus în termen documentațiile solicitate. Drumul este degradat și, deși a tot fost „cârpit”, se circulă cu mari dificultăți. Investiția se ridică la...

Bucureștiul a prezentat garanțiile guvernamentale pentru Euro 2020

Federația Română de Fotbal a anunţat că a depus la UEFA ultima scrisoare de garanție din cele 24 necesare reafirmării disponibilității de găzduire a Campionatului European de Fotbal UEFA EURO 2020. Pandemia de COVID-19 a obligat forul internaţional să amâne desfășurarea turneului cu un an, astfel încât a fost nevoie ca orașele-gazdă să refacă documentele de garanție.,,Cele 24 de...

Ponta, fără mască în Parlament. Orban: Poate fi amendat

Liderii PSD și Pro România au refuzat să poarte mască în timpul discursurilor de luni din Camera Deputaților, deși legea îi obligă. În momentul când a luat cuvântul, Marcel Ciolacu și-a scos masca. „Domnule prim-ministru, am voie să vorbesc fără mască? Am o singură problemă când port masca și vorbesc, îmi vine să strănut, sună Ponta la 112, vine Vela...

A crezut că fentează izolarea dar a primit carantină și dosar penal!

La data de 19 mai a. c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina s-au sesizat din oficiu cu privire la nerespectarea obligației autoizolării la domiciliu, a unui bărbat, de 32 de ani, din comuna Stejari. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, bărbatul, la data de 15 mai a. c., s-ar fi întors din străinătate în...

A doua contabilă de la Ghiocela, internată în Spitalul COVID! Mama femeii, pozitivă la virus, a murit vineri la SJU Târgu-Jiu

Încă o salariată a Complexului Ghiocela din Motru a fost confirmată cu coronavirus. Femeia cu probleme de sănătate este internată la Spitalul din Târgu-Cărbunești, de mai multe zile. În lipsa pacientei, mama contabilei, în vârstă de 78 de ani din Motru, a ajuns și ea la spital, fiind confirmată cu coronavirus. Urmare și a mai multor boli, pacienta de...

Jandarmul din Țicleni, găsit mort în Bega

Tânărul de 23 de ani, din orașul Țicleni, angajat al Grupării Grupării Mobile de Jandarmi din Timișoara, care a dispărut pe 16 februarie, a fost găsit mort, în canalul Bega. "Gorjeanul șef de promoție de la Școala de Subofițeri Jandarmi Drăgășani Drăgășani, încadrat la Gruparea Timișoara, a fost găsit decedat în canalul Bega, fără urme de violență", au precizat reprezentanții...

DSP Gorj: Salariatului de la TESA CEO, internat la Infecțioase, i s-au prelevat probe!

DSP Gorj anunță că salariatul TESA de la CEO care a fost internat astăzi la Boli Infecțioase, după ce a fost transportat cu o ambulanță de la serviciu la SJU, așteaptă rezultatul la test, lui prelevându-i-se probe pentru COVID 19. Reprezentanții DSP spun că pacientul este deocamdată suspect de coronavirus, lui făcându-i-se rău la serviciu. Cei de la CEO spun...

Vezi anunțul AJOFM Gorj!

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj informează cetăţenii judeţul ui că utilizarea poștei electronice rămâne mijlocul de comunicare pentru solicitarea și acordarea drepturilor de șomaj, și se aplică, în continuare și după încetarea stării de urgență, pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, obligația șomerilor care primesc indemnizație de șomaj de a se prezenta la viza lunară...

Un salariat TESA de la sediul executiv CEO, confirmat cu COVID?! Alți 4 angajați, suspecți

Un șef din Serviciul Investiții a CEO, care lucrează în sediul executiv, a fost confirmat și spitalizat cu COVID 19, spune surse din companie. Alți patru salariați TESA, printre care și soția inginerului, ar fi și ei suspecți de coronavirus. De astăzi, intrarea în sediul CEO se face cu măsuri suplimentare de protecție. DSP Gorj susține, în schimb, că rezultatul...

Starea de alertă, votată miercuri. Modificări!

Plenul reunit al Parlamentului se întrunește, miercuri, pentru a vota hotărârea de Guvern care instituie starea de alertă. Surse parlamentare afirmă că vor fi operate modificări la proiectul de hotârâre adoptat de Guvern.

A pus pe foc cauciucuri uzate. Amendă!

Un gorjean a fost amendat cu 10.000 de lei, pentru că a dat foc unor anvelope uzate. Sancțiunea a fost aplicată de Garda de Mediu Gorj. „Pe raza comunei Scoarța, satul Bobu, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au surprins o persoană incendiind mai multe anvelope uzate. Persoana în cauză a fost sancționată cu amendă în valoare de 10.000 lei. Atragem...

O pensionară din Magherești, comuna Săcelu, confirmată cu coronavirus!

O pensionară din Magherești, comuna Săcelu, a ajuns la Infecțioase la SJU Târgu-Jiu după ce a acuzat stări de rău, căzând din picioare. Femeia ar fi intrat în contact cu o persoană din Crasna care are rude întoarse din străinătate. Cel puțin asta a declarat femeia către DSP, instituție care a inițiat o anchetă epidemiologică. Încă se caută contacții...

Nou-născut, transportat cu un elicopter SMURD la spitalul din Craiova!

În această dimineață la ora 7.20, un nou-născut din secția de Neonatologie a SJU Târgu-Jiu a fost transportat cu o ambulanță pe Insuliță. Bebelușul a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spitalul din Craiova. Nou-născutul avea insuficiență respiratorie, a explicat managerul SJA Gorj, Constantin Mitroi.

95 de cazuri de COVID-19, în Gorj! 24 de teste, în așteptare

În data de 19 mai 2020 situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: - 223 persoane în carantină instituționalizată, din care 6 persoane au întrat în carantină și 20 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 de ore; - 470 persoane se află în autoizolare la domiciliu, din care 176 persoane au intrat în autoizolare la domiciliu și...

Fetița cu autism, externată din Spitalul COVID! Bunicul, încă pacient

Fetița cu autism, infectată cu coronavirus la fel ca bunicul acesteia, a fost externată din unitatea medicală din Târgu-Cărbunești. Aceasta se află în grija mamei, la domiciliul bunicului care a ieșit, din păcate, tot pozitiv la testul COVID. Reprezentanții DGASPC Gorj dau asigurări că fetița, de care era îngrijorat chiar managerul unității medicale Constantin Tîrziu, este în atenția instituției....

155 de noi cazuri de COVID-19, în România

Până astăzi, 19 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.191 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 10.166 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 1126 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare,...

Minerul de la Roșia, internat de 24 de zile în unitatea COVID, a primit rezultatul ultimului test!

Pacientul nemulțumit ieri, pentru că așteptase peste 48 de ore rezultatul ultimului test la coronavirus, proba fiind trimisă la un laborator din București, a primit în această dimineață vestea bună. Bărbatul, miner la Cariera Roșia, are al doilea rezultat negativ, motiv pentru care va fi externat în următoarele ore din unitatea COVID din Târgu-Cărbunești. Soția salariatului CEO a fost...

11.000 de măști, mii de halate și combinezoane, donație pentru Spitalul Rovinari!

Fundația Mereu Aproape a transmis aseară spre Spitalul Rovinari o donație consistentă de materiale sanitare, necesare personalului medical al unității gorjene. Este vorba despre 11.000 de măști, 5000 de halate de unică folosință și de 1250 de combinezoane. Produsele au fost achiziționate din donațiile românilor la Teledonul realizat de fundație și de trustul media, din care fac parte Antena...

Prinşi muncind la negru!

Opt persoane care prestau activitate fără forme legale de angajare pentru doi angajatori care efectuează lucrări de construcții în comuna Urdari, respectiv municipiul Târgu-Jiu, au fost depistate, la data de 18.05.2020, în timpul unor controale inopinate efectuate de inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Chirurg răpus de coronvairus

Unul dintre medicii de la Spitalul Universitar infectați cu noul coronavirus a murit luni seara. Medicul avea 62 de ani şi era cunoscut şi cu alte probleme medicale. „Colegul nostru, dr Cătălin Bărbulescu a încetat din viaţă aseară (luni seară – n.r.). Gândul nostru să urmărească permanent de acum acest om bun. Spitalul Universitar de Urgenţă suferă azi prima pierdere...

Ce a pățit un bărbat care a amenințat trei persoane pe Facebook

Un bărbat care a amenințat trei persoane, pe rețelele de socializare, a fost reținut ieri de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale. "Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că tânărul, în cursul lunilor aprilie și mai, ar fi adresat amenințări cu acte de violență către trei bărbați, cu vârste cuprinse între 42 și 72 de ani, din...

Anunț important făcut de IPJ Gorj

După încetarea stării de urgență, reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Gorj au anunțat, ieri, că se va reveni la programul normal de lucru cu publicul, pentru  eliberarea certificatelor de cazier judiciar şi a adeverinţelor de integritate comportamentală.  "Facem apel către cetățeni ca prezentarea la ghișeul de relații cu publicul să se realizeze numai în situații urgente, când certificatul de cazier...

Încă 4 decese provocate de COVID-19, în România

Deces 1121 Bărbat, 80 ani, județ Vrancea. Dată confirmare: 10.05.2020. Dată deces: 18.05.2020. Comorbidități: HTA. Boala cardiovasculara. Hepatita cronica. Deces 1122 Femeie, 70 ani, Municipiul București. Dată confirmare: 17.05.2020. Dată deces: 17.05.2020. Comorbidități: Insuficienta ventriculara stanga. Stenoza aortica. Boala pulmonara cronica. Deces 1123 Femeie, 87 ani, județ Neamț. Dată confirmare: 29.04.2020. Dată deces: 18.05.2020. Comorbidități: Demență senila. Deces 1124 Bărbat, 75 ani, județ Neamț. Dată confirmare: 04.05.2020. Dată deces: 17.05.2020. Comorbidități: HTA.

COVID-19: Încă 4 rezultate pozitive pentru pacienţi ai spitalului din Motru

"Pentru astăzi informațiile sunt următoarele: - avem șase nou internați, patru din Motru, unul din Prejna și unul din Padeș; - pentru pacienții aflați deja în internare de ieri, rezultatele testelor sunt: un rezultat negativ, pacientul fiind externat, și patru rezultate pozitive, pacienții fiind transferați la spitalele din Drobeta Turnu Severin și Târgu Cărbunești; - 41 de persoane izolate la domiciliu", a...

Vezi anunţul primarului din Polovragi!

"Începând cu data de 18 mai 2020, se pot achiziționa lemne de foc la un preț mediu de circa 280 lei/mc (în funcție de calitate), de la Primăria Polovragi (locul de livrare este Valea Verde - fantana lui Baditan), maxim 5 mc pentru o familie. Persoane de contact: Constantinescu Ion - viceprimar, tel. 0746031275; Târlea C.tin -tel. 078526049; Gogelescu...

Pista de atletism de la stadionul din Târgu Jiu, redeschisă de azi!

"Deschidem pista de atletism de la stadion! Începând din această dimineață, toți cetățenii care doresc să alerge pot veni la Stadionul Municipal și vor putea folosi această pistă, dar cu respectarea măsurilor de distanțare. Accesul pe baza sportivă se va face pe poarta din spatele stadionului, cu intrare pe lângă Sala Sporturilor. Rog cetățenii să respecte măsurile recomandate de...

COVID-19: Decesul 7 din Gorj, introdus în statistica INSP

Deces 1108 Bărbat, 71 ani, județ Gorj Dată confirmare: 16.05.2020. Dată deces: 17.05.2020. Comorbidități: HTA. Diabet zaharat. Insuficienta renala cronica. Deces 1109 Femeie, 82 ani, județ Suceava. Dată confirmare: 15.05.2020. Dată deces: 17.05.2020. Comorbidități: Neoplasm gastric operat. Deces 1110 Femeie, 87 ani, județ Suceava. Dată confirmare: 15.05.2020. Dată deces: 17.05.2020. Comorbidități: Patologie cardio-vasculara. Accident vascular cerebral. Deces 1111 Femeie, 56 ani, județ Argeș. Dată confirmare: 01.05.2020. Dată deces: 18.05.2020. Comorbidități: HTA. Diabet zaharat. Obezitate. Neoplasm mamar. Deces 1112 Femeie, 83...

Nelu Tătaru: Testarea imunologică se va face pe grupe de vârstă

"După 1 iunie la nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare (n.r. începe testarea). Avem opt regiuni de dezvoltare. La nivelul fiecărui judeţe, la nivelul fiecărei grupe de vârstă se iau eşantioane şi se testează. Este un studiu de seroprevalenţă. Se fac teste imunologice şi vom vedea din fiecare grupă de vârstă cam care este procentajul în care persoanele din România...

Comunicat de presă UNCJR

"Ministerul Fondurilor Europene nu a ținut cont de propunerile UNCJR făcute în conținutul ghidului „Consolidarea capacității sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID-19”, punând în pericol finanțarea viitoare a acțiunilor privind stoparea epidemiei de coronavirus. Toate aceste lucruri se întâmplă în condițiile în care consiliile județene și primăriile sunt cele care au cheltuit...

VIDEO: Parterul unui bloc de locuințe sociale, lăsat fără canalizare timp de câteva zile! Șapte familii din Țicleni, disperate

* Chiriașii jigniți de un salariat al Aparegio Țicleni * Locatarii, amenințați că vor fi scoși din bloc, asta pentru o lucrare care a durat nici două ore Blocul de locuințe sociale, aflat lângă Primăria Țicleni, a fost afectat, de la finalul săptămânii trecute, de înfundarea canalizării. Imobilul a fost reabilitat cu peste 800.000 de lei, dar, chiar și așa canalizarea...

Cozi peste cozi în prima zi de lucru din starea de alertă!

Gorjenii au trebuit să stea, ieri, la diverse cozi pentru a rezolva probleme care își așteptau soluționarea încă din perioada stării de urgență. Pentru că a fost prima zi de lucru din starea de alertă și oamenii au putut să iasă din casă fără declarația pe propria răspundere, mulți dintre ei au fost nevoiți să stea la coadă pentru...

Tânăr prins cu permis italian fals, în trafic! În realitate, nu avea carnet de șofer

Un tânăr din Văgiulești a încercat să-i păcălească pe polițiștii de la Rutieră. S-a întâmplat, duminică, pe DN 67, în comuna Câlnic. Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control autoturismul condus de bărbat. Acesta le-a prezentat polițiștilor un permis fals, care ar fi fost emis în Italia.,,La data de 17 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un...

Achiziție de termometre și mănuși la Primăria Licurici

Primăria comunei Licurici a achiziționat deja trei termometre cu infraroșu. Instrumentele fac posibilă măsurarea temperaturii corpului fără contact direct, de la distanță de câțiva centimetri. Atât angajații instituției, cât și cei care trec pragul primăriei vor fi testați cu noile termometre. Cine are mai mult de 37 de grade nu va fi lăsat să intre în instituția publică. Pentru un termometru...

Târgujian mort, după ce a fost lovit de un autoturism

Un bărbat de 63 de ani a fost lovit mortal de o maşină, duminică, în localitatea Slobozia, în Târgu-Jiu. ,,Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67, din direcția Bălești către Târgu-Jiu, ar fi acroșat un pieton...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Dialog cu Preacuvioasa Maica Stareţă MARINA GLIGOR Stavrofora, la slujba Sfintei Liturghii din altarul de vară de la Mănăstirea «SFÂNTA TREIME», Strâmba-Jiu! – ,,Ceea...

-Rep. Doamne-ajută, Preacuvioasă Maică Stareţă! Aş dori să avem un scurt dialog, în această primă slujbă în aer liber, din Duminica a 5-a de la Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, pentru ca lumea să ştie că sunteţi bine şi că îi aşteptaţi pe credincioşi cu aceeaşi dragoste duhovnicească şi cu acelaşi zâmbet izvorât din adâncul sufletului, chiar dacă pare...

Profesorul Ion Gr. Dădălău la 3 ani de la dispariţie

Născut la data de 17 noiembrie 1951, absolvent al Liceului ,,Tudor Vladimirescu” în anul 1966, absolvent al facultăţii de matematică - fizică (1974) şi al facultăţii de tehnologie chimică (1980) la „Babeş Bolyai” din Cluj - Napoca, profesorul şi directorul Ion Gr. Dădălău a demonstrat în scurta dar tumultoasa sa viaţă de ce este în stare, un OM dornic...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Vine vara secetoasă

Cum să ne protejăm culturile de legume Peste tot în țară și în lume, cei ce doresc să cultive legume trebuie să aibă asigurată și posibilitatea de a administra plantelor un surplus de apă față de precipitații căci nicăieri nu s-a făcut sincronizarea consumului de apă al legumelor, care nu-i mic de loc, cu precipitațiile naturale. În totalitatea lor plantele...

Ministrul Mediului: Suprafeţe dublate pentru pădurile virgine din Gorj

Suprafaţa pădurilor virgine din România se dublează! În Gorj, aceasta va creşte cu circa 9.400 de hectare, conform anunţului făcut de ministrul Mediului. Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe s-a aflat, la finele săptămânii trecute, într-o vizită de lucru în pădurea virgină Muntele Roşu din judeţul Prahova. Cu această ocazie, ministrul a anunţat dublarea suprafeţelor de păduri virgine din...

Lucrări reluate la Motru. Sens dublu pe Aleea Caisului

Primăria Motru a anunțat că au fost reluate lucrările de reabilitare a Aleii Caisului. După reabilitare, Aleea Caisului va deveni o stradă cu dublu sens de circulație și va beneficia de două parcări cu aproximativ 100 de locuri. „Aleea Caisului face parte dintr-un proiect de anvergură, realizat din fonduri europene, și presupune investirea a peste 5 milioane de lei într-o...

Proiectul CSM i-a cucerit pe baschetbalişti: Condiţiile oferite sunt printre cele mai bune

Baschetul a revenit la Târgu-Jiu, iar sportivii legitimaţi la echipa condusă de Claudiu Alionescu s-au declarat foarte mulţumiţi de cum este organizat clubul gorjean. Un exemplu este Alin Borşa (29 de ani), extrema de forţă venită la începutul sezonului de la Târgu Mureş. Baschetbalistul a rămas surprins de ce i-a oferit echipa nou înfiinţată, şi a declarat că oficialii...

Trei cămine culturale, modernizate pe fonduri europene. Sunt din aceeași comună!

Trei cămine culturale din comuna gorjeană Crasna vor fi modernizate și dotate pe fonduri europene. Autoritățile locale au scos la licitație lucrările de reabilitare, valoarea totală estimată a investiției fiind de peste 450.000 de lei. Căminele culturale din satele Buzești, Dumbrăveni și Aninișu din Vale ale comunei Crasna vor intra într-un amplu proces de modernizare. Autoritățile locale au reușit...

FRH a oprit campionatele! Neagu: O decizie nedreaptă!

Federaţia Română de handbal a stabilit că sezoanele nu vor mai continua la masculin şi feminin. Liga Florilor şi Liga Zimbrilor nu vor avea campioane în acest sezon, dar forul autohon a trimis deja lista cu echipele care speră să reprezinte România în Liga Campionilor. Interesant este că fetele de la SCM Râmnicu Vâlcea au fost trimise de federaţie...

COVID-19: Locuri libere în mijloacele de transport ale Transloc

Odată cu permiterea circulaţiei libere în municipiul Târgu-Jiu în perioada stării de alertă, şi conducerea societății de transport în comun a luat anumite măsuri în vederea prevenirii şi limitării transmiterii infecţiilor cu COVID-19. „Pentru siguranța cetățenilor, în scopul respectării indicațiilor specialiștilor, dar și a prevederilor hotărârilor emise de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, Societatea Transloc a luat o serie...

Pistol descoperit în pereții unei anexe gospodărești din Runcu

Un bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu, a sesizat Poliția, sâmbătă, după ce a găsit un pistol, în timp ce demola peretele unei anexe gospodărești din comuna Runcu. Polițiștii au ridicat arma și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.,,La data de 16 mai, un bărbat de 35 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a sesizat faptul că, în timp...

Agenţiile Loteriei Române din Gorj rămân închise!

Toate agenţiile loto din Gorj rămân închise amatorilor! Compania Naţională „Loteria Română” S.A. a informat, într-un comunicat, că ,,urmare a Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control a infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2 publicată în Monitorul Oficial nr. 395/15.05.2020,...

S-au răzgândit! Nunţi şi înmormântări, cu opt persoane, în starea de alertă

Guvernul Orban a înăsprit regulile în perioada stării de alertă. Astfel, la evenimentele private gen nunţi sau înmormântări nu pot participa mai mult de opt persoane. Anterior, Guvernul stabilise că se pot organiza evenimente cu participarea a cel mult 16 persoane. Executivul s-a reunit, luni dimineață, în şedinţă şi a adoptat hotărârea privind declararea stării de alertă şi măsurile care se...

,,Negocierile” cu Ngoma continuă în iunie

Impresarul belgian Jean Willy Ngoma va reveni la Târgu-Jiu la începutul verii, când are programată o nouă întrevedere cu reprezentanţii clubului Pandurii. Instalat director de scouting pe parcursul actualului sezon, Ngoma nu a putut să aducă pe Municipal jucători care să reprezinte efectiv echipa, din cauza problemelor cu legitimările. Până să izbucnească pandemia de coronavirus, mai mulţi sportivi aduşi...

Șofer din Vladimir, prins beat la volan

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Vladimir, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce a fost oprit în trafic de un echipaj din cadrul Secției 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbunești. Acesta conducea un autoturism, pe DJ 662 Vladimir, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.Șoferul a fost...

Arunca rumeguș lângă Gilort. Amendă de 40.000 lei!

O societate comercială din județul Gorj a fost amendată drastic de către comisarii Gărzii de Mediu. Motivul: a abandonat deșeuri în apropierea râului Gilort. „Pe raza localității Bengești-Ciocadia, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au surprins o firmă care abandona deșeuri lemnoase sub formă de rumeguș, în apropierea râului Gilort. Întrucât fapta constituie contravenție la legislația privind regimul deșeurilor, firma în...

Ca la noi, la nimeni – Amenzi și anarhie PNL-istă!

Motto: „Cine ți-a făcut o nedreptate nu rămâne cu o datorie față de tine, ci o pierdere față de el.” - Nicolae Iorga Cel mai bramburit guvern din ultimii 30 de ani este de departe „GuWernerul Meu”, mult lăudat de președintele Klaus Werner Iohannis pentru inepțiile și incompetența sa. Căzut la o Moțiune de cenzură, Guvernul LuCOVID a reajuns la...

Tânăr fără permis, prins în timp ce conducea o mașină cu număr fals de înmatriculare

Un adolescent de 17 ani, din comuna Dragotești, este cercetat pentru două infracțiuni, după ce, duminică, a fost depistat la volanul unui autoturism care avea montate numere false de înmatriculare. Polițiști l-au oprit în trafic, pe Drumul Judeţean 673/A Mătăsari. ,,În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că pe autoturism se aflau montate numere false de înmatriculare.În...

Biblioteca „Christian Tell”, încă închisă publicului! Rezervarea unor volume se poate face telefonic sau prin e-mail

Deşi muzeele din judeţul Gorj au fost deschise începând de sâmbătă odată cu încheierea stării de urgenţă de la nivel naţional, totuşi o parte din activitatea culturală judeţeană rămâne închisă, cel puţin în prima parte a stării de alertă. Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj amână redeschiderea serviciilor pentru public! „Deși starea de urgență a încetat, amânăm redeschiderea serviciilor pentru public....

DJS Gorj angajează experţi pentru Recensământul General Agricol

Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție, temporar vacante, în vederea efectuării activităților privind Recensământul General Agricol, runda 2020, după cum urmează: expert IA; expert I. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al...

Accident cu doi răniți, în care a fost implicată o mașină condusă de un tânăr fără permis

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident produs pe DJ 661, pe raza comunei Bărbătești. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Târgu-Cărbunești către Țânțăreni, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers către stânga, fiind acroșat de o...

Tei nemarcați, tăiați în Motru! Ecologiștii critică ciopârțirea și neplantarea niciunui copac de 4 ani

Reabilitare unor alei, trotuare și a unei parcări în zona de mijloc a municipiului Motru, s-a făcut luni cu sacrificarea a trei tei. Localnicii dar și reprezentanții Partidului Ecologist Gorj au reacționat criticând ciopârțirea naturii și tăierea arborilor nemarcați. Respectivii cer tragerea la răspundere a celor vinovați, știut fiind faptul că în localitate nu s-a mai plantat niciun copac în...

PNL a ras toți șefii de CJAS-uri! Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, revocat din funcție?!

Daniel Constantin Șurlea, directorul Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate Gorj, este unul dintre cei 42 de șefi de CJAS din țară care ar fi fost revocat din funcție, în urmă cu câteva ore. Cel puțin asta a anunțat Eugen Teodorovici, fost ministru PSD al Finanțelor, pe Instagram, cu mențiunea că directorilor nu li s-a comunicat nici măcar motivul...

Dr. Ivanov, internat în Cardiologie, trimis cu un elicopter SMURD la Spitalul Universitar

Dr. Oleg Ivanov, chirurg al Spitalului Bumbești-Jiu, a suferit un preinfarct în jurul orei 14.00, în timp ce se afla la serviciu. A fost adus cu mașina unui medic la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind internat în Secția de Cardiologie. Medicul chirurg a fost luat de aici cu o ambulanță, în urmă cu puțin timp, și dus pe...

Edilitara a închis Sectorul Lactate din Piața Mică din cauza comerciantei cu COVID 19 din Baia de Fier!

Edilitara Public SA a închis astăzi, la cererea DSP Gorj, Sectorul Lactate din Piața Mică, locul unde vindea produse din lapte femeia din Baia de Fier, pozitivă, de astăzi, la coronavirus. Comercianta este pacientă a Spitalului Târgu-Cărbunești, ea fiind transferată din Spitalul Novaci, fiind tocmai cea căreia i-a decedat soțul aseară, în unitatea medicală COVID. De asemenea, alți comercianți...

Un pacient de la Spitalul COVID, nemulțumit că rezultatul la testul al patrulea nu i-a ajuns nici după 48 de ore

Felul în care ajung rezultatele la testele COVID în spitalul suport Târgu-Cărbunești nemulțumește o parte dintre pacienții unității medicale. Unul dintre bolnavi spune că, în mod incredibil, așteaptă de peste 48 de ore rezultatul la testul prelevat sâmbătă, primind explicații irelevante în acest sens. Interesant este că soția pacientul, internată în același spital, cu probe recoltate în aceiași zi,...

Informare meteo de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până joi dimineaţa, la nivelul întregii ţări. Conform prognozei, în intervalul 18 mai, ora 22:00 - 21 mai, ora 9:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi în zonele de munte. Aceasta se...

Pătrășcoiu nu ține cont de reacțiile negative! Florescu și Giorgi, tinerii din partid fără serviciu?!

Traian Pătrășcoiu, directorul Aparegio Gorj, nu a cedat în fața valului negativ de reacții la adresa angajării lui Ion Călinoiu, șef în instituție. De altfel, inclusiv cei de la PSD Gorj l-au pus pe directorul Aparegio să dea explicații publice pentru această angajare, motivând că erau alții mai tineri pe care îi putea angaja. Mihai Weber, președinte PSD Gorj,...

Amendă de 40.000 lei pentru o firmă din Gorj

O societate comercială din județul Gorj a fost amendată drastic de către comisarii Gărzii de Mediu. „Pe raza localității Bengești Ciocadia, comisarii Gărzii de Mediu Gorj au surprins o firmă care abandona deșeuri lemnoase sub formă de rumeguș, în apropierea râului Gilort. Întrucât fapta constituie contravenție la legislația privind regimul deșeurilor, firma în cauză a fost sancționată cu amendă...

COVID-19: 52 de persoane internate și 7 decedate, în Gorj

În data de 18 mai 2020 situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel: - 237 persoane în carantină instituționalizată, din care 9 persoane au ieșit din carantină în ultimele 24 de ore; nu au existat persoane introduse în carantină în ultimele 24 de ore; - 335 persoane se află în autoizolare la domiciliu, din care 113 persoane au...

Lucrări reluate la Motru

Primarul Gigel Jianu anunță că au fost reluate lucrările de reabilitare a Aleii Caisului din municipiul Motru. După reabilitare, Aleea Caisului va deveni o stradă cu dublu sens de circulație și va beneficia de două parcări cu aproximativ 100 de locuri.  Aleea Caisului face parte dintr-un proiect de anvergură, realizat din fonduri europene și presupune investirea a peste 5 milioane...

165 de noi cazuri de COVID-19, în România

Până astăzi, 18 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 17.036 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 9.930 au fost declarate vindecate și externate. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 165 de noi cazuri de îmbolnăvire. Totodată, până acum, 1107 persoane diagnosticate cu infecție...

Lucrări la canalizarea menajeră din Rovinari

Zilnic, echipele Aparegio intervin la curățarea căminelor de apă menajeră. Astăzi au fost efectuate lucrări de decolmatare și igienizare a căminelor de apă menajeră la blocurile P8,P10 și P12, pe Str. 22 Decembrie 1989,din orașul Rovinari. Pe această cale operatorul face apel către cetățeni să nu arunce in canalizare resturi menajere, materiale textile, șervețele umede, produse de igienă intimă, bucăți de...

Un tânăr din Văgiulești a încercat să-i păcălească pe polițiștii de la Rutieră! Cum a procedat

S-a întâmplat, ieri, pe DN 67, în comuna Câlnic. Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din comuna Văgiulești. Acesta le-a prezentat polițiștilor un permis fals, care ar fi fost emis în Italia. "La  data de 17 mai, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au depistat un tânăr de 29 de...

Descoperirea făcută de un bărbat, în pereții unei anexe gospodărești din Runcu

Un bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu, a sesizat Poliția, sâmbătă, după ce a găsit un pistol, în timp ce demola peretele unei anexe gospodărești din comuna Runcu. Polițiștii au ridicat arma și continuă cercetările în cadrul unui dosar penal. "La data de 16 mai, un bărbat de  35 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a sesizat faptul că, în timp...

Un pacient a decedat în Spitalul COVID de la Târgu-Cărbunești! Soția decedatului va fi transferată și ea în unitatea medicală

Un bărbat de 71 de ani din Baia de Fier a decedat aseară la Spitalul Târgu-Cărbunești, unitate suport pentru bolnavii confirmați cu coronavirus. Pacientul a fost transferat sâmbătă de la Spitalul Novaci, unde a fost confirmat pozitiv, spune managerul Tîrziu, anunțând că soția decedatului va ajunge și ea la unitatea din Târgu-Cărbunești. Femeia, comerciantă de produse lactate, este pozitivă...

Pieton ucis de o mașină, la Târgu-Jiu

Un bărbat de 63 de ani a fost lovit mortal de o maşină, ieri, în localitatea Slobozia, în Târgu-Jiu. "Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67, din direcția Bălești către Târgu-Jiu, ar fi acroșat un pieton de...

Cât de mari sunt amenzile în starea de alertă

Amenzile care pot fi date în stare de alertă sunt de la 500 la 15.000 de lei. Dacă ele sunt plătite în termen de 15 zile de la aplicare, cel amendat va plăti doar jumătate din sumă. Astfel: nepurtarea măștii care să acopere gura și nasul în spațiile publice închise sau în transportul în comun se sancționează cu amendă...

Orban: România trece la starea de alertă maximă

Premierul Ludovic Orban a spus că Executivul a adoptat Hotărârea de Guvern privind Starea de Alertă, punctând că de acum se trece de la "stare de alertă la stare de alertă maximă". "Trecem de la starea de alertă la stare de alertă maximă, pentru că legea ne conferă toate pârghiile și instrumentele pentru a putea asigura respectarea măsurilor și a...

Accident la Bărbătești: Unul dintre șoferi nu avea permis de conducere

Evenimentul rutier a avut loc ieri, pe raza comunei Bărbătești. Două persoane au fost rănite. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 48 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 661 Bărbătești, din direcția Târgu-Cărbunești către Țânțăreni, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers către stânga, fiind...

Anunţul IŞJ Gorj pentru profesori!

Completarea dosarelor cadrelor didactice care nu au dosarele complete cu documentele necesare în vederea echivalării pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență  se va face în perioada 18-20.05.2020, în intervalul orar 8.00-16.30 la...

COVID-19: Rezultate în aşteptare pentru 3 pacienţi ai spitalului din Motru

"În ultimele două zile, la Spitalul Municipal Motru, au fost înregistrate patru internări: - sâmbătă au fost internate trei persoane din Motru, Obârșia-Cloșani și Ponoarele, cu vârstele de 56, 61 respectiv 55 de ani; - astăzi de dimineață a fost internată o persoană din Ploștina, de 38 de ani, fără ocupație. De asemenea, în acest interval de timp, am primit rezultatele pentru...

COVID-19: Bilanţul deceselor a ajuns la 1.107

Încă trei oameni infectaţi cu noul coronavirus au murit în România, numărul celor decedaţi din această cauză ajungând la 1.107, a informat aseară Grupul de Comunicare Strategică. * Deces 1105 - Bărbat, 54 ani, judeţ Iaşi. Dată confirmare: 16.05.2020. Dată deces: 16.05.2020. Comorbidităţi: diabet zaharat tip II, boală renală cronică std V, in dializa, arteriopatie obliterantă membre inferioare, cardiopatie ischemică...

Legea privind măsurile în starea de alertă, în vigoare de azi

Legea privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în starea de alertă, care prevede şi sancţiunile în cazul nerespectării acestor măsuri, intră în vigoare de azi. Actul normativ are ca obiect instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi,...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 18.05.2020 pentru străzile Jean Bărbulescu şi Nicu D. Miloşescu din municipiul Târgu Jiu, între orele 09:00-12:00.

Spitalizarea pentru pacienții cu COVID-19 costă cât un sejur la 5 stele!

Costurile de spitalizare a pacienților infectați cu SARS-CoV-2, internați în Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, depășesc o mie de lei pe zi, potrivit unor documente intrate în posesia jurnaliștilor Gorjeanul. 93 de cazuri confirmate cu COVID-19 s-au înregistrat, în Gorj, de la debutul pandemiei, iar în spitalele din județ se aflau internate, duminică,...

Groapă, gaură, lipsă, pauză în fața Primăriei Vladimir și a postului de poliție din comună!

Cel puțin trei luni au trecut de la excavarea unei gropi imense în fața Primăriei Vladimir, autoritățile încercând să realizeze, printr-o firmă de construcții, lucrări la rețeaua de apă pluvială. Deși au trecut însă sărbătorile pascale, și perioada de urgență, firma de construcții a dispărut din peisaj, cu tot cu lucrători și cu utilaje. Groapa imensă și noroiul au...

Localnici din Scoarța, ajutați cu apă în vreme de secetă!

Operatorul regional de apă, Aparegio SA, a făcut la sfârșitul săptămânii trecute un gest în premieră pentru abonații săi din comuna Scoarța, comună grav afectată de seceta prelungită din acest an. Localnicii din satul Lazuri au primit aproape 600 de bidoane de 5 litri pline cu apă potabilă, oamenii scăpând astfel de povara aprovizionării cu apă cel puțin pentru...

APIA: S-a demarat autorizarea la plată pentru sectorul vegetal!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că sâmbătă, 16 mai 2020, a demarat autorizarea la plată a schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal Campania 2019. Până acum, au fost autorizați la plată un număr de 30.491 fermieri cu o sumă totală de 54.749.076,22 euro.Potrivit art. 1, alin 6, din Hotărârea de...

Mecanismul pentru o tranziție justă este o oportunitate de dezvoltare și diversificare economică pentru județul Gorj

În contextul depunerii cererii de asistență tehnică pentru elaborarea planurilor de tranziție teritorială pentru finanțare prin Programul de Sprijin pentru Reforme Structurale la Secretariatul General al Guvernului, în calitate de Autoritate Coordonatoare, solicitarea României a fost aprobată de Comisia Europeană. Expresii și Cuvinte cheie: Mecanismului pentru o tranziție justă, Fondul pentru o tranziție justă, Program Operațional, Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară,...

Adolescenta care a dispărut dintr-un centru de plasament din Târgu-Cărbunești, în izolare după ce a fost găsită în Dâmbovița

Tânăra de 14 ani, dată dispărută, luni seara, dintr-un centru de plasament din Târgu-Cărbunești, în care locuia cu bebelușul ei de trei luni, a fost găsită, joi, în județul Dâmbovița. Primele verificări au arătat că nu ar fi fost victima vreunei agresiuni. Aceasta nu se va întoarce deocamdată la bebelușul ei, pentru că trebuie să stea 14 zile izolată.,,Cu...

Parodia COVID-19 sau «Ceandalaua» celor mai bogaţi oameni din lume, care se vor şi mai bogaţi (??!)!

Propunem spre dezbaterea de azi, care sperăm să atragă atenţia, aşa cum se cuvine, asupra termenului de «pandemie», dar, mai ales asupra «corifeilor» care l-au adus în atenţia lumii şi îl promovează cu obstinaţie, nu pentru a impune cu orice preţ o asemenea perspectivă de abordare, cât, mai ales, pentru a oferi un motiv real de adâncă reflecţie, prin...