16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: martie 2020

Baschetbaliştii, învinşi la Constanţa

CSM Târgu-Jiu a fost depăşită de Athletic Constanţa (83-74), într-un meci disputat la malul mării. Formaţia dobrogeană a reuşit să-şi adjudece trei sferturi din patru, 21–14, 23–19, 17–22, 22–19. Jocul a contat pentru etapa a treia din Grupa Albastră. Fără aportul pivotului Stefan Andrejevic, accidentat la antrenament, vizitatorii au suferit la ambele panouri. De asemenea, chiar în dimineaţa meciului,...

Duc pensiile și alocațiile cu măști de protecție

Poștașii vor distribui pensiile persoanelor aflate în izolare sau în carantină din cauza coronavirusului, însă doar dotați cu echipament de protecție, respectiv măști, mănuși și ochelari de protecție. Anunțul a fost făcut de Poșta Română la puțin timp după ce compania anunțase suspendarea livrării pensiilor către persoanele suspecte de coronavirus. „Referitor la decizia de a suspenda livrarea trimiterilor către adresele poștale...

Furt la Cariera Jilț Sud

Doi tineri de 18 ani, din comuna Drăgotești, sunt cercetați de polițiștii din Motru, după ce, joi, au fost depistați în timp ce transportau cu o căruță, pe raza comunei Mătăsari, mai multe subansamble miniere. ,,Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că bunurile ar fi fost sustrase, în timpul nopţii, din perimetrul Carierei Jilţ Sud. În cauză s-a...

Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu domnul Bebe-Viorel IONICĂ, Director General al Centrului de Calcul, membru în Biroul Permanent Judeţean al Organizaţiei PSD Gorj, fost ministru-secretar...

-Rep. Domnule ministru, urcând scările spre biroul dumneavoastră, mă gândeam, cum putem începe acest interviu, dat fiind faptul că la intrare, aveţi o uşă mare, pe care se poate intra împingând cu putere şi căutând pe cărarea spre întrebări şi răspunsuri gândite şi atent meşteşugite, deci, ai senzaţia că mergi pe cărarea… -B.V.I. Pe cărarea strâmtă a Raiului sau...

Sancțiune pentru un târgujian aflat în izolare! Vezi motivul!

"Vă facem cunoscut faptul că, în data de 7.03.2020, au fost efectuate acțiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare, din Târgu Jiu. Reprezentanții DSP Gorj împreună cu două echipaje de poliție, din cadrul IPJ Gorj, au efectuat verificări la un număr de 20 adrese de pe raza municipiului Târgu Jiu. În urma verificărilor, s-a depistat că,...

Informare meteo de ploi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi în general moderate cantitativ şi manifestări de instabilitate atmosferică, valabilă de duminică, ora 16:00, până marţi, la ora 23:00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat va ploua în toată ţara, iar în jumătatea de sud, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 15...

Adunările publice și private mari, interzise în România

De astăzi se interzic activitățile la care participă mai mult de o mie de persoane. Decizia afectează și meciurile din Liga 1, Liga 2 și alte competiții sportive, dar și spectacole și alte evenimente. Măsurile au fost anunțate de secretarul de stat Raed Arafat și sunt instituite până în 31 martie. Restricțiile ar putea fi însă prelungite. În România au...

Gestul unui polițișt care a găsit un portofel pe stradă

Un polițist din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj a găsit pe stradă, aseară, un portofel în care se aflau 200 de euro, 517 lei, documente și mai multe carduri. "Agentul șef adjunct de Poliție Străjer Ionuț, din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, în timp ce se deplasa spre domiciliu, a...

Triaj epidemiologic pentru angajații penitenciarelor

Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că, în contextul noului coronavirus, la intrarea în serviciu a poliţiştilor de penitenciare personalul medical al unităţilor va efectua triajul epidemiologic al acestora. "În eventualitatea în care se identifică persoane care prezintă simptome gripale sau afecţiuni respiratorii acute, va fi informat, de îndată, directorul unităţii, pentru a dispune înlocuirea acestora din serviciu. Li se...

13 cazuri de coronavirus în România

România are deja 13 cazuri de infectare cu noul coronavirus. Ultima persoană diagnosticată este un bărbat de 72 de ani din Galaţi, care are şi probleme de sănătate. S-a întors din Lombardia şi a mers cu microbuzul de la aeroport până acasă.

Apelul DSP Gorj pentru persoanele care intră în țară și se autoizolează la domiciliu!

"Rugăm persoanele care intră în țara și sunt anunțate la vamă că trebuie să stea în autoizolare să ia legatura telefonic, de îndată, cu medicii de familie și să-i anunțe despre măsura autoizolării. Direcția de Sănătate Publică Gorj procesează formularele completate la vamă pentru persoanele care urmează să intre în autoizolare, în județul Gorj, pe măsură ce ele sunt...

Președintele CJ Gorj a intervenit! Familia izolată de la Schela a primit, în sfârșit, alimente, lapte și pampers

Președinte Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a intervenit personal în sprijinul familiei izolate la domiciliu, în Schela. Văzând că familia are doi copii mici, Cosmin Popescu a decis să le cumpere cele necesare, din propriul buzunar, guvernul liberal neoferind încă, din păcate, cadrul legislativ privind decontarea cheltuielilor în astfel de situații. Primarul de Schela a fost și el implicat în...

Familie cu doi copii din Schela, lăsată fără hrană de 2 zile. Primarul zice că vede ce face de LUNI

O familie cu doi copii minori, unul de 2 ani, altul de 4 ani, izolată la domiciliu de joi,  este la mila autorităților locale. Familia a primit doar morală de la viceprimarul, doctorul si polițistul care i-a vizitat ieri la domiciliul din Schela, făcîndu-li-se doar morală să nu iasă din locuință pentru că vor primi amendă. De mâncare nici...

Pacienta de la Spitalul Bumbești-Jiu nu are Coronavirus

,,În dimineața zilei de 06.03.2020, o femeie, din Crasna, s-a prezentat la Spitalul Orășenesc Bumbești acuzând dificultăți in respirație. Femeia a fost consultată de medicul de gardă și transferată la Secția de Boli Infecțioase aSpitalului Județean Târgu Jiu. A fost transportată în condiții de siguranță, luându-se măsuri de precauții universale, mai ales că avea în istoric vizită în Italia....

Al nouălea caz de coronavirus, confirmat în Hunedoara

A fost confirmat un nou caz de coronavirus, vineri, în cazul unui bărbat de 40 de ani, din Hunedoara, care a călătorit la Bergamo, Italia. Acesta este al nouălea caz în România, bărbatul fiind deja internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara. Bărbatul se afla în izolare la domiciliu din 26 februarie,

Coronavirus: 232 de gorjeni, izolați la domiciliu

La nivelul județului Gorj, se află în autoizolare la domiciliu un număr de 232 de persoane, anunță Direcția de Sănătate Publică Gorj. În după-amiaza zilei de joi, o tânără a sunat la 112 întrucât prezenta simptome de răceală și gripă. A fost transportată la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde i s-au prelevat probe...

Platformă pentru viitorul Europei

Un nou început, o nouă platformă propusă de Comisia Europeană privind viitorul Europei va fi lansată în data de 9 Mai 2020, de ziua Europei, la 70 de ani de la Declaraţia lui Schuman și la 75 de ani de la încheierea celui de al Doilea Război Mondial. În 2019, la 9 Mai, România a fost la Sibiu gazda...

Suspectă de Coronavirus, în Urgență la Spitalul din Bumbești-Jiu!

O femeie din Crasna s-a adresat acum Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu cu simptome specifice gripei dar și Coronavirusului. Cazul a fost anunțat la DEP Gorj. Femeia nu s-a adresat prima oară medicului de familie, ci direct la Urgența unității medicale din Bumbești-Jiu.

Anunț important de la APIA

Cererile de sprijin privind dezvoltarea de servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, sesiunea a treia, pot fi depuse până la data de 15 mai, inclusiv, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Alocarea financiară pentru sesiunea a treia este de 51,53 milioane de euro. Cererile se vor depune la centrele judeţene/locale APIA. Pentru acordarea sprijinului financiar,...

Dosar penal pentru un șofer de 20 de ani

Poliţişti din cadrul Postului de Poliție Ionești și jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Gorj au depistat, ieri, în trafic, un tânăr de 20 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 674 Turceni, având dreptul de a  conduce vehicule pe drumurile publice suspendat. „În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de...

Furt la Cariera Jilț Sud

Doi tineri de 18 ani, ambii din comuna Drăgoteşti, au fost depistați ieri de polițiști în timp ce transportau, cu un atelaj hipo, pe raza comunei Mătăsari, mai multe subansamble miniere. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că bunurile ar fi fost sustrase în timpul nopţii, din perimetrul Carierei Jilţ Sud. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul...

Spațiile de joacă, verificate de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o serie de controale în locurile autorizate de joacă şi în parcurile de distracţii. „Având în vedere că urmează o perioadă în care locurile autorizate de joacă şi parcurile de distracţii vor fi asaltate de copii, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o tematică de control ce vizează respectarea prevederilor legale (autorizare,...

Al șaptelea caz de coronavirus în România

Al şaptelea caz de infectare cu coronavirus în România. Este vorba despre o adolescentă de 16 ani, colegă de clasă cu elevul de 16 ani depistat pozitiv zilele trecute. Autorităţile din Timiş au decis sistarea cursurilor la clasa băiatului de 16 ani depistat pozitiv cu coronavirus şi care în cursul zilei de miercuri a fost internat la Spitalul de Boli...

Un nou curs, organizat de Camera de Comerț

Camera de Comert si Industrie a Romaniei organizeaza in perioada 20 – 30 martie 2020, 3 sesiuni de curs pentru aprofundarea regulilor INCOTERMS 2020. Regulile ICC Incoterms® referitoare la utilizarea conditiilor de livrare in comertului intern si international au scopul facilitarii tranzactiilor comerciale. Referirea la o conditie de livrare Incoterms® 2020 intr-un contract comercial defineste in mod expres obligatiile partilor cu...

Pensiile și alocațiile, aduse de poștași cu echipament special

Poşta Română a anunţat că va continua distribuirea prestaţiilor sociale către beneficiari, iar poştaşii vor purta echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie la persoanele suspectate sau infectate cu coronavirus. „Compania Naţională Poşta Română se alătură demersurilor instituţionale de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 şi a dispus măsuri administrative pentru contactul controlat al salariaţilor poştali cu persoanele aflate în carantină...

Sechestru pe sediul CE Oltenia, blocul energetic 6 și sediul SE Rovinari, precum și pe Hotelul ,,Miami”!

Acționarii Complexului Energetic Oltenia au hotărât, luni, 2 martie a.c., în cadrul unei ședințe extraordinare, constituirea garanțiilor asupra unor bunuri aflate în proprietatea companiei energetice, în vederea garantării împrumutului de 251 de milioane de euro, cu titlu de ajutor de stat individual de salvare acordat de Ministerul Finanțelor Publice, necesar pentru achiziționarea certificatelor de carbon aferente anului precedent. Astfel,...

Primarul din Plopșoru acuză: Control cu dedicație. Au venit cu toporul la brâu

Primarul comunei Plopșoru, Petre Grigorie, lansează acuzații grave după controlul reprezentanților Ministerului Dezvoltării la o lucrare finanțată în comună prin Programul Național de Dezvoltare Locală. „Au sosit, au pus întrebări și au plecat. Au venit cu toporul la brâu. A fost un control cu dedicație”, spune Grigorie. Ministerul a anunțat însă că a făcut o sesizare la DNA în...

Condamnată pentru că avea ilegal pistol acasă

O femeie din Târgu-Jiu s-a ales cu o condamnare din partea instanțelor de judecată, după ce polițiștii au descoperit în locuința ei un pistol pe care îl deținea ilegal. Aurora Lucica Bîrcină a fost trimisă în judecată în noiembrie anul trecut, dar procesul propriu-zis a început la sfârșitul lui ianuarie, când judecătorii erau în grevă. În fața magistraților inculpata...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că Ortodoxia este «aurul curat» care a ieşit din «cuptoarele» cele duhovniceşti ale credinţei!

În Duminica întâi din Postul Mare (a Ortodoxiei); Ap. Evrei 11, 24-26; 32-40; Ev. Ioan 1, 43-51, cu adevărat, vom desluşi faptul că Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus, expresia biruinţelor şi a triumfurilor de peste veacuri, tocmai pentru a cunoaşte şi a înţelege istoria acestei zile sfinte, ca să arătăm cum vreme de o...

Petre Remetea, candidatul PSD la Tismana!

Fostul lider al ALDE Tismana, Petre Remetea, este noua achiziție a PSD Gorj. Remetea va fi candidatul acestui partid politic în localitatea Tismana, după ce edilul în funcție, Marian Slivilescu, a anunțat că nu își mai dorește o altă candidatură, urmând să revină la catedră. Remetea este un cunoscut om de afaceri în zonă și a fost viceprimar al...

8 Martie

Ziua de 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii, declarată mai târziu zi de luptă a femeilor pentru dreptul la o viață mai bună, a devenit o sărbătoare, o zi de omagiere a femeii pentru ceea ce reprezintă ea pentru societate. Este o zi de care ne amintim dintotdeauna pentru a ne face cunoscută prețuirea, iubirea și recunoștiința pentru ființele...

Post vacant de secretar, scos la concurs de UCB Târgu-Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a funcției contractuale de execuție temporar vacante de secretar facultate II (S) la Compartimentul de Gestionare, Completare și Eliberare a Actelor de Studii. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru...

Craiova, eliminată din Cupă!

Defensiva fragilă a Craiovei şi lipsa de opţiuni reale din rândul ,,rezervelor” au fost principalele minusuri ale echipei lui Corneliu Papură la Iaşi, Universitatea fiind eliminată din competiţie după un meci cu final interzis cardiacilor. Politehnica s-a impus cu 3-2, după ce a condus cu 2-0 la pauză, dar a fost egalată în minutul 90. Chiar şi aşa, gazdele...

Manelist arestat în lipsă în dosarul banilor falși

Tribunalul Gorj a decis printr-o sentință definitivă că un manelist din Valea-Jiului trebuie să ajungă în spatele gratiilor în dosarul deschis luna trecută de anchetatorii de la Târgu-Jiu cu privire la plasarea a zeci de mii de euro falși pe piața din vestul țării, în special. Ioan Daniel Stoica, zis „Dan Pitic”, este bărbatul din Petroșani pentru care Judecătoria...

Pesimism înainte de meciul cu FC Argeș: ,,Ar fi un hazard să vă spun că vom învinge”

Pandurii Târgu-Jiu joacă al treilea meci consecutiv pe teren propriu de la începutul anului. Gorjenii se vor confrunta cu FC Argeş, sâmbătă, de la ora 17.00, pe Stadionul Municipal. Partida are o miză reală doar pentru piteşteni, care sunt la două puncte de podium. În rândul oficialilor gorjeni s-a instalat resemnarea, echipa fiind ca şi retrogradată în Liga a...

Elvira Șarapatin, deputat social-democrat: ,,PSD va câștiga alegerile locale în județul Gorj!”

Deputatul PSD, Elvira Șarapatin, este de părere că, și în 2020, PSD va câștiga alegerile locale, organizația condusă de Mihai Weber și Cosmin Popescu, reușind să atragă în partid oameni valoroși, în ultima perioadă, staff-ul organizației anunțând aducerea în partid a primarilor de Crasna, Bumbești-Jiu și Stejari, dar și stabilirea unor candidați valoroși pentru restul localităților județului unde primarii...

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție obținut de soția lui

Polițiștii din Turceni au reținut, miercuri, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 65 de ani, din comuna Plopșoru, pentru încălcarea unui ordin de protecție emis de instanță și violență domestică.Acesta este acuzat că a agresat-o pe soția lui, după ce instanța a emis un document prin care era obligat să nu se apropie de femeia de...

Primarul din Rovinari a trecut la PNL

Robert Filip, primarul orașului Rovinari, va candida în vară, pentru un nou mandat, sub sigla PNL. Filip a explicat de ce a ales să facă acest pas. „Rovinărenii ştiu că trebuie să fac parte dintr-o echipă câştigătoare pentru a continua să aducem investitori la Rovinari, să atragem fonduri europene şi să modernizăm oraşul pentru a fi un oraş european”, a...

Doi șoferi din Târgu-Jiu, prinși băuți la volan

Doi bărbați din Târgu-Jiu au fost depistați, în noaptea de miercuri spre joi, sub influența băuturilor alcoolice la volan. Primul șofer, în vârstă de 38 de ani, a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Traian, din municipiu, având o concentraţie de 0,46 mg/litru alcool pur în aer expirat.,,De asemenea,...

Mașină răsturnată în șanț, la Cătunele

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Cătunele, a ajuns la spital, ieri, după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț. ,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, din comuna Cătunele, conducea un autoturism pe DJ 671, nu ar fi adaptat viteza la condițiile...

Colegiul „Virgil Madgearu”, gazda prezentării proiectelor competiţiei „Made for Europe”

Săptămâna viitoare, mai precis în data de 13 martie 2020, de la ora 11.00, la Amfiteatrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Târgu-Jiu, va avea loc faza județeană a concursului național „Made for Europe” 2020, concurs de prezentare a produselor finale rezultate din proiectele finanțate prin programe europene derulate de școlile din județul Gorj. În vederea valorizării și promovării experiențelor pozitive acumulate...

Dezinfecție în toate școlile din Motru

Toate școlile din municipiul Motru vor fi dezinfectate, la sfârșitul acestei săptămâni. Este o măsură de a preveni infectarea cu noul coronavirus în unitățile de învățământ. „Având în vedere Hotărârea nr. 9015 din 03.03.2020 adoptată în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Motru și ținând cont de contextul epidemiologic privind posibila infestare cu coronavirus și scarlatină, în...

Muja, desemnat preşedinte interimar al ALDE Gorj

Conducerea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor - ALDE a decis, ieri, desemnarea lui Ninel Muja, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, ca preşedinte interimar al filialei ALDE Gorj. Ninel Muja este membru ALDE din martie 2016, iar în prezent ocupă a doua funcție ca importanță în Consiliul Judeţean Gorj din partea ALDE. ,,Am preluat de astăzi conducerea filialei şi promit public că, de acum,...

Strategia de interacţionare cu publicul, modificată la AJOFM Gorj

Gorjenii aflaţi în situaţie de autoizolare la domiciliu, deoarece au revenit recent din ţările afectate de acest virus şi au nevoie de serviciile Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj, trebuie să ştie că instituţia a introdus câteva reglementări privind modul de interacţionare. Noi prevederi pentru şomerii din judeţ care vor să se înscrie în baza de...

Ca la noi, la nimeni – Cu sau fără Cîțu?

Motto: „Mi se pare că supunerea față de guvern seamănă cu supunerea față de o bandă de tâlhari. Guvernul e o adunătură imorală.” - Lev Tolstoi Audierile miniștrilor din Guvernul Cîțu s-au încheiat joi, cu o avalanșă de avize pozitive acordate acestora de comisiile parlamentare. Și de unde, la un moment dat, nu i se dădea vreo șansă de investire,...

Trei din cei șase bolnavi de coronavirus sunt declarați vindecați

Trei din cele șase persoane diagnosticate cu COVID-19 (coronavirus) pe teritoriul României au fost declarate vindecate. Primul caz depistat în țară, bărbatul din județul Gorj, a fost externat. Ceilalți doi pacienți, femeia în vârstă de 38 de ani și bărbatul în vârstă de 48 de ani, internați într-un spital din Timișoara, au fost declarați vindecați după ce două teste...

Ninel Muja, șef la ALDE Gorj

Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților a decis astăzi desemnare lui Ninel Muja ca președinte interimar al filialei ALDE Gorj. Ninel Muja este membru ALDE din martie 2016, iar în prezent este vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj din partea ALDE.

Primarul din Rovinari a trecut la PNL

Robert Filip, primarul orașului Rovinari, va candida în vară, pentru un nou mandat, sub sigla PNL. Filip a explicat de ce a ales să facă acest pas. „Rovinărenii ştiu că trebuie să fac parte dintr-o echipă câştigătoare pentru a continua să aducem investitori la Rovinari, să atragem fonduri europene şi să modernizăm oraşul pentru a fi un oraş european”,...

Coronavirus: 6 infectați, 38 în carantină, 11.311 izolați la domiciliu

Grupul de Comunicare Strategică anunță că la nivel național sunt în carantină instituționalizată 38 de persoane testate pentru a vedea dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.311 de persoane sunt în izolare acasă. În România au fost confirmate 6 cazuri de infectare cu virusul COVID – 19. Un pacient, primul depistat în țară ca fiind pozitiv, este considerat vindecat după...

150 de probe pentru depistarea coronavirusului, prelevate din Gorj

"Vă acem cunoscut că, în data de 05.03.2020 (ora 8.00), la nivelul județului Gorj, se află în autoizolare la domiciliu un număr de 262 de persoane, din 36 de localități. Până în prezent,au fost prelevate 150 de probe, iar până la data de 05.03.2020 (ora 9.00) au venit rezultate pentru 134 de persoane, rezultatele fiind negative pentru COVID-19. Tânărul...

Accident la Cătunele

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Cătunele, a ajuns la spital, în urmă cu puțin timp, după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț. "Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat de 41 de ani, din comuna Cătunele, conducea un autoturism pe DJ 671, nu ar fi...

Scrisori de dragoste scrise de Brâncuşi, cumpărate cu peste 38.000 de euro

Un număr de 15 scrisori de dragoste trimise de celebrul sculptor Constantin Brâncuşi iubitei sale Florence Meyer au fost adjudecate, miercuri seara, la licitaţia Artmark organizată în Capitală, la preţul total de 38.250 de euro. Potrivit Agerpres, fiecare scrisoare expediată de Brâncuşi şi semnată fie cu numele său, fie cu pseudonimul de alint Morice, a avut preţul de pornire...

Streinu-Cercel: Deja putem vorbi de transmiterea coronavirusului pe teritoriul României

Profesorul Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului ”Matei Balș”, susține că, în privința infecțiilor cu coronavirus, situația din România ”nu arată foarte rău, dar nu arată nici foarte bine”. „Tabloul nu arată foarte rău, dar nu arată nici foarte bine, în sensul că deja putem vorbi de transmitere pe teritoriul României. Avem primul caz de transmitere certă pe teritoriul României. Ținând cont,...

Dezinfecție în școlile din Motru

Toate școlile din municipiul Motru vor fi dezinfectate la sfârșitul acestei săptămâni. Este una dintre măsurile de prevenție privind posibila infestare cu coronavirus și scarlatină. „În data de 07.03.2020, a fost programată efectuarea unei dezinfecții la toate unitățiile școlare de pe raza Municipiului Motru. Dezinfecția se va face în toate corpurile de clădire, respectiv în toate spațiile pe care...

CFR Călători Craiova, prezentă la Târgul de Turism al Olteniei

În perioada 6 – 8 martie 2020, CFR Călători Craiova participă la Târgul de Turism al Olteniei care se desfășoară în cadrul Centrul Multifuncţional din Craiova. "Vă aşteptăm la standul nr. 41 care va fi deschis  vineri si sâmbătă  între orele 10:00 – 18:00, iar duminică în intervalul orar 10:00 – 16:00. La standul nostru, vizitatorii se vor putea bucura...

,,Tu ești sifonarul la Poliție?”, și-a întrebat a treia victimă fiul polițistului Petcu! Întrebarea a fost urmată de câțiva pumni

Fiul agentului de poliție Gigi Petcu de la Poliția Motru s-a ales, luni, cu a doua plângere penală, aceasta fiind depusă la secția din municipiu de tânărul de 22 de ani agresat, în plină stradă, la finalul săptămânii trecute. Tânărul susține în cuprinsul plângerii că ar fi fost lovit, în timp ce se afla în zona de mijloc a...

Spitalul Târgu-Jiu, aproape să recupereze un milion de lei de la un medic

O decizie a judecătorilor gorjeni ar putea ajuta Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu în acțiunea de recuperare a unei sume importante de bani de care a fost văduvit în cursul anului trecut. Unitatea medicală a obținut în instanță un verdict prin care un fost medic al spitalului este obligat să achite peste un milion de lei către SJU Târgu-Jiu....

Ion Fugaru a revenit în PRM Gorj! Candidează la Primăria Târgu-Cărbunești

Fostul președinte al PRM Gorj, din perioada 2008-2011, Ion Fugaru, s-a reînscris în acest partid politic. Fugaru face parte din comitetul de organizare a alegerilor locale a PRM Gorj și va candida pentru acest partid la funcția de primar la Târgu-Cărbunești, acesta urmând să conducă lista de candidați la Consiliul Local. Fugaru spune că a revenit la ,,vechea sa...

Rentierii din Gorj, aşteptaţi la sediul APIA pentru vizarea carnetelor

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că pentru obţinerea sumei de bani reprezentând renta viageră agricolă aferentă anului 2019, rentierii agricoli se pot prezenta pentru obținerea vizei anuale. Campania a debutat la data de 2 martie şi se va încheia la 31 august 2020. Pentru obţinerea vizei, rentierii se pot prezenta personal ori prin mandatar/curator/tutore, la oricare...

Achiziție de o jumătate de milion de lei la o primărie din Gorj

Primăria comunei Săulești organizează o licitație pentru achiziția unui buldoexcavator multifuncțional. Consilierii locali au aprobat, în unanimitate, la sfârșitul lunii februarie, cumpărarea acestui utilaj cu fonduri de la bugetul local. Buldoexcavatorul va fi folosit pentru realizarea lucrărilor edilitare din comună, fie că este vorba de săpat de șanțuri sau întreținere și reparații de drumuri. Pachetul de accesorii dorit de administrația locală...

Arena din Târgu-Jiu candidează pentru ,,Stadionul anului”

Stadionul Municipal din Târgu-Jiu este reprezentantul României la cea de-a zecea ediție a Stadium of the Year, care include stadioane deschise în 2019. Arena din orașul lui Brâncuși este în cursă pentru Public Award, premiul care este dat de utilizatorii de internet din întreaga lume. Votul este gratuit și nu comercial, și va rămâne deschis până pe 15 martie.Niciun...

Legea pentru CEO intră la vot în procedură de urgență

Comisia pentru energie, infrastructură energetică şi resurse minerale din Senatul României a acordat, marți, raport de admitere proiectului de lege care permite acordarea de ajutoare de stat de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia și Tarom. Președintele Directoratului CE Oltenia, Daniel Burlan, și Cornel Bobâlcă, reprezentantul Ministerului Economiei și Energiei, le-au prezentat senatorilor situația dificilă în care se află compania, din...

Trei autoturisme Logan, o autoutilitară şi un teren intravilan, scoase astăzi la licitaţie, la Motru

Un teren intravilan situat în localitatea Mătăsari, trei autoturisme Dacia Logan şi o autoutilitară Peugeot Boxer vor fi, astăzi, scoase, din nou la licitaţie, la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Motru. Noi bunuri mobile, precum şi un teren intravilan, vor fi supuse, astăzi, unei noi proceduri de licitaţie, care se va ţine la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Motru. Potrivit anunţului publicat...

Ponta nu mai vrea alianță cu PSD

Președintele Pro România, Victor Ponta, nu mai vrea să audă de alianță cu PSD. Deputatul de Gorj susține că se aștepta la o schimbare a celor de la PSD și la o garnitură nouă de conducere la Congres. „România este deja afectată de trei crize concomitent: epidemia de coronavirus, criza bugetară și criza migranților din Turcia”, a precizat Ponta, adăugând...

Motru: Toaletări și tăieri de arbori periculoși

Primăria Municipiului Motru a demarat o amplă acțiune de toaletare, fasonare și tăiere a copacilor în pericol de prăbușire. „Lucrările de toaletare a arborilor se execută fragmentat, pe porțiuni de crengi sau de trunchi, în mod dirijat și se aplică arborilor în stare fiziologică degradată, arborilor cu crengi scorburoase, arborilor cu vârstă înaintată și grad ridicat de uscare a crengilor,...

Andrieş vrea două succese în următoarele meciuri

Antrenorul Liviu Andrieş nu mai acceptă paşi greşiţi în următoarele două confruntări pe care le joacă senioarele de la CSM. Handbalistele din Gorj au pierdut, recent, partidele cu cele mai puternice echipe din Seria C, Dacia Mioveni şi Activ Prahova Ploieşti. Din această cauză, meciurile ce urmează, cu Târgovişte şi Vâlcea, sunt importante pentru antrenorul gorjean. Principalul echipei a...

Șofer beat criță pe străzile din Motru

Un bărbat de 46 de ani, din municipiul Motru, a fost depistat, marți, în timp ce conducea un autoturism, pe Calea Tismanei, din localitate, iar în urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat. În aceeași zi, un echipaj din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci a depistat în trafic un bărbat...

Austria, Norvegia și Irlanda de Nord, adversarele din Liga Națiunilor

Naționala de fotbal a României și-a aflat adversarele pentru a doua ediție de Liga Națiunilor. Tricolorii se vor duela cu Austria, Norvegia și Irlanda de Nord. Meciurile din faza grupelor se vor disputa în perioada septembrie – noiembrie 2020. Cea mai bine clasată reprezentativă în ierarhia FIFA este Austria, locul 26. Palmaresul împotriva acestei reprezentative este echilibrat. Austria are...

Reținut după ce și-a amenințat soția

Un bărbat de 60 de ani, din comuna Bolboşi, a fost reținut, marți, sub acuzația de ameninţare. Polițiștii au fost sesizaţi, în aceeași zi, prin apelul 112, de soția acestuia, în vârstă de 53 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost ameninţată, cu bătaia, de soțul său. ,,Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit...

Poetul Adrian Frăţilă, la ceas aniversar

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează vineri, 6 martie 2020, orele 11.00, la Sala de expoziții „Florin Isuf”, cea de a treia manifestare din cadrul proiectului aniversar „Poetul este un rege și i se cuvine un tron”. Evenimentul, închinat sărbătoririi la împlinirea unei vârste rotunde a personalităților culturale contemporane ale Gorjului, este închinat de această...

Campania ,,Hoții îți invadează intimitatea”, la final! Mii de gorjeni, instruiți de polițiști pentru a nu deveni victimele hoților

Campania de prevenire a furturilor din locuinţe, intitulată ,,HOŢII ÎȚI INVADEAZĂ INTIMITATEA”, care s-a derulat la nivel național în mediul urban, a ajuns la final. Aceasta s-a desfășurat și în județul Gorj, în perioada decembrie 2019 - februarie 2020. ,,Campania a avut ca scop informarea populaţiei în vederea conștientizării cetățenilor cu privire la importanța măsurilor preventive în protejarea bunurilor din...

S-a stabilit programul etapelor 3 și 4

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicității programul meciurilor din cadrul etapelor cu numărul 3 și 4 din play-off-ul Ligii 1. Universitatea Craiova va juca două meciuri consecutive pe „Ion Oblemenco”, cu FC Botoșani și Astra Giurgiu. Etapa 3 Vineri, 13 martie Ora 20.30 FC Viitorul – Politehnica Iași Sâmbătă, 14 martie Ora 17.30 Astra Giurgiu – Gaz Metan Mediaș Ora 20.30 Universitatea Craiova...

Verdețurile, mai ieftine ca anul trecut, dar vânzările – mai slabe!

Primele zile ale lui martie au adus nu doar primăvara în calendar, ci și începutul postului Paștelui, precum și primele verdețuri pe care fermierii din județ le-au crescut pe timpul iernii. Cei care au solarii sau sere sunt extrem de bucuroși că iarna a fost una blândă, iar cheltuielile pentru încălzirea spațiilor în care au cultivat verdețuri au fost...

Ca la noi, la nimeni – Cruzime și dispreț! (în cazul cetățeanului Sorina Pintea)

Motto: „Tăcerea este cea mai perfectă exprimare a disprețului.” - George Bernard Shaw În locul cetățeanului Sorina Pintea, fost ministru PSD al Sănătății și la vremea descinderii unor procurori ai DNA, în frunte cu un procuror marionetă descoperit printre pigmeii procurori ai județului Sălaj, în biroul său de manager ar putea fi oricare dintre cetățenii României, care-ar deranja cât de...

Cât plătește CEO pentru studiul privind elaborarea planului de restructurare și decarbonare

Complexul Energetic Oltenia organizează o licitație deschisă prin care solicită oferte consultanților pentru studiul referitor la restructurarea și decarbonarea companiei pe o perioadă de cinci ani (2020-2025). Pentru asta, Complexul Energetic Oltenia este dispus să plătească 2,4 milioane de lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este cel mai bun raport calitate-preț, unde componenta financiară este punctată cu 60%,...

Urmărit național, dus în penitenciar

Un bărbat de 40 de ani, din județul Vâlcea, a fost încarcerat, marți, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, după ce Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat la un an de închisoare pentru furt din locuințe. Acesta a fost prins de polițiști în comuna Drăguțești. ,,La data de 3 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat, pe raza comunei...

Pandurii Târgu-Jiu – FC Argeş, sâmbătă de la ora 17.00

Federaţia Română de Fotbal şi televiziunile care au drept de transmisie a meciurilor din eşalonul secund au stabilit programul etapei cu numărul 24 din Liga 2 Casa Pariurilor. Runda va începe vineri seară, cu partida CS Mioveni - SCM Gloria Buzău şi se va încheia duminică, la prânz, cu meciul Csikszereda Miercurea Ciuc - Petrolul Ploieşti. Partida CS Pandurii...

Două posturi vacante de medici şi unul de inginer, scoase la mezat de DSVSA Gorj

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcțiilor contractuale de execuție vacante, după cum urmează: 2 posturi medic veterinar, gradul III; 1 post inginer, gradul II. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru...

RESTITUIRI – Protecţia populaţiei în caz de conflicte ori dezastre – un vechi deziderat al organizaţiilor umanitare de pe mapamond

Recent la o manifestare de profil am remarcat un bătrânel, care privea cu atenţie discuţiile şi pe care cu coada ochiului „l-am citit” că fusese probabil cadru militar acum în rezervă m-a întrebat, dacă ştiu ceva despre prima organizaţie internaţională, ce a încercat să ofere protecţie bătrânilor, femeilor şi copiilor în caz de conflicte armate sau dezastre. La nedumerirea mea...

Șofer prins cu sute de kilograme de pește fără acte

Un bărbat de 50 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, marți, după ce agenții din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu l-au depistat în trafic, pe DN 67 Câlnic, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 230 de kilograme de pește, pentru care nu deținea documente de proveniență. ,,La faţa locului s-au deplasat...

Tot mai puține tranzacții imobiliare în Gorj

Puține tranzacții imobiliare în Gorj, la începutul acestui an. În luna ianuarie, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 35.231 de imobile, cu 15.259 mai puține față de luna decembrie 2019. În Gorj, numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare a fost de 298. Mai exact, s-au vândut 68 de terenuri agricole, 177 de terenuri...

Echipele din Liga 2 trag tare pentru play-off

În weekend, în Complexul Dolce Vita, s-au jucat meciurile din etapa 13 a Ligii a doua la minifotbal. Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, lupta pentru calificarea în Play-off este foarte palpitantă. Cel mai interesant meci al etapei a avut loc în Seria 2 din Liga 2 Amatori. Se anunța un derby pentru calificarea în Play-off, între...

Despre tema eliberării la Brâncuşi! – Interviu cu domnul prof. univ. dr. Andrei MARGA, Dr.h.c.mult. personalitate proeminentă a vieţii sociale şi politice, fost ministru al Educaţiei Naţionale şi...

-Rep. Domnule Ministru, iată că aţi venit la Sărbătoarea prin care se omagiază personalitatea lui Constantin Brâncuşi, dar, şi la festivitatea deschiderii Centrului «CONSTANTIN BRÂNCUŞI», aflat sub egida Universităţii patronate de către genialul artist al meleagurilor gorjeneşti şi al României, cel care a încununat cu măistrie actul creaţiei! -A.M. În primul rând, le mulţumesc recunoscător celor care m-au invitat la...

Tineri dinTismana, reținuți după ce s-au luat la bătaie într-un local din Sohodol

Doi tineri din orașul Tismana au fost reținuți, în urma unei altercații. Unul dintre ei a ajuns în arest, marți, după ce celălalt, un bărbat de 27 de ani, a sunat la 112 și a reclamat că a fost bătut de acesta. Miercuri, și ,,victima” a fost reținută, polițiștii stabilind, în urma cercetărilor, că s-au agresat reciproc. ,,La data de...

Umoristul Doru Octavian Dumitru, în spectacol la Târgu-Jiu

Un spectacol de comedie excepţional, cu multe râsete şi voie bună al celebrului Doru Octavian Dumitru, va avea loc în data de 26 martie, de la ora 19.00, la Cinema „Sergiu Nicolaescu” Târgu Jiu. „Eu cred în comedie şi cred cã râsul este cel care trebuie promovat mereu, pentru cã râsul e cel care ne ţine pe toţi în...

Propunere benefică pentru persoanele fizice și juridice, venită de la viceprimarul Morega

Ca și anul trecut, viceprimarul Cosmin Morega a propus iar Consiliului Local Motru ca persoanele fizice și juridice din localitate să beneficieze de scutire la plata majorărilor de întârziere, aferente impozitelor și taxelor locale, datorate de acestea. Mai exact, toate întreprinderile care își vor plăti integral debitul avut la finalul anului 2019 vor fi scutiți de la plata majorărilor...

Un nou caz de coronavirus în România

Al cincilea caz de coronavirus a fost confirmat miercuri în România, în județul Timiș, a anunțat ministrul Sănătății, Victor Costache. Din primele date, ar fi vorba de un adolescent de 16 ani, nepotul bărbatului de 47 de ani, confirmat ieri, în Timiș, care a luat, la rândul său, virusul după ce a călătorit în același avion cu o femeie diagnosticată...

ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEŢUL GORJ, SĂPTĂMÂNA 09 MARTIE – 15 MARTIE, ANUL 2020

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel:   Data Interval orar de întrerupere Localitatea Zona de întrerupere 10.03 08:00 - 16:00 Urdari PTA 5 Urdari - Urdari parțial 12.03 09:00 - 17:00 Lelești PTA...

Șofer prins cu sute de kilograme de pește fără acte

Un bărbat de 50 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, ieri, după ce agenții din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu l-au depistat în trafic, pe DN 67 Câlnic, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta 230 de kilograme de pește, pentru care nu deținea documente de proveniență. ”La faţa locului s-au deplasat...

Hoț dus în penitenciar

Un bărbat de 40 de ani, din județul Vâlcea, a fost încarcerat, ieri, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova, după ce Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat la un an de închisoare pentru furt din locuințe. Acesta a fost prins de polițiști în comuna Drăguțești. ”La data de 3 martie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au identificat, pe raza comunei...

Reținut după ce a reclamat că a fost bătut

Doi tineri din orașul Tismana au fost reținuți, în urma unei altercații. Unul dintre ei a ajuns în arest marți, după ce celălalt, un bărbat de 27 de ani, a sunat la 112 și a reclamat că a fost bătut de acesta. Miercuri, și ”victima” a fost reținută, polițiștii stabilind, în urma cercetărilor, că tinerii s-au agresat reciproc. ”La data...

Coronavirus: Peste 10.000 de persoane, izolate la domiciliu

35 de persoane se află în carantină instituţionalizată, iar alte 10.094 sunt în izolare la domiciliu şi sub monitorizare medicală la nivel naţional, informează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), prin intermediul unui comunicat. În cazul celor 35 de persoane se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID - 19. Pe teritoriul României au fost confirmate patru cazuri...

243 de persoane, aflate în autoizolare la domiciliu, în Gorj

La ora actuală, în judeţul Gorj se află în autoizolare la domiciliu un număr de 243 de persoane datorită situaţiei provocate de coronavirus în ţara noastră.

Stadionul din Târgu Jiu, nominalizat la Stadium of the Year

Stadionul Municipal din Târgu Jiu este reprezentantul României la cea de-a zecea ediție a Stadium of the Year, care include stadioane deschise în 2019. Niciun stadion românesc nu a câștigat vreodată acest titlu. Stadionul Târgu Jiu a fost eliminat în mare măsură din Jury Award, dar poate câștiga încă Public Award, care este dat de utilizatorii de internet din...

Start primei etape de înscriere în învăţământul primar

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar - clasa pregătitoare - începe astăzi şi se va derula până pe 23 martie. Potrivit ordinului ministrului Educaţiei, părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. Cei ai căror copii împlinesc vârsta de...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 04.03.2020 pentru Aleea Digului din municipiul Târgu Jiu în intervalul orar 10:00-13:00, precum şi pentru localitatea Turburea, între orele 11:30-15:30.

Gașca lui Marciuc Jr. lovește la Motru! Fiu de polițist, acuzat de vătămarea corporală a unui asistent de la ambulanță

• Fiul polițistului Gigi Petcu de la Poliția Motru, cu dosar penal • Plângere la poliție și pentru Marciuc Jr., dar și pentru tinerii Tulbure și Puica • Asistentul medical, lovit cu pumnii lângă barul lui Minciună • Ochii învinețiți, buza și nasul spart, 16-18 zile de îngrijiri medicale • Înainte de lovirea asistentului, un alt tânăr a intrat în pumnii odraslei polițistului •...

PSD Gorj a pierdut un primar de oraș și a racolat doi de comună! – Păiuși: Am venit pentru că mi-au promis că vor reabilita drumul județean! Slivilescu: Plec...

E perioadă de mercato în politica locală, iar, deocamdată, cel mai câștigat partid pare a fi PSD, care a convins alți doi primari să candideze sub sigla cu cei trei trandafiri: Aurel Vamvu, de la Crasna și Robert Păiuși, de la Stejari. PSD înregistrează, pentru moment, doar o pierdere, după ce primarul orașului Tismana a anunțat conducerea organizației județene...

Eminescu şi reflecţia socială critică – ,,Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc”! – (Tudor Arghezi) – ,,Noi avem trebuinţă, mai mult decât altădată, să stabilim un guvern...

Despre opera lui Eminescu se pot scrie tomuri de reflecţii extinse şi aprofundate, dar, despre reflecţia critică a lui Eminescu asupra racilelor societăţii de ieri şi de azi, poate chiar şi de mâine, se pot aşterne pagini memorabile care demonstrează cu pregnanţă, cât de profund a fost şi rămâne poetul nostru naţional, acest sfânt genial şi nedesluşit al neamului...

Au început lucrările de forare pentru un nou puț de apă în satul Lazuri din comuna Scoarța

Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, anunță începerea lucrărilor de forare la un nou puț de apă în zona satului Lazuri. Practic, cu ajutorul puțului ce este în lucru, vor avea apă și ultimele case din sat, adică 20 de familii, iar, pe timp de secetă puțul va suplimenta consumul de apă al localității, acoperind necesarul din Scoarța. Autoritățile nu...