25.9 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: februarie 2020

România – Italia, în FED Cup

Echipa feminină de tenis a României va da piept cu reprezentativa similară a Italiei în meciul de baraj pentru menţinerea în Grupa Mondială a Fed Cup. Fetele coordonate de Florin Segărceanu vor evolua în faţa propriilor suporteri, pentru că au avut statutul de cap de serie la tragerea la sorţi.Confruntările vor avea loc în perioada 17-18 aprilie. Italia are...

Valoarea tichetelor de masă, majorată la 20 lei

Vești bune pentru angajații care primesc tichete de masă! Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege care prevede majorarea valorii nominale a tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 de lei. Propunerea legislativă merge la şeful statului, pentru promulgare. „Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 20 de...

Crucea Roșie Română relansează campania Banca de Alimente! Produsele se colectează la Carrefour-ul din Mall

În prima lună de la relansarea proiectului Banca de Alimente, la finalul anului trecut, Crucea Roșie Română a colectat deja 14.500 kg de alimente de bază greu perisabile, adică echivalentul a jumătate din întreaga cantitate colectată pe tot parcursul anului 2019. Alimentele strânse în luna decembrie au asigurat necesarul de alimente de bază pentru 2.150 de familii, timp de...

Liturghisirea Triodului şi Slava Învierii Domnului! – ,,Perioada Triodului, ca «şcoală» a eliberării de păcat şi nevoinţă pentru mântuire, este un urcuş spre Sfintele Paşti, o ridicare a...

Dacă privim cu atenţie structura Anului Bisericesc, acesta însemnând o formă liturghisitoare de a înscrie în cartea vieţii noastre spirituale, a Însăşi Vieţii şi a înseşi faptelor Mântuitorului nostru Iisus Hristos, putem evidenţia trei mari perioade numite, ca atare, după cartea principală de slujbă folosită de către cântăreţii din strană şi care se structurează în felul următor: 1) Perioada...

Thailanda, ultima adversară de la turneul preolimpic

Echipa de handbal a României şi-a aflat ultima adversară de la turneul preolimpic din luna martie.Thailanda va face parte din grupa unde mai sunt prezente Muntenegru şi Norvegia. Competiţia reprezintă ultima şansă de calificare a fetelor noastre la la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Doar primele două clasate se vor califica pentru întrecerea din Japonia după turneul care va...

Verificări ale comisarilor Protecţiei Consumatorilor la Gările Târgu-Jiu şi Târgu Cărbuneşti

Comisarii regionali ai Protecţiei Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia au efectuat în perioada 6-7 februarie a.c. o serie de verificări în principalele staţii de transport feroviar, precum şi la magazinele ce îşi desfăşoară activitatea în zona gărilor.Anunţul a fost făcut de Mădălin Giurcău, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Printre alte gări din regiunea Olteniei ce au fost...

Pandurii, învinşi de Slatina: ,,Primim goluri prea uşor”

Pandurii Târgu-Jiu a suferit o înfrângere în penultimul amical al iernii. Formaţia condusă de Călin Cojocaru a fost învinsă de CSM Slatina, scor 2-3. Vizitatorii au lovit chiar în primul minut de joc prin Cotigă, dar gorjenii au replicat rapid prin Bodea (8). Gazdele au avut mai multe situaţii de poartă până la pauză, dar tot Slatina a intrat...

Cea mai mare alcoolemie din acest an, depistată la un șofer din Novaci

Un bărbat de 39 de ani a doborât recordul la condus în stare de ebrietate. Marți, poliţiştii din Novaci l-au depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rovine din localitate, având o concentrație de 1,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge. ,,În cauză...

Aproape trei tone de cărbune fără acte, confiscate de polițiști

Un bărbat de 40 de ani, din comuna Cătunele, a fost depistat de polițiști, marți, în timp ce transporta cu o autoutilitară, pe DJ 671 B Valea Perilor, 2750 de kilograme de cărbune, fără a deţine documente. ,,Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ...

30 de sportivi ai Palatului Copiilor Târgu-Jiu, pe podium

Weekend-ul trecut, sportivii de la Palatul Copiilor Târgu-Jiu au participat la competiţia sportivă Winter Run Buridava 2020. Întrecerea a avut mai multe probe. „Astfel, sâmbătă au fost probele de alergare la suprafaţă, de 5 km şi de 15 km, sportivii având de parcurs traseele prin pădure, teren variat, cu câteva urcări dificile, între localităţile Ocnele Mari şi Vlădeşti, din...

Ordonanța pentru CE Oltenia, aviz negativ de la CES

Ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de Guvernul Orban, cu o zi înainte de a fi demis în Parlament, care prevede acordarea unui ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial, cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ. Avizul a fost emis luni, la 6 zile de la adoptarea OUG de către fostul...

Memoria documentelor (I)

Poziţia pe care o ocupă Brătuia, pădurile care o însoţesc pretutindeni, au făcut ca această aşezare să fie locuită din cele mai vechi timpuri. Populaţia s-a ferit în timpurile îndepărtate de locurile deschise, de drumurile prea mult circulate, preferând zonele mai ascunse, mai adăpostite. Este de la sine înţeles acest lucru datorită în special cotropitorilor de tot soiul, care...

Gigel Capotă, la spital după accident

Fostul manager al SJU Târgu-Jiu, Gigel Capotă, se află la spital, în urma accidentului în care a fost implicat. Acesta a declarat, pentru Gorjeanul, că soția sa, pasageră în autoturism, a fost rănită și primește îngrijiri medicale. ”A intrat cineva în noi. Sunt la spital”, a declarat Gigel Capotă. Mașina condusă de fostul director s-a ciocnit cu un autovehicul,...

Accident la Târgu-Jiu! Mașina fostului manager al SJU Tg-Jiu, implicată

Mașina fostului manager al SJU Târgu-Jiu, Gigel Capotă, a fost implicată într-un accident rutier, în urmă cu puțin, pe o stradă din municipiu. Primele verificări arată că, în urma impactului, unul dintre șoferi a fost rănit ușor. Revenim cu detalii!

Aparegio încheie contracte cu localnicii din Tismana

"Un grup de localnici din orașul Tismana s-a deplasat la sediul operatorului regional de apă și canal din județul Gorj pentru a purta discuții referitoare la intrarea în aria de operare a localității mai sus-menționate. Cu această ocazie au fost dezbătute probleme ale fostului și actualului operator. Totodată, reprezentanții Aparegio au stabilit activitățile pe care le vor derula în...

Valoarea tichetelor de masă crește la 20 lei

Vești bune pentru angajați! Valoarea bonurilor de masă creşte de la 15,18 lei la 20 de lei, începând cu 1 martie. Proiectul de lege care prevede majorarea tichetelor de masă a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Prevederile legii intră în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care actul normativ se...

Doi bărbați din Ilfov, în arestul IPJ Gorj: Sunt acuzați de înșelăciune

Doi bărbaţi de 30 şi 39 de ani, din oraşul Pantelimon, judeţul Ilfov, au fost reținuți, aseară, de polițiștii din Gorj,  fiind acuzați de furt şi înşelăciune. ”Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, la data de 10 ianuarie, cei doi bărbaţi s-au deplasat pe raza municipiului Târgu-Jiu, la două societăţi comerciale, unde, sub pretextul cumpărării unor...

Un şofer din Novaci a doborât recordul la alcoolemie, în acest an

Un bărbat de 39 de ani a doborât recordul la condus în stare de ebrietate. Ieri, poliţiştii din Novaci l-au depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Rovine din localitate, având o concentrație de 1,38 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge. "În  cauză s-a...

Avem primul deces provocat de gripă în Gorj!

Un bărbat în vârstă de 80 de ani din judeţul Gorj a murit răpus de virusul gripal. Anunţul a fost făcut de către reprezentanţii DSP Gorj. Omul a fost depistat pozitiv la testele rapide pentru depistarea gripei. Gorjeanul avea în antecedente un istoric medical stufos, el suferind şi de boli ale rinichilor, diabet zaharat tip II şi hipertensiune arterială.

20 de cazuri de gripă în Gorj! 7 persoane, internate!

DSP Gorj a transmis situaţia privind cazurile de gripă, viroze şi pneumonii, aferentă săptămânii 4-11 februarie 2020. Potrivit datelor oficiale, în perioada cu pricina au fost declarate la nivelul judeţului 20 de cazuri de gripă, 7 dintre persoane necesitând internare. Cele mai multe cazuri de gripă înregistrate, respectiv 11, sunt la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14...

Se ia apa pe strada Unirii din Târgu Jiu!

Aparegio Gorj SA anunță întreruperea furnizării apei potabile astăzi, 12 februarie 2020, în intervalul 09.00-15.00 pe strada Unirii, bloc 12 din Târgu Jiu. Întreruperea furnizării apei potabile va fi cauzată de înlocuirea unui branșament de apă. Echipele Aparegio se află la fața locului și depun toate eforturile necesare pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil.

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 12.02.2020 pentru Aleea Şcolii din Rovinari între orele 09:00-12:00, precum şi pentru strada Nicolae Bălcescu din Târgu Jiu în intervalul orar 09:00-13:00.

Două gări din Gorj, verificate de Protecţia Consumatorului

În perioada 6-7.02.2020, comisarii Protecţiei Consumatorilor au verificat calitatea serviciilor de transport prestate în principalele gări (transport feroviar), cât și unitățile de alimentație publică care își desfășoară activitatea în apropierea gărilor. Gările controlate de către comisarii ANPC au fost următoarele: Stația Târgu Jiu, Târgu Cărbuneşti, Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Drăgăşani, Călimăneşti, Lotru, Craiova, Filiaşi, Calafat, Slatina, Băileşti, Balş, Caracal, Drobeta...

Încep Colocviile Brâncuşi!

Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, Consiliul Local şi Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează, în data de 19 februarie 2020, Colocviile Brâncuşi, manifestare dedicată Zilei Naționale Brâncuși, la 144 de ani de la nașterea sculptorului. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Coordonatoarea Direcției Legislație și Guvernanță Corporatistă, destituită din funcție de către Directoratul CEO

Directoratul CEO întrunit, vineri, în ședință, în lipsa lui Sorinel Boza, a pus în discuție numirea unui nou coordonator al Direcției Legislație și Guvernanță Corporatistă. Astfel, în locul Danielei Șerban, fosta strungăriță, a fost numit juristul Vasile Bobei. Votul pentru înlocuirea Danielei Șerban cu Bobei a fost de patru pentru și o abținere, adică abținerea lui Boza. Tot în...

Femeie rănită cu cuțitul de iubitul fiicei sale

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Scoarța, a fost reținut, luni, după ce a rănit-o pe mama iubitei lui cu un cuțit, în palmă, în timpul unui scandal în familie.Acesta ar fi vrut să se răzbune pe concubina lui, care locuia la părinții ei și i-ar fi spart geamurile casei, iar mama tinerei ar fi vrut să-l...

O firmă din Olt, campioană la contracte cu statul, ridică sala de sport din Turburea

Firma afaceristului Octavian Bălțoi din Slatina a câștigat încă o lucrare în județul Gorj. Este vorba despre sala de sport școlară din comuna Turburea, lucrare în valoare de 6 milioane de lei. Grup Primacons SRL din Slatina și-a adjudecat lucrarea, luna trecută, în calitate de lider de asociere, alături de Valtum Prod Com și Domus Maximus SRL. Compania Națională de Investiții...

Ca la noi, la nimeni – Papagalul anticipatus!

Motto: „Dacă ataci replica unui prost, riști să te trezești cu prostul întreg în discuție.” - Nicolae Iorga Mai deunăzi, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, un om cu mult bun simț și spălat pe dinți îi răspundea Preș. Orban Ludovic, pe atunci prim-ministru interimar, iar acum prim-ministru nominalizat deși mai săptămâna trecută a fost trântit de o Moțiune de...

Şi handbalistele sunt în pauză

Echipele principale de la CSM Târgu-Jiu revin în acţiune abia la finalul lunii. Dacă baschetbaliştii gorjeni sunt în pauză competiţională din cauza Cupei României 3x3, sportivele conduse de Liviu Andrieş trebuie să mai aştepte zile bune până la următoarea confruntare. Antrenorului de la handbal nu îi convine situaţia, dar trebuie să se conformeze. „Următoarea etapă este tocmai pe 22...

Ordonanța pentru salvarea CEO, în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență dată pe 4 februarie pentru acordarea unui ajutor de salvare Complexului Energetic Oltenia a fost publicată, după o săptămână, în Monitorul Oficial. „PSD a încercat să blocheze apariția în Monitorul Oficial a ordonanței de care depindea activitatea CEO. Am spus că ei nu vor reuşi şi am avut dreptate! Ordonanța de urgență pentru ajutorul de salvare a...

Doar două zile, pentru a vedea lucrările deosebite din dubla expoziție de la Muzeul Județean Gorj

Joi, este ultima zi în care lucrările din expoziția vernisată, pe 20 ianuarie, la Muzeul Județean ,,Al. Ștefulescu", vor mai putea fi admirate de publicul pasionat de artă din Gorj.  Expoziția conține lucrări sub titulatura „OAȘ - Obiceiuri. Artiști. Șezătoare”, expoziție de grup a artiștilor maramureșeni, dar și „Țâpurituri cromatice”, expoziție personală a artistei Cristina Gloria Oprișa. Lucrările artiștilor Cristina...

Elevii vor avea transport gratuit. Intrare liberă la spectacole, filme și muzee

Vești bune pentru elevi. Aceștia vor beneficia de gratuitate pentru transportul local în comun de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. „Elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ la...

Trei victorii pentru baschetbaliştii lui Gliga

CSS CSM Târgu-Jiu a obţinut succese pe linie la turneul de baschet U15, desfăşurat, sâmbătă şi duminică, în Sala Voievod Litovoi din Târgu-Jiu. Tinerii conduşi de antrenorul Alexandru Gliga au bifat victorii cu CSS Ploieşti (68-55), CSS Nr. 4 Bucureşti (68-60) şi LPS Bihorul Oradea (69-60). Rezultatele îi pun în pole-position pe gorjeni pentru turneul final. Baschetbaliştii noştri vor...

Craiova a rămas pe locul doi

Universitatea Craiova este cea mai câştigată echipă după runda cu numărul 24 din Liga 1. Nu numai că oltenii s-au calificat în play-off, dar au urcat şi pe poziţia secundă, după o etapă în care toate contracandidatele la titlu au făcut paşi greşiţi. Dacă trupa lui Corneliu Papură s-a impus în deplasarea de la Viitorul, FCSB şi CFR Cluj...

Amenzi de 2.400 de lei pentru două magazine alimentare din Motru

Săptămâna trecută, două magazine alimentare din municipiul Motru s-au ales cu amenzi în cuantum de 2.400 de lei, ce au fost aplicate în urma unor controale efectuate de inspectorii sanitari veterinari. În cursul ultimei săptămâni, echipele de control din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale și verificări tematice și fizice în unități supuse...

Minorul care a provocat un accident în care și-a rănit prietenul, eliberat

Adolescentul de 17 ani, din comuna Albeni, care, duminică dimineața, ar fi condus o mașină fără permis și a provocat un accident cu o victimă, în localitate, a fost eliberat de anchetatori, luni, după 24 de ore petrecute în arest. Acesta va fi cercetat în libertate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești. În urma accidentului, prietenul său,...

Procesul lui Vâlcov, amânat, din nou, din cauza protestului magistraților de la Tribunalul Gorj

Judecătorul de caz, din cadrul Tribunalului Gorj, a decis, și ieri, amânarea, pentru 10 martie, a dosarului în care fostul ministru al Finanțelor, Darius Vâlcov, este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Decizia a fost luată, întrucât activitatea instanței este în continuare suspendată. ,,S-a amânat pe 10 martie, pentru că Tribunalul este încă în protest. Nu...

Dotări la primărie pe bani europeni

Primăria comunei Slivilești a obținut bani europeni pentru achiziționarea unui buldoexcavator. Utilajul va fi folosit pentru întreținerea și deszăpezirea drumurilor, precum și la săparea și decolmatarea șanțurilor. Pentru dotarea Compartimentului Salubrizare, Primăria Slivilești organizează licitație pentru achiziționarea buldoexcavatorului. Valoarea estimată a contractului este de 373.800 de lei fără TVA. Firmele interesate au termen până pe 21 februarie să depună oferte....

DSP Gorj face lumină: Sunt 53 de cazuri de varicelă în Târgu-Jiu şi Runcu!

După ce în mediul online au fost lansate zvonuri că există un număr foarte mare de cazuri de varicelă printre copiii care sunt înmatriculaţi la unităţile de învăţământ din judeţul Gorj, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a transmis, ieri, o informare prin care aduce la cunoştinţa gorjenilor numărul real de îmbolnăviri cu această boală contagioasă. 53 de cazuri de varicelă...

Copiii au invitaţie la distracţie, la teatrul din Târgu-Jiu! Se joacă, din nou, spectacolul „Petrică şi lupul”

Deşi a avut premiera în primăvara anului 2018, spectacolul pentru copii „Petrică şi lupul” încă umple sala Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Piesa va fi din nou pusă în scenă duminică, 23 februarie, de la ora 12.00. Regizorul şi scenaristul piesei ce va fi pusă din nou în scenă pe data de 23 februarie de către actorii Teatrului Dramatic...

Decizia instanței după crima din Piața Centrală

Bărbatul din orașul Târgu-Cărbunești, acuzat că, pe 31 decembrie 2019, şi-a înjunghiat fostul cumnat, în Piața Centrală din Târgu-Jiu, a fost prezentat, ieri, în fața judecătorilor de la Tribunalul Gorj, care au verificat măsurile preventive și au decis să rămână în arest, în timpul procesului. Decizia nu este definitivă. ,,Constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive. Menţine măsura arestării preventive...

Miner desfigurat de câinii fără stăpân din Valea Jiului!

Prin clipe de groază a trecut, ieri, un angajat al Complexului Energetic Hunedoara, dar nu pentru că ar fi avut loc vreo nouă explozie în subteranul minelor de aici, ci după ce câinii maidanezi l-au pus la pământ și l-au mușcat de zeci de ori. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, lucrează la Preparația Coroiești din Valea Jiului...

C.N. „Tudor Vladimirescu” – în competiție pentru titlul de Școală Ambasador

Inițiativele, acțiunile și evenimentele din cadrul compeției „Școala Ambasador”, în care Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” s-a înscris încă din noiembrie 2019, au asigurat un calendar extrem de bogat. Astfel, în cadrul AJOFM Gorj, a avut loc un dialog între elevii ambasadori și persoanele în căutarea unui loc de muncă. O altă activitate înscrisă în agenda de lucru a echipei...

Simpozionul Internațional de la Universitatea din Craiova: ,,Perspective interdisciplinare de cunoaștere a ființei umane” (II) – ,,Fiecare tip de cancer înseamnă o anumită dezvoltare a celulelor bolnave, dar...

În continuarea prezentării expunerii ilustrului cercetător în domeniul medicinei alternative, prof.univ.dr. Emilian Dobrea, medic primar la Milano, Italia, cel care a prezentat expunerea: ,,Fundamentele ştiinţifice ale viziunii holistice asupra omului. Bolile actuale şi terapiile alternative”, în care a dezvoltat pe larg şi a completat această expunere cu ajutorul unor imagini asociate cu prezentarea conţinutului unor lucrări reprezentative, atât de...

Băsescu: O să vedem stele verzi cu Green Deal. Ce punem în locul CEO?

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a vorbit cu îngrijorare despre proiectul Green Deal, de reducere a emisiilor de carbon la nivelul UE. Complexul Energetic Oltenia va fi direct afectat de pactul ecologic european. România riscă să piardă 40% din capacitatea de generare a energiei electrice ca urmare a programului de decarbonizare prevăzut de Green Deal. „Am exprimat rezerve cu privire la...

Spitalul Județean cumpără dezinfectanți de peste 3 milioane lei

Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu organizează licitație deschisă pentru achiziționarea de dezinfectanți. Va fi încheiat un contract-cadru pe doi ani. Valoarea minimă estimată a contractului este de 140.000 de lei, fără TVA, iar valoarea maximă, de 3,4 milioane lei. Contractul a fost împărțit în 11 loturi. Potrivit caietului de sarcini, spitalul vrea să cumpere soluții dezinfectante pentru spălarea pavimentului,...

Medalii pentru canotoarele din Gorj

Lotul de canotaj al României a câştigat şapte medalii, trei de aur, trei de argint şi una de bronz, la Regata Internaţională de lungă distanţă ,,D'Inverno sul Po'', eveniment organizat în weekend de Clubul de canotaj Esperia din Torino. Printre medaliate s-au aflat şi sportivele din Gorj, Denisa Tîlvescu şi Cristina Popescu. Echipajul feminin de opt plus cârmaci (8+1)...

Rabla pentru motociclete

Ministerul Mediului a lansat în premieră Programul „Rabla pentru motociclete”. Cei care au motociclete vechi și vor dori să le schimbe cu modele noi, vor beneficia de la statul român de o primă de casare în valoare de 3.500 de lei. „De ce 3.500 de lei? Pentru că vrem să fie echitate între cumpărătorii de mașini și cei de motociclete....

616 joburi prin EURES România, la dispoziţia gorjenilor

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă în această perioadă, prin intermediul reţelei EURES România, un număr de 616 locuri de muncă vacante, după cum urmează: Spania – 538 locuri de muncă pentru analist relații clienți, faianțar/pavator, muncitor agricol; Germania – 41 locuri de muncă pentru bucătar, cameristă/roomboy, mecanic de locomotivă; Olanda – 16 locuri de muncă pentru tractorist, lucrător...

Post vacant de îngrijitor, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”

Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de îngrijitor I. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și...

Dragostea şi cuplurile, celebrate la mall-ul din Târgu-Jiu

Cu ocazia zilei de Sfântul Valentin, vineri, 14 februarie, reprezentanţii mall-ului din Târgu-Jiu le-au pregătit cuplurilor de îndrăgostiţi nenumărate surprize. Aceştia din urmă au ocazia să se aleagă cu premii, precum şi să petreacă o după-amiază plină de distracţie cu partenerul. „Te-ai gândit mult cum să transformi zilele dedicate iubirii în momente speciale pentru voi doi? Ai făcut toate...

Alertă de CORONAVIRUS în România! NATO URBAN recomandă operaţionalizarea unor CELULE DE CRIZĂ pentru MEDIUL DE AFACERI în parteneriat cu PRIMĂRIILE şi bazele MILITARE NATO

În urmă cu câteva zile, experţii NATO – Victor Aileni şi Dr. Mădălina Neacşu – afirmau, în exclusivitate, într-un interviu, în contextul declanşării pandemiei Coronavirus, că: ,,Riscurile de sănătate şi socio-economice asociate cu o pandemie de gripă, de nivelul coronavirusului din China, sunt semnificative, ceea ce necesită planuri de acţiune pentru gestionarea crizelor urbane pe toate palierele de autoritate...

Minifotbal: Victorii pe linie pentru favorite

În weekend-ul recent încheiat s-au jucat meciurile etapei a 12-a din sezonul regulat al Ligii 1 Dolce Vita la minifotbal. Campioana ultimelor sezoane, Dream Team Târgu-Jiu, ocupă fotoliul de lider, urmată de ACS Victoria Târgu-Jiu și Peppy Dolce Vita. Toate cele 3 rivale la titlul de campioană au obținut victorii în această etapă. Dream Team s-a impus în duelul...

Nea Adam a pedalat încet spre lumea de dincolo!

Gheorghe Adam, în vârstă de 83 de ani, a decedat astăzi, în fața locuinței sale, situate într-un bloc din Târgu-Jiu fiind aprinsă o candelă, semnă că proprietarul a trecut în lumea celor drepți. Apropiații acestuia, dar și jurnaliștii, regretă dispariția unui om deosebit care nu a jignit pe nimeni ci, dimpotrivă, a făcut bine, a răspuns frumos chiar și...

Anunţ pentru profesorii navetişti

Profesorii care se titularizează în mediul rural vor beneficia de o indemnizaţie de instalare în cuantum de trei salarii medii brute, se arată într-un proiect de lege adoptat, în şedinţa de astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor. Cadrele didactice trebuie să îndeplinească şi o condiție, şi anume ca profesorii să predea pe post în mediul rural cel puţin 5 ani...

A fost publicată ordonanța pentru salvarea CE Oltenia

Ordonanța de urgență dată marțea trecută pentru acordarea unui ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia a fost publicată în Monitorul Oficial. „PSD a încercat să blocheze apariția în Monitorul Oficial a ordonanței de care depindea activitatea CEO. Am spus că ei nu vor reuşi şi am avut dreptate! Ordonanța de urgență pentru ajutorul de salvare a CE Oltenia a...

Femeie tăiată cu cuțitul, în timpul unui scandal în familie

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Scoarța, a fost reținut, ieri, după ce a rănit-o pe mama iubitei lui cu un cuțit, în palmă, în timpul unui scandal în familie. Acesta ar fi vrut să se răzbune pe concubina lui, care locuia la părinții ei și i-ar fi spart geamurile casei, iar mama tinerei ar fi vrut...

Rabla pentru motociclete

Programul Rabla se va aplica în acest an si pentru motociclete. Prima de casare este de 3.500 de lei, a anuntat, marți, ministrul Mediului, Costel Alexe. „De ce 3.500 de lei? Pentru că vrem să fie echitate între cumpărătorii de mașini și cei de motociclete. Dacă la mașini decontăm în jur de 10% din valoarea autovehiculului nou, am vrut...

53 de cazuri de varicelă, în Târgu Jiu şi Runcu! Vezi comunicatul DSP Gorj

In perioada ianuarie- februarie 2020 au fost inregistrate urmatoarele cazuri de varicela: Gradinita cu Program Prelungit "Lumea Copiilor" – un numar de 25 de cazuri – a fost deschis focar in data de 10.02.2020. Gradinita cu Program Prelungit nr.1 Tg Jiu – 1 caz Gradinita cu Program Prelungit “ Scufita Rosie “ – 4 cazuri Gradinita cu Program Prelungit...

Transport gratuit pentru elevi. Intrare liberă la muzee și spectacole

Vești bune pentru elevi. Aceștia vor beneficia de gratuitate pentru transportul local în comun de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul rutier județean și interjudețean, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic. În plus, toți elevii vor intra gratuit la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă sau film și la alte manifestări culturale și sportive organizate de...

Ziua siguranţei pe internet

Ziua siguranţei pe internet (Safer Internet Day) este marcată în acest an la data de 11 februarie. ''Împreună pentru un internet mai bun'' este tema sub care se desfăşoară evenimentele din acest an dedicate siguranţei în mediul online. Internetul este una dintre tehnologiile cele mai provocatoare la nivel mondial, a redus consistent distanţele între utilizatori şi a permis oamenilor să...

Noi apeluri la Salvamont Gorj

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 20 apeluri de urgență: ☎ 6 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov, ☎ 3 apeluri pentru Salvamont Lupeni, ☎ 3 apeluri pentru Salvamont Predeal, ☎ 3 apeluri pentru Salvamont Prahova – Azuga, ☎ 1 apel pentru Salvamont Maramureș, ☎ 3 apeluri pentru Judetul Gorj, ☎ 1 apel pentru Judetul Buzău. S-au mai primit 35 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile...

O nouă ofertă de la CFR Călători!

În luna iubirii, pentru zilele de 14 şi 24 februarie 2020, CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru îndrăgostiți sau parteneri de călătorie cu trenul. Prin Drag-Oferta pentru îndrăgostiți “Jumătate voi, jumătate noi!”, reducerea este de 50% din tariful biletului întreg și se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren, pe aceeași rută,...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 11.02.2020 pentru străzile Aurel Vlaicu, Măgura, Comuna din Paris, Cerbului, Căpitan Buzatu, din municipiul Târgu Jiu, în intervalul orar 09:00-15:00.

Procesul lui Antonie, amânat pe motiv de grevă a judecătorilor!

Magistrații Curții de Apel Craiova au decis, ieri, să amâne cu câteva săptămâni judecarea apelurilor formulate de inculpații din dosarul în care cap de afiș este fostul șef al Diviziei Miniere din Complexul Energetic Oltenia, Daniel Antonie. Alături de el mai este inculpat fostul șef al Direcției Economice din Divizia Minieră, dar și patronii a două firme, Sever Daniel...

Cosmin Morega, singurul candidat sondat din Motru care are sprijinul Pro România! Hanu amenință cu demisia

Numele candidatului care a ieșit cel mai bine în sondajul PSD pentru Primăria Motru, trei persoane fiind sondate cu acest scor, nu a fost făcut încă public de către organizația social-democrată. Se merge însă foarte mult pe susținerea candidatului de către Partidul Pro România, iar în acest moment, doar Cosmin Morega, viceprimarul de Motru, este agreeat de către organizația...

Tânăr rănit într-un accident produs de un adolescent băut și fără permis

Un tânăr de 17 ani, din comuna Albeni, a fost reținut, duminică seara, sub acuzația că, aflat la volan sub influența alcoolului și fără permis, ar fi produs un accident în care prietenul lui în vârstă de 18 ani a fost rănit. Cei doi ar fi plecat la plimbare duminică dimineața, din direcţia comunei Albeni, spre localitatea Prigoria, cu...

Spitalul Novaci așteaptă să intre banii necesari pentru mansardarea clădirii! Secția de Recuperare Medicală, un laborator și mai multe saloane, în noul spațiu

Managerul Spitalului Orășenesc Novaci, Grigore Emil, așteaptă fondurile necesare pentru începerea, anul acesta, a lucrărilor de mansardare a unității medicale. Proiectul este finanțat în proporție de 90% de Ministerul Sănătății, restul fiind suportat de Primăria Novaci. În mansarda ce va fi începută în perioada următoare se va muta Secția de Recuperare Medicală, un laborator ce va ocupa 50 mp...

Licitație pentru canalizarea din zona Lido

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a scos la licitație lucrările de proiectare și execuție, în vederea reabilitării, a canalizării menajere din zona Săvinești – Agriculturii (până în Strada Victoriei) – Liviu Rebreanu – Aleea Teilor – Aleea Plopilor. Investiția se ridică la circa 3 milioane lei, fără TVA. „Tronsoanele colectoare existente ale apelor uzate menajere, aferente tuturor utilizatorilor din cvartalele de locuințe...

Peste 1.000 de târgujieni au solicitat subvenţia la încălzire

Nu mai puţin de 1.141 de târgujieni au depus solicitări în vederea acordării ajutorului la încălzire pentru sezonul rece 2019-2020. Totuşi, nu toate solicitările au fost şi aprobate, existând zeci de cereri ce au fost respinse pe diverse criterii. Depunerea cererilor a început pe 21 octombrie 2019 la Cluburile vârstei a treia din Târgu-Jiu, precum și la sediul Direcţiei de...

Târgujian prins la volan sub influența unor substanțe psihoactive

Poliţia Rutieră a continuat acțiunile pentru depistarea şoferilor care se urcă băuţi sau sub influenţa substanţelor interzise la volan. Sâmbătă, un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu, a rămas fără permis şi i-a fost deschis dosar penal, după ce rezultatul la DrugTest a ieşit pozitiv. ,,La data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună...

PSD și-a stabilit candidații în 60 de localități

Organizația județeană a PSD Gorj și-a stabilit candidații pentru funcția de primar în 60 din cele 70 de localități ale județului. În mare parte, vorbim de actualii primari în funcție, dar mai sunt localități, cum este cazul Târgu-Jiului sau Motru, unde sondajele de opinie vor desemna candidatul. „Am făcut pași, am avut discuții cu o mare parte dintre primarii din...

Când ar putea avea loc alegerile locale

Vor putea avea loc, cel mai probabil, în a doua jumătate a lunii iunie. Este anunțul făcut de către premierul desemnat Ludovic Orban. „În ceea ce privește alegerile locale, este clar că nu pot fi organizate alegeri pe data de 31 și pe data de 7, pentru că sunt sărbători, Rusaliile. Să organizezi înainte de 31 mai, poți să faci...

Termen în PNL pentru stabilirea candidaților

Target în PNL! Liberalii își propun să desemneze, până la 1 martie, candidații la primării, astfel încât, până pe 7 martie, aceștia să fie validați în forurile statutare. „Pentru candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean și pentru candidații la funcția de primar al municipiilor reședință de județ este nevoie de validarea Biroului Politic Național, iar pentru candidații la...

Cristian George Brebenel -„Mărturisirea și alte povestiri”

O carte de excepție i s-a tipărit, către finalul lui 2019, scriitorului Cristian George Brebenel la editura ieșeană Junimea. Povestirile gorjeanului nostru - numărate în lunile anului – sunt purtătoare de magie, cu monede șlefuite în rouă răscumpărată de la îngeri. Cristian George Brebenel s-a născut pe 10 decembrie 1956, în localitatea Bumbești-Jiu, iar studiile sunt de arhitectură și...

Gorjul, rată crescută faţă de media naţională a mortalităţii infantile

Judeţul Gorj are o rată a mortalității infantile de 6,8 la mia de copii născuți vii. Valoarea este aferentă anului 2018, iar statistica a fost făcută publică de Organizaţia „Salvaţi Copiii”. În România, media a fost de 6 la mie. Studiul are la bază datele finale ale Institutului Național de Statistică. Tulcea, Botoșani și Sălaj sunt județele cu cea...

Spectacol dedicat lui Brâncuşi, la Teatrul „Elvira Godeanu”

Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” Târgu-Jiu, în parteneriat cu Muzeul Național „Constantin Brâncuși”, Direcția Județeană pentru Cultură Gorj și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, sub Înaltul Patronaj al Ministerului Culturii, organizează marţi, 18 februarie 2020, ora 19.00, la Sala Milescu a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, de Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, un eveniment închinat zeului țăran din...

Secția Interne a Spitalului Motru a intrat în reabilitare

Angajații Direcției Publice Motru au intrat în priză, la începutul acestei luni, demarând lucrările de reabilitare a Secției Interne a Spitalului Orășenesc din localitate. Investiția este absolut necesară pentru acreditarea unității medicale, procedură care va fi realizată în vara acestui an. Autoritățile municipale vor investi 500.000 de lei pentru Secția Interne, iar deja pacienții internați aici au fost mutați într-o...

Tânăr reținut în urma unui control în trafic

Un bărbat de 23 de ani, din comuna Glogova, a fost reținut, duminică, pentru refuz de recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și conducerea fără drept a unui autovehicul, pe drumurile publice. Acesta este acuzat că, sâmbătă dimineața, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe DJ 671B, Calea Tismanei, din Motru, nu a oprit la...

Dezastrul din pădurile României – alarmă națională de gradul zero

Tăierea abuzivă și continuă a lemnului pădurilor din România a devenit o dramă națională. De 30 de ani încoace, suprafețele împădurite de secole din țara noastră se micșorează văzând cu ochii, lăsându-se generațiilor de azi și a celor care vor urma, chiar cu ajutorul unor legi neghioabe și ale unor conducători și guvernanți lași și trădători o Românie deșertizată....

Proiectul interinstituţional ,,Cenaclul ARTE-Constantin Brâncuşi’’, demarat la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu

La sediul Galeriilor Municipale de Artă din Târgu-Jiu a debutat luni, 10 februarie a.c., proiectul ,,Cenaclul ARTE-Constantin Brâncuşi’’, proiect în cadrul căruia profesori de educaţie plastică şi elevi de la şcolile generale ,,Constantin Săvoiu’’ şi ,,Alexandru Ştefulescu’’ din reşedinţa judeţului Gorj au posibilitatea să-şi desfăşoare orele de specialitate într-un mediu creativ, înconjuraţi de lucrări realizate de artişti plastici profesionişti. Materialele...

116.000 de persoane au vizitat expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”

Festivalul EUROPALIA România un proiect de ţară, organizat împreună cu Institutul Cultural Român (ICR), şi-a închis porţile pe 2 februarie, fiind declarată un succes. România, ţară invitată de onoare a celei de-a 27-a ediţii a Festivalului Internaţional de Arte EUROPALIA, a fost prezentă, în perioada 2 octombrie 2019 - 2 februarie 2020, prin expoziţii, spectacole, concerte în Belgia, dar şi...

Tânără din Baia de Fier, fără permis de conducere la volan

O femeie de 25 de ani, din comuna Baia de Fier, este cercetată de polițiști, după ce, sâmbătă, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism, deși nu avea permis. ,,La data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Polovragi au depistat, în trafic, o tânără de 25 de ani, din comuna Baia de Fier, în...

Ca la noi, la nimeni – Picatul Guvern Orban I, identic cu Guvernul Orban II !

Motto: „Vei culege ce ai semănat.” - Biblia Cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, Biroul Executiv al PNL, evident, condus de Orban Ludovic ca președinte al pretinșilor liberali, de fapt majoritatea fiind din PDL și aparținători ai Partidului Popular European, au luat încă de luni niște decizii care s-ar putea să-i coste amarnic. Mai precis, BEx al PNL...

45 de cazuri de gripă, în Gorj. Prefectul Rujan cere măsuri în școli

Este epidemie de gripă în România, iar Prefectura Gorj cere implicare la nivelul Inspectoratului Școlar Județean și Direcției de Sănătate Publică Gorj. Luni, în județ erau înregistrate 45 de cazuri de gripă. Pentru a limita îmbolnăvirile în rândul colectivității școlare, prefectul Cristinel Rujan vrea o bună colaborare între directorii de școli, cadrele didactice și părinți. Și Ministerul Educației a transmis...

Discuții la Bruxelles despre salvarea CE Oltenia. „Perspectivele pentru viitor sunt foarte bune”

Ministrul demis al Economiei și Energiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit, luni, la Bruxelles, cu comisarul european pentru Concurență, Margrethe Vestager, pentru discuții pe tema ajutorului de stat acordat Complexului Energetic Oltenia. „Vizita de la Bruxelles de astăzi (luni – n.r.) este foarte importantă. De dimineață am avut o întâlnire cu doamna Vestager Margrethe - Vicepreședinte Executiv și Comisar de concurență....

Număr record de permise de conducere reținute de polițiști, în Gorj

Viteza excesivă este, în continuare, una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Din acest motiv, polițiștii rutieri au organizat, în perioada 7 – 9 februarie, o amplă acțiune pe drumurile din Gorj. Toate radarele au fost scoase pe șoselele din județ. În urma controalelor, 100 de șoferi au devenit pietoni, după ce au rămas fără permis. ,,Poliţiştii...

Simpozionul Internațional de la Universitatea din Craiova: ,,Perspective interdisciplinare de cunoaștere a ființei umane” (I) – ,,Sunetele sau cuvintele care generează forme, bio-microundele sunt cele care vehiculează...

La împlinirea celor 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universităţii din Craiova, în data de 06 februarie 2020, începând de la ora 11.00, în Aula «Mihai I al României», s-a desfăşurat Simpozionul internațional: ,,Perspective interdisciplinare de cunoaștere a ființei umane”, în colaborare cu Asociația Culturală ,,Oltenia”, în parteneriat cu Școala Doctorală de Sociologie a...

Despre semnificaţia liturgică a Triodului! – ,,Doamne, deschide-mi mie, prin această frângere, uşa inimii mele împietrite, ca să ies la Tine şi să intru prin ușile milostivirii Tale”!

Perioada de pregătire pentru Postul Mare al Învierii Domnului este marcată de semnificaţia liturgică a Triodului, care constituie o carte de cult ce se foloseşte la strană în cadrul slujbelor desfăşurate în biserica noastră. Această denumire de «triod» se referă la specificul slujbei Utreniei în zilele din Postul Mare şi la Canonul ce are doar trei ode sau cântări,...

Universitatea s-a calificat în play-off! Pigliacelli, decisiv în succesul cu Viitorul

Craiova s-a impus cu noroc la malul mării, după un meci în care oamenii lui Corneliu Papură au întors rezultatul, dar Mirko Pigliacelli a fost cel mai bun de pe teren. Fără Alexandru Cicâldău suspendat, Universitatea a avut prima mare şansă de gol prin Mihăilă, a cărui lovitură de cap a fost scoasă cu un plonjon spectaculos de Căbuz...

Înfrângere pentru România U18

Tricolorii U18 au pierdut şi al doilea joc de pregătire din cadrul turneului La Manga din Spania. România a condus la pauză puternica selecţionată a Portugaliei, dar nu au reuşit să menţină avantajul până la final, şi lusitanii s-au impus cu 2-1. Golul nostru a fost reuşit de Ianis Stoica, în minutul 35, la o fază în care portarul...

Post vacant de secretar-şef, la Liceul Teologic Târgu-Jiu

Liceul Teologic din Târgu-Jiu anunţă organizarea unui concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante de secretar șef. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice...

S-au tras la sorți sferturile Cupei

Federaţia Română de Fotbal a fost, luni, gazda, tragerii la sorţi a sferturilor de finală ale Cupei României, ediția 2019-2020. Meciurile vor avea loc într-o singură manșă în perioada 3-5 martie. Craiova va juca la Iaşi, Dinamo la Clinceni, iar FCSB la Sibiu. Singura echipă de ligă secundă rămasă în competiţie, Petrolul Ploieşti poate visa la semifinale, după ce...

Gilortul, fără victorie în weekend. Găman: ,,Trebuie să facem o echipă cu ce avem la dispoziţie”

Formația gorjeană Gilortul Târgu Cărbunești a bifat două partide amicale la sfârşitul săptămânii trecute. Trupa lui Mario Găman a dat piept, sâmbătă, cu Vulturii Fărcăşeşti (0-1), iar duminică a întâlnit formaţia Petrolul Țicleni (1-1). Singurul gol al partidei de sâmbătă a fost marcat de Alin Bugiu, în minutul 66. Gilortul, prima repriză: Constantinescu – Afrim, Dolcescu, Safta, M. Paștiu –...

Toate radarele, scoase pe şoselele din Gorj

Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Din acest motiv, polițiștii rutieri au organizat, în perioada 7 – 9  februarie, o amplă acțiune pe drumurile din Gorj. În urma controalelor efectuate în weekend, 100 de șoferi au devenit pietoni, după ce au rămas fără permis. ”Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere...

Femeie din Gorj,  fără permis de conducere la volan

O femeie de 25 de ani, din comuna Baia de Fier, este cercetată de polițiști, după ce, sâmbătă, a fost depistată în timp ce conducea un autoturism, deși nu avea permis. ”La  data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Polovragi au depistat, în trafic, o tânără de 25 de ani, din comuna Baia de Fier, în timp ce...

ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEŢUL GORJ, SĂPTĂMÂNA 10 FEBRUARIE – 16 FEBRUARIE, ANUL 2020

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel:   Data Interval orar de întrerupere Localitatea Zona de întrerupere 10.02 09:30 - 16:30 Târgu Jiu PTA 287- Depozit Agregate, PTA 84 - str....

Șofer din Târgu-Jiu, depistat pozitiv cu aparatul DrugTest

Poliţia Rutieră a continuat acțiunile pentru depistarea şoferilor care se urcă băuţi sau sub influenţa substanţelor interzise la volan. Sâmbătă, un tânăr de 24 de ani, din Târgu-Jiu,  a rămas fără permis şi i-a fost deschis dosar penal, după ce rezultatul la DrugTest a ieşit pozitiv. ”La data de 8 februarie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică, împreună...

Șofer urmărit după ce a nu a oprit la semnalele polițiștilor

Un bărbat de 23 de ani, din comuna Glogova, a fost reținut, ieri, pentru refuz de recoltare de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și conducerea fără drept a unui autovehicul, pe drumurile publice. Acesta este acuzat că, sâmbătă dimineața, în timp ce se afla la volanul unui autoturism, pe DJ 671B,  Calea Tismanei, din Motru, nu a oprit la...

Accident provocat de un minor din Albeni! Adolescentul a fost reținut

Un minor de 17 ani, din comuna Albeni, a fost reținut, ieri, de polițiștii din Târgu-Cărbunești, după ce a condus o mașină, fără a avea permis și aflat sub influența băuturilor alcoolice, provocând un accident soldat cu rănirea prietenului său, un tânăr de 18 ani, pasager în autoturism. "Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, ieri dimineață, un tânăr de...