15 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 4 februarie 2020

Ajutorul pentru CE Oltenia, la Comisia Europeană

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a transmis, în data de 20 ianuarie, prin Consiliul Concurenței, către direcțiile specializate ale Comisiei Europene,  formularele de prenotificare a ajutorului de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia. „Urmare a clarificărilor care au avut loc ăntre Comisia Europeanăa, MEEMA, Consiliul Concurenței si CE Oltenia, în data de 31.01.2020, aceasta a considerat că sunt...

Reacția IGPR, după ce un polițist din Novaci a refuzat o mită de 200 de euro

Petre Calotescu, agentul din cadrul Poliției Orașului Novaci, care, pe 13 ianuarie, a denunțat un bărbat care i-a dat mită pentru a-și scăpa de dosar penal un nepot din Târgu-Cărbunești, prins beat la volan, a fost recompensat, astăzi, de reprezentanții Poliției Române. ”A fost recompensat de domnul comisar șef Vasile Armașu, director al Direcției de Ordine Publică – IGPR,...

Tânăr din Rovinari, prins la volan beat și fără permis

Un tânăr de 26 de ani, din orașul Rovinari, a fost depistat, ieri, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. În urma verificărilor s-a stabilit că tânărul nu are permis de conducere. ”La data de 4 februarie, poliţiştii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani,...

18 cazuri de gripă, în Gorj

DSP Gorj a publicat raportarea privind numărul virozelor, cazurilor de gripă şi pneumoniilor, înregistrate în perioada 28 ianuarie-4 februarie, la nivelul judeţului nostru. Potrivit situaţiei, în judeţ se înregistrează 18 cazuri de gripă, 4 cazuri la copiii sub 4 ani, 6 cazuri la minorii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 14 ani, 7 la persoane cu vârsta cuprinsă între...

Fost polițist local, acuzat că a furat un pachet de țigări

Un bărbat de 41 de ani, din Târgu-Jiu, fost polițist local, pensionat pe caz de boală, este cercetat pentru furt, după ce, ieri, a fost filmat, în timp ce sustrăgea un pachet de țigări dintr-o mașină parcată pe raza municipiului. "La data de 3 februarie, patrula de ordine şi siguranţă publică din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, în timp se...

Consilierii locali, invitați să strângă gunoaiele

Primăria comunei Padeș, în colaborare cu Sistemul de Gospodărire al Apelor Gorj, organizează, vineri, 7 februarie, o acțiune comună de salubrizare a albiei râului Motru. Toți angajații primăriei, beneficiarii de ajutor social, dar și salariați din cadrul SGA Gorj vor lua parte la curățenie. „Invit și consilierii locali să ia parte la această acțiune. Îmi doresc ca oameni de toate...

Noi apeluri la Salvamont Gorj

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 10 apeluri de urgență: ☎ 2 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov, ☎ 1 apel pentru Salvamont Predeal, ☎ 1 apel pentru Salvamont Alba, ☎ 5 apeluri pentru Judetul Gorj, ☎ 1 apel pentru Judetul Buzau. S-au mai primit alte 22 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre domeniile schiabile și despre traseele din zona montană.

Programul „Tomata” continuă!

Programul „Tomata“ va continua şi în acest an! Potrivit unui recent proiect de hotărâre de guvern este prevăzută acordarea ajutorului de minimis pentru cultivatorii de legume în anul 2020. Proiectul de hotărâre vizează aprobarea schemei numită „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate“ pentru anul 2020. Fermierii gorjeni care cultivă roşii în solarii...

Spitalul din Runcu, sancţionat cu 4.000 de lei

Reprezentanţii Serviciului de Control în Sănătate Publică (SCSP) din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au aplicat două amenzi în valoare de 4.000 de lei, precum şi un avertisment, în urma depistării unor nereguli la Spitalul de Pneumoftiziologie "Tudor Vladimirescu" din comuna Runcu. Per total au fost verificate cinci unităţi sanitare cu paturi: Spitalul Municipal Motru, Spitalul Orăşenesc...

Ministrul Muncii despre repartiţia biletelor de tratament

"Termin inventarul celor mai importante probleme în aplicarea legislaţiei privind pensiile, desluşesc situaţia scanării Carnetelor de Muncă, iau măsuri pentru arhivarea corespunzătoare a documentelor şi, printre toate acestea, mă preocupă şi sistemul de distribuţie a biletelor de tratament. Mă preocupă transparenţa cheltuirii resurselor şi eficienţa. Biletele de tratament şi odihnă pentru pensionari chiar trebuie repartizate mai eficient. Cererea pare...

Ziua mondială de luptă împotriva cancerului

În fiecare an, la 4 februarie, este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului. Scopul acestei iniţiative este sporirea gradului de informare a opiniei publice în legătură cu problematica oncologică şi promovarea celor mai noi şi eficiente metode de a combate această boală.

Călinoiu a pierdut definitiv procesul cu ANI!

Deși nu mai este un actor pe scena politică locală sau în administrație, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a primit de abia acum verdictul definitiv în procesul pe care îl avea cu Agenția Națională de Integritate. Procesul, început prin 2015, a vizat incompatibilitatea de care acesta a fost acuzat, Curtea de Apel Alba Iulia respingând la...

Voleiul, interzis în Sala Polivalentă din Târgu-Jiu! Sportivele CSS au jucat în condiții insalubre cu voleibalistele de la Mioveni

Revoltă în rândul susținătorilor jucătoarelor de volei din municipiul Târgu-Jiu, care, din păcate, nu au loc în Sala Polivalentă din municipiu nici măcar la competițiile oficiale. Totul pentru că spațiul numit Sala Sporturilor a fost marcat doar pentru două sporturi, baschet și handbal, terenul neavând marcaje pentru volei ori găuri în podea pentru stâlpii necesari la amplasarea fileului. În...

Apel umanitar pentru o tânără mamă din Rovinari

O tânără din Gorj are nevoie de ajutor pentru a învinge o boală grea. Georgiana are 34 de ani și a fost diagnosticată cu cancer ovarian, care s-a extins la stomac. Femeia este din Rovinari și este mama unui băiețel de 11 ani. „Tânăra are nevoie de 24.000 de dolari pentru o intervenție chirurgicală în Turcia, singura clinică unde i...

Servicii medicale decontate nelegal. Medicamente pentru… morți!

Curtea de Conturi a descoperit o serie de nereguli la casele de sănătate din țară, între care și Gorj. Raportul vorbește inclusiv despre rețete prescrise pe numele unor persoane decedate. Daniel Șurlea, directorul CJAS Gorj, spune că o parte a prejudiciilor estimate de inspectorii Curții de Conturi nu s-au confirmat ulterior la controalele instituției. Casa Județeană de Sănătate (CJAS) Gorj...

Veteranul de război plt. (rtr.) Bușe C. Gheorghe, tatăl meu, eroul meu – Episodul 12

Bătălia de la Stalingrad, 21 august 1942 – 2 februarie 1943 Contraofensiva sovietică În luna noiembrie 1942, germanii controlau 80 la sută din oraș și ajunseseră pe malul fluviului Volga. Unii comandanți germani credeau că au și câștigat victoria la Stalingrad. Însă venirea vremii reci a însemnat renașterea speranțelor pentru sovietici. „Generalul Iarnă” a început să îi secere pe germanii...

Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul Prof. univ. dr. Dan Ilie MOREGA, Prorector al Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii...

-Rep. Domnule Preşedinte, Dan Ilie Morega, aveţi motive să vă consideraţi un om frământat de «grijile vieţii», cum ar spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mai precis, o persoană încercată de marile dileme ale vieţii societăţii româneşti actuale? -D.I.M. Da, am foarte multe motive, iar aceasta cred că îmi topeşte foarte mult din viaţa mea! Ceea ce mi se pare...

Norvegia recrutează preparatori de pizza

O nouă ofertă de muncă pentru gorjenii care doresc să lucreze în afara graniţelor ţării, disponibilă prin reţeaua de ocupare EURES România! Norvegia recrutează preparatori de pizza.Toate restaurantele Olivia de pe teritoriul Norvegiei sunt unice şi sunt inspirate din oraşele favorite italiene: Napoli, Roma, Milano, Portofino, Florenţa. Un asemenea restaurant este deschis şi în Goteborg şi vor să se...

Ca la noi, la nimeni – PNL – groparul democrației!

Moto: „Halal democrație: Țara de râpă se duce,/ Democrația se strică,/ Că din umbră ne conduce/ O majoritate… mică!” - Epigramă de David Boia Să începem cu o glumă desenată și scrisă de caricaturistul Jurnalului Național, Puiu Găzdaru. Într-un desen caricatural, Klaus Werner Iohannis îl întreabă pe prim-ministrul „GuWernerului Meu”: „CE, ORBAN, ȚI-E FRICĂ DE GRIPĂ?”, iar cel supranumit Sică...

31 martie, noul termen pentru municipii!

Administraţia Fondului pentru Mediu a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţe de judeţ, până la data de 31 martie 2020....

Tânără agresată de soț

Polițiștii au emis un nou ordin de protecție provizoriu, în județul Gorj. De această dată, o femeie de 34 de ani, din comuna Glogova, a cerut ajutor, după ce ar fi fost agresată de soțul său. Altercația a avut loc sâmbătă. ,,Poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi de către o femeie de 34 de...

Program special de donare de sânge, la Centrul de Transfuzie

La finele acestei luni, Centrul de Transfuzie Sanguină organizează un nou program special de donare de sânge! Centrul de Transfuzie Sanguină din municipiul Târgu- Jiu îi așteaptă sâmbătă, 29 februarie 2020, între orele 08.00-11.00, pe toți cei care doresc să doneze sânge, mai ales pe cei pe care programul de lucru din timpul săptămânii nu le-a permis să doneze. „Donează...

Controale ale Poliției în tot județul! – Zeci de șoferi au rămas fără permis, în weekend

Polițiștii au verificat, în weekend, șoferii care conduceau autoturisme pe raza județului Gorj, iar în urma controalelor au fost reținute 94 de permise. În urma raziei, agenții au aplicat sancțiuni în valoare de 45.789 de lei, în perioada 31 ianuarie-2 februarie. ,,Poliţiştii rutieri au acţionat pe principalele artere rutiere din județ, pentru depistarea conducătorilor auto care nu respectă limita legală...

Gilortul, victorie în primul amical

Gilortul Târgu Cărbuneşti a reuşit un succes în primul meci de verificare din pauza de iarnă. Trupa pregătită de Mario Găman s-a impus cu 4-2 în faţa Viitorului Brăneşti (Liga a V-a). Stăniloiu (25), Stochițoiu (27), Ancuța (73) şi Paștiu (78) au marcat pentru gazde, în timp ce vizitatorii au replicat prin Bidică (41’) şi Ciocîrlan (80’). A fost...

Weekend de foc pentru pompierii gorjeni

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineață, în jurul orei 08.15, la o casă din satul Măceșu, care aparține de orașul Târgu-Cărbunești. ,,La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență constituit la nivelul orașului Târgu-Cărbunești, echipajele de...

DGASPC Gorj recrutează noi asistenţi maternali

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj derulează o nouă campanie de recrutare a persoanelor care pot să lucreze ca asistenți maternali profesioniști (AMP), respectiv să primească bani pentru a lua în îngrijire copii fără familie. DGASPC Gorj recrutează până pe data de 21 februarie 2020, persoane, potenţiali asistenţi maternali profesionişti, pentru a asigura, prin activitatea pe...

Viceprimarul avertizează: Spitalul Municipal Motru are nevoie urgent de reabilitarea Secției Interne

Cosmin Morega, viceprimarul municipiului Motru, avertizează public faptul că unitatea spitalicească a orașului riscă să piardă acreditarea, asta pentru că una dintre secții nu a intrat în reabilitare. Vicele susține că de 3 ani această investiție a fost bugetată și aprobată în Consiliul Local, fiind desemnat, prin hotărâre, ca Direcția Publică Motru să realizeze lucrările ce se impun la...

Poșta Română: Expedierea coletelor către China, suspendată

Compania Națională Poșta Română anunță suspendarea temporară a serviciilor de expediere către China. „Pentru a scădea riscul răspândirii noului coronavirus, companiile aeriene cu care Compania Naţională Poșta Română colaborează au luat decizia de a-și anula cursele către destinații din China. Astfel, operatorul român de servicii poştale se află în imposibilitatea de a mai oferi, pentru o perioadă nedeterminată, servicii...

Zakaric a plecat în Kazahstan

Goran Zakaric (27 de ani) a avut o aventură scurtă la Universitatea Craiova. Fotbalistul adus în Bănie de Victor Piţurcă a venit liber de contract, în luna octombrie a anului trecut, dar nu a impresionat în alb-albastru. Internaţionalul bosniac venea după o accidentare, chiar fostul selecţioner declarând la primele meciuri că mijlocaşul lateral este la doar jumătate din potenţial....

Note de lector – Dragostea ca o lumină

Alexandru Ionică Getodacul revine cu nişte „Poezii la telefon” într-o carte, cu aceeaşi acribie critică şi seriozitate metacritică, prefaţată de magistrul târgujian Ion Trancău. Ca să fiu sincer, noua „ispravă editorială” se aventurează cu o ingenuitate dezarmantă în noţiuni abstracte ba chiar filosofice, tot încercând să poetizeze cotidianul uneori derizoriu şi stupid. Aş reţine pentru început că autorul rămâne acelaşi...

Produse de igienă de la UE şi pentru rovinăreni!

Începând de ieri, 3 februarie, Primăria Oraşului Rovinari, prin Direcţia Publică de Asistenţă Socială (DPAS), distribuie ajutoarele (produse de igienă) de la Uniunea Europeană. Persoanele eligibile pentru aceste ajutoare sunt beneficiarii de alocaţie de susţinere a familiei şi de venit minim garantat. Persoanele care se încadrează în ambele categorii de pachete cu produse de igienă aferente unei singure categorii...

O nouă licitație pentru reabilitarea a doi kilometri de drum județean

Consiliul Județean Gorj a scos, din nou, la licitație lucrările de reabilitare a drumului județean 665A, pe o lungime de 2 kilometri. Valoarea investiției depășește 3,1 milioane lei, fără TVA. Lucrările au mai fost scoase la licitație în vară. „Data trecută a fost un singur ofertant, dar nu s-a finalizat procedura de achiziție, pentru că nu a depus toate...

Viitorul a plecat în Turcia

ACS Viitorul Târgu-Jiu va efectua a doua parte a pregătirii de iarnă, la Side, în Turcia. Băieţii lui Cristian Lupuţ au susţinut o ultimă partidă de verificare înainte de cantonament. Gorjenii au trecut, la Sânmărtin, de Luceafărul Oradea, echipa care le-a cedat locul în liga secundă înainte de startul actualului sezon (2-0). De altfel, ambele formaţii s-au pregătit, în...

Două accidente provocate în Gorj de șoferi beți

Doi șoferi care au condus autoturisme, după ce au consumat băuturi alcoolice, au provocat două accidente rutiere, pe raza județului Gorj, în weekend. Primul eveniment rutier, soldat cu rănirea unui pasager, a avut loc pe raza oraşului Turceni. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că, un bărbat de 34 de ani, din comuna Aninoasa, în timp ce...

Maxim, debut de senzaţie în Turcia

Fostul pandur Alex Maxim a reuşit un prim meci de excepţie în tricoul lui Gaziantep. Mijlocaşul de 29 de ani a fost cel mai bun om al gazdelor în meciul câştigat chiar în faţa liderului Sivasspor (5-1). Maxim, împrumutat de Mainz la echipa lui Marius Șumudică, a marcat două goluri (4, 44) și a contribuit la alte două. ,,Am...

Locatarii blocului de la Piața Centrală cer legitimații în parcarea cu plată, contra cost

Asociația de Proprietari nr.108 din Târgu-Jiu, Bulevardul Constantin Brâncuși nr.16, a depus, luni, la primăria municipiului o adresă prin care solicită 23 de legitimații de parcare în zona Piața Centrală. În adresa care conține numele solicitanților și numerele mașinilor lor se menționează că respectivii doresc să achite taxa de parcare de reședință pentru locul ocupat în fața blocului, loc...

Ponta vrea să câștige alegerile în 2024

Liderul Pro România, Victor Ponta, își propune câștigarea alegerilor în 2024 și spune că partidul său „s-a consolidat”, fiind unul dintre cele patru formațiuni importante în România. Deputatul de Gorj s-a arătat mulțumit și de datele primului sondaj la nivel național efectuat în 2020. Acesta arată că PNL și-a consolidat poziția după alegerile prezidențiale, fiind cotat cu 37%, în vreme...

Pauză lungă pentru baschetbalişti

Echipa de baschet de la CSM Târgu-Jiu va reveni pe parchet abia la sfârşitul lunii. Următorul meci al gorjenilor este programat pe 29 februarie, în deplasarea de la Sighet. Până atunci, antrenorul Claudiu Alionescu trebuie să-şi ţină elevii conectaţi. Sportivii au liber până miercuri, după care îşi vor relua antrenamentele. Pentru ca lipsa meciurilor să nu-şi spună cuvântul, conducerea...

Prestaţii sociale de peste 20 de milioane de lei, achitate gorjenilor

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Gorj a achitat, săptămâna trecută, toate prestaţiile aferente lunii decembrie 2019, valoarea totală a acestora apropiindu-se de suma de 21 de milioane de lei. Această sumă a fost achitată către nu mai puţin de 76.652 de beneficiari de prestaţii sociale din judeţ. ,,În luna ianuarie 2020, valoarea plăţilor efectuate de instituţia noastră...

Ajutoarele UE, neinteresante pentru beneficiari, dacă nu sunt cu alimente!

Autoritățile locale au la dispoziție în aceste zile mii de pachete cu produse de igienă oferite în mod gratuit de Uniunea Europeană și Guvernul României, dar multe dintre acestea încă nu au ajuns la destinatarii lor. Oamenii sunt mai puțin interesați de preluarea lor decât erau de cele care conțineau alimente și erau distribuite în anii anteriori. Până acum...

Mașină condusă de un șofer beat, lovită de tren

Un tânăr de 19 ani, din comuna Dănești, a scăpat miraculos, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, sâmbătă. Evenimentul a avut loc la trecerea la nivel cu cale ferată de pe strada Mărgăritarului, din Târgu-Jiu. Autoturismul a fost lovit de un tren marfar, fiind înregistrate pagube materiale. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit...

Astafei a plecat de la Viitorul

Viitorul Târgu-Jiu a rămas fără unul dintre cei mai experimentaţi jucători din lot. Este vorba de Victoraş Astafei (32 de ani), cel care va evolua în retur pentru formaţia CSM Reşiţa. Fotbalist care joacă în bandă, dar poate evolua şi atacant central, Astafei a trecut pe la multe echipe de tradiţie din fotbalul autohton, printre ele fiind ASA Târgu...