25.5 C
Târgu Jiu
joi, iulie 9, 2020

Arhive Zilnice: 10 ianuarie 2020

Primul amical în Turcia pentru Craiova

Universitatea Craiova se află, de marți, în cantonament în Antalya. Pe lângă cele patru amicale programate inițial, clubul din Bănie anunță că s-a mai stabilit încă un joc de pregătire în compania nemților de la Eintracht Braunschweig. Acesta este de altfel și primul joc al alb-albaștrilor din noul an. Universitatea Craiova - Eintracht Braunschweig se va disputa duminică, 12 ianuarie...

Au început controalele în spitale

Ministerul Sănătății a început acțiunile tematice de control în cadrul unităților sanitare de la nivel național. Astfel, inspectorii sanitari din cadrul direcțiilor de sănătate publică vor verifica până la sfârșitul acestei luni respectarea planurilor de conformare și a planurilor operaționale în unitățile sanitare cu paturi publice si private. Dacă va fi cazul se vor acorda termene de remediere a deficienţelor, se...

PSD: Este un abuz democratic

PSD nu susține organizarea alegerilor anticipate. "De ce se forțăm niște alegeri anticipate când anul acesta avem alegeri la termen? Pentru că ni se pare nouă că stăm mai bine în sondaje? Este un abuz democratic”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD. În plus, susține liderul PSD, o demisie a premierului Ludovic Orban pentru declanșarea anticipatelor ar fi...

Cere sprijin pentru regiunile miniere

Europarlamentarul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European, solicită ca viitorul Pact Ecologic European să sprijine cu prioritate regiunile miniere. Pactul respectiv propune ca, până în 2050, Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. "Această tranziție către o Uniune neutră din punct de vedere al emisiilor necesită foarte...

Ceremonial de depunere a jurământului militar, la Târgu-Cărbunești

Sâmbătă, 11 ianuarie 2020, începând cu orele 10.00, la Centrul 105 Comunicații și tehnologia informației din Târgu-Cărbunești, va avea loc ceremonialul de depunere a jurământului militar de către soldații profesioniști aflați la Programul de instruire inițială. Un număr de 72 de băieți și 17 fete vor rosti jurământul de credință față de țară în fața reprezentantului Comandamentului Comunicațiilor și...

Șofer din Arcani, cercetat penal

La data de 9 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au depistat în trafic un bărbat, de 30 de ani, domiciliat în comuna Arcani, în timp ce conducea o autoutilitară, pe DN 66 Broșteni, tractând o remorcă, care nu avea montată plăcuța cu număr de înmatriculare sau înregistrare. Din verificări s-a stabilit că plăcuța de îmnatriculare a...

Hoț de biciclete, prins în fragrant

La data de 10 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au surprins în flagrant delict, un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care se deplasa, cu o bicicletă, de culoare neagră,  pe raza localității, iar la observarea polițiștilor a încercat să abandoneze bicicleta, cu intenția de a se sustrage. Din primele cercetări efectuate...

Guvernul a plafonat punctul de amendă

Prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative care a fost publicată joi, 9 decembrie a.c., în Monitorul Oficial, se prevede că, în perioada ianuarie – 31 decembrie 2020, valoarea punctului-amendă se va menține la 145 de lei. Plafonarea la 145 de lei a punctului de amendă s-a produs în...

Marți, manifestări la CNET Târgu Jiu

Marți, 14 ianuarie 2020, orele 12,30, Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu va găzdui o manifestare dedicată împlinirii a 126 ani de la nașterea Ecaterinei Teodoroiu, numită și ”Eroina de la Jiu”.

Salarii mai mari pentru angajații MAI

Poliţiştii, militarii şi personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne vor primi, din luna ianuarie, salarii şi solde mai mari, la nivelul celor ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale. "Astfel, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se majorează cu o treime din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de...

Orban vrea două tururi pentru alegerile locale

"Partidul Naţional Liberal susţine alegerea primarilor în două tururi, am depus un proiect de lege care este în dezbaterea Camerei Deputaţilor. (...) Vom încerca să aducem în plenul Camerei Deputaţilor, să încercăm o mobilizare, astfel încât să trecem proiectul de lege. (...) Asta este o variantă, mai avem la dispoziţie două variante, în cazul în care această variantă nu...

Meciuri importante, la Târgu Jiu

"Începem anul cu două meciuri extrem de importante pentru echipele de handbal și baschet ale Clubului Sportiv Municipal Târgu Jiu. Senioarele de la CSM vor juca miercuri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, împotriva uneia dintre cele mai puternice formații românești, SCM Craiova, în 16-imile Cupei României. Echipa craioveană a câștigat, în 2018, Cupa EHF, a doua competiție ca...

Colectare selectivă a deșeurilor pentru încă 3 localități

Încă trei localități din județul Gorj vor beneficia, începând cu luna ianuarie, de colectare selectivă din portă în poartă, fiind vorba despre: Dănciulești, Crasna și Dănești.

Noi apeluri la Salvamont Gorj

Îm ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 70 apeluri prin care se solicita intervenția de urgentă a echipelor de salvatori montani, astfel: ☎ 17 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brașov, ☎ 11 apeluri pentru Salvamont Lupeni, ☎ 9 apeluri pentru Salvamont Sinaia, ☎ 9 apeluri pentru Salvamont Sibiu, ☎ 4 apeluri pentru Salvamont Predeal, ☎ 4 apeluri pentru Salvamont Prahova - Azuga, ☎...

Lovit cu parul în cap, după ce a depistat hoți de lemne în pădurea din Bibești! Polițiștii din Săulești în libere, acuzați că au anunțat infractorii

•Hoții liberi, polițiștii în concediu, victima la spital •Anchetă pauză în dosarul de tentativă de omor •11 dosare penale pentru furt de lemne din zonă, 3 infractori, în libertate •Cetățeanul care reclamă furtul, lovit în cap •Agresorul Șengher Ion Ciprian, prins în 2018 și de Garda Forestieră cu transport ilegal de lemne, ocolit, deocamdată, de anchetatori •Ancheta privind agresiunea, bate pasul pe loc la...

Despăgubiri incerte după confirmarea pestei porcine din fondul de vânătoare al lui Iordache

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a primit, de la Bucureşti, în cursul zilei de miercuri rezultatele probelor trimise spre analiză de la fondul de vânătoare ce aparţine omului de afaceri Ion Iordache. Probele au fost declarate pozitive privind pesta porcină africană, asta după ce trei porci mistreţi au fost găsiţi morţi chiar la începutul acestui an....

Proxenet din Olt, lăsat liber la Târgu-Jiu

Un bărbat din Corabia, județul Olt, are toate șansele să redevină o persoană liberă după ce magistrații de la Târgu-Jiu au admis cererea acestuia de liberare condiționată. Alin Petre Goșol are la activ mai multe condamnări penale, dintre care cea mai gravă este de implicare a sa într-o rețea de trafic de persoane și proxenetism, care i-a adus și...

O nouă expoziţie de păsări şi animale mici, la Târgu-Jiu

Asociaţia Crescătorilor de Păsări şi Animale Mici de Rasă Gorj invită gorjenii în perioada 10-12 ianuarie 2020 la evenimentul ,,Expoziţia Judeţeană de Păsări şi Animale mici de rasă – ediţia a V-a”. Locaţia desfăşurării expoziţiei este Liceul cu Program Sportiv Târgu-Jiu, din strada 23 August. În data de 10 ianuarie 2020, cu începere de la ora 15.00, va avea...

A crescut numărul firmelor nou înființate în Gorj

Datele Oficiului Național al Registrului Comerțului arată o creștere cu circa 27% a numărului de înmatriculări persoane fizice și juridice în Gorj în primele 11 luni din 2019, comparativ cu perioada similară a anului anterior. În total, la nivel național s-au înregistrat peste 125.000 de înmatriculări, cele mai multe fiind în municipiul Bucureşti şi în judeţele Cluj, Timiș şi Iaşi....

Ponta nu vrea minciuni în privința dublării alocațiilor!

Victor Ponta critică actuala guvernare liberală pentru că nu duce la bun sfârșit procesul de dublare a alocațiilor pentru copii și reamintește că în ultimii ani orice vot dat în Parlament pe această temă a fost dus la îndeplinire de guverne, indiferent cine a fost în fruntea lor. Deputatul afirmă că și în 2015 și în 2019, în baza...

Bradul alb (Abies alba) – beneficii şi proprietăţi

Este un arbore de talie mare, până la 50 m înălţime, specific zonelor montane, la limita dintre fag şi molid. Îl putem găsi la 600-1200 m în Carpaţii Orientali şi la 700-1500 m în Carpaţii Meridionali. În scop fitoterapeutic sunt utilizate: frunzele, mugurii, răşina. Compoziţie: l-alfa-pinen, l-limonen, l-acetat de bornil, aldehida laurica şi sesquiterpene Scoarţa de brad conţine 4-8% tanin. Răşina din...

Un pivot croat ar putea veni la Târgu-Jiu

Accidentarea lui Stefan Andrejevic le-a dat planurile peste cap conducătorilor secţiei de baschet. CSM se pregăteşte pentru partea a doua a sezonului şi caută un jucător care ar putea umple golul lăsat sub panou de sârb. Baschetbalistul dorit ar putea veni tot din spaţiul ex-iugoslav. ,,Momentan mai căutăm un jucător pe poziţia cinci, să vedem dacă şi găsim. Are...

În aşteptarea zăpezii, Primăria Motru se dotează cu freze autopropulsate

Nici nu a debutat bine noul an, că anumite primării din judeţul Gorj au început investiţiile. Un exemplu în acest sens este Primăria Municipiului Motru care s-a dotat cu trei freze de zăpadă autopropulsate. Anunţul a fost făcut chiar de către edilul Gigel Jianu. „Început de an bun pentru noi, locuitorii orașului Motru! Primăria a reușit să achite datoriile...

PMP vrea să câștige orașul Târgu-Cărbunești cu candidatul Zorlescu, iar Tismana cu Popescu!

Liderul PMP Gorj, Nicu Davițoiu, a prezentat, joi, într-o conferință de presă doi dintre candidații care vor intra în cursă pentru orașele Târgu-Cărbunești și Tismana. Practic ambele localități sunt conduse de edili PSD. Pentru Târgu-Cărbunești, Partidul Mișcarea Populară va intra în cursa electorală cu Adrian Zorlescu, un tânăr antreprenor din localitate, destul de implicat în acțiuni de voluntariat, care și-a...

APIA primeşte cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină aferente trimestrului IV al anului 2019

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2020 inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 octombrie - 31 decembrie 2019 (trim. IV al anului 2019). Cererile se depun la Centrul Judeţean al APIA...

Omul şi…Clipa Lecţiei de Viaţă! – Interviu cu Domnul DAN ILIE MOREGA, Preşedintele Institutului de Analize şi Investigaţii Publice şi Politice (IAIPP) GORJ – ,,Să știți că eu nu...

Rep. Domnule Preşedinte, Dan Ilie Morega, de ziua dumneavoastră de naștere, cum apreciați lumea aceasta «minunată» în care trăim? -D.I.M. E o întrebare care cuprinde și alte întrebări, cu multe răspunsuri, iar pentru început, m-aș referi la «globalizare», pentru că Donald Trump este singurul președinte din ultimele două decenii, care spune că fiecare popor trebuie să se dezvolte, fiecare națiune...

Portret de artist: Florin Hutium

Ideea că pentru adevărul artei realitatea externă este irelevantă este reconfirmată de Florin Hutium. Pictura lui încorporează viziuni trans-avangardiste, fiind acesta un pictor al omului. Arta îşi creează propria sa realitate, înlăuntrul căreia adevărul şi perfecţiunea frumuseţii constituie o perpetuă rafinare de sine. Arta modernă este mai complexă decât ar putea să sugereze auto-reprezentarea modernist târzie extremă, cu viziunea sa...

Ca la noi, la nimeni – Bătaia de joc cu vârsta de pensionare!

Motto: „Repetabila povară: Cine are părinți, pe pământ nu în gând/ Mai aude și-n somn ochii lumii plângând/ Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,/ Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.” - Adrian Păunescu Scandalul din jurul pensiilor, stârnit de actuala guvernare minoritară a PNL nu se mai ostoiește. Pe vremea când pretinșii liberali erau în...

Rețeta săptămânii – Chec marmorat

Ingrediente 200 ml ulei, 100 ml iaurt, 300 g făină, 200 g zahăr, 20 g cacao, 8 ouă, praf de copt, esență de rom Mod de preparare 1.Se freacă gălbenușurile cu zahărul și esența de rom. Uleiul se toarnă treptat amestecând încontinuu. Praful de copt, împreună cu făina se sting în iaurt și se adaugă în compoziție. 2.Se adaugă albușurile bătute spumă și...

Iarnă deosebită – grijă deosebită pentru lucrări agricole în repausul vegetativ

4 - Motive întemeiate pentru arat terenul toamna Nu numai clima este un aliat natural al fermierului, când este folosită corespunzător, ci şi unele organisme şi microorganisme din sol. În majoritatea situaţiilor odată cu arătura trebuie introduse în sol şi importante cantităţi de materie organică vegetală ca rădăcini sau tulpini ale plantelor de cultură sau din flora spontană. Dacă acestea vor...

Mamă și fiice protejate printr-un ordin emis de Poliție

Polițiștii din județul Gorj au emis un nou ordin de protecție provizoriu, miercuri, în urma unui scandal care a avut loc într-o familie din Bumbești-Jiu. O tânără de 25 de ani, din localitate, a sesizat faptul că, în urmă cu două zile, ar fi fost agresată de soțul său, în vârstă de 32 de ani, cu același domiciliu. ,,Victima...

Piese vestimentare care să nu-ţi lipsească din garderobă în 2020

Iată în ce piese vestimentare trebuie să investeșți în noul an, 2020, pentru a obține acel stil curat, modern și super în trend anul acesta, exact ca pe străzile de la Fashion Week din Paris, Milano, Londra sau New York. 1. The Turtleneck este un must-have de prea mulți ani ca să iasă acum din trend, mai ales că este...

Bani europeni pentru șomerii din Motru și Rovinari

Ministerul Fondurilor Europene a lansat un apel de finanțare în valoare de 2 milioane de euro pentru recalificarea și reintegrarea șomerilor din Valea Jiului în câmpul muncii. Proiectul va fi extins și în județul Gorj. „Este un apel de proiecte-pilot. Apelul este lansat, urmează depunerea aplicațiilor de finanțare, iar în 3-4 luni începem semnarea contractelor. Prima regiune care va beneficia...

Lider de sindicat din minerit, candidat la primărie

Președintele Sindicatului Renașterea Jilț Sud, Ion Popescu, va intra în bătălia electorală pentru Primăria Tismana. Liderul de sindicat este consilier local independent și nu de puține ori a avut divergențe cu actualul primar PSD, Marian Slivilescu. Popescu anunță că va candida pentru funcția de primar din partea Partidului Mișcarea Populară. De altminteri, este și singura formațiune care nu avea organizație...

Veteranul de război plt. (rtr.) Bușe C. Gheorghe, tatăl meu, eroul meu – Episodul 10 – Cucerirea Sevastopolului (mai – iunie 1942)

Armata a 11-a Germană (Erich von Manstein) care a asediat Sevastopolul, avea în 1942, la asaltul final, 9 divizii de infanterie germană, 2 divizii românești de vânători de munte și una de infanterie română. Ele aveau sprijinul unor unități de tancuri (150 de tancuri), aviație, și artilerie (cele mai mari piese de artilerie concentrate pe un sigur câmp de...

Acțiunea ,,Foc de artificii”, la final – Cinci tone de petarde şi baterii de artificii, confiscate

Polițiștii au prezentat, ieri, rezultatele acțiunii ,,Foc de artificii”, desfășurată la nivel național, în perioada 18 noiembrie 2019 – 6 ianuarie 2020. În Gorj, oamenii legii au efectuat zece percheziții și au confiscat peste cinci tone de articole pirotehnice. ,,Polițiștii gorjeni au desfășurat acțiuni pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în...

Trei persoane, reținute după perchezițiile care au vizat și Gorjul

În urma celor peste 100 de percheziții care au fost făcute, miercuri, în 25 de județe, între care și Gorjul și în municipiul București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și abuz în serviciu, s-au dispus și primele măsuri. Patru persoane au fost puse sub control judiciar, iar...

Post vacant, scos la concurs la Primăria Turburea

Primăria comunei Turburea organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de referent de specialitate – grad profesional principal din cadrul Compartimentului Agricol. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea...

Transferuri şi la handbal

Senioarele de la CSM Târgu- Jiu se pregătesc pentru primele meciuri oficiale din 2020. Înainte să revină în campionat, elevele lui Andrieş dau piept în Cupă cu SCM Craiova. Meciul cu fosta câştigătoare a Cupei EHF se joacă miercuri, 15 ianuarie.,,Este un nou început, cu unul dintre cele mai frumoase şi puternice evenimente, un meci împotriva unei echipe care a...

Decizia judecătorilor pentru bărbatul acuzat că ar fi furat 177.000 de lei dintr-un bancomat din Polovragi

Bărbatul de 32 de ani, acuzat că, în luna octombrie a anului trecut, ar fi aruncat în aer un bancomat din comuna Polovragi și ar fi reușit să sustragă 177.000 de lei, va rămâne după gratii, în timpul cercetărilor. Decizia a fost luată, ieri, de magistrații Tribunalului Gorj, care i-au respins contestația formulată împotriva măsurii de arestare preventivă, dispusă...

Familiile defavorizate din Scoarța au ce pune pe masă, de Paște

Primăria Scoarța anunță că a asigurat cele necesare mesei de Sărbătorile Pascale celor 37 de familii defavorizate ce locuiesc în comună. Anual, autoritățile locale au grija ca săracilor din localitate să nu le lipsească cele necesare de sărbători.