202 paturi, puse la bătaie în creşele din municipiul Târgu-Jiu

924

În vederea cuprinderii în învăţământul preşcolar a copiilor cu vârste între 3 şi 6 ani, reînscrierea copiilor care frecventează grădiniţa în acest an şcolar şi doresc să o frecventeze şi în anul şcolar 2017-2018 a debutat la 8 mai, iar înscrierea copiilor nou-veniţi va începe din 22 mai. La nivelul municipiului Târgu-Jiu, stau la dispoziţia părinţilor şi a copiilor zeci de grădiniţe, atât cu program normal, cât şi cu orar prelungit.

Intervalele orare aferente reînscrierilor şi înscrierilor vor fi stabilite de conducerea unităţii de învăţământ şi vor fi afişate, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există), şi eventual pe site-urile inspectoratelor şcolare. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În baza HG nr. 1252/2012 şi în limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
“La nivelul municipiului Târgu-Jiu funcţionează un număr de 24 de grădiniţe, din care 13 sunt cu program normal şi 11 cu program prelungit. Evidenţa numărului de locuri poate fi aflată de la reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, aceste unităţi de învăţământ preşcolar aflându-se în subordinea Ministerului Educaţiei. În ceea ce priveşte creşele existente în municipiul Târgu-Jiu, acestea sunt cinci la număr şi au un număr total de 202 paturi. Aceste unităţi acoperă toate zonele oraşului, făcându-se astfel faţă solicitărilor venite din partea părinţilor”, a declarat Loredana Covei, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (număr de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2017-2018 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor; numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.