25.9 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: octombrie 2019

Peste 260 de credincioși din Motru, prezenți la agapa creștinească de după Liturghia, oficiată cu ocazia sărbătoririi Sf. Parascheva!

•Veșmintele sfintei aflate în biserică, loc de închinăciune La Catedrala Ortodoxă Motru a avut loc, luni, o slujbă religioasă ocazionată de prăznuirea sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea orașului și a lăcașului de cult. Biserica a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au trecut pragul lăcașului de cult, alături de reprezentanții autorităților locale. În biserică s-a oficiat Sfânta Liturghie, de cei...

Debutează o nouă ediţie a Festivalului Internaţional de Umor „Ion Cănăvoiu”

În perioada 17-20 octombrie, la Polovragi şi Runcu, va avea loc cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Umor „Ion Cănăvoiu”. Festivalul Internațional de Umor și Salonul internaţional de caricatură ,,Ion Cănăvoiu” a ajuns la cea de a XXVII-a ediție, ediție în care la toate secțiunile de creație umoristică (literatură și caricatură) au participat peste 140 de concurenți și...

Serviciile oferite prin Spațiul Privat Virtual, extinse

Serviciul on-line Spaţiul Privat Virtual va oferi contribuabililor posibilitatea de a accesa noi documente precum: chestionarele întocmite de persoana fizică la sosirea şi/sau plecarea în/din România, precum şi Notificările privind rezidenţa persoanelor fizice; declaraţiile de înregistrare fiscală; cererile pentru eliberarea Certificatului de rezidenţă fiscală, precum şi Certificatul de rezidenţă fiscală; cererile de restituire; cererile de atribuire a numărului de...

Mehedințean bătut într-un parc din Motru

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Cătunele, a ajuns în arest, duminică, sub acuzația de lovire sau alte violenţe. Acesta este suspectat că ar fi agresat un bărbat din Mehedinți, în timp ce se aflau într-un parc din municipiul Motru. ,,La data de 13 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Motru au reţinut pentru 24 de ore...

Weber: PSD nu va vota noul Guvern

PSD a decis să nu voteze viitorul Guvern. Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, spune că „guvernul opoziției” nu are legitimitate. „Logica votului de la moțiune ne arată că Opoziția ar trebui să treacă lejer un Guvern, indiferent de culoarea politică. Prin urmare, PSD nu va susține un Guvern al Opoziției, care oricum nu are legitimitatea votului popular”, a transmis...

Șofer amendat pentru că nu i-a acordat prioritate unui pieton

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost sancționat, în această seară, pentru că nu a acordat prioritate unui pieton care traversa strada pe "zebră". Conducătorul auto a primit o amendă de 580 de lei. "În timp ce conducea un autoturism, pe strada 9 Mai din localitate, nu a acordat prioritate de trecere unui pieton angajat...

Angajator din domeniul construcțiilor, amendat cu 3.500 de lei

Săptămâna trecută, un angajator, persoană juridică, care efectua lucrări de extindere la o unitate de interes public, a fost amendat cu 3.500 de lei pentru încălcarea normele de securitate şi sănătate a muncii în ceea ce priveşte conformitatea schelelor utilizate. Lucrările în cauză erau efectuate la o unitate de învățământ. Controlul în urma căruia a fost aplicată sancţiunea se înscrie...

Patronul unui restaurant din Târgu Jiu, sancționat de inspectorii de muncă!

Un angajator din municipiul Târgu-Jiu, cu activitate în domeniul alimentaţiei publice, a fost sancţionat, săptămâna trecută, cu o amendă în valoare de 20.000 de lei, pentru folosirea în activitate a unei persoane fără forme legale de angajare. Persoana respectivă a fost depistată, de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Control Muncă Nedeclarată, în timp ce presta ca şi...

11 ȘOFERI AMENDAȚI ÎN GORJ PENTRU CĂ FOLOSEAU TELEFONUL MOBIL LA VOLAN

video
https://www.youtube.com/watch?v=Bx_pQYp-SEk&feature=youtu.be

Caravana PAID va ajunge în Târgu-Jiu

Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale S.A. (PAID) organizează, în perioada 14 - 18 octombrie 2019, cea de-a treia ediţie a Caravanei PAD, o campanie de conştientizare a importanţei asigurării obligatorii a locuinţelor. Caravana va fi prezentă în 12 localităţi din sudul ţării (Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea, Băile Govora, Horezu, Târgu-Jiu, Baia de Aramă, Băile Herculane,...

PSD nu va vota noul Guvern

Partidul Social Democrat a decis, luni, să nu voteze noul Guvern. „Logica votului de la moțiune ne arată că Opoziția ar trebui să treacă lejer un Guvern, indiferent de culoarea politică. Prin urmare, PSD nu va susține un Guvern al Opoziției, care oricum nu are legitimitatea votului popular”, susține Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Bărbat din Mehedinți, bătut într-un parc din Motru

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Cătunele, a ajuns în arest, ieri, sub acuzația de lovire sau alte violenţe. Acesta este suspectat că ar fi agresat un bărbat din Mehedinți, în timp ce se aflau într-un parc din municipiul Motru. ”La data de 13 octombrie, poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Motru au reţinut pentru 24 de ore...

Bătaie în Caractere

Un bărbat de 39 de ani, din Târgu-Jiu, a fost reținut, sâmbătă, după ce ar fi provocat un scandal în clubul Caractere din municipiu. Acesta este acuzat că a lovit un tânăr din Prahova. ”La data de 12 octombrie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare...

Piața de energie, complet liberalizată, în 2021

Piaţa de gaze naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea de energie electrică la 1 iulie 2021 şi preţurile reglementate vor fi eliminate inclusiv la consumatorii casnici, pentru a exista concurenţă în piaţă, a anunţat, luni, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie. „Va fi o liberalizare completă la 1 aprilie 2021 la gaze...

Reținut după ce și-a amenințat fiul cu bătaia

Un bărbat de 64 de ani, din comuna Turburea, a fost reținut, ieri, în urma unui scandal în familie. Poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbuneşti au dispus măsura pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a măsurilor impuse printr-un ordin de protecţie provizoriu. "Din cercetările efectuate de poliţişti a reieșit faptul că bărbatul, în cursul aceleiaşi zile, pe fondul consumului...

Începe o nouă ediţie a Festivalului „Ion Cănăvoiu”

În perioada 17-20 octombrie, la Polovragi şi Runcu, va avea loc cea de-a XXVII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Umor "Ion Cănăvoiu".

Se ia apa pe strada Bicaz!

SC Aparegio Gorj SA anunță întreruperea furnizării apei potabile în data de 14.10.2019, în intervalul 11.00-13.00  în cartierul Bicaz din Târgu Jiu. Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru lucrări la rețeaua de apă.

Un șofer din Gorj a dat etilotestul peste cap

Un bărbat de 54 de ani, din comuna Bolboși, este cercetat de polițiști, după ce a condus un autoturism, în stare avansată de ebrietate. Acesta a fost depistat, sâmbătă, pe DJ 673 A Drăgoteşti, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. "Conducătorul auto a fost condus la...

Despăgubiri pentru proprietarii porcilor sacrificaţi din Gorj

284 de capete de suine s-au sacrificat în Gorj de la apariţia primului focar de pestă porcină. Până în prezent s-au plătit despăgubiri de peste 140.000 de lei, alţi 115.446 de lei urmând a fi viraţi către proprietarii porcinelor sacrificate. Chiar vinerea trecută s-au făcut plăţi către proprietarii porcilor sacrificaţi la nivelul municipiului Târgu Jiu.

O nouă investiţie de 12 milioane de euro, la Rovinari

Enova Group, o societate specializată în productia de componente mecanice, electromecanice si servicii calificate in domeniul automatizarilor industrial, tocmai a achiziționat fosta platforma industriala UMR, din Rovinari, și urmează să creeze aici un centru industrial modern, pentru constructia de masini automate pentru sectoarele de imbuteliere, impachetat, industria alimentara si industria farmaceutica. Enova Group a alocat pentru această platformă 12...

Întreruperi energie electrică de mâine

GORJ • Între orele 9.00 – 12.00, Aninoasa, PTARezervor Sterpoaia – sat Sterpoaia (parţial). • Între orele 12.00 – 15.00, Drăguţeşti, PTA nr. 189 – sat Urecheşti (parţial). • Între orele 9.00 – 17.00, Tismana, PTA Vânăta – sat Vânăta; PTA Gornoviţa – sat Gornoviţa, PTA Topeşti – sat Topeşti, PTA Vîlcele – sat Vîlcele; Peştişani, PTABoroşteni – sat Boroşteni, PTA 1Gureni...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul Gorj pentru data de 14.10.2019 pentru localitatea Bustuchin, între orele 09.00-10:00.

Stăncioi, obligat să o despăgubească pe avocata Dondera cu o sumă uriașă!

După ce i-a stricat sărbătorile de iarnă acum câțiva ani pentru că a intrat în casă și i-a furat bijuteriile și ce a mai putut lua cu el, Petre Stăncioi a fost găsit bun de plată acum în fața avocatei Anca Dondera. Fostul patron de la FTE, cel care la începutul anilor 2000 își făcea de cap prin oraș...

Cabinet veterinar, o nouă afacere inaugurată în Târgu-Jiu! Proiectul, finanțat prin ,,Antreprenoriat urban inovativ” de Centrul de Calcul

La Târgu-Jiu, duminică, a fost inaugurată o nouă afacere din cele finanțate pe proiectul ,,Antreprenoriat urban inovativ-POCU 106014”, derulat de Centrul de Calcul, administrator de scheme de ajutor de minimis. Este vorba despre un cabinet veterinar, ce este situat în zona LIDO a municipiului, la parterul unui bloc. Ungureanu Eliza este unul dintre cei 18 câștigători ai concursului de planuri...

Achitări pe bandă rulantă în dosarul „Masa caldă pentru mineri”!

Niciunul din cei zece inculpați, trimiși în judecată de procurori în urmă cu câțiva ani, nu a fost găsit vinovat de judecători în dosarul „Masa caldă pentru mineri”. Cei zece sunt foști șefi din fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia pe care anchetatorii îi acuzau că au acceptat la plată pentru defuncta SC Cazare Cantine SA Rovinari mii de...

Reflecţii

*Erosul nu este un păcat, erosul este un blestem. * Un eros limitat este o frustrare. O frustrare care are şansa să fie transcendentală. * Când iubeşti mai multe femei, rişti ca în sufletul tău să ai un viespar. * Tot ceea ce ne frământă, ne regenerează. * Îţi trebuie caracter ca să sari peste umbra talentului tău. * Bunătatea este o tristeţe uitată...

Bărbat amendat, după ce a cules ilegal 180 de grame de trufe

Polițiștii din județul Gorj au confiscat 180 de grame de trufe, joi, de la un bărbat care le culesese ilegal. Din investigaţiile efectuate, oamenii legii au constatat că întreaga cantitate a fost recoltată ilegal din zona împădurită a satului Seuca, tânărul de 22 de ani, care se afla alături de alte două persoane, fiind sancționat.,,La data de 10 octombrie,...

Lider PSD Gorj: Opoziția era necesară pentru partid

PSD începe lupta pentru alegerile prezidențiale din opoziție, după ce a pierdut guvernarea în urma unei moțiuni de cenzură. Deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj, spune că opoziția era „necesară” pentru partid. În primul rând, pentru recâștigarea încrederii electoratului și apoi pentru reformarea partidului. „Pentru PSD era necesară o perioadă de a trece în opoziție, și asta din două motive....

Mitriţă, decisiv în succesul României

Fostul căpitan al Universităţii Craiova, Alex Mitriţă, şi-a trecut în cont primul gol la echipa naţională a României. Selecţionata lui Cosmin Contra s-a impus în Feroe (0-3). În ciuda diferenţei de scor, reuşitele “tricolorilor” au venit târziu, după o primă repriză în care vizitatorii s-au chinuit să spargă defensiva insularilor. Mai mult, România a scăpat de eliminare în minutul...

Primul eşec acasă pentru handbaliste

CSM Târgu Jiu a suferit o înfrângere drastică pe teren propriu, în runda a cincea a Diviziei A. Gorjencele au fost depăşite în Sala Polivalentă de către CS Activ Prahova Ploieşti, scor 20-32. Vizitatoarele au condus la pauză cu 15-11, şi au mărit ecartul în repriza secundă. Andreea Olariu şi-a trecut în cont şapte reuşite, iar Bianca Stanca a...

Bilanț ANSVSA: amenzi de 37.200 de lei, aplicate la Gorj

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a făcut public, la finele săptămânii trecute, raportul de control aferent lunii septembrie. În cursul lunii septembrie 2019, Direcţiile judeţene sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi a municipiului Bucureşti au efectuat 8.853 de controale în unităţile din industria agroalimentară care desfăşoară activităţi în domenii precum: fabricarea produselor de morărit,...

PNL vrea un guvern cu 16 ministere. Numele lui Vîlceanu, vehiculat la Muncă

Liberalii pregătesc în aceste zile un guvern de tranziție, iar printre numele vehiculate să intre în cabinet se numără și cel al deputatului de Gorj Dan Vîlceanu. Liderul PNL, Ludovic Orban, lucrează deja la structura noului guvern, spunând că ar vrea maximum 16 ministere, fără post de vicepremier. Selecția o va face împreună cu șeful statului, pe anumite criterii....

Asociația ,,Dorna Tismana” a dat startul proiectului ,,Susținem Antreprenoriatul pentru TINEri”

Asociația „Dorna Tismana” anunță derularea proiectului ,,Susținem Antreprenoriatul pentru TINEri”, care are ca și scop creșterea nivelului de competențe în antreprenoriat în comunitățile țintă, susținând înființarea de noi întreprinderi de către grupul țintă & NEETs și doresc să înființeze o afacere (capacitarea acestora instruindu-i, dezvoltându-le competențe educaționale în mediul antreprenorial pentru dezvoltarea propriei afaceri), implementând-o cu ajutorul oportunităților antreprenoriale...

Cazuri noi de rujeolă. Gorjul, pe listă!

Noi cazuri de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 18.426, dintre care 64 de decese. Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, în perioada 7-11 octombrie, au fost raportate încă 56 de cazuri de rujeolă nou-confirmate. Acestea au fost semnalate în șapte județe: Neamț - 41, Caraș-Severin -...

Cinci șoferi, amendați în Gorj pentru că foloseau telefonul mobil la volan

Razia efectuată sâmbătă, în prima zi de aplicare a noilor prevederi din Codul Rutier, s-a încheiat cu aplicarea unor sancțiuni în valoare de 3900 de lei în județul Gorj. Cinci șoferi au primit amenzi de 870 de lei, fiecare, pentru că foloseau telefonul mobil la volan. Nu au fost permise reținute. Printre cei sancționați s-a aflat și un bărbat...

Secție de votare, desființată în Gorj

În județul Gorj au fost amenajate 331 de secții de votare pentru alegerile prezidențiale de luna viitoare. „Ca o noutate față de anii trecuți, nu sunt 332 de secții de votare, ci cu una mai puțin, 331. Mă refer la secția 248 de la Mătăsari, care a fost desființată”, a anunțat Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj. Campania...

Luptător SAS, din cadrul IPJ Gorj, la Campionatul Național de Judo al MAI

Paul Feroiu, luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, va participa, în perioada 15-18 octombrie, la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care se va desfășura la Călimănești, în județul Vâlcea. Agentul șef principal este singurul participant din județul Gorj și va face parte din lotul Poliției Române. ,,Sper și cu...

Ca la noi, la nimeni – Cine are timp să-l creadă pe candidatul Iohannis?!

Motto: „Minciuna are picioare scurte.” - Proverb românesc Nici nu mai are rost să reamintim toate minciunile electorale ale candidatului Klaus Werner Iohannis înaintea alegerilor prezidențiale din anul 2014. Căci nici măcar una nu s-a adeverit. Totuși, fostul primar al Sibiului promitea că imediat ce va ajunge președintele României va renunța la imunitate. Nu numai că n-a renunțat la imunitate,...

Gospodării din Gorj, beneficiare de servicii de internet, televiziune și telefonie fixă

Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) a finalizat, săptămâna trecută, proiectul RoNET, Lot 5. Astfel, operatorii de telecomunicaţii pot furniza servicii în alte 96 de localităţi din patru judeţe. MCSI a organizat, joi, conferinţa pentru finalizarea Lotului 5 din cadrul proiectului RoNET: ,,Construirea unei infrastructuri naţionale de broadband în zonele defavorizate, prin utilizarea fondurilor structurale, LOT 5”. Lotul 5 include...

Sărbătoarea «Sfântei Cuvioase Parascheva» în tradiţia românească!

În fiecare an, a intrat în tradiţia românească, pe data de 14 octombrie, Biserica ortodoxă s-o prăznuiască pe Sfânta Cuv. Parascheva, considerată un izvor de binecuvântare și de sănătate duhovnicească și trupească pentru toate persoanele care o cheamă prin rugăciune, o sfântă cinstită cu deosebire în Moldova, dar şi în multe biserici din ţara noastră care îi poartă hramul,...

Minoră exploatată sexual de doi bărbați din Fărcășești și Jupânești

Trei percheziţii au avut loc, joi, în județul Gorj, într-un dosar de trafic de minori. O adolescentă de 15 ani ar fi fost exploatată sexual de către doi bărbați din comunele Jupânești și Fărcășești. Potrivit anchetatorilor, aceștia îi găseau clienţi și ar fi reușit astfel să obțină, în perioada octombrie 2016-aprilie 2017, aproximativ 15.000 de lei. ,,La data de...

Tânăr cercetat pentru furt de energie electrică Tânăr cercetat pentru furt de energie electrică

Un tânar de 34 de ani, din orașul Rovinari, este cercetat de polițiști pentru furt de energie electrică. ,,La data de 10 octombrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de reprezentanți ai unei societăți comerciale de distribuție de energie electrică, cu privire la faptul că au depistat un bărbat, de 34 de ani, din orașul Rovinari,...

Pandurii mai are viaţă! Gorjenii, remiză în inferioritate la Miercurea Ciuc

Pandurii Târgu-Jiu nu e încă victimă sigură! Asta a părut să sugereze ultimul meci al gorjenilor, care s-au trezit din pumni la Miercurea Ciuc, şi au smuls un egal meritat cu Csikszereda. Partida părea decisă din prima repriză. Fără să fie mult mai bune, gazdele au punctat de două ori înainte de pauză. Scorul a fost deschis, cu noroc,...

Baschetbaliştii gorjeni s-au impus la Ciuc

CSM Târgu Jiu a debutat cu dreptul în Liga Naţională de baschet, şi a legat al doilea succes după victoria din returul cu CSM Focşani. Bachetbaliştii gorjeni s-au impus la Miercurea Ciuc, după un meci pe muchie de cuţit, tranşat pe final. Scorul final a fost 64-68 (21-15, 10-23, 18-14, 15-16). Secvenţele ultimului sfert au fost dramatice, mai ales...

Adela Bălţoi, campioană la 10K Bucureşti!

Gorjeanca Adela Bălţoi s-a impus în cursa de 10k Maraton de la Bucureşti, desfăşurată duminică. Fosta sportivă de la CS Pandurii a alergat cei 10 kilometri în 0:37:19. Maria Cristea a venit pe doi, iar Oana Diana Miruna Ivăncescu s-a clasat a treia. ,,Nu m-am pregătit special pentru cursă. Iniţial, am vrut să fug 21 kilometri şi m-am răzgândit În...

PAMFLET – Cine îl protejează pe Gheorghe Dincă?

Balivernele cu loviturile cauzatoare de moarte pe care Dincă le serveşte mult prea amabililor (cu el!) procurori DIICOT care, în acelaşi timp persecută familia Luizei, nu pot convinge pe nimeni! Sunt trase la xerox şi nici măcar femeia aceea în vârstă, vecină a familiei Melencu, nu le credea. Ce spunea ea? Că la câţi pumni în cap a luat...

Morega îl vrea pe șeful PNL, premier: ,,Dacă nu era Orban, noi nu realizam Transalpina”!

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice și Politice Gorj, Dan Morega, a salutat, la finalul săptămânii trecute, trecerea moțiunii de cenzură și căderea Guvernului Dăncilă. Acesta i-a felicitat pe cei care au votat împotriva PSD, chiar și pe social-democrații care au realizat că guvernul în cauză nu a făcut decât să îndatoreze țara. Morega crede că Ludovic Orban...

Finanțare de la Guvern pentru sistemul de alimentare cu energie termică din municipiul Motru

Guvernul României a aprobat, vineri, 11 octombrie, alocarea sumei de peste 61,28 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, a populaţiei din municipiile: Motru (județul Gorj) - 7.956 mii lei; Gheorgheni (județul Harghita)...

Luptător SAS, din cadrul IPJ Gorj, la Campionatul Național de Judo al MAI

Paul Feroiu, luptător din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, va participa, în perioada 15-18 octombrie, la Campionatul Național de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care se va desfășura la Călimănești, în județul Vâlcea. Agentul șef principal este singurul participant din județul Gorj și va face parte din lotul Poliției Române. "Sper și cu...

Razie în Gorj: Câți șoferi au fost amendați pentru că foloseau telefonul mobil la volan

Razia efectuată ieri, în prima zi de aplicare a noilor prevederi din Codul Rutier, s-a încheiat cu aplicarea unor sancțiuni în valoare de 3900 de lei, în județul Gorj. Cinci șoferi au primit amenzi de 870 de lei, fiecare, pentru că foloseau telefonul mobil la volan. Nu au fost permise reținute. Printre cei sancționați s-a aflat și un bărbat...

Aproape 8 milioane de lei pentru municipiul Motru

Guvernul României a aprobat alocarea sumei de peste 61,28 milioane de lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat, a populaţiei din municipiile: - Motru (jud. Gorj) - 7.956 mii lei; - Gheorgheni (jud. Harghita) - 2.200 mii...

Pestă porcină africană, confirmată la Stănești

Un focar de pestă porcină africană a fost confirmată într-o gospodărie din comuna Stănești după ce unul din porcii proprietarului a fost găsit mort. După testele făcute alți 18 porci au fost sacrificați, a declarat directorul DSV Gorj, Nicolae Călescu.

Foto: Mașină răsturnă în șanț la Bălești!

Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute pe raza comunei Bălești. Un autoturism s-au răsturnat într-un șanț, pe fondul vitezei, spun martorii care susțin că șoferul ar fi ieșit singur din mașina culcată pe o parte, în afara părții carosabile.

Anunț pentru primării. Termen prelungit

Administraţia Fondului pentru Mediu a anunţat vineri că a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice până la data de 13 decembrie 2019. Suma alocată sesiunii de finanţare pentru acest an este de 230 milioane lei. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale...

Condamnare pentru Daniel Antonie

Fostul șef al Diviziei Miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Daniel Antonie, a fost condamnat, joi, la închisoare cu executare. În acest dosar au mai fost condamnați Vasile Ghimiș, la acea vreme director economic la Direcția Minieră, precum și oamenii de afaceri Giurcău Daniel Sever și Temelie Florin. „În baza art. 297 C.pen. raportat la art. 13 2 din Legea...

Între 14 și 17 octombrie se sisteazâ alimentarea cu gaze în Bustuchin

Distrigaz Sud Rețele aduce următoarele precizări privind sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale în localitatea Bustuchin, județul Gorj: În intervalul 14 octombrie (ora 08:00) – 17 octombrie (ora 10:00), în localitatea Bustuchin din județul Gorj furnizarea cu gaze naturale se va sista ca urmare a lucrărilor de mentenanță realizate de către OMV Petrom la instalațiile de comprimare și condiționare...

Iohannis: Ne îndreptăm spre un guvern PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Palatul Cotroceni, că este nevoie de un guvern de tranziţie, adăugând că preferă unul politic, context în care se conturează posiblitatea constituirii unui cabinet în jurul PNL. Șeful statului a anunțat că cel mai târziu marţi va desemna un premier. „Eu prefer un guvern politic şi nu voi căuta altă soluţie decât un...

Bani pentru UATAA Motru

Executivul a decis, vineri, alocarea a 61,28 milioane de lei pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei în şase localităţi. Banii au fost daţi din Fondul de rezervă bugetară la aflat la dispoziţia Guvernului următoarelor localităţi: Motru (judeţul Gorj), Gheorghieni (judeţul Harghita), Brad (judeţul Hunedoara), Drobeta Turnu Severin (judeţul Mehedinţi), Focşani (...

Amendat pentru recoltare ilegală de trufe

Un tânăr a fost amendat cu suma de 1.000 de lei pentru recoltare ilegală de trufe. Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, împreună cu un reprezentant al Ocolului Silvic Târgu-Jiu, au acționat pe raza comunei Peștișani, în zona împădurită a satului Seuca, în vederea identificării persoanelor care recoltează, din fondul forestier, produse nelemnoase (trufe), fără acordul proprietarului...

Atenție, șoferi! O lună de controale în trafic

Inspectoratul Județean de Poliție Gorj anunță că, în perioada 10 octombrie – 10 noiembrie a.c., la nivel județului Gorj se desfășoară acțiuni pe linia verificării legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane. „Scopul acțiunii îl reprezintă reducerea victimizării populației prin accidente rutiere în care sunt implicate, cu vinovăție, autovehicule destinate transportului de mărfuri, având capacitatea peste 3,5 tone și cele destinate transportului...

Percheziții în Gorj. Minoră exploatată sexual

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au efectuat, ieri, trei percheziţii domiciliare, la locuințele a doi gorjeni şi au pus în aplicare patru mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori. În urma perchezițiilor, au fost ridicate, în vederea continuării...

Ce plan de găzduire web este potrivit pentru magazinele online

Un magazin online nu este un simplu website oarecare, ai nevoie de resurse consistente pentru a-l gestiona asa cum trebuie, răspunzând cerințelor vizitatorilor / clienților astfel încât să își poată îndeplini cu brio menirea de canal de vânzări directe. Magazinul online este parte esențială a afacerii de retail, astfel că trebuie să fie o platformă atractivă, ușor de accesat,...

Bătută de iubit

O tânără, de 19 ani, din comuna Polovragi, a alertat, ieri, poliția pentru a sesiza că, în timp ce se afla pe drumul sătesc din cătunul Rudărie, a avut un conflict spontan cu concubinul său, de 26 de ani, din comuna Polovragi, ocazie cu care acesta ar fi  exercitat acte de violență asupra sa. Victima a refuzat acordarea de îngrijiri...

S-a racordat ilegal la rețeaua electrică

Polițiștii din Rovinari au fost sesizați, joi, de reprezentanți ai unei societăți comerciale de distribuție de energie electrică,  cu privire la faptul că au depistat un bărbat, de 34 de ani, din orașul Rovinari, care avea imobilul racordat ilegal la reţeaua electrică, fără a fi contorizat consumul de energie electrică. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii...

Dosar penal pentru că a refuzat să-i fie testată alcoolemia

A refuzat testul de sânge pentru alcool și s-a ales cu dosar penal. Polițiștii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au oprit, ieri, în trafic un autoturism care se deplasa, pe DN 6 B Căpreni, condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj. „Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, i s-a solicitat testarea cu...

Dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori

Polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi, ieri, prin apelul 112 de o femeie, de 60 de ani, din comuna Cârcea, județul Dolj, despre faptul că, din pădurea proprietate personală, persoane necunoscute ar fi tăiat mai mulți arbori. „Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că un bărbat, de 66 de ani, din comuna Slivileşti, ar...

Preselecție pentru Festivalul „Maria Lătărețu”

Preselecția județeană pentru Festivalul Cântecului Popular Românesc "Maria Lătărețu" va avea loc în data de 29 octombrie 2019, la orele 11.00 în sala de repetiții a Ansamblului Artistic Profesionist "Doina Gorjului" din incinta Casei De Cultura Târgu-Jiu. Pot participa soliști vocali și soliști instrumentiști (băieți/fete), cu vârsta cuprinsă între 16-35 ani.

Meteorologii anunță vreme bună în weekend

Vineri Valorile termice vor marca o scădere în regiunile sudice şi estice. Acestea se vor situa în jurul celor caracteristice perioadei, în timp ce în restul teritoriului vor fi uşor mai mici. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, ziua şi izolat ploi slabe, cu precădere la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în regiunile estice...

Beneficiari din Gorj, în proiectul RoNET Lot 5

Operatorii de telecomunicaţii pot furniza servicii în alte 96 de localităţi din patru judeţe, după finalizarea proiectului RoNET, Lot 5, informează un comunicat al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI). Lotul 5 include 96 de localităţi din judeţele Dolj (30), Vâlcea (38), Mehedinţi (26), Gorj (2). În cele 96 de localităţi sunt în total 20.747 gospodării şi circa 55.457...

IȘJ Gorj are patru autoturisme sub sechestru în urma unui prejudiciu creat din nereguli cu fonduri europene! Inspectorul Ișfan, principalul vinovat

Un autoturism FORD Transit, de culoare albă, fabricat în 2008, în stare de funcționare, o mașină marca VOLKSWAGEN JETTA Berlină din 2016 de culoare neagră, un autoturism DAEWOO Nubira fabricat în 2006 de culoare albastră și un SUBARU FORESTER din 2005 în stare de funcționare, toate aparținând Inspectoratului Școlar Județean Gorj au fost sechestrate de ANAF pe 31 iulie...

Condamnat pentru o evaziune de acum opt ani

Patronul unei firme care a și fost radiată între timp din documentele oficiale a fost condamnat acum de judecătorii gorjeni la doi ani de închisoare pentru fapte de evaziune fiscală pe care le-a făcut în urmă cu aproape un deceniu. Valentin Octavian Ștefan a fost găsit vinovat pentru comiterea a șase acte de evaziune fiscală, executarea pedepsei de doi...

Angajații Primăriei Motru nu și-au luat salariile

Sunt din nou probleme cu salariile la Primăria Municipiului Motru. Funcționarii ar fi trebuit să primească lefurile încă de pe data de 7 octombrie, dar vistieria primăriei este goală. Primarul Gigel Jianu își pune speranța în rectificarea bugetară anunțată pentru astăzi. „Guvernul a crescut foarte mult cheltuielile și ne-a tăiat veniturile”, spune Jianu, acuzat că nu a prevăzut în...

Ponta, incident la moțiune. „Du-te, mă, de aici!”

Nervi încordați la votul de joi pentru moțiunea de cenzură. Liderul Pro Romania, Victor Ponta, l-a îmbrâncit pe deputatul PSD Costel Lupașcu. Acesta venise la parlamentarii Pro Europa și vorbea în privat cu unii din aceștia. „Du-te, mă, de aici!”, i-a zis Ponta. Deputatul de Gorj a explicat, într-un mesaj postat pe Facebook, această situație. El spune că deputatul PSD...

Bărbat din Turcinești, dat afară din casă de polițiști, după ce și-a amenințat soția și copiii

Un bărbat de 41 de ani, din comuna Turcinești, este cercetat de polițiști, după ce soția acestuia a anunțat, miercuri, că ar fi amenințat-o, în prezența celor doi copii. Oamenii legii au decis să fie evacuat din locuință, fiind emis un ordin de protecție în acest caz. ,,La data de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Turcinești...

Csikszereda – Pandurii, la TV

După o săptămână zbuciumată la clubul de fotbal, Pandurii Târgu-Jiu se va deplasa la Miercurea Ciuc pentru jocul cu Csikszereda. Partida a fost mutată duminică, la ora 17.00, şi va fi televizată. Este unul dintre motivele care i-au determinat pe fotbaliştii lui Adrian Bogoi să se pregătească normal în ultimele zile, după ce, iniţial, jucătorii refuzaseră antrenamentele din cauza...

Victorie promiţătoare la baschet

CSM Târgu-Jiu a debutat cu un succes pe teren propriu şi la baschet. Formaţia antrenată de Claudiu Alionescu a trecut cu 76-71 de CSM Focşani, dar nu a obţinut şi calificarea în următorul tur al Cupei României. Sârbul Jovan Djurasevic a impresionat în primul meci în faţa propriilor suporteri, iar pivotul american Rick Curry Jr. a prins minute pentru...

Restricții de circulație pentru mașinile școlilor de șoferi

Începând cu data de 15 octombrie 2019, procesul de instruire practică a cursanţilor în vederea prezentării la examenul pentru obţinerea permisului de conducere se va efectua pe oricare dintre arterele rutiere existente în judeţul Gorj, cu următoarele excepţii: DE 79 – tronsonul cuprins între localităţile Polatişte, limita cu judeţul Hunedoara şi Ţânţăreni, limita cu judeţul Dolj; DN 67C –...

Fiul lui Greblă, numit la IAR Ghimbav

Octavian Greblă, fiul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, a fost instalat în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al companiei IAR Ghimbav, care se ocupă cu fabricarea de echipamente pentru industria aeronautică. Decizia a fost publicată miercuri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Hotărârea a fost luată de acţionarii IAR Ghimbav. La această companie, Ministerul Economiei deţine aproape...

Angajări pe posturi de îngrijitor şi muncitor la două şcoli din Târgu-Jiu

Se caută personal auxiliar la două unităţi de învăţământ din Târgu-Jiu! Şcoala Gimnazială „Sf. Nicolae” organizează în această perioadă concurs pentru ocuparea unui post de îngrijitor, în timp ce un post de muncitor calificat este vacant la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu”. Școala Gimnazială „Gheorghe Tătărescu” cu sediul în Târgu-Jiu, str. 23 August nr. 47, organizează concurs pentru ocuparea funcției de...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că adevărata și înalta folosire a cuvântului are loc în universul rugăciunii, în convorbirea sau împreună-vorbirea sufletului cu...

În Duminica a 21-a după Rusalii (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul al VII-lea Ecumenic); Ap. Galateni 2, 16-20; al Sfinţilor Părinţi: Tit.3, 8-15; Ev. Luca 8, 5-15 (Pilda semănătorului); a Sf. Părinţi: Ioan 17, 1-13 (Rugăciunea lui Iisus), din ziua de 13 octombrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi Pericopa Evanghelică din Evanghelia de la...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Bolile tomatelor

Tomatele au un număr mare de boli. Dintre acestea cele mai dăunătoare sunt: 1 – Pătarea frunzelor, bășicarea fructelor - Xanthomonas vesicatoria - care se recunoaște prin apariția pe frunze, tulpini și apoi pe fructe a unor pete mici, rotunde sau de formă neregulată galben-verzui sau albicioase mărginite de un contur translucid. Mai întâi frunzele și lăstarii atacați se ofilesc,...

10 modele de rochii, în trend pentru acest sezon

Doar pentru că a venit toamna și trebuie să ne îmbrăcăm puțin mai gros odată ce se lasă seara, nu înseamnă că nu putem rămâne chic. Iată 10 modele de rochii care se poartă sezonul acesta. 1.Rochie mini cu fundă Rochia mini, asimetrică, este o piesă vestimentară pe care ai să o poţi purta ani la rând, indiferent de sezon. Pentru...

O mașină a aterizat în șanț la Preajba

Un autoturism a ajuns într-un șanț, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. În urma accidentului nu s-au înregistrat victime, doar mașina a fost avariată. Este vorba despre un Ford Focus, care și-a protejat șoferul cu airbagul. Accidentul s-au petrecut, miercuri, la Preajba. A.S.

Locuri din ţara lui Brâncuşi – Prin lumea de piatră a Sohodolului

Aflate în partea de nord a judeţului Gorj, într-o zonă de maximă afluenţă turistică Cheile Sohodolului oferă celor ce doresc să cunoască evoluţia formelor şi fenomenelor carstice lucruri deosebit de interesante. Desfăşurându-se pe o distanţă de aproximativ 12 km între Poiana Contului şi comuna Runcu acestea pot fi împărţite în trei sectoare: Cheile Runcului, Cheile Vidrei şi Cheile Pătrunsa. Delimitarea...

Noi bilete de tratament pentru pensionarii din judeţul Gorj

Un număr de 174 de bilete de tratament au fost deja alocate de către conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj în cea de-a cincisprezecea serie din acest an. Serie nouă de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni! Noile bilete au ajuns la sediul CJP Gorj, iar o parte dintre ele, în număr de 174 au fost alocate beneficiarilor, fiind...

Negrilica(Nigella Sativa) – beneficii şi proprietăţi

Este o plantă cu flori anuală din familia Ranunculaceae, nativă din sudul și sud-vestul Asiei. Negrilica mai este numită cenușcă sau negrușcă de cultură. Semințele plantei sunt numite de către vorbitorii de limba engleză ca susan negru, coriandru roman, chimen negru sau sămânța cepei.Cele mai timpurii consemnări ale cultivării şi utilizării ei provin din Egiptul antic. De fapt, uleiul...

Un singur reținut, după scandalul pentru trufe de la Bengești-Ciocadia

Șase persoane au fost conduse la audieri, miercuri, în urma altercației care a avut loc într-o pădure din comuna Bengești-Ciocadia. În urma declarațiilor, un bărbat din Bumbești-Jiu a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat că ar fi lovit cu maceta un tânăr de 24 de ani, din Hunedoara, în timp ce căutau trufe. ,,La data de...

Un șofer băut, care a refuzat recoltarea de probe biologice, s-a ales cu dosar penal

Un șofer aflat sub influența alcoolului a fost depistat, miercuri, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Târgu-Jiu. Acesta a acceptat să fie testat cu etilotestul, dar a refuzat probele de sânge, fiindu-i întocmit dosar penal. ,,La data de 9 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 30 de ani, din...

UCB Târgu-Jiu, gazda elevilor Colegiului Economic „Virgil Madgearu”

Zeci de elevi și profesori ai Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu au vizitat, miercuri, Universitatea „Constantin Brâncuși”. Acțiunea face parte din proiectul EUROSCOLA. Cu această ocazie, elevii i-au adresat întrebări despre sistemul educațional din România, profesorului universitar doctor, Adrian Gorun, președintele Senatului Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. De asemenea, profesorii prezenți la dezbatere le-au vorbit adolescenților despre importanța formării...

Ca la noi, la nimeni – Dricarul Iohannis și bucuriile sale!

Motto: „Trădare să fie, dar s-o știm și noi.” - Ion Luca Caragiale Chiar de când a câștigat alegerile prezidențiale în decembrie 2014, în fața arogantului și superficialului Victor Viorel Ponta, Preș. Klaus Werner Iohannis a promis marea cu sarea și n-a realizat nimic. A înjurat aproape birjărește PSD-ul și liderii săi, ba chiar pe Liviu Dragnea l-a transformat în...

Cei cinci bărbați reținuți în urma scandalului de la o pensiune din Bărbătești, eliberați

Toți cei cinci bărbați din Bărbătești, care au fost reținuți, marți, în urma unei altercații care a avut loc, luni seara, într-un local din comună, au fost puși în libertate, după o noapte petrecută în arest. Decizia a fost luată, miercuri, după audieri, de magistrați. În clădirea în care a avut loc scandalul este amenajată și o pensiune și,...

ANRE a modificat licența CE Oltenia

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa de miercuri a Comitetului de reglementare, solicitarea Complexului Energetic Oltenia de modificare a licenţei pentru exploatarea comercială a capacităţilor de producere a energiei electrice şi termice în cogenerare pe care acesta o deţine. „Comitetul de reglementare al ANRE a luat în discuţie şi a aprobat solicitarea societăţii Complexul...

Guvernul Dăncilă, demis. Lider PSD Gorj: Să strângem rândurile

Executivul Dăncilă a fost demis la a treia moțiune de cenzură, cu 238 de voturi, cu cinci în plus față de cât erau necesare. Liderii PSD Gorj au anunțat că vor strânge rândurile și că se vor mobiliza pentru alegerile prezidențiale. „Doresc să le adresez colegilor mei din toată țara și în special din Gorj, îndemnul ca în această...

Zakaric, fascinat de fanii Craiovei

Ultimul transfer al Universităţii Craiova, atacantul bosniac Goran Zakaric (26 de ani), a rămas impresionat de atmosfera pe care o pot crea fanii olteni. Zakaric a văzut din tribune meciul cu FCSB şi a declarat că speră să fie titular pentru formaţia lui Victor Piţurcă în astfel de derbiuri. Bosniacul a mai spus că Universitatea are un lot foarte...

Reţeta săptămânii – Tort cu nucă şi mascarpone

Ingrediente Blat: -8 ouă, 150 g zahăr, 150 g făină, 1 linguriţă praf de copt, 150 g nucă Crema: 500 g brânză mascarpone, 200 g sos caramel, 400 g smântână lichidă pentru frişcă cu minimum 30% grăsime, 2 linguriţe gelatină granule În plus: 100 g nucă măcinată, 150 g sos caramel, cremă de ciocolată sau nutella Decor: nucă Mod de preparare Blat Se separă albuşurile de gălbenuşuri. Într-un bol,...

Începând de mâine – Şoferii care transmit live sau filmează la volan, sancţionaţi mai dur

Şoferii care trimit mesaje, filmează, transmit live sau vorbesc la telefon la volan vor fi sancţionaţi mai drastic, începând de mâine, după ce Guvernul României a adoptat Ordonanţa Nr. 11 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Noile modificări ale Codului Rutier au drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie. ,,Pentru cei...

Mai poate fi Bălăeţ întors din drum?

Robert Bălăeţ, încă director la CSM Târgu-Jiu, a asistat, miercuri, la prima victorie de acasă a baschetbaliştilor gorjeni. Omul care conduce noua entitate sportivă s-a declarat mulţumit de cum arată lotul condus de Alionescu, dar a admis că o plecare la Călăraşi este în cărţi. Fără îndoială, dragostea pentru fotbal primează pentru Bălăeţ, care probabil va fi şi mult...

Prelungire de sesiune pentru finanţarea municipiilor spre instalarea staţiilor de încărcat a maşinilor electrice

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare până la data de 13 decembrie 2019, în cadrul „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluat din punct de vedere energetic: staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reşedinţă de...

APIA Gorj demarează campania de plată în avans a Cererilor unice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16 octombrie 2019 va demara Campania de plată în avans a fermierilor care au depus Cereri unice de plată în anul 2019. În conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, statele membre pot face plăți în avans de până la 70...

Cristian Roșu: Preocuparea ASF este stabilitatea pieței de asigurări și protecția consumatorului

Cristian Roşu, vicepreședintele ASF pentru sectorul de Asigurări - Reasigurări, a declarat într-un interviu acordat RFI că, centrul atenţiei asiguratorilor dar şi al Autorităţii de Supraveghere Financiară este consumatorul."Consumatorul este în centrul atenției atât al asiguratorilor, cât şi al Autorității de Supraveghere Financiară, nu doar prin activitatea pe care o desfășurăm, cat şi prin impunerea de către lege a...