12.7 C
Targu Jiu
joi, noiembrie 14, 2019

Arhive Zilnice: 22 octombrie 2019

Salariul minim va fi majorat

Executivul va pune de miercuri în dezbatere publică o Hotărâre de Guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat, marţi, ministrul demis al Muncii, Marius Budăi. "Am luat decizia aseară, într-o discuţie cu doamna premier şi cu domnul ministru Teodorovici ca mâine dimineaţă (miercuri - n.r.) să punem în transparenţă publică o...

Se iau măsuri cu ocazia inaugurării Stadionului Municipal

Având în vedere evenimentele care se vor desfășura vineri, 25 octombrie, cu prilejul inaugurării Stadionului Municipal Târgu Jiu, la nivelul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au fost luate mai multe măsuri privind circulația rutieră. Astfel, începând de joi, ora 14.00, și până vineri, ora 20.30, se va interzice parcarea autovehiculelor în fața Stadionului Municipal Târgu Jiu cu acces...

Se oprește apa în zona Hotel Gorj!

Aparegio Gorj SA anunță întreruperea furnizării apei potabile astăzi, în intervalul orar 14.10-16.10 în zona Hotel Gorj (str. Alexandru Vlahuță) din Târgu Jiu. Întreruperea furnizării apei potabile este datorată lucrărilor de intervenție la rețeaua de alimentare cu apă. Echipele Aparegio se află la fața locului și depun toate eforturile necesare pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil.

Vineri, vernisaj la Sala “Florin Isuf”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj vă invită vineri, 25 octombrie 2019, începând cu ora 11.00, la vernisarea expoziției „Tare ca piatra”.

Circa 100 de semnături pentru trecerile de pietoni nesemaforizate din Târgu Jiu

Săptămâna trecută o petiţie a fost lansată în mediul online de către târgujianul Vlad Vanca prin care cetăţenii pot semna pentru reducerea trecerilor de pietoni nesemaforizate din municipiu. În numai câteva zile, petiţia a strâns circa 100 de semnături, fiind intens distribuită pe reţelele de socializare. Detalii în Gorjeanul de mâine!

Elevii de la “Virgil Madgearu”, interesaţi de viitorul UE

Vineri, 18 octombrie, Centrul de Informare Europe Direct Gorj a organizat la mansarda Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj, un eveniment în cadrul proiectului ”Construim împreună viitorul UE!”. Participanții au fost elevi ai claselor IX-XI de la Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu Jiu, coordonați de prof. Dan Aurelia Veronica și prof. Jilăveanu Andreea în cadrul concursului național EUROSCOLA, ediția a...

Boza și-a angajat al optulea consilier personal! Pe fosta directoare economică de la CE Hunedoara, pila lui Vișan

Sorinel Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, și-a luat în subordine al optulea consilier personal, de data aceasta pe filiera Doru Vișan. Mai exact, în subordinea lui Boza a fost angajată Ioana Arvunescu, directoarea economică a Complexului Energetic Hunedoara până la începutul acestei luni, promovată în vara lui 2017 în funcție de conducere de către secretarul de stat Vișan, respectivul...

Drum asfaltat fără bani. Primărie pusă la plată, după opt ani!

Firma Consiliului Județean Gorj, Întreprinderea de Drumuri și Poduri, a reparat un drum comunal în urmă cu aproape zece ani și abia acum își recuperează banii. Primăria Tismana ar putea fi pusă în situația de a achita peste 300.000 de lei, însă primarul Marian Slivilescu susține că drumul a fost reparat... fără bani, pe vremea fostei administrații. „Nu știu...

Executorii au blocat conturile CEO! Golea a cerut încuviințarea executării silite a Primăriei Târgu-Jiu, Consiliului Județean Gorj și ARTEGO! Asociații, obligați să vireze Clubului Pandurii trei milioane de euro!

Adunarea creditorilor Clubului de Fotbal ”Pandurii - Lignitul” Târgu-Jiu a decis, în urmă cu o săptămână, să demareze procedura de punere în executare a sentinței dată de Curtea de Apel Craiova, la data de 18 septembrie a.c., prin care asociații clubului au fost obligați să-și achite cotizațiile la care s-au angajat în anii precedenți. Astfel, un executor judecătoresc a...

Salarii cu multe zerouri pentru stomatologii gorjeni care aleg Norvegia

Ofertă de lucru atractivă în statele europene, de această dată fiind disponibilă pentru cei cu studii superioare! Prin reţeaua europeană de ocupare EURES România, Norvegia recrutează medici stomatologi pentru un lanţ de clinici stomatologice. Toate clinicile sunt dotate cu echipamente de ultimă generaţie. Sunt disponibile trei astfel de locuri de muncă. Salariul este de 50.000 de euro pe an....

UCB Târgu-Jiu a urcat pe locul 2!

Echipa de handbal a Universităţii Constantin Brâncuşi din Târgu-Jiu îşi continuă marşul triumfal în Seria D a Diviziei A. Băieţii lui Adrian Gorun au bifat al patrulea succes consecutiv. De data aceasta, ,,universitarii” s-au impus în deplasare la HC Beldiman Arad. Gorjenii au avut la pauză un avantaj de două goluri, 8-10. Ecartul s-a mărit în partea a doua...

CSM, tot fără ucrainience

Jucătoarele din Ucraina, legitimate la CSM Târgu-Jiu, Iryna Zinatullina şi Oleksandra Znolobovy, au rămas în tribună la partida disputată de formaţia noastră cu CSU Târgovişte. Antrenorul Liviu Andrieş şi-a exprimat încrederea că se va putea baza, în curând, pe handbalistele împrumutate de la Baia Mare. Cazul CSM-ului nu este unul singular, mai multe cluburi din ţară lovindu-se de aceeaşi...

Proiecţie inedită de film la CNTV Târgu-Jiu

Luni, 28 octombrie 2019, ora 18.00, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu organizează proiecţia filmului „O capră pentru un vot” – regizat de Jeroen van Velzen, prezentat de One World Romania, un film documentar despre exercitarea democrației, egalitatea de șanse și puterea influenței în politică, toate reflectate în universul unei școli din Kenya în timpul alegerilor unui nou președinte al...

Rușeț a revenit în politică

Fostul senator PDL Gorj, Ion Rușeț, a revenit în politică și a ales Partidul Mișcarea Populară. A motivat de ce a făcut acest pas, după ce a părăsit ALDE Gorj. „Astăzi (n.r. luni) am semnat adeziunea la PMP. Aici am găsit un colectiv de oameni responsabili, oameni corecți, cu care consider că sunt compatibil și cu care putem face...

Sindicalist CE Oltenia: Munca noastră continuă să fie suprataxată

Taxele din energie au împovărat Complexul Energetic Oltenia. Compania va trebui să plătească în acest an certificate de emisii de carbon în valoare de 1,6 miliarde de lei, echivalentul a 51% din cifra de afaceri. Și cu toate acestea, salariații speră să primească bani în plus la leafă. Mai este puțin timp și urmează o nouă negociere a Contractului...

Vâlcov și-a plagiat lucrarea de doctorat!

La câteva zile după ce a fost amendat la Târgu- Jiu că a parcat neregulamentar, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă a mai primit o lovitură la capitolul imagine publică. Comisia de Etică și Deontologie Profesională (CEDP) a Academiei de Studii Economice București a publicat recent rezultatul analizei proprii asupra tezei de doctorat a lucrării pe care Darius Vâlcov...

Ştiinţa Turceni îşi menţine avansul la judeţ

Ştiinţa Turceni şi Jiul Rovinari rămân singurele echipe neînvinse, în Liga a IV-a din Gorj, după opt runde disputate în actualul sezon. Ambele formaţii au avut un weekend fructuos.Dacă echipa lui Viorel Cojocaru s-a impus fără drept de apel la Mătăsari, rovinărenii au profitat din plin de avantajul terenului propriu, şi au distrus-o pe CS Parângul Bumbești-Jiu. Ştiinţa a...

Decizie în instanță. Cariera Roșia, fără acord de mediu

Cea mai mare carieră minieră din Complexul Energetic Oltenia a rămas fără acord de mediu. Curtea de Apel București a admis, pe 17 octombrie, recursul ecologiștilor de la Bankwatch România și a anulat acordul de mediu nr. 2 din 26 ianuarie 2016, emis de APM Gorj, pentru realizarea proiectului „Continuarea lucrărilor miniere în perimetrul de licenţă al U.M.C. Roșia”. „Admite...

Burse Goethe Institut, acordate cadrelor didactice din cadrul Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu

La fiecare patru ani, profesorii de limba germană din întreaga lume au ocazia să participe la cursuri de formare oferite de Institutul Goethe în Germania în urma câștigării unei burse de studii pentru o perioadă de două săptămâni. În anul școlar 2018-2019, Burtea-Protesoiu Gabriela şi Budianu-Marcu Alina, ambele profesoare de limba germană în cadrul Colegiului Național ,,Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu...

Angajat nou la Direcţia condusă de Vasile Păunescu

Direcţia Judeţeană de Statistică Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuție, vacante, de consilier, clasa I, gradul profesional superior, la Serviciul de cercetări statistice de întreprinderi şi exploataţii agricole. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 465 din Ordonanţa de...

Ca la noi, la nimeni – Țara fără Președinte?!

Motto: ,,Una din urmările virtuții e trufia. E între ele o punte făurită de diavol.” Victor Hugo După o escală pe la Bruxelles, primul turist al țării onorează, vorba vine, o invitație din Japonia. Cu alte cuvinte nu este în țară, pe care-a lăsat-o de izbeliște. Încă Preș. Klaus Werner Iohannis s-a aflat la timona izbânzii moțiunii de cenzură pe care...

Tânărul care a tăiat un câine cu secera, eliberat după ce ar fi bătut un om în plină stradă

Tânărul de 27 de ani, care în 2016 a tăiat un câine cu secera, a fost eliberat, duminică, după cele 24 de ore petrecute în arest, sub acuzația de lovire sau alte violențe. De această dată a fost suspectat că, sâmbătă, ar fi lovit cu pumnul un bărbat de 45 de ani, pe o stradă din Târgu-Cărbunești. La scandal...

Noi premii pentru cursantele ŞPA Târgu-Jiu

Cursantele Şcolii Populare de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu continuă să aducă premii pe bandă rulantă! Cele mai recente distincţii au fost obţinute recent de către Petronela Bîrsilă şi Roberta Gîrbaci. Roberta Gîrbaci, cursantă a Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, coordonată de prof. Nicoleta Argint, a obținut Premiul I în cadrul celei de-a IV-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică și dans...

S-au pus în vânzare biletele pentru inaugurarea stadionului

Clubul Pandurii Târgu-Jiu a anunţat, pe site-ul oficial, că au fost puse în vânzare biletele pentru primele jocuri de pe stadionul municipal. ,,Începând de astăzi, 21 octombrie 2019, ora 14.00, se pot procura biletele pentru meciul de inaugurare a Stadionului Municipal din Târgu-Jiu. Evenimentul va avea loc vineri 25 octombrie, şi va include un joc demonstrativ de old boys...

Bonurile câștigătoare la loteria fiscală

Bonurile fiscale în valoare de 328 de lei emise în data de 6 septembrie au ieşit câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, 20 octombrie 2019. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în septembrie. Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de...

Sumă impresionantă furată din bancomatul aruncat în aer la Polovragi

În bancomatul aruncat în aer, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna Polovragi, erau 177.000 de lei, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Novaci. Polițiștii au anunțat că ancheta este în desfășurare. Surse judiciare au precizat, pentru Gorjeanul, că oamenii legii au un cerc de suspecți, fiind analizate și imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate la...

Câini otrăviţi, pe străzile din Bumbeşti-Jiu

Mai mulţi câini de pe străzile din Bumbeşti-Jiu au fost otrăviţi în cursul nopţii de duminică spre luni. Cetăţenii şi trecătorii care au traversat, ieri dimineaţă, centrul oraşului au constatat cu stupoare faptul că mai multe patrupede zăceau pe asfalt, într-o stare deplorabilă, fără a mai avea nicio şansă la viaţă. Oamenii cred că patrupedele au fost otrăvite voit de...

Provocare pentru prezidențiabili – opinia despre problemele de mediu

Activiștii de mediu de la Greenpeace, cei care în ultimii ani s-au implicat atât în problemele ridicate de exploatările miniere din Gorj și Valea Jiului, de tăierile ilegale de păduri, precum și în construirea hidrocentralelor în Defileul Jiului, îi provoacă pe candidații la Președinția României la o dezbatere publică pe problemele de mediu din țara noastră. Provocarea ecologiștilor vine...

Tatăl unei adolescente din Rovinari, la Poliție după mesajul postat de fata de 15 ani pe Facebook

Un bărbat de 38 de ani, din orașul Rovinari, s-a ales cu dosar penal, duminică seara, după ce fiica sa de 15 ani a postat un mesaj pe pagina de Facebook a Asociației Uniunea Femeilor din Gorj, în care cerea disperată ajutor. ,,Vă rog, ajutați-mă! Sunați la Poliție!”, a scris minora. Aceasta și-a acuzat tatăl că ar fi bătut-o...

Două atlete din Gorj, primele la crosul de la Băile Felix

Adela Bălţoi şi Andreea Pîşcu, foste sportive la CS Pandurii, au terminat pe primele două poziţii Campionatele de Cros disputate în staţiunea Băile Felix.Prima s-a clasat atleta ce reprezintă acum ACS Sportul Feroviar, club din Bucureşti. Adela a alergat cei 8.000 de metri cu timpul de 29:24.36. Andreea Pîşcu (CS Știința Bacău) a venit pe doi (30:10.38), iar pe...

Sancționat pentru că transporta motorină fără acte

Un bărbat de 32 de ani, din comuna Negomir, a primit, sâmbătă, o amendă de 1.000 de lei, după ce a fost depistat în timp ce transporta cu mașina 135 de litri de motorină, fără acte. ,,La data de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au identificat un bărbat de 32 de ani, din comuna...

Ample manifestări la Târgu-Jiu, dedicate împlinirii a 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului Calea Eroilor

La 27 octombrie 2019 se împlinesc 81 de ani de la inaugurarea Ansamblului Monumental ridicat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu. Cu acest prilej, Primăria Municipiului Târgu-Jiu, Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Institutul Cultural Român organizează, la Târgu-Jiu, în data de 24-27 octombrie 2019, o serie de manifestări cultural-artistice...

Festivalul Internațional de Umor „Ion Cănăvoiu” Ediția XXVII-a, 18 – 20 octombrie 2019

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Christian Tell”, Uniunea Epigramiștilor din România, Școala Populară de Artă, Asociația Națională a Caricaturiștilor, Grupul de Publicații „Flacăra”, Societatea Umoriștilor Gorjeni, Liga Culturală „Fiii Gorjului”, Consiliul Local și Primăria Runcu, Muzeul Județean Gorj, au organizat, în perioada 18 – 20 octombrie 2019, Ediția a XXVII-a...

Dăncilă, așteptată săptămâna viitoare în Gorj! Weber organizează întâlnire regională

Mihai Weber, președinte PSD Gorj, a precizat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să organizeze săptămâna viitoare o întâlnire regională la Târgu-Jiu cu social-democrații din Oltenia, la care să participe și candidata PSD, Viorica Dăncilă. ,,Este posibil să vină. Eu am făcut invitațiile necesare organizațiilor din Oltenia pentru că este normal să avem o echipă hotărâtă, așa cum am...

Patru bărbați cu permisele suspendate, prinși la volan

Trei bărbați din județul Gorj și unul din Dolj s-au ales cu dosare penale, în weekend, după ce au fost depistați de polițiști, în trafic, la volanul autoturismelor, deși aveau permisele de conducere suspendate. Startul nedorit a fost dat vineri, când agenți din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci au identificat un tânăr de 36 de ani, din comuna...

MANAGERUL SJU TÂRGU-JIU ȘI-A DAT DEMISIA

video
https://www.youtube.com/watch?v=0mH33g1Hwns&feature=youtu.be