10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Arhive Zilnice: 18 septembrie 2019

Tânăr prins pe vagonul unui tren de marfă! Ce le-a spus polițiștilor 

În timpul controalelor efectuate de polițiști, astăzi, în cadrul acțiunii ”CLEAN STATIONS”, în zona stațiilor de cale ferată din județul Gorj, un bărbat din județul Mehedinți s-a ales cu dosar penal. Tânărul de 31 de ani a fost prins, la Bumbești-Jiu, pe unul dintre vagoanele unui tren de marfă, care circula pe ruta Craiova-Petroșani. Acesta a susținut că vrea...

Zeci de polițiști, în stațiile CFR din județul Gorj

Timp de patru ore, polițiștii gorjeni efectuează controale, astăzi, în zona stațiilor CFR din tot județul. Acțiunea este intitulată „CLEAN STATIONS”. ”Polițiștii gorjeni desfășoară o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, în zona stațiilor CFR. Se are în vedere depistarea călătorilor frauduloși, prevenirea furturilor, depistarea persoanelor fără adăpost, prevenirea actelor de cerșetorie și comerț ambulant, precum și descurajarea...

Apă la robinete lipsă în mai multe cartiere din Târgu Jiu

Aparegio Gorj anunță întreruperea furnizării apei potabile astăzi, în intervalul orar 13.00-16.00 în zonele: Drăgoeni, Petrești, Calea București, Narciselor. Întreruperea furnizării apei potabile este necesară pentru înlocuire vană la rețeaua de distribuție a apei. Echipele Aparegio se află la fața locului și depun toate eforturile necesare pentru remedierea avariei în cel mai scurt timp posibil.

Anunțul făcut de medici despre bărbatul împușcat de polițiști, după ce i-a atacat cu furca

Bărbatul de 40 de ani, rănit în urma incidentului care a avut loc, duminică, la Bolboși, când poliţiştii au făcut uz de armă pentru a-l opri după ce i-a amenințat cu furca și le-a distrus autospeciala, a murit ieri, la spitalul din Craiova. „Din primele verificări s-a stabilit că bărbatul în cauză a adresat amenințări cu moartea agenților de...

Noi apeluri la Salvamont Gorj

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 14 apeluri de urgenţă: ☎ 1 apel pentru Salvamont Zarnesti, ☎ 1 apel pentru Salvamont Sinaia, ☎ 8 apeluri pentru Judetul Gorj, ☎ 1 apel pentru Judetul Brasov, ☎ 1 apel pentru Județul Vrancea, ☎ 1 apel pentru Județul Buzau, ☎ 1 apel pentru Județul Sălaj. S-au mai primit alte 21 apeluri prin care se solicitau...

FOTO: Tamponare la Drăgoieni

Un șofer care, din motive deocamdată necunoscute, a pierdut controlul volanului, s-a oprit cu autoturismul în stâlp, pe raza localității Drăgoieni. Primele verificări arată că nu sunt victime.

Bani de la Guvern pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţi

Guvernul României a aprobat ieri alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2019, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităţilor naturale produse în anul 2019 (inundaţii şi alunecări de teren). Fondurile au fost solicitate de unităţi...

Întreruperi energie electrică de mâine

GORJ • Între orele 9.00 – 12.00, Arcani, PTA Arcani 2 – sat Arcani (parţial); • Între orele 12.00 – 15.00, Tismana, PTA Hobiţa – sat Hobiţa.

181 de porci, sacrificaţi în Gorj

In prezent avem confirmate un număr de 22 de focare, care evolueaza in localitatile Cruset, Runcu, Branesti, Ionesti, Târgu Jiu, Slivilesti, Turcinesti, Turburea, Bolbosi, Matasari, Dragotesti. In exploatatiile afectate au  fost ucisi un numar de 181 de porci, proprietarii suinelor vor fi despăgubiți de stat în condițiile prevazute în legislație. Gospodăriile infectate au fost plasate sub supraveghere oficială, au...

Banner PSD amplasat la Jupânești cu șoferul de pe microbuzul școlar

În Târgu-Jiu precampania pentru alegerile prezidențiale nu se simte dinspre PSD, doar în județ câte un primar mai mișcă un deget pentru partidul cu trei trandafiri, dar prea puțin pentru candidata Viorica Dăncilă. Demonstrativă în acest sens este implicarea șoferului de pe microbuzul școlar în acțiunea de montare a unui banner dat edilului Gușiță, pe semnătură, de la PSD...

Primar: O să candidez sub sigla altui partid

Exclus din PNL, primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, anunță că va susține PSD în campania pentru alegerile prezidențiale. Bobaru spune că nu are de gând să conteste decizia de excludere din PNL și că la alegerile locale de anul viitor va candida alături de cei care i-au sprijinit proiectele. „Nu mă voi judeca cu PNL-ul. Am muncit foarte mult timp...

Verdict al judecătorilor pentru Fluerătoru

Fostul lider sindical al minerilor din zona Motru, Cristea Fluerătoru, mai are de așteptat până când va afla dacă pedeapsa privativă de libertate pe care o execută acum va fi sau nu majorată. Compartimentul de Executări Penale ceruse în cursul verii o contopire a pedepselor pe care judecătorii le pronunțaseră în ultimii ani împotriva celui care devenise și om...

Defileul Jiului, închis pentru 3 ore!

În prima parte a acestei zile, în intervalul orar 11.00-14.00, traficul rutier va fi întrerupt pe Defileul Jiului (DN 66), între km 116 și km 118, pentru executarea unor lucrări de punere în siguranță a participanților la trafic pe acest sector de drum. Lucrările vor consta în eliberarea versantului de grohotiș și la acestea vor participa pe lângă reprezentanții...

Muşeteşti şi Slivileşti, pe harta localităţilor afectate de pesta porcină

Încă două focare de pestă porcină africană au fost depistate de către inspectorii sanitari-veterinari la nivelul județului Gorj. Potrivit lui Cristinel Rujan, prefectul judeţului Gorj, este vorba de focare descoperite în comunele Mușetești și Slivilești. În prezent, în judeţul nostru sunt peste 20 de focare de pestă porcină africană. Autorităţile recomandă ca populația să nu se panicheze, întrucât au...

Primii martori propuși în apărare de Darius Vâlcov

Procesul de la Tribunalul Gorj, în care fostul consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este acuzat de instigare la dare și luare de mită, a fost reluat, ieri, după vacanța judecătorească. Dosarul a fost amânat, pentru luna octombrie, când vor fi citați primii doi martori propuși de acesta, prin intermediul avocatei sale, Mihaela Greblă. Clientul său...

Noi campanii de sterilizări gratuite a patrupedelor

Şi în această lună, Asociaţia Pro Animals a demarat o nouă campanie gratuită de sterilizări a câinilor şi pisicilor în mai multe localităţi din Gorj. Astfel, dacă ieri s-au sterilizat gratuit patrupede în municipiul Motru, mâine, campania poposeşte la Târgu-Cărbuneşti, iar joi în municipiul Târgu-Jiu. „Locul câinilor și al pisicilor nu este nici pe străzi și nici în adăposturi,...

Cupă rămâne în ALDE. „Nu este scopul meu în viață”

Fostul parlamentar de Gorj, Ion Cupă, a demisionat din grupul ALDE din Camera Deputaților. Nu a fost singurul, alți patru deputați înaintându-și demisiile, lucru care va lăsa partidul fără grup parlamentar. Deja, la Senat, grupul ALDE a fost desființat. „Prin modul nedemocratic și antiliberal în care a luat ultimele decizii politice, domnul Tăriceanu a generat desființarea grupului parlamentar ALDE...

Muzica nu exprimă doar afecte, ci și idei – Muza Eutherpe

Idee - un termen generic pentru diferite forme ale cunoașterii: noțiune, concept. În accepție largă, ideea se referă la un principiu, o teză cuprinzătoare, o teză fundamentală, concepție, gândire, fel de a vedea... Lingvistic, termenul intră în alcătuirea unor expresii ( a avea o idee, a intra la idei...,), dar și în familia lexicală specifică. A pune problema dacă artele...

Ca la noi, la nimeni – Moțiunea, lung prilej de vorbe!

Motto: „Vorba lungă, sărăcia omului.” - Proverb românesc În țărișoara noastră, toate-s vechi și nouă toate. Iar titlul cu Moțiunea de cenzură este inspirat de primele patru versuri ale poemului „În jurul unui divorț”, de George Topârceanu. Acestea sunt: „//Mișu Șt. Popescu vrea să divorțeze/ Lung prilej de vorbe și de ipoteze!/ Unii spun că Mișu e de vină,/ Că...

Starea de sănătate a tânărului lovit în cap de glonț este stabilă! Tragerile în poligon, sistate

Tânărul de 22 de ani, din comuna Aninoasa, lovit în cap de un glonț, în timp ce se afla în curtea unei biserici din Măceșu, la o distanță de aproximativ 2,5 kilometri de poligonul din Târgu-Cărbunești, se află pe un pat de spital, la Clinica de Neurochirurgie din Craiova. Medicii au anunțat, ieri, că starea de sănătate a bărbatului...

Anunț! Se ridică mașinile abandonate

Poliția Locală Rovinari aduce la cunoștința proprietarilor de autoturisme sau caroserii, care sunt abandonate pe domeniul public al orașului, că au la dispoziție 10 zile să le ridice. „În caz contrar, acestea vor fi ridicate, iar contravaloarea acestor ridicări va fi suportată de către proprietari”, anunță Poliția Locală Rovinari. De asemenea, cei care parchează autoturismele pe trotuarele cu pavele...

Pandurii – UTA, sâmbătă de la ora 11.00

Etapa a VII-a din liga secundă, prima din actualul sezon în care Pandurii a luat toate cele trei puncte, s-a încheiat cu o surpriză. Petrolul Ploieşti a remizat acasă cu Sportul Snagov, egalul consemnând şi primul punct al ilfonenilor din această stagiune. Gorjeanul Dragoş Săulescu i-a stricat liderului Turris parcursul perfect din primele şase runde, iar Viitorul Târgu-Jiu a...

Puțină agrometeorologie

- continuare – Cred că aceia dintre fermieri care tratează cu multă seriozitate activitățile agricole vor urmări cu mult interes articolele mele referitoare la agrometeorologie considerând informațiile ce le voi transmite ca fiind de maxim interes, dar poate pe alții îi vor plictisi. Eu vă rog pe toți să le citiți cu destulă atenție căci vă vor ajuta mult informațiile din...

Concurs de artă culinară la Târgu-Jiu, de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice!

La clubul Vârstei a III-a din Târgu-Jiu, unde funcționează și Liga Pensionarilor din Județul Gorj, s-a organizat, marți, un concurs de artă culinară. 12 membre au pregătit, cu această ocazie, preparate dulci, deosebite ca formă și conținut, delicatețele fiind degustate de membrii prezenți. Nu este pentru prima dată când Liga Pensionarilor din Județul Gorj organizează astfel de competiții, alături...

Fanii baschetului, invitaţi să doneze cărţi

CSM Târgu-Jiu îi invită pe fanii baschetului să ia parte la o campanie inedită. Conducerea clubului şi Darcomshop.ro. le propun suporterilor să doneze cărţi pentru o cauză umanitară. Bunurile aduse la Sala Sporturilor vor fi dăruite unei instituții care se ocupă de îngrijirea și educarea copiilor cu probleme. Acţiunea va începe de la primul meci de acasă, cel din...

Evadatul din Scriitopia – Haosul şi Cosmosul

Oraşul. Da. Oraşul. Politica. Republica. Dar „Drumul prin oglindă” e spre sat. Acolo vine poetul spre lumină şi întoarnă cântecele. Acolo vine criticul şi din acest poem mai rămâne doar acel „nimic” de taină fără sfârşit. Poetul este Gellu Dorian. Criticul literar este Angelo Mitchievici. Laureaţii celei de-a XXIII-a ediţii a Atelierului Naţional de Poezie şi Critica Poeziei „Serile...

Amenzi usturătoare pentru șoferii prinși cu telefonul la volan

Pe 12 octombrie, polițiștii rutieri vor aplica noile sancțiuni conducătorilor auto care vor folosi telefonul mobil sau dispozitive cu ajutorul cărora se pot face înregistrări foto și video, în timp ce conduc. Noile modificări ale Codului Rutier au drept scop prevenirea accidentelor de circulaţie provocate de şoferii care transmit live, pe reţelele de socializare. ,,Pentru cei care scriu mesaje, transmit...

Zonele murdare din judeţ, atacate! – „Let`s Do It, Romania!” ia startul şi în Gorj

În data de 28 septembrie 2019, Consiliul Județean Gorj prin Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj, alături de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Agenția pentru Protecția Mediului Gorj și Garda de Mediu-Comisariatul Județean Gorj vor organiza campania de ecologizare „Let`s Do It, Romania!”, la nivel local. În acest an, activitatea de voluntariat de strângere a...

Maşină de spălat, cumpărată la o carieră a CEO de un sindicat! Compania o plăteşte pe a doua

Sindicatul Solidaritatea 2013 a achiziţionat, cu o săptămână în urmă, o nouă maşină de spălat, pentru echipamentul angajaţilor de la Cariera Lupoaia, după ce fosta, cumpărată cu ani în urmă de aceeaşi organizaţie, s-a defectat. Maşina cumpărată este una de uz casnic, în timp compania s-a angajat, recent, la cererile repetate ale sindicatului, să cumpere, la rândul ei, o...

Sprijin pentru apicultori. Termen pentru depunerea cererilor

Ajutor de la stat pentru apicultori. Ploile abundente din primăvară au afectat albinele. „Sprijinul financiar în valoare de 20 lei/familia de albine reprezintă aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata...

Planul lui Ponta: Guvern PSD-Pro România-ALDE

Victor Ponta ar vrea un guvern PSD - Pro România - ALDE, dacă actualul executiv pică la moțiunea de cenzură. „Eu o să mă duc la foștii mei colegi de la PSD și la actualii colegi de opoziție de la ALDE și o să le propun să facem un document semnat, cred, de vreo 260 de parlamentari în care...

Belgher va mătura prin Târgu-Jiu

Ca să nu fie pus la munca de jos de edilii din Alimpești, pe care i-a criticat constant în ultimii ani, consilierul local Arthur Leonida Belgher a cerut instanței de judecată să i se permită să presteze muncă în folosul comunității la Târgu-Jiu. Asta după ce a fost găsit vinovat într-un dosar penal în care a fost acuzat că...

Trei proiecte Erasmus+, la Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu” din Rovinari

Trei proiecte Erasmus+ KA2 de parteneriat de schimb interșcolar vor fi derulate, în perioada 2019-2021, la Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu" Rovinari. Două dintre acestea ,,Let’s Share Our Heritage” 2019-1-RO01-KA229-063255_1 și ,,Preventing Awarness Gender Equality”2019-1RO01-KA229-061683_1 vor fi coordonate de către Colegiul ,,Gheorghe Tătărescu" prin profesorii coordonatori Pătrulescu Corina și Iacob Lăcrămioara, având ca partenere școli din: Turcia, Italia, Grecia, Croația, Portugalia,...

Barna l-a înfuriat pe Boza. „Sunt momente când te crucești”

Liderul USR, Dan Barna, s-a aflat, marți, într-o vizită în județul Gorj. De dimineață, candidatul Alianței USR PLUS la alegerile prezidențiale a stat de vorbă cu mai mulți mineri în orașul Motru. „CE Oltenia are mari dificultăți financiare din cauza proastei administrări și a căpușelor politice care nu au făcut investiții în această companie”, a spus Barna. A primit...

Stop vânzării haotice a terenurilor românilor!

Parlamentarii PSD de Gorj susțin inițiativele legislative care vor stopa vânzările haotice ale terenurilor din România. „De-a lungul timpului, am depus mai multe inițiative referitoare la protejarea concretă şi reală a cetățenilor români la vânzarea – cumpărarea terenurilor. În aceste zile, aceste proiecte au intrat în linie dreaptă, ajungând pe masa comisiilor de specialitate. Fac un apel la întreaga clasă...

Cros de amploare la Târgu-Jiu!

Clubul Rotary Târgu-Jiu continuă, și în 2019, programul „Promenada Inimilor”, proiect de amenajare a unui traseu accesibil, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii ce va avea loc în data de 29 septembrie 2019. Traseul din Târgu-Jiu are o lungime de aproximativ 3...

Chepeneag a demisionat din funcția de manager interimar

Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, a solicitat demisia managerului interimar al Muzeului Naţional ,,Constantin Brâncuşi”, Valentin Chepeneag, ca urmare a unor afirmaţii referitoare la Mişcarea Legionară făcute în spaţiul public. Chepeneag și-a înaintat, ieri, demisia din funcție. Ministerul precizează că se delimitează de afirmaţiile lui Chepeneag. ,,Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale se delimitează de afirmaţiile făcute recent, în...

Un tânăr din Bumbești-Jiu și iubita lui, reținuți după scandal

Un bărbat de 30 de ani, din Bumbești-Jiu și iubita acestuia au fost reținuți, luni seara, în urma scandalului care a avut loc în fața unui magazin din apropierea Unității de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu. Cei doi ar fi agresat trei persoane și le-ar fi distrus mașina cu bâta, din motive deocamdată necunoscute. ,,La data de 16 septembrie, poliţişti...

A debutat o nouă ediţie a competiţiei „Baterel Eroul Reciclării”!

Asociația Environ în parteneriat cu Asociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a lansat luni, 16 septembrie, pentru al nouălea an consecutiv, campania națională de educație ecologică „Baterel Eroul Reciclării” – programul care pune bazele reciclării și economiei circulare pentru preșcolarii și elevii din instituțiile de învățământ din țară noastră. Pe parcursul anului școlar elevii din școlile înscrise în...