19.4 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: aprilie 2019

Declarația lui Victor Ponta despre temele propuse pentru referendum

"Referitor la referendumul propus de preşedintele României noi nu am avut o poziţie opusă, pur şi simplu am spus un lucru pe care cred că l-a spus orice român, e foarte importantă întrebarea, ce suntem întrebaţi pe 26 mai ca să ştim dacă prezenţa, votul nostru pentru sau contra are vreo semnificaţie. (...) Referitor la întrebările de la referendum...

30 de ani de la înființarea Spitalului Rovinari! Primarul Robert Filip anunță noi investiții!

<<Spitalul Orășenesc ”Sfântul Ștefan” din Rovinari împlinește astăzi 30 de ani de la înființare. Din anul 1989, de când a luat naștere și până în prezent, unitatea medicală din Rovinari a fost dotată permanent cu aparatură performantă, pentru ca cetățenii să poată beneficia de cele mai bune servicii. În acest an semnăm contractul de finanțare pentru dotarea întregului spital...

PNL Gorj transmite condoleanțe pentru familia fostei colege, Rodica Ghimiș!

Astăzi este o zi foarte grea pentru noi toți! Draga noastră colegă Rodica Ghimiș ne-a părăsit pentru a merge în lumea celor buni și veșnici. Rodica Ghimiș a fost președintele Organizației Persoanelor Vârstice a PNL Gorj, membru al Biroului Politic Județean, consilier municipal al Consiliului Municipal Tg-Jiu și un prieten de nădejde pentru noi. Cuvintele sunt prea puține pentru...

Candidaţii la europarlamentare, stabiliţi: Trei independenţi şi 13 partide

Treisprezece partide și alianțe și trei candidați independenți au intrat în cursa pentru Parlamentul European. Biroul Electoral Central a admis listele depuse de PSD, Alianța 2020 USR-PLUS, ALDE, UNPR, Pro România, PNL, UDMR, PMP, PRU, Partidul Social Democrat Independent, Blocul Unității Naționale, Partidul Socialist Român și - parțial - candidaturile partidului PRO DEMO. Independenţii intraţi în cursă sunt Gregoriana Tudoran,...

Tragedie la Telești! Un localnic a murit după ce a fost lovit de un lemn desprins dintr-o căruță

Un bărbat de 58 de ani, din comuna Telești, a murit, astăzi, după ce a fost lovit de un lemn desprins dintr-o căruță trasă de un tractor. "În afara drumului public, în timpul unui transport de lemne efectuat cu un tractor care tracta o căruță, din cauza drumului denivelat, un lemn a căzut din atelaj pe un bărbat, care...

Premieră cu sala plină, la Teatru Dramatic Elvira Godeanu: Frumoasa din pădurea adormită!

Premieră piesei ,,Frumoasa din pădurea adormită", o adaptare după Charles Perrault, se joacă acum cu casa închisă la Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu-Jiu. Regia artistică a piesei pentru copii este semnată de Mălina Andrei, decorurile și costumele de Dan Felecan, asistent coregrafie este Liliana Tăbuș iar proiecțiile video poarta semnătura lui Florin Rotaru.

Rodica Ghimiș a decedat la Cluj!

Rodica Ghimiști, fostul director al Casei de Pensii Gorj, a decedat astăzi în spitalul din Cluj unde a suferit, cu o săptămână în urmă, o operație complicată. Cu mare greutate această a fost transportată la unitatea medicală respectivă, și asta, la câteva ore după ce a ajuns la UPU Târgu-Jiu, deoarece niciun spital cu secție de Neurochirurgie nu a...

Trei apeluri la Salvamont Gorj

În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 24 de apeluri de urgență: ☎ 1 apel pentru Salvamont Municipiul Brașov, ☎ 1 apel pentru Salvamont Bușteni, ☎ 4 apeluri pentru Județul Suceava, ☎ 4 apeluri pentru Județul Caraș Severin, ☎ 3 apeluri pentru Județul Cluj, ☎ 3 apeluri pentru Județul Gorj, ☎ 2 apeluri pentru Județul Sălaj, ☎ 2 apeluri pentru Județul Neamț, ☎ 2...

43 de noi cazuri de rujeolă, confirmate!

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până în 5 aprilie este 16.336, din care 62 de decese. Astfel, în perioada 1-5 aprilie, au fost raportate încă 43 de cazuri nou confirmate, în şase judeţe şi în municipiul Bucureşti. Dintre acestea, 20 de...

Ziua mondială a sănătății

La 7 aprilie, în fiecare an, este marcată Ziua mondială a sănătăţii, ce are ca scop evidenţierea unei teme de sănătate specifică unui domeniu prioritar ce provoacă îngrijorare pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a găzduit, în 1948, prima întrunire la nivel mondial dedicată sănătăţii, în cadrul căreia s-a hotărât aniversarea la 7 aprilie...

Marcel Romanescu, de la mitingul PNL, în brațele liderilor PSD din Craiova!

Liderul PNL Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a participat astăzi, la Craiova, la mitingul liberal organizat în fieful PSD, din județul Dolj. După o baie de galben, Romanescu a bifat și o întâlnire roșie, cu europarlamentarul Claudiu Manda și cu soția acestuia, Lia Olguța Vasilescu. Întâlnirea festivă dintre cele două familii PNL și PSD a fost punctată de Claudiu Manda, candidatul...

TNL Gorj strânge bani pentru SJU Târgu Jiu

<<Pe 20 aprilie, de la ora 16.00, alergăm pentru îmbunătățirea condițiilor în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu! Vino alături de noi și demonstrează că își pasă de comunitatea în care trăiești! Alergăm pentru un scop nobil, acela de a strânge fonduri în vederea achiziționării de saltele echipate cu perne și lenjerii pentru Secția Urologie a Spitalului de Urgență...

ANUNȚ IMPORTANT făcut de ISU Gorj! Sunt vizate patru localități

O autospecială a Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare, cu tot cu echipaj, va intra, de marți, în dotarea Gărzii de Intervenție Tismana, pentru a se scurta timpul de intervenţie în situaţiile de urgenţă. Echipajul va acorda primul ajutor calificat, în cazul producerii unor situații de urgență, în comunele Peștișani, Godinești, Padeș și în orașul Tismana. "Marți, începând cu...

Sterilizare gratuită, pentru câinii și pisicile din Cîlnic!

La inițiativa lui Daniel Pupăzan, localnic al comunei Cîlnic, doi doctori veterinari au început astăzi în comună o acțiune gratuită de sterilizare a animalelor mici deținute de localnici. În campanie intră și câinii vagabonzi. Până în prezent s-au sterilizat deja 7 câini și pisici.   Mai mulți localnici au sesizat că comuna Cîlnic este plină de câini fără stăpân care latră...

Lăcătuș mecanic de la Cariera Tismana 1, luat cu ambulanța de la serviciu, după o altercație cu șeful unității miniere!

Mihai Vasiliu, în vârstă de 53 de ani, lăcătuș mecanic pe intervenții la Cariera Tismana 1, a ajuns vineri seara la Spitalul Rovinari cu glicemia și tensiunea crescute, spune acesta, după o altercație verbală cu Ștefan Secheli, șeful unității miniere, și cu șeful de schimb, Sorin Istrate. Totul ar fi pornit de la orele suplimentare care se plătesc dublu,...

Verificări printre târgujienii fără contract pentru serviciile de salubrizare

Polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului din cadrul Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au desfășurat o acțiune de verificare pe str. Ulmului, str. Ioan Budai Deleanu, str. Măgura, str. Dimitrie Cantemir, în scopul depistării persoanelor care nu au încheiat contracte de salubrizare cu operatorul de salubrizare licențiat în aria de delegare, precum și în scopul inițierii...

Decizie surprinzătoare după tentativa de jaf de la o agenție bancară din Logrești

În urma audierilor care au avut loc ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești, procurorii au dispus cercetarea în libertate a celor doi bărbați din Vâlcea, acuzați că au distrus un perete pentru a intra în sediul unei agenții CEC, din comuna Logrești. Surse susțin că reprezentanții băncii ar fi anunțat că își vor retrage plângerea, după...

192 de persoane au murit de gripă

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 192, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Ultima persoană care a murit de gripă este o femeie de 55 de ani, din Brăila, confirmată cu virus gripal tip A. Aceasta nu avea condiţii medicale preexistente cunoscute, însă nu fusese vaccinată antigripal.

Conferință dedicată fermierilor gorjeni, mâine, la Rovinari

Mâine, 7 aprilie 2019, incepand cu orele 10:00, la Casa de Cultura Rovinari, va avea loc Conferinta Judeteana EGIS privind incurajarea formelor asociative, proiect derulat prin Masura 2 din PNDR 2014-2020. La conferinta vor fi prezenti peste 200 de fermieri din Gorj, precum si presedinti,  manageri ai Grupurilor de Actiune Locala Gorj, reprezentanti MADR, reprezentanti DAJ Gorj, reprezentanti APIA,...

Cronica muzicală

Joi, 28 martie, pe scena Teatrului Elvira Godeanu, a avut loc concertul Filarmonicii tărgujiene, Lyra. Programul a debutat cu tânărul pianist Lucian Suchici, care a interpretat una din celebrele poloneze de Fr. Chopin, Scherzo nr.3 op.39, în do# minor, Poème Tragique,op. 34 de Al. Skriabin, care continua aceeași atmosferă chipiniană și părțile I și II din Sonatina lui Maurice...

S-au dat banii pentru tomograful de la Spitalul „Tudor Vladimirescu”!

"Am obținut finanțarea pentru Computerul Tomograf care va fi amplasat în spitalul de pe strada Tudor Vladimirescu. Este un echipament necesar, pentru că toate cazurile preluate la secția de urgențe trebuie duse la Spitalul 700 și asta înseamnă timp și risc, pentru că persoana poate să sufere afecțiuni mult mai grave", a anunțat astăzi deputatul Mihai Weber. Sumele necesare acestei...

Maria Loga, coordonatoarea Grupului „Măriile Gorjului”

Grupul “Măriile Gorjului”, înființat în anul 2006, am putea spune ca este unul din cele mai mari grupuri din țară. Acest grup, cu vechi tradiții, a fost pregătit și coordonat de regretata Camelia Argint. Începând de azi, acest grup va fi  coordonat de doamna cântecului popular gorjenesc, Maria Loga, solistă a Ansamblului Profesionist “Doina Gorjului” și profesor de canto...

Bărbat din Plopșoru, căutat de polițiști

Un bărbat de 39 de ani, din comuna Plopșoru, este căutat de polițiști, după ce verișorul lui a sunat la 112, ieri, anunțând dispariția lui Constantin Rădoi. Acesta ar fi plecat de acasă pe 29 martie și nu s-a mai întors. ”Bărbatul era cunoscut cu plecări frecvente de la domiciliu, însă revenea în următoarele  24-48 de ore, frecventând localurile publice...

Femeie amenințată cu moartea de soțul său, pentru că a refuzat să revină acasă

O tânără de 31 de ani, din Aninoasa, a sunat ieri la 112 și a anunțat că are un conflict cu soțul său, aflându-se la locuința părinților săi din Turburea. Bărbatul de 42 de ani ar fi amenințat-o cu moartea, pentru că ar fi refuzat să revină acasă. "Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul...

4 apeluri la Salvamont Gorj, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 31 de apeluri de urgență: ☎ 8 apeluri pentru Județul Caraș Severin, ☎ 5 apeluri pentru Județul Sălaj, ☎ 4 apeluri pentru Județul Satu Mare, ☎ 4 apeluri pentru Județul Gorj, ☎ 2 apeluri pentru Județul Harghita, ☎ 2 apeluri pentru Județul Cluj, ☎ 1 apel pentru Județul Brașov, ☎ 1 apel pentru Județul Suceava, ☎ 1...

Acțiune de plantare, duminică, la Negomir

În luna martie, “Plantăm fapte bune în România” a deschis seria acţiunilor de primăvară la nivel național.  Aproximativ 280 de voluntari (adolescenti si adulti) vor participa duminică, 7 aprilie, la plantarea a 9.000 de puieți de cer și salcâm, pe o suprafață de 1,8 ha, teren neproductiv și cu pericol de alunecare, aparținând Unității Administrativ Teritoriale (UAT) Negomir.

Reprezentanții Sanitas, la discuții cu premierul Dăncilă

Reprezentanţii Federaţiei SANITAS din România au participat, ieri, la o întâlnire organizată de prim-ministrul României,  Viorica Dăncilă. Au fost discutate în detaliu toate revendicările SANITAS hotărâte de Consiliul Naţional în şedinţa din februarie 2019, revendicări ce au stat la baza acţiunilor din luna martie a.c. Printre subiectele abordate cele mai importante au fost: Asigurarea finanţării creşterilor salariale prin transfer de...

Ultima achiziție de pe piața sexy-muncii din CE Oltenia: Fiica șefei Departamentului Financiar-Contabilitate, angajată pentru șase luni la SE Rovinari!

Roxana Mihaela Scurtu, fostă angajată a sucursalei Târgu-Jiu a Alpha Bank România, este începând de luni salariată, cu acte-n regulă, a Complexul Energetic Oltenia(CEO). Blonda sexy, care pozează provocator pe pagina sa de socializare, a fost aprobată la angajare în luna martie, de către Directoratul CEO, care a decis că tânăra poate lucra pentru o perioadă de șase luni...

Și-a luat adio de la autoturism! – Fost senator, lăsat fără plăcuțele de înmatriculare după ce a fost prins în trafic fără ITP

Curat ghinion, joi, pentru fostul senator Ilie Petrescu, șef Sector Conservare și închidere Mine în CE Oltenia. Acesta a fost prins în trafic, pe raza comunei Cîlnic, de un echipaj de la Rutieră. La verificarea actelor, Petrescu a fost găsit cu ITP-ul expirat, motiv pentru care polițiștii l-au lăsat fără plăcuțele de înmatriculare ale autoturismului și i-au aplicat o...

Dezinfecție lipsă, la blocul TBC din Motru! Autoritățile cer sprijinul DSP Gorj, iar primăria, impasibilă

Problema din blocul G4 din Motru, unde pe o singură scară s-au sesizat mai multe cazuri de îmbolnăviri cu TBC, una dintre locatare fiind și în prezent internată la Spitalul de Pneumoftiziologie din Dobrița, iar fratele acesteia murind de această boală cu ani în urmă, nu s-a rezolvat nici după ce Gorjeanul a sesizat doleanța locatarilor care se tem...

Actori celebri de stand up comedy vin la Târgu-Jiu!

Târgu-Jiul devine săptămâna viitoare capitala stand up comedy-ului românesc! Trei actori celebri de stand up comedy vor oferi un show incendiar la mall-ul din Târgu-Jiu, pe data de 12 aprilie, de la ora 20.00. George Tănase, Mane Voicu și Ioana State au pornit într-un turneu naţional cu spectacolele lor şi le promit târgujienilor un show impresionant, unde râsul şi...

Guvernul a aprobat modelul de steag pentru oraşul Rovinari

Oraşul Rovinari va avea steag! După ce anul trecut, în luna septembrie, administraţia locală din Rovinari a organizat o dezbatere pentru adoptarea unui model de steag, Guvernul a emis, miercuri, o hotărâre în acest sens. “Hotărâre privind aprobarea modelului steagului orașului Rovinari, judeţul Gorj” este proiectul ce s-a aflat, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi...

„Martor mincinos”, găsit nevinovat!

Fiul unui pădurar din Urdari a fost găsit nevinovat pentru a doua oară în dosarul în care este acuzat că ar fi mințit pentru a-i face viața mai ușoară fostului șef de post din localitate, Nicu Pasăre, condamnat în cele din urmă într-un alt proces în care s-a declarat mereu nevinovat. Daniel Radu Manolache a fost acuzat de procurori...

Percheziții în Olt și Argeș, făcute de polițiști din Gorj

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din cinci județe, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți și Argeș, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, ieri dimineață, 25 de percheziții, pe raza județelor Olt și Argeș. Au fost vizate domiciliile unor persoane din zece localități: Slatina, Pitești, Scornicești, Colonești, Sîrbii Măgura, Schitu, Valea Mare, Perieți, Curtișoara și Poiana Lacului, acestea fiind bănuite de...

Apă pentru două sate din Berlești

Localnicii din două sate ale comunei Berlești vor avea, în sfârșit, apă potabilă în gospodării. Autoritățile locale au scos la licitație lucrările de înființare a rețelei de alimentare și gospodărire de apă în satele Scurtu și Bârzeiu. Investiția este estimată la circa trei milioane de lei, iar fondurile provin de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrarea presupune...

Elevi din Gorj, la evenimentele organizate de UP Timişoara

Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului “Politehnica Timişoara – un pas spre viitorul tău!” ia startul! Circa 1500 de elevi din toată ţara, respectiv şi din Gorj, precum şi din Republica Moldova (un record de participare) vin la Universitatea Politehnica Timişoara unde vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timişorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-şi...

Condamnare definitivă pentru chirurgul Vodislav

Unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi din Gorj, Cristian Spiridon Vodislav, a fost condamnat definitiv într-un dosar de corupție în care a fost judecat împreună cu un fost secretar de stat din Ministerul Sănătății. El și Alin Țucmeanu au fost găsiți vinovați de acuzațiile pe care DNA le-a formulat la adresa lor și pentru care ambii au și fost...

Un copil de 12 ani a pus Poliția pe jar, la Târgu-Cărbunești! Mașina unui medic de familie, vandalizată

Un medic de familie, din orașul Târgu-Cărbunești, a sunat la 112, în noaptea de miercuri spre joi, după ce mașina sa a fost vandalizată, în parcarea din piața din localitate. Acesta se afla la serviciu, în momentul în care geamurile autoturismului i-au fost distruse cu ranga. În aceeași noapte, geamurile unui alt autovehicul aflat în apropiere și ale unui...

Salcia (Salix alba) – beneficii şi proprietăţi

Salcia este un arbore foios, care crește pe malul apelor, în lunci, zăvoaie, locuri umede, în zonele de deal şi câmpie. Tulpina, care adeseori poate creşte strâmbă, atinge înãlţimi de 25 (30) m. Scoarţa este la început netedă, de culoare cenuşiu-verzuie, iar apoi apar crăpături în lungime. Frunzele au formă de lance, lungi de până la 10 cm, cu...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că că fiecare om este o istorie de iubire «scrisă» de către Mântuitorul Iisus Hristos pe acest pământ!

În Duminica a 4-a din Postul Învierii Domnului (a Sf. Cuv. Ioan Scărarul); Ap. Evrei 6, 13-20: al Cuviosului; Efeseni 5, 8-19; Ev. Marcu 9, 17-32 (Vindecarea fiului lunatic): a Cuviosului: Matei 4, 25; 5, 1-12 (Predica de pe munte – Fericirile), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi despre osteneala continuă a omului de se arăta vrednic...

UCB Târgu-Jiu organizează astăzi o nouă ediţie a Sesiunii ECOSTUDENT

Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza, astăzi, cea de-a XIII-a ediţie a Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ECOSTUDENT cu scopul de a promova rezultatele cercetării științifice studențești, de a identifica, pregăti, stimula şi valorifica potenţialul tinerilor capabili de performanţe. Promovarea și susținerea participării tinerilor la sesiuni de comunicări științifice are la bază considerentul că...

ANFP organizează concurs de promovare pentru un post de şef în cadrul CJ Gorj

Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de şef serviciu – Serviciul financiar-contabilitate din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Gorj. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările...

Avocatul Poporului, anchetă la Protecția Copilului Gorj

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul administrării de medicamente psihotrope, fără reţetă sau recomandare, copiilor şi bătrânilor din trei centre sociale din judeţul Gorj. „Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22, art. 34 şi art. 50 din Constituţia României privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la ocrotirea sănătăţii şi protecţia...

Campania „Gorjeanul” continuă. O jucărie pentru un zâmbet!

Elevii clasei a III-a C de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu-Jiu au venit, joi, la Centrul de preluare a anunțurilor publicitare ,,Gorjeanul”, pentru a dona jucării în cadrul campaniei „Donezi o jucărie, DĂRUIEȘTI un zâmbet!”. Cei 25 de copii, însoțiți de învățătorul Carmen Predescu Ciurea, au primit caiete personalizate în schimbul darurilor aduse pentru cei mai puțin norocoși. Campania,...

Descinderi în județul Gorj, la persoane acuzate de comercializare ilegală de tutun

Polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice din Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au efectuat, ieri, 25 de percheziții domiciliare, în 17 județe, între care și Gorjul. Descinderi au fost făcute și în Dâmbovița, Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța,...

I-a luat locul lui Gherghe! – Ramona Birău, noul secretar general al PSD Târgu-Jiu!

Fostul consilier municipal PPDD, Ramona Birău, trecută în 2014 la PSD, moment în care a fost angajată la Aparegio Gorj, este noul secretar general al PSD Târgu-Jiu. Ramona Birău ocupă în prezent funcția de secretar tehnic al Consiliului de Administrație al Aparegio Gorj. Salariata Aparegio este mâna dreaptă a președintelui organizației municipale a PSD Târgu-Jiu, Aurel Popescu, după ce...

Copii din asistență maternală și din centrele subordonate DGASPC Gorj, invitați la teatru

150 de copii din sistemul de protecție specială al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj au fost invitați să participe la avanpremiera piesei de teatru “Frumoasa din pădurea adormită”, care se va juca în data de 6 aprilie 2019, ora 12.00, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Alături de copii se vor afla și...

Adolescent de 15 ani, cercetat pentru furt

Un adolescent de 15 ani, din comuna Mătăsari, este cercetat pentru furt calificat. Pe 23 martie, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru au fost sesizaţi cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras dintr-un autoturism neasigurat, parcat într-un loc neiluminat, în apropierea pârâului Jilț, un acumulator auto și un radiocasetofon. În urma cercetărilor efectuate, în...

Rețeta săptămânii-Prăjitură Milka

Ingrediente • Blat: • 4 ouă • 4 linguri zahăr • 4 linguri făină • 1 linguriță praf de copt • 3 linguri cacao • 4 linguri apă călduță Crema: • 700 ml lapte • 70 g amidon de porumb • 2 linguri zahăr • 90 g ciocolată albă • 200 g unt • 100 g zahăr pudră • Decor: • 100 g nucă de cocos Mod de preparare: Se separă albușurile de gălbenușuri. Într-un bol, se mixează...

Consiliera personală Jianu, condamnată pentru abuz în serviciu, face ilegal pe consiliera juridică pentru CEO!

Fosta șefă a juriștilor din Complexul Energetic Oltenia, Dorina Jianu, condamnată cu suspendare pentru abuz în serviciu, de o instanță a Curții de Apel Craiova, și obligată la 80 de zile în folosul comunității, ignoră legea și magistrații instanței care au condamnat-o definitiv în luna decembrie. Mai exact, deși condamnarea primită cu patru luni în urmă i-a adus o...

Întâlnire la Motru cu afaceriştii gorjeni

Joi, 11 aprilie 2019, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj vor oferi contribuabililor clarificări şi îndrumări referitoare la temele: „Declaraţia unică-modul de completare şi modalităţile de depunere, Modalităţi de stingere a obligaţiilor fiscale şi modalităţi de efectuare a plăţilor, Prezentarea serviciilor oferite de către ANAF, Modalităţi de înrolare în Spaţiul Privat Virtual”. Evenimentul va avea loc la Casa...

Ca la noi, la nimeni-„Brejneviștii” de la Bruxelles!

Că Preș. Klaus Werner Iohannis este complice cu torționarul Augustin Lazăr nu mai e o noutate. Dar la fel cum Protocoalele secrete inventate de fostul Director al SRI, George Cristian Maior, cel desemnat ca Ambasador al României în Statele Unite ale Americii de același Preș. Iohannis nu-l interesează pe acela care promitea o „altfel de politică” nu ne putem...

România rămâne pe locul 25 în clasamentul FIFA

Naţionala de fotbal a României rămâne pe locul 25 în clasamentul FIFA, potrivit topului pe luna aprilie. Tricolorii lui Contra au contabilizat 1496 de puncte. Belgia a rămas prima, cu 1737 de puncte, campioana mondială Franța este pe poziția secundă, cu 1734 de puncte, în timp ce Brazilia închide podiumul cu 1676 de puncte. Anglia a urcat o poziție...

Bărbatul acuzat de tâlhăria de la Bumbești-Jiu se prevalează de dreptul la tăcere

Bărbatul de 41 de ani, din Petroșani, acuzat că ar fi comis tâlhăria de la casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu, a fost reținut, miercuri seara, în urma audierilor care au avut loc la sediul IPJ Gorj. “Bărbatul de 41 de ani, din municipiul Petroșani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și...

Avocatul Poporului intră cu ancheta în Spitalul Motru!

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la informațiile apărute în presă, conform cărora medici și asistenți de la Spitalul din Motru, județul Gorj, sunt acuzați de nepăsare și dezinteres la adresa bolnavilor. Mai exact, Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la informațiile apărute în presă, conform cărora medici și asistenți de la Spitalul din Motru,...

Cursuri de iniţiere în canto muzică populară

Școala Populară de Artă (ŞPA) Târgu-Jiu iese în întâmpinarea celor care vor să calce pe urmele Mariei Lătărețu, Privighetoarea Gorjului, prin organizarea cursurilor de inițiere pentru disciplina canto muzică populară. Aceste cursuri au ca scop pregătirea viitorilor cursanți pentru examenul de înscriere în anul școlar 2019-2020. „La cursurile de inițiere canto muzică populară vei avea parte de o pregătire tehnică,...

Şi-a ameninţat nevasta în sediul poliţiei. „Îţi tai tendoanele!”

O femeie din oraşul Rovinari a fost nevoită să se ascundă în secţia de poliţie, pentru a scăpa de furia soţului. „Vezi că te omor!”, i-a tot strigat Cristian C. soţiei sale, în timp ce o fugărea pe străzile din oraş. Ştiindu-și bărbatul violent la beţie, tânăra s-a „adăpostit” în sediul Poliţiei Rovinari. Culmea, femeia nu a scăpat de...

Pandurii, meci vital cu Timişoara: “Am crezut că ne-am rezolvat din probleme, dar ne-am înşelat”

La trei puncte de ,,zona minată” şi cu un parcurs slab în 2019, Pandurii Târgu Jiu trebuie să bată ultima clasată pentru a reveni pe linia de plutire. Gorjenii au cunoscut gustul succesului doar în partida cu Dacia Unirea Brăila, iar antrenorul Adrian Bogoi a declarat că fotbaliştii săi s-au considerat prea repede salvaţi după victoria cu trupa lui...

Cum să protejăm tenul de factorii care-l agresează: Consumul apei, dar și demachierea mențin pielea tânără și sănătoasă

În ultimii ani, se discută intens și aprins despre efectele pe care le are poluarea, mai ales cea din orașele mari, asupra organismului și, implicit, asupra pielii. Suntem într-o permanentă căutare de soluții pentru a atenua ridurile, pentru a estompa acele imperfecțiuni vizibile și deranjante, pentru a-l face să arate cât mai bine, pe o perioadă cât mai lungă de...

Consilier PSD, condamnat definitiv pentru tulburarea ordinii și liniștii publice! Își pierde mandatul

O instanță a Curții de Apel Craiova s-a pronunțat astăzi, definitiv, în dosarul în care Iliuță Predescu, consilier PSD la Telești, a fost trimis în judecată pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Magistrații i-au respins apelul declarat după sentința de fond care l-a condamnat la un an cu suspendare pe o perioadă de doi ani de încercare și muncă...

Bărbatul care a jefuit casa de schimb valutar de la Bumbești-Jiu, arestat

Daniel Bostănaru, bărbatul acuzat că ar fi comis tâlhăria de la o casă de schimb valutar din Bumbești-Jiu, a fost arestat preventiv, în această seară de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. "Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, pe o perioadă de 30...

VIDEO: Casă cuprinsă de flăcări în Târgu-Jiu

Trei autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu intervin, în aceste momente, pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o casă pe strada Bucegi din municipiu. Potrivit ISU Gorj, incendiul se manifestă generalizat la casă. La fața locului s-a deplasat și un echipaj din cadrul SJA Gorj, după ce un bărbat în vârstă de 91 de ani a avut nevoie de...

VIDEO: Doi bărbați din Vâlcea, reținuți după tentativa de jaf de la o agenție bancară din Logrești

Doi bărbați de 34 și 35 de ani, din județul Vâlcea, au fost reținuți de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul IPJ Gorj, fiind acuzați că, în noaptea de 17 spre 18 martie, ar fi distrus un perete pentru a intra în sediul unei agenții CEC, din comuna Logrești. Aceștia nu au reușit să fure banii din seif....

Toate radarele Poliției Gorj, scoase pe străzi. REZULTATUL!

Poliţiştii din toată Uniunea Europeană au fost mobilizaţi, ieri, pentru oprirea şoferilor care circulă cu viteză prea mare. Nouă autospeciale cu aparate radar au fost scoase pe străzile din Gorj. În urma acțiunii, nouă conducători auto au devenit pietoni, iar 62 au primit amenzi. Agenții Serviciului Rutier Gorj au folosit și cinemometrul laser, un aparat radar tip pistol, pentru...

FOTO: Descinderi în județul Gorj

În această dimineață, polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice din Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au efectuat 25 de percheziții domiciliare, în 17 județe, între care și Gorjul. Descinderile au fost făcute în Dâmbovița, Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj,...

VIDEO: Polițiști din Gorj, la percheziții în Olt și Argeș

În această dimineață, polițiști de combatere a criminalității organizate din cinci județe, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinți, Argeș, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat 25 de percheziții, pe raza județelor Olt și Argeș. https://youtu.be/c0fVMlwUYwI ”Au fost vizate domiciliile unor persoane din 10 localități, Slatina, Pitești, Scornicești, Colonești, Sîrbii Măgura, Schitu, Valea Mare, Perieți, Curtișoara, Poiana Lacului, acestea fiind bănuite de constituirea unui...

Avocatul Poporului s-a sesizat în legătură cu nepăsarea și dezinteresul la adresa pacienților din Spitalul Motru!

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la informațiile apărute în presă, conform cărora medici și asistenți de la Spitalul din Motru, județul Gorj, sunt acuzați de nepăsare și dezinteres la adresa bolnavilor Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la informațiile apărute în presă, conform cărora medici și asistenți de la Spitalul din Motru, județul Gorj,...

Geamurile mașinii unui medic de familie din Tg-Cărbunești, sparte cu ranga

Un medic de familie, din orașul Târgu-Cărbunești, a sunat azi-noapte la 112, după ce mașina sa a fost vandalizată, în parcarea din piața din localitate. Acesta se afla la serviciu, în momentul în care geamurile autoturismului i-au fost distruse cu ranga, luând în calcul și o răzbunare. În aceeași noapte, geamurile unui alt autoturism și ale unui chioșc din...

Mâine, o nouă ediţie ECOSTUDENT, la UCB Târgu Jiu

Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu va organiza în data de 5 aprilie 2019 cea de-a XIII-a ediţie a Sesiunii de comunicări ştiinţifice studenţeşti ECOSTUDENT cu scopul de a promova rezultatele cercetării științifice studențești, de a  identifica, pregăti, stimula şi valorifica potenţialul tinerilor capabili de performanţe.

Vezi ce organizează Finanţele Gorj!

Joi, 11 aprilie 2019, inspectorii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Gorj vor oferi contribuabililor clarificări şi îndrumări referitoare la temele: „Declaraţia unică-modul de completare şi modalităţile de depunere, Modalităţi de stingere a obligaţiilor fiscale şi modalităţi de efectuare a plăţilor, Prezentarea serviciilor oferite de către ANAF, Modalităţi de înrolare în Spaţiul Privat Virtual”, la Casa Multiculturală a municipiului Motru,...

Guvernul a dat verde: steag pentru oraşul Rovinari!

Oraşul Rovinari va avea steag! După ce anul trecut administraţia locală din Rovinari a organizat dezbateri pentru adoptarea unui model de steag, Guvernul a emis ieri o hotărâre în acest sens. "HOTĂRÂRE privind aprobarea modelului steagului orașului Rovinari, judeţul Gorj" este proiectul ce s-a aflat ieri pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern şi care, ulterior, a fost...

5 apeluri de urgenţă, la Salvamont Gorj

În ultimele 24 de ore la Dispeceratul Național Salvamont, s-au primit 38 de apeluri de urgenţă: ☎️ 1 apel pentru Salvamont Dâmbovița, ☎️ 10 apeluri pentru Județul Sălaj, ☎️ 7 apeluri pentru Județul Neamț, ☎️ 5 apeluri pentru Județul Gorj, ☎️ 4 apeluri pentru Județul Satu Mare, ☎️ 3 apeluri pentru Județul Caraș Severin, ☎️ 2 apeluri pentru Județul Vrancea, ☎️ 1 apel pentru Județul Mehedinți, ☎️ 1...

Elevi din Gorj, la „Politehnica Timişoara – un pas spre viitorul tău”

Cea de-a VI-a ediţie a evenimentului "Politehnica Timişoara - un pas spre viitorul tău!" ia startul! Circa 1500 de elevi din toată ţara, respectiv şi din Gorj, precum şi din Republica Moldova (un record de participare) vin la Universitatea Politehnica Timişoara unde vor avea ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timişorean, oferta de studii a Politehnicii, vor putea să-şi...

Întreruperi energie electrică mâine

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Țânțăreni, PTAB CEF Țânțăreni (terț); Brănești, PTA Urdus Prest (terț), PTA Assani Capu Dealului (terț); Ionești, PTA Picu – sat Picu, PTA Gura Șușiței – sat Gura Șușiței, PTA Ionești nr. 1, PTA Ionești nr. 2 – sat Ionești, PTA Iliești nr. 1, PTA Iliești nr. 2, PTA Iliești nr. 3 – sat...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GJ pentru data de 04.04.2019 pentru localitatea Bustuchin, între orele 08:00-11:00.

Decizie în cazul bărbatului acuzat de jaful de la Bumbești-Jiu

Bărbatul de 41 de ani, din Petroșani, acuzat că ar fi comis tâlhăria de la casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu, a fost reținut, aseară, în urma audierilor care au avut loc la sediul IPJ Gorj. "Bărbatul de 41 de ani, din municipiul Petroșani, a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare...

Primăria Mătăsari ,,scapă” de un membru al familiei Manțog! Salariata primăriei de municipiu, nevastă de primar

La finalul săptămânii trecute, Primăria Mătăsari a făcut un transfer de zile mari spre o primărie de municipiu, bifând, în același timp, o reducere substanțială de cheltuieli cât și cea a unei surse de informație pentru analistul politic Ionel Manțog. Mai exact, transferul a vizat-o pe ,,nepoata” respectivului, Luminița Manțog, căsătorită cu primarul de Ilovăț, din județul Mehedinți, nepot...

Polițist din Tismana, în arestul IPJ Mehedinți pentru o noapte!

Un agent de poliție din Tismana a dormit pentru o noapte în arestul IPJ Mehedinți, instituție din fruntea căreia provine și actualul comandant al IPJ Gorj, Decebal Drăghiea. Nicolae Văcaru a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat, ieri, procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă cu propunere de arestare preventivă. Anchetatorii și-au însușit...

Autorul jafului de la casa de schimb valutar din Bumbești-Jiu, prins la Petroșani! Și-a aruncat hainele pe Defileul Jiului

Principalul suspect în cazul jafului, care a avut loc, pe 25 februarie, la o casă de schimb valutar din Bumbești-Jiu, de unde s-au furat 7.000 de euro, a fost prins, ieri dimineață. Acesta are 41 de ani și este din Petroșani. ,,Polițiști din cadrul IPJ Gorj, Serviciul de Investigații Criminale, au continuat cercetările în cauza penală privind jaful armat...

4,28 %, rata șomajului în Gorj: Aproximativ jumătate dintre șomeri sunt femei

Rata șomajului a ajuns, în luna februarie, la 4,28%, în județul Gorj, în scădere față de prima lună a anului 2019. Potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj erau înregistrați 5814 șomeri dintre care 2597 femei, cei mai mulți provenind din mediul rural. Comparativ cu luna ianuarie, când rata șomajului a fost de 4,34%, în februarie acest...

Se ia apa în Rovinari

Locuitorii orașului Rovinari vor rămâne fără apă la robinet de vineri, 5 aprilie, ora 23.00, până sâmbătă, la ora 06.00. Autoritățile locale anunță că furnizarea apei potabile în orașul Rovinari se va întrerupe pentru curățarea rețelei publice de distribuție a apei potabile. I.I.

Șofer prins în stare avansată de ebrietate la volan

Un bărbat de 63 de ani, din comuna Dănești, este cercetat de polițiști, după ce, marți, a fost depistat la volan, în stare de ebrietate. Acesta a fost oprit în trafic, pe DJ 663 Dănești, de un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism,  având o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur...

Scandal în stradă, la Târgu-Jiu! Un bărbat a fost lovit în cap cu o bară metalică

Doi tineri în vârstă de 19 și 36 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu, au fost reținuți, marți, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, în urma unui scandal care a avut loc pe Strada Unirii din oraș.  ,,Polițiștii au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că, pe strada Unirii, din localitate,...

ACS, înglodată în datorii! Nu au fost lăsaţi ,,privaţii” să ajute echipa?

Echipa de baschet ACS Târgu Jiu se zbate să termine actualul sezon competiţional, dar, fără nicio sursă de finanţare, şansele sunt infime. Cu toate acestea, antrenorul principal al clubului, Claudiu Alionescu, a dezvăluit la o emisiune televizată că şansa salvării a stat în mâinile conducerii clubului, însă, inexplicabil, tratativele cu oamenii de afaceri nu au mai continuat. O asociaţie...

Semnal – O carte despre Titanul de la Hobiţa: „Brâncuşi – Marea Operă” – (I)

In memoriam fostului coleg și concitadin, Gogu Preda, un mare iubitor al cărții, trecut de curând ,,de-al lumii hotar". A lucrat o viață la ,,Scrisul Românesc" și el este acela care ne-a pus la dispoziție această interesantă carte supusă comentariului nostru. Iubească-l și Cerul și Pământul! La Editions Spectre, Paris, 2011, a apărut cartea cu titlul „Brâncuşi - Marea Operă”,...

Ca la noi, la nimeni – Tăcerea e ca mierea! – (În spatele ei, alții își fac campanie electorală și afaceri de multe milioane de euro!)

Vechiul proverb românesc este valabil și în lumea politicii de la noi. La aniversarea împlinirii a 15 ani de la intrarea României în NATO, Parlamentul a organizat o ședință solemnă. Firesc ar fi fost ca Preș. Klaus Werner Iohannis să-i invite și pe aceia care-au contribuit, prin eforturile lor unite, la această intrare în NATO, condus de Statele Unite...

Ansamblul CJCPCT Gorj, la Buşteni

Ansamblul Folcloric „Cheile Oltețului” din Polovragi participă în perioada 03-07 aprilie 2019 la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni la lucrările Colocviului Naţional „Coregrafia dansului tradiţional astăzi”. Ansamblul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și al Căminului Cultural Polovragi este singurul din județul nostru care participă la acest eveniment de la Bușteni.,,Început la iniţiativa Asociaţiei Aşezămintelor...

Video: În ,,patria berzelor” de la Câlnic, niște tineri au creat cuiburi pentru aceste zburătoare!

Zeci de berze vin de mai bine de cinci ani pe o stradă din Câlnic Deal, unde își fac cuiburi și își cresc puii, protejate și respectate fiind de localnici. Zburătoarele nu s-au dezmințit nici în această lună, când și-au făcut apariția în sat, începând să-și confecționeze noi cuiburi. Cum unul vechi, peste iarnă, s-a distrus, o tânără a...

Tânără din Peștișani, dată dispărută de familie

Polițiștii caută o femeie de 35 de ani, din comuna Peștișani, care a plecat de acasă pe 1 aprilie și nu s-a mai întors. Tatăl acesteia a cerut ajutorul oamenilor legii, marți. ,,Polițiști din cadrul Poliției municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de un bărbat de 66 de ani, din comuna Peștișani, despre faptul că, la data de 1 aprilie,...

Copii din diaspora, în tabără la Săcelu

Peste 3.000 de copii şi tineri români din comunităţile istorice şi din diaspora vor beneficia de programul de tabere ARC care se va derula anul acesta în patru judeţe din țară, între care și Gorj. Tabăra de la Săcelu oferă 50 de locuri de cazare. Taberele se vor organiza în serii consecutive, în perioada 1 iulie - 27 august, în...

CE Oltenia, în topul poluatorilor din UE

Trei companii din România se regăsesc în primii o sută cei mai mari poluatori la nivelul Europei, din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon (CO2). Potrivit datelor publicate de Direcţia Generală Politici Climatice a Comisiei Europene, Termocentrala Rovinari, sucursală a CE Oltenia, se regăseşte pe locul 38 la nivel european, cu emisii de CO2 (conform verificărilor...

Craiova ţinteşte a doua finală consecutivă

Şansele Craiovei de a cuceri titlul sunt mici, iar Universitatea trebuie să dea dovadă de maturitate şi determinare pentru a juca o nouă finală de Cupă. Deţinătoarea trofeului, trupa lui Mangia are în faţă un adversar incomod, Viitorul, echipă care-şi doreşte, în premieră, să câştige cea mai veche competiţie din fotbalul românesc. Turul semifinalei dintre olteni şi echipa lui...

Polițist gorjean condamnat pentru delapidare!

Fostul trezorier al IPA Gorj, Asociația Internațională a Polițiștilor, a fost găsit vinovat de către judecători și condamnat pentru acuzația de delapidare, după ce a folosit în interes personal fonduri provenite din cotizațiile strânse de la colegii săi. Pentru ca procesul să nu fie unul de amploare, inculpatul Emilian Cocolea a preferat să recunoască faptele așa cum au fost...

Educaţia…şi Lecţia de viaţă – Despre unicitățile «gregare» ale mulţimilor spontane

“Bunul Dumnezeu a murit. De aceea lumea este în derivă”! - (CONSTANTIN BRÂNCUŞI) Pare Un truism, dar, oamenii fiind diferiţi, urmăresc insistent, chiar cu înverşunare, să se diferenţieze din cât mai multe puncte de vedere, mai ales ca frumuseţe, eleganţă, avere, venituri, rezidenţă, pregătire, cultură, funcţii, relaţii şi stil de viaţă, poziţia dobândită astfel, constituind statusul social al individului. În...

Elevi și profesori din cinci țări, în vizită la operatorul Aparegio Gorj!

14 profesori şi 20 de elevi din cinci ţări au vizitat, în aceste zile, Aparegio Gorj, în cadrul "STEP-STEM la problemele de mediu", cel mai recent proiect KA201, în care Asociaţia Edulifelong este partener alături de alte cinci organizații europene: două școli, două ONG-uri și o Direcție Provincială de Educație. Un număr de 14 profesori și 20 de elevi din...

Șeful CJ Gorj: Spitalul Județean nu va rămâne fără acreditare

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, dă asigurări că spitalul din Târgu Jiu nu va rămâne fără acreditare. Șeful CJ Gorj anunță, în acest an, investiții de circa șapte milioane de lei la unitatea sanitară. „Am făcut o listă de priorități de investiții la spital și ne ținem de ea”, mai spune Popescu. Sorina Pintea, ministrul Sănătății, a declarat că...

Acte greșite. Sute de titluri de proprietate, rectificate!

Legile proprietății încă dau bătăi de cap autorităților locale și județene. Multe titluri de proprietate au fost emise „pe genunchi”, imediat după Revoluție, astfel că trebuie rectificate și corectate. De pildă, numai anul trecut, Comisia județeană de fond funciar a trebuit să îndrepte peste 350 de erori materiale strecurate în titlurile de proprietate. În anul 2018, Comisia Județeană de Fond...