16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: ianuarie 2019

15 zile de arest preventiv pentru bucureșteanul acuzat că a furat un espressor

Bărbatul de 29 de ani, din București, reținut, marți seara, pentru furt, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 15 zile, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, pe o perioadă de 15 zile,...

Sute de cazuri de viroze şi pneumonii, înregistrate în Gorj

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a continuat să monitorizeze situația îmbolnăvirilor, astfel că în cea de-a doua săptămână din acest an, la nivelul județului nostru erau 1.105 cazuri de viroze și 513 cazuri de pneumonie. Nu mai puțin de 119 persoane au necesitat internare pentru tratarea acestor boli. De altfel, nu mai puțin de 398 de persoane din județul...

Accident cu o victimă, la Târgu-Jiu

O persoană a fost rănită, ieri, după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit, cu o mașină condusă regulamentar de un tânăr de 33 de ani. Evenimentul rutier a avut loc în apropierea unei treceri de pietoni, în zona pieței centrale din Târgu-Jiu. “În timp ce un bărbat de 42 de ani, din Roșia de Amaradia, a pătruns...

Paraschiv, exclus din PNL Gorj cu 21 de voturi pentru și 5 împotrivă!

Comunicat PNL Gorj: ,,În urmă cu puțin timp, Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal Gorj a supus votului propunerea de excludere din rândul membrilor PNL a domnului Mihai Paraschiv, propunere votată în ședința anterioară a BPJ, prin vot secret cu 21 de voturi ”pentru” și 5 ”împotrivă”. În urma votului secret au fost 21 de voturi  pentru excludere și...

Liberalul Paraschiv și-a pierdut scaunul la vot!

Mihai Paraschiv a fost exclus din PNL în urma votului BPJ din această seară. Ședința este încă în desfășurare dar, propunerea de excludere a consilierului municipal a fost la primul punct și a trecut la vot. Propunerea de excludere a lui Paraschiv a fost făcută joia trecută de către liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, alesului local reproșându-i-se ,,deservicii aduse partidului,,....

Burlan la Lupoaia! Cele două cariere din Motru au început și ele lucrul

Imediat după negocieri, Daniel Burlan s-a îndreptat spre Lupoaia cerându-le minerilor să revină la lucru. Bunoaica s-a sfătuit și el, telefonic, cu membrii săi de sindicat, și s-a decis astfel stoparea grevei. Și Roșiuța a făcut la fel, minerii din schimbul al doilea revenind la muncă.

Anunțul de ultimă oră al CEO

„Ca urmare a discuțiilor din data de 17.01.2019, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Societății Complexul Energetic Oltenia S.A și reprezentanții legali ai sindicatelor, în condițiile reluării imediate a activității, au fost stabilite următoarele: În limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de producție, astfel: Pentru personalul muncitor din activitatea de producție, mentenanță și transport cărbune, etc va fi acordată o sumă de 1000...

Roșia a oprit greva, la presiunea șefului de Carieră! Lupoaia, Pinoasa, Tismana 1 și Tismana 2 continuă!

La presiune șefului unității miniere, Ion Mogoș, peste 100 de salariați de la Roșia, de la schimbul al doilea, au coborât în carieră. Acesta le-a prezentat oamenilor, în sala de apel, protocolul semnat de Anton Anton, și reprezentanții CEO și administrația, chiar dacă nu arată data din care se vor acorda măririle. Mogoș le-a spus că dacă nu vor...

Vezi ce au semnat Anton, Boza, Bobâlcă și liderii celor patru Federații din CEO!

COMUNICAT CEO Ca urmare a discutiilor din data de 17.01.2019, dintre conducerea Ministerului Energiei, conducerea Societătii Complexul Energetic Oltenia S.A si reprezentantii legali ai sindicatelor, în conditiile reluării imediate a activitătii, au fost stabilite următoarele : In limita prevederilor bugetare, se va acorda un spor de productie, astfel: Pentru personalul muncitor din activitatea de productie, mentenanta si transport cărbune, etc va fi...

Ministrul Anton: Nu vreau să ne sabotăm singuri!

Ministrul Anton Anton a anunțat că el este un garant pentru cele convenite astăzi la Prefectura Gorj. ,,Îmi exprim speranța că, așa cum ne-au promis liderii sindicali din companie(..), astăzi, se va relua activitatea la CEO. Acesta a precizat că nu își dorește că această companie să se saboteze singură, fiind indicat reluarea lucrul. Ministrul a menționat că a discutat...

Lider din CEO: S-au obținut după negocierile cu ministrul cei 1000 de lei pentru muncitori, 700 de lei pentru CFL-iști și 500 de lei pentru șefii de sector!

Nicu Bunoaica, lider de sindicat din CEO, prezent la discuțiile de la Prefectura Gorj cu ministrul Anton Anton ar fi obținut următoarele: retragerea tuturor dosarelor intentate în instanță greviștilor, voucere de vacanță, 1000 de lei lunar pentru muncitori, 700 pentru CFL-iști și 500 pentru șefii de sector, prima de Paște impozitată cu 10%. Minerii vor recupera zilele de grevă. Discuțiile...

Accident la Târgu-Jiu

O persoană a fost rănită, după ce două autoturisme s-au ciocnit, astăzi, în apropierea unei treceri de pietoni, în zona pieței centrale. "În timp ce un bărbat de 42 de ani, din Roșia de Amaradia, a pătruns de pe strada Plevnei în bulverdul Constantin Brâncuși, fără să se asigure, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat...

Măsurile lui Dăncilă pentru situația gravă din CEO: Să îmi fie prezentată de urgenţă situaţia stocurilor de cărbune comparativ cu anul trecut!

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat joi că a dispus o serie de măsuri de urgenţă în ceea ce priveşte ''situaţia gravă'' de la Complexul Energetic Oltenia, anunță Agerpres. "Mi s-a adus la cunoştinţă ieri, cu suspectă şi nepermisă întârziere, situaţia gravă de la Complexul Energetic Oltenia. Am convocat imediat o întâlnire de urgenţă şi, împreună cu miniştrii şi autorităţile responsabile,...

Corpul de Control al premierului a început controlul la CEO! Respectarea regulilor de guvernanță corporativă, pe tapet

Corpul de control al prim-ministrului desfăşoară, începând de azi, un control la societatea Complexul Energetic Oltenia - SA. Potrivit unui comunicat al Guvernului, obiectivele controlului constau în "verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă, modului de stabilire şi acordare a drepturilor de natură salarială pentru personalul societăţii Complexul Energetic Oltenia SA, respectarea normelor de sănătate şi securitate...

Furt într-un bar din Scoarța! Un tânăr a fost reținut

Un tânăr de 26 de ani, din comuna Scoarța, a fost reținut aseară, sub acuzația că ar fi furat 800 de lei dintr-un buzunar al hainei unui client, în timp ce se aflau într-un bar din localitate. ”La data de 15 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti s-au sesizat cu privire la faptul că, în urmă...

Cercetat după ce a furat actele unui autoturism

Un bărbat din Dolj, care și-ar fi vândut mașina fără să întocmească un contract de vânzare-cumpărare este cercetat de polițiștii din județul Gorj. După ce ar fi primit mai multe amenzi, acesta ar fi decis să sustragă actele autoturismului, care ajunsese la un alt cumpărător. ”La data de 16 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin...

Prefectul de Gorj, mediator la întâlnirea ministrului Anton Anton și liderii de sindicat din CEO!

Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, participă acum la negocierile dintre ministrul Energiei, Anton Anton și liderii de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia, întâlnire care are loc în sala maură a Palatului Administrativ. La întâlnire este prezent și secretarul de stat Doru Vişan dar și conducerea Complexului Energetic Oltenia, anunță Prefectura Gorj.

Tineri din TNL Gorj l-au așteptat pe ministrul Energiei, la Prefectura Gorj, cu fotografii din carierele CEO

Patru tineri din cadrul organizației de tineret a PNL Gorj l-au așteptat pe ministrul Energiei, Anton Anton, în fața Prefectura Gorj, cu fotografii din carierele CEO. ”Suntem astăzi aici, deoarece domnul ministru nu a vrut să meargă în carierele din județul Gorj. Am adus noi câteva fotografii din cariere. Nu a vrut să-și murdărească pantofii de nămol, nu-l interesează de...

Video: Depozitul Carierei Roșia, gol-goluț!

Depozitul Carierei Roșia este gol, de aici fiind alimentată de fapt SE Rovinari. Minerii din această unitate nu lucrează de luni dar, stocurile cu care se laudă administrația CEO sunt zero, sau mai exact, există doar pe hârtie. Ministrul Energiei, membrii Directoratului CEO și liderii de sindicat din compania gorjeană sunt de aproape o jumătate de oră într-o ședință,...

FOTO: Față nouă pentru clădirea Spitalului 700

Managerul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Gigel Capotă, a anunțat faptul că au fost încheiate lucrările de modernizare interioară a clădirii Spitalului 700. "Costurile investiției se ridică la suma de 420.000 de lei, fonduri din bugetul propriu al unității. S-au făcut modernizări inclusiv la camera de gardă și la biroul de internări al unității spitalicești", a declarat Gigel...

VIDEO: Drumarii îndepărtează zăpada de pe Transalpina

La această oră, angajații Secției Naționale de Drumuri Târgu Jiu derulează lucrări pentru îndepărtarea cordonului de zăpadă și asigurarea lățimii părții carosabile pe DN 67 C km 23-28.

TESA Carierei Lupoaia, chemată miercuri noaptea la serviciu pentru a copia carnetele de pontaj ale salariaților aflați în grevă!

O parte dintre angajații TESA ai Carierei Lupoaia, mai exact cei de la Resurse Umane, au fost chemați aseară la serviciu, pentru a lucra cu ușile închise, la cererea conducerii unității miniere. Mai exact, angajatele bine remunerate, apropiate administrației și sindicatului majoritar, au stat toată noaptea pentru a xeroxa carnetele de pontaj ale minerilor aflați în grevă de luni....

4 candidaţi îşi doresc postul de director la CSM Târgu Jiu!

Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu-Jiu, a declarat faptul că ieri după-amiază s-a încheiat procedura de primire a dosarelor pentru concursul organizat de municipalitate în vederea ocupării postului de director al Clubului Sportiv Municipal. "Avem patru dosare primite. După ce se va termina selecţia dosarelor, se vor face publice şi numele candidaţilor", a declarat primarul Romanescu. Concursul se va organiza conform...

Ministrul Energiei, Anton Anton, la ora 12.00 la Prefectura Gorj!

În mai puțin de o oră, ministrul Energiei va veni la Prefectura Gorj pentru discuții cu administrația CEO și liderii de sindicat din companie. Discuțiile se vor purta cu ușile închise, la finalul acestora urmând să se ofere declarații presei. Minerii din CE Oltenia sunt pentru a șasea zi în protest spontan pentru refuzul administrației de a le oferi anul...

Directoarea care a vrut să închidă Grădinița Nr. 20 din Târgu-Jiu, DESTITUITĂ din funcție de IȘJ Gorj!

Directoarea Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 1 din Târgu-Jiu, instituție care are în subordine Grădinița Nr. 20 din municipiu, a fost destituită, ieri, din funcție, la propunerea șefii IȘJ, Ion Ișfan, fapt aprobat în unanimitate de CA-ul Inspectoratului Școlar Județean. În locul directoarei Carmen Marinescu, aflată în funcție de 2 ani, care a prins în planul de școlarizare pentru...

Grupul 6 de la SE Rovinari, oprit! Se fac operațiunile de pornire ale grupului al doilea de la SE Turceni!

Grupul 6 al SE Rovinari a fost oprit în această dimineață, dar lipsa este compensată prin pornirea celui de-al doilea grup de la Turceni. O confirmă pentru Gorjeanul, directorul Ionel Ilie, care a menționat că acum se fac operațiunile de pornire ale grupului respectiv. Ionel Ilie a menționat, de asemenea, că  SE Turceni va funcționa apoi cu două grupuri,...

Ministrul Energiei vine azi la Târgu Jiu

Anton Anton, ministrul Energiei, este așteptat astăzi, la Târgu Jiu, alături de o echipă de negociatori, fiind programate discuții între administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia pe tema creșterilor salariale.

Se închid gazee!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GJ  pentru data de 17.01.2019 pentru localitatea Aninoasa, între orele 09:00-13:00.

Fostul senator “Iulian”, în fața judecătorilor de la Înalta Curte! A prejudiciat MEC cu peste 10 milioane de euro, dar ministerul nu s-a constituit parte civilă

Procesul de corupție al fostului senator de Gorj, Mihnea Costoiu, începe, astăzi, la Înalta Curte. Fostul parlamentar, care coresponda cu Securitatea sub pseudonimul “Iulian”, acum rector al Politehnicii din București, este acuzat de DNA că a prejudiciat Ministerul Educației cu peste 10 milioane de euro. Șocant este că, Ministerul Educației, de care procurorii DNA spun că a fost prejudiciat,...

“Ziua Eminescu”, marcată la Târgu-Jiu și Motru de către membrii PNL Gorj

Partidul Național Liberal, filiala Gorj, a marcat marți, 15 ianuarie 2019, împlinirea a 169 de ani de la nașterea “Luceafărului poeziei românești”, marele poet și publicist Mihai Eminescu. În municipiile Târgu-Jiu și Motru au fost împărțite calendare de birou care conțin poezii scrise de Mihai Eminescu în perioada în care marele poet și publicist român și-a petrecut vacanța la...

Nereguli la un centru de dezmembrări auto

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au organizat, marți, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului și furturilor de autoturisme, pe raza județului Gorj. Cu această ocazie, a fost efectuat un control la o societate comercială, de pe raza comunei Bengești-Ciocadia, cu obiect de activitate de dezmembrare a autovehiculelor scoase din uz. ”În urma verificărilor efectuate de polițiști,...

Poliția scoate la concurs un post de purtător de cuvânt

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs, pe 30 martie, pentru postul de purtător de cuvânt, ocupat până în luna noiembrie a anului trecut de Andrei Lazăr. “Inspectoratul General al Poliției Române organizează concurs pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (purtător de cuvânt), poziția 27 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prin modalitatea încadrării...

Încă o lună de arest penru bărbatul suspectat că și-a omorât iubita

Bărbatul de 61 de ani, din Țicleni, care a fost arestat preventiv pentru omor, după ce pe 22 decembrie a anunțat Poliția despre faptul că ar fi găsit-o decedată, în pat, pe concubina lui, o femeie de 60 de ani, va mai sta o lună după gratii. Procurorii care efectuează cercetări în acest caz au solicitat, marți, prelungirea măsurii....

Gabroveanu vrea să lupte în Las Vegas

Pugilistul gorjean Alexandru Gabroveanu (30 de ani) are un program bine stabilit. Sportivul din Târgu-Jiu va avea două meciuri în perioada martie-aprilie, primul dintre ele în oraşul german Ludwigsburg. Gabroveanu este neînvins la profesionişti, unde a bifat 12 victorii, 11 prin knock-out. La ultima confruntare, peste 500 de români l-au susţinut pe târgujian. Evoluţiile din ce în ce mai...

Ca la noi, la nimeni – Legea recursului compensatoriu și dispariția protocoalelor fac ravagii!

Toată lumea românească, exceptându-i pe președintele României, instituțiile de forță și partidele din opoziție, trage nădejdea ca odată și odată să se limpezească apele și justiția să-și reintre în drepturi. Din păcate, șansele sunt mici și doar optimismul ne mai ține treji. PSD și Iohannis în geacă roșie titra o scurtă notiță din site-ul ziarului cotidianul, de miercuri, recunoscut ca...

Trend descendent pentru șomerii din Gorj!

Numărul şomerilor din județul nostru este în continuare în scădere! Potrivit lui Romeo Chiriac, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă(AJOFM) Gorj, la ora actuală sunt înregistraţi un număr de 5.914 şomeri la nivelul judeţului, din care 2.671 sunt femei, iar 2.030 sunt persoane fără un loc de muncă ce primesc indemnizație de șomaj, restul fiind...

„De-a v-ați ascunselea” cu dorul și tristețea

Sărbătorirea Marelui Eminescu a prilejuit și lansarea volumului de versuri apărut la Editura „Tipo Moldova” și intitulat neutru „Gânduri în trei rânduri”,,În anul 1994, în „Lumina din cuvânt” apărută la editura „Alexandru Ștefulescu”, cu coperta realizată de profesorul și caricaturistul Grigore Haidău, Antonie Dijmărescu ne-o prezintă pe autoare ca fiind cunoscută publicului iubitor de poezie, numele său apărând sistematic...

Reacția lui Ponta la greva minerilor!

Victor Ponta crede că taxa de 2% pe care Complexul Energetic Oltenia va trebui să o achite pe cifra de afaceri, după ce Guvernul a votat o ordonanță în acest sens la sfârșitul anului trecut, este cea care a lăsat compania fără banii cu care puteau fi majorate lefurile minerilor care de câteva zile își cer drepturile prin încetarea...

Iarnă deosebită – grijă deosebită pentru lucrări agricole în repausul vegetativ

1 - Tratamentele de iarnă la pomi și vie Sărbătorile de iarnă au trecut, dar fermierii nu trebuie să-și întoarcă privirea de la câmp, grădina de legume, vie și mai ales de la livadă. Prima grijă este cea a tratamentelor de iarnă, adică o năprasnică lovitură pe care o putem aplica majorității dăunătorilor dar și multor agenți patogeni fungi (ciuperci...

Opera eminesciană, celebrată de studenții UCB Târgu-Jiu

Marți, 15 ianuarie 2019, Facultatea de Științe ale Educației, Drept și Administrație Publică din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu a marcat Ziua Culturii Naționale și 169 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, “Omul deplin al culturii românești”, așa cum aprecia Constantin Noica. Astfel, cu această ocazie, s-au desfășurat o serie de activități științifice. Mai exact, au fost...

Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 43 de ani a fost împușcat accidental în umăr, marți, de un camarad, în timpul unei partide de vânătoare, care era autorizată, pe fondul Gilort. Acesta a ajuns la spital, inițial la Târgu-Jiu. După ce a fost stabilizat, bărbatul a fost transferat la Craiova. Polițiștii au deschis o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală...

Primăria Peștișani angajează trei polițiști locali

Primăria Comunei Peștișani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, de: poliţist local, clasa I, grad profesional debutant; poliţist local, clasa I, grad profesional principal (2 posturi) – Serviciul Public de Poliţie Locală. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările...

ABA Jiu: Gheaţă la mal pe mai multe porţiuni ale Jiului

Potrivit unui comunicat emis, ieri, de ABA Jiu, pe râul Jiu nivelurile şi debitele au fost staţionare şi în scădere pe cursul superior şi mijlociu, variabile pe cursul inferior. Nivelurile pe râul Jiu, la staţiile hidrometrice se situează sub cotele de apărare. Pe afluenţi şi celelalte râuri interioare, nivelurile şi debitele au fost staţionare şi în scădere în bazinul...

Becali, discuții cu Greblă pentru un nou partid

Dezvăluiri făcute de Gigi Becali într-o intervenție la România Tv despre discuțiile pe care le-a avut cu Toni Greblă în ceea ce privește înființarea unui nou partid politic. Liderul fostului Partid Noua Generație spune că actualul secretar general al Guvernului îi cerea cu câteva luni în urmă să înființeze o nouă formațiune politică cu care să „salveze” țara. Becali...

Mangia: “Mitriţă valorează mai mult”

Vedeta Craiovei, Alex Mitriţă, nu se gândeşte la plecare, iar antrenorul Devis Mangia nu vrea să se despartă de perla sa decât pe o sumă consistentă. Tehnicianul formaţiei din Bănie crede că liderul din teren al Universităţii valorează mai mult de 5 milioane de euro. “Clubul nu caută să-l vândă pe Mitriţă şi jucătorul nu caută să plece acum....

Greva minerilor din CEO, ziua 5, între vrăjeli, intoxicări și amenințări! În final, compania anunță pierderi drept consecință a protestului prelungit

Protestul minerilor din CE Oltenia atinge, astăzi, un record, activitatea de producție din minerit fiind oprită deja pentru a șasea zi, cel puțin la Cariera Jilț Nord, și de cinci, respectiv patru în restul unităților aparținând companiei. Minerii nu cedează, deși în rândul acestora au fost unii care au împărțit informații eronate, vorbind de sute de spărgători de grevă....

Post vacant de administrator financiar, la CJRAE Gorj

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere vacante, de administrator financiar, grad I. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu...

Timbre cu figura și operele lui Brâncuși, lansate de Romfilatelia

Romfilatelia a publicat, marți, un comunicat de presă privind emisiunea de mărci poștale România, tezaurul cu timbre avându-l în prim plan și pe sculptorul gorjean Constantin Brâncuși și opera acestuia. ”Pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei, veţi descoperi personalitatea celui mai mare sculptor român, care a marcat secolul XX, titan al artei mondiale, Constantin Brâncuşi (1876 -...

Trei echipe de minifotbal, în careul de aşi

Ediţia a opta a Cupei României Dolce Vita la minifotbal şi-a stabilit primele echipe calificate în semifinalele competiţiei. Peppy Dolce Vita, Dream Team și Marigab Turceni sunt formaţiile care au ajuns în careul de ași, ultimul nume urmând să-l aflăm după jocurile de sâmbătă. Peppy Dolce Vita a dominat grupa A. Cu trei victorii și un rezultat de egalitate,...

MARI SPIRITE CULTURALE ALE OLTENIEI – Eugen Petrescu-venind din istorie…pentru a face și a scrie istorie(II)

“Istoria o fac oamenii, iar oamenii rămân în istorie prin faptele lor!” Personalitate complexă a vieții culturale și publice vâlcene, Eugen Petrescu este un cărturar de mare anvergură: cercetător istoric, istoric al culturii, cronicar, eseist, memorialist, evocator și portretist; publicist, editor. Eugen Petrescu a fost predestinat să slujească cultura cu profesionalism, onestitate, altruism, devotament, civism și ales patriotism. Credincios conștiinței...

Tânăr din București, în arestul Poliției Gorj

Un bărbat de 29 de ani, din București, a fost reținut, marți seara, pentru furt, după ce, pe 9 ianuarie, poliţişti din cadrul Poliției Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un agent de securitate din cadrul unui supermarket de pe strada Victoriei, despre faptul că ”o persoană de sex masculin ar fi sustras un espressor, din magazin”. ”În cauză s-a...

Imobil din Motru, scos la licitație! – Afaceristul Nicolae Sarcină, executat silit de ANAF

La sfârșitul acestei luni, Serviciul Colectare și Executare Silită Persoane Juridice din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj scoate la licitație un imobil dezafectat din localitatea Motru, în suprafață de peste 600 de metri pătrați, cu terenul aferent de 773 metri pătrați. Bunurile îi aparțin afaceristului gorjean Nicolae Sarcină. ANAF taie din nou în bunurile lui Nicolae Sarcină...

Energeticianul vrea cel puţin şase jucători

Echipa lui Nicolae Sarcină, Energeticianul, caută fotbalişti. După “exodul” din ultima perioadă, formaţia din Valea Jiului are nevoie de jucători în aproape toate compartimentele. Antrenorul interimar al trupei din Petroşani, George Zima, a declarat că la Energeticianul ar trebui să sosească cel puţin cinci-şase sportivi. “După plecările din iarnă avem nevoie să ne acoperim postul de portar, fundaş central,...

Ecaterina Teodoroiu, omagiată la București de către demnitarii MApN

Gorjeanca Ecaterina Teodoroiu a fost omagiată, astăzi, în cadrul unei ceremonii organizate la Bucureşti de Ministerul Apărării Naţionale (MApN) cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea acesteia. Prezent la eveniment, ministrul Gabriel Leş a conferit "Emblema de Onoare a Armatei României" Sabinei Lupu, urmaşă a Eroinei de la Jiu, cea care, timp de 25 de ani,...

CEO amenință voalat minerii aflați în protest! Compania nu spune că sentința nu e DEFINITIVĂ și nici EXECUTORIE!!

COMUNICAT CE OLTENIA În data de 16.01.2019, Tribunalul Gorj a pronunţat sentinţa judecatorească prin care a constatat nelegalitatea grevei şi a dispus încetarea acesteia. Conform prevederilor Legii nr. 62/2011 a dialogului social, riscurile/consecinţele participării la o grevă nelegală sunt: -sanctiune disciplinara, inclusiv prin concediere; -raspunderea pentru prejudiciul produs angajatorului, prin solicitarea de despagubiri nu numai de la organizatorii grevei, dar si de la...

ALERTĂ! Peste 14.000 de ouă contaminate cu Fipronil, consumate de gorjeni

14.091 de ouă provenite de la o fermă avicolă din Teleorman care a intrat zilele trecure în atenția autoritățile sanitar-veterinare române din cauza faptului că a distribuit ouă contaminte cu Fipronil, au fost consumate de gorjeni. Acestea au fost vândute în unitățile alimentare din Gorj, ajungând pe rafturile magazinelor după ce au fost primite de la un distribuitor din...

FOTO: Circulație reluată pe DN 67 C

Începând cu ora 13:00 se reia circulația pe DN 67C, între km 16-34+800, pentru autovehicule cu MTMA < 7.5tone. "Între km 28-30 autovehiculele vor circula însoțite de utilajele de deszăpezire pentru a ne asigura că vor fi probleme având în vedere faptul că suntem încă sub incidența codului galben de viscol", au transmis reprezentanții SDN Târgu Jiu.

Tribunalul Gorj a declarat greva din 3 cariere și din ELCFU, ilegală! Sentința nu este definitivă, poate fi atacată cu apel!

La termenul de astăzi, Tribunalul Gorj a dat câștig de cauză CEO declarând greva declanșată vineri de salariații din cadrul ,,de la Jilț Nord, Jilț Sud, Roșiuța, ELCFU,, drept nelegală. Sentinta nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, CEO cerând încetarea grevei azi și ieri suspendarea acesteia. Șefii de carieră au început să facă presiuni asupra angajaților,...

PNL Gorj solicită premierului Viorica Dăncilă să abroge Ordonanța 114/2018!

Greva minerilor din cadrul Complexului Energetic Oltenia este subiect de discuție, astăzi, la Guvern, între prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrii Eugen Teodorovici de la Finanțe, Anton Anton de la Energie și Nicolae Bădălău –ministrul economiei. PNL Gorj solicită premierului Dăncilă, ca după această discuție, să convoace o ședință de guvern, la care să participe toți miniștrii cabinetului și în...

Bucureștean filmat în timp ce fura din Lidl, la Târgu-Jiu

Un bărbat de 29 de ani, din București, a fost reținut, marți seara, pentru furt, după ce, pe 9 ianuarie, poiliţişti din cadrul Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un agent de securitate din cadrul  unui supermarket de pe strada Victoriei, despre faptul că ”o persoană de sex masculin ar fi sustras un espressor, din magazin”. ”În cauză s-a întocmit dosar...

Grevă din minerit continuă! O parte din minerii de la Jilț Nord au revenit la muncă

În carierele minere greva continuă, spun minerii, doar o parte din angajatii din schimbul unu de la Jilț Nord au revenit la muncă. Spărgătorii de grevă ar face parte din sindicatul lui Marciuc care a și anunțat de 300 de mineri sunt înapoiîna producție. În rest, Roșia, Roșiuța, Lupoaia, Tismana, Pinoasa continuă grevă. Minerii îi acuză de minciuni pe...

VIDEO: Viscolul continuă la Rânca! La 12:00 este preconizată deschiderea drumului Novaci-Rânca

Din cauza condițiilor meteo, viscol, DN 67 C rămâne închis. Oră preconizată pentru deschidere 12:00.

Codul galben de ninsori și vânt se menține până la ora 20:00!

Până în această seară, la ora 20.00, se menţine atenţionarea Cod galben de vânt puternic şi ninsori în toată zona de munte a ţării. Vântul va prezenta intensificări, în general cu viteze de 65…80 km/h si temporar va ninge. Ninsorile vor fi mai intense în special în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali, unde local se...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GJ  pentru data de 16.01.2019 pentru străzile Unirii și Alexandru Ioan Cuza din municipiul Târgu-Jiu, în intervalul orar 09.00-13:00.

FOTO: BMW X 5 scos din șanț de drumarii gorjeni! Avea cauciucuri de vară!

Conducerea Secției Naționale de Drumuri Târgu Jiu face apel către șoferii și turiștii care vor să urce la Rânca, atenționând cu privire la faptul că drumul ce leagă Novaci de Rânca rămâne în continuare închis până ce condițiile meteorologice vor permite intervenția pentru curățarea de zapadă a drumului. În prezent, pe DN 67 C ninge viscolit. "Facem un apel către...

IPJ Gorj caută purtător de cuvânt

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj organizează concurs pentru postul de purtător de cuvânt, ocupat până în luna noiembrie a anului trecut de Andrei Lazăr. "Inspectoratul General al Politiei Române organizează concurs pentru ocuparea postului de ofițer specialist I (purtător de cuvânt), poziția 27 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, prin modalitatea încadrării directe. Candidații se vor...

46 de tone de material antiderapant, împrăștiate pe drumurile naționale din Gorj

DRDP Craiova în intervalul orar 17:00/15.01.2019 - 05:00/16.01.2019 s-a făcut revizie și s-a actionat cu 51 autoutilaje si s-au raspăndit 65 to material antiderapant astfel : - SDN Craiova s-a făcut revizie cu 4 autoutilaje pe DN 6 , DN 55 , DN 55A , DN 56 ; - SDN Tg. Jiu s-a făcut revizie și s-a acționat cu 19 autoutilaje...

Preț mare la energie, astăzi!

Preţul energiei electrice pe piaţa spot din România, cu livrare miercuri, este cel mai mare din regiune şi ajunge la un maxim orar de 630 de lei pe MWh, nivel foarte apropiat de maximul istoric, de 680 de lei pe MWh, înregistrat în februarie 2017, potrivit datelor postate pe site-ul operatorului bursier OPCOM şi analizate de AGERPRES. Preţul mediul zilnic...

Grevă foamei de la CEO continuă!

Cei 20 de greviști ai foamei de la CE Oltenia nu au plecat acasă în această noapte, continuând protestul început marți dimineața. Printre cei intrați în refuz de hrană sunt și persoane cu probleme serioase de sănătate. Aceștia își susțin astfel colegii amenințați cu răspunderea penala pentru acțiunea de peotest începută vineri noaptea și continuată pentru ziua cu numărul...

Gara Târgu-Jiu, raiul boschetarilor! Oamenii străzii dorm după caloriferele din sala de așteptare, urinând lângă ei, iar călătorii tremură pe peron

Dintr-o nepăsare crasă a administratorilor Gării Târgu-Jiu și a Poliției TF, sala de așteptare de la etajul clădirii s-a transformat într-un adevărat dormitor al boschetarilor. Din cauza mirosului puternic de urină, a mizeriei și a prezenței acestor oameni ai străzii, tolăniți după și în fața caloriferelor, călătorii, care așteaptă trenuri în Gara Târgu-Jiu, preferă să stea în frig, pe...

Arme confiscate la Văgiulești și Târgu-Jiu

Doi bărbați din județul Gorj sunt cercetați de polițiști, pentru nerespectarea regimului armelor şi al munițiilor. ”La data de 14 ianuarie, poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 55 de ani, din comuna Văgiulești, nu a depus arma letală de vânătoare, la un armurier autorizat, în termen...

Start înscrieri la cea de-a șasea ediție a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială

Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR) anunţă începerea înscrierilor pentru cea de-a şasea ediţie a ”Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială”. Devenit un eveniment de tradiţie în mediul social din România, Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială, ediţia a VI-a va avea loc în data de 19 martie 2019, pe scena Ateneului Român. Organizată cu ocazia...

Robert Filip, edil ALDE, a reușit să realizeze 800 de noi locuri de muncă în Rovinari!

O nouă reuşită a primarului ALDE, Robert Filip! Marți, au început lucrările la fabrica de sisteme de siguranţă auto Rovinari. Investiţia este de 20 de milioane de euro, generează peste 800 de locuri de muncă şi este singura fabrică de tip greenfield din Oltenia. ,,Datorită realizărilor sale, primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, conduce cea mai eficientă administraţie din judeţ....

2018-un an politic încrâncenat și o Românie în derivă

Încă nu se terminaseră procedurile legale pentru instalarea noii puteri politice în România, legitimă prin vot democratic în urma alegerilor parlamentare de la sfârșitul lui 2016, că deja “imperatorul” cotrocenist, cu sprijin vârtos venit din afară, pusese în mișcare și scoase în stradă cohortele - #Rezist pentru dărâmarea guvernului. Și tot necazul avea să se întâmple pentru că Herr...

16 vagoane cu cărbune au părăsit Cariera Roșiuța aflată în grevă! Lignitul s-a oprit la UATAA

În ciuda grevei spontane, declanșată încă de sâmbătă la unitatea minieră din Motru, ieri, s-a încercat de două ori trimiterea a 16 navete de cărbune în afara unității. De dimineață, marți, acțiunea a fost oprită de minerii, care au blocat calea ferată, dar câteva ore mai târziu, demersul administrației a reușit. Șeful Carierei, Constantin David, a precizat că lignitul în...

Protestul minerilor poate continua!

Instanța a respins, ieri, solicitarea Complexului Energetic Oltenia de a fi emisă o ordonanță președințială prin care să fie declarată ilegală greva pe care minerii au declanșat-o încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Tribunalul Gorj a decis să respingă cererea administrației, verdictul nefiind unul definitiv. În proces pârâți erau vreo 20 și ceva de angajați, considerați cel mai probabil...

ACS va evolua în Grupa Albastră

ACS Târgu-Jiu va continua sezonul 2018/2019 în Grupa Albastră. Federaţia Română de Baschet a anunţat componenţa celor patru serii, iar situaţia este una destul de controversată. Forul autohton a stabilit în Consiliul Director, convocat luni, 14 ianuarie, ca Grupele Albastră și Verde să continue cu punctele acumulate în prima fază a Ligii Naționale de baschet masculin. Astfel, doar în...

Primă anuală de 600 de lei și dobândă de 3% pentru conturile deschise copiilor la Trezorerie

De la începutul acestei luni Guvernul le-a deschis copiilor din România conturi de economii la Trezorerie, în care părinţii sau tutorii pot depune bani. Astfel, pot beneficia de o dobândă de 3 la sută şi o primă anuală în valoare de 600 de lei, acordată de stat, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Programul “gROwth – Contul individual...

Pandurii abordează cu încredere returul

Reunirea Pandurilor va avea loc sâmbătă, 19 ianuarie, începând cu ora 10.00, când este programat şi primul antrenament. Deva, Filiaşi, Horezu şi Craiova, echipa patronată de Adrian Mititelu, vor fi adversarii echipei lui Adrian Bogoi, care a definitivat programul de pregătire din această iarnă. “Eu o să vin mai devreme în Târgu-Jiu, o să văd şi starea terenurilor: cel...

Procesul lui Darius Vâlcov, amânat la cererea avocatului Elenei Udrea

Procesul consilierului de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost amânat, ieri, pentru 29 ianuarie, întrucât Veronel Rădulescu, avocatul care o reprezintă pe inculpata Elena Calotă nu a putut să ajungă la Tribunalul Gorj. Acesta a reprezentat-o pe Elena Udrea, ieri dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, unde a fost analizată contestația formulată...

Mitriţă nu pleacă

Conducerea Universităţii Craiova a dezminţit informaţiile care l-au dat în ultimele zile pe Alexandru Mitriţă la Torino. S-a speculat că liderul formaţiei din Bănie va merge din nou în Serie A pentru o sumă impresionantă. Cu toate acestea, oficialii grupării alb-albastre au ţinut să-i liniştească pe fani. Finanţatorul Mihai Rotaru încearcă să mai aducă un jucător în pauza de...

Excesul de umiditate din toamnă – iarnă și protejarea culturilor

Suntem deja în plin sezon al sărbătorilor de iarnă însă aceasta nu trebuie să ne facă să uităm de culturile fermei. Ele sunt viitoarea sursă de venituri și bunăstare și orice neatenție poate atârna greu, și din păcate, negativ în gestiunea financiară a familiei. De regulă ploile și zăpezile, chiar și abundente, fac bine culturilor agricole, dar atunci când...

Restaurarea mausoleului Ecaterinei Teodoroiu s-a încheiat cu bine!

Greu de crezut, dar autoritățile locale au reușit să finalizeze restaurarea mausoleului Ecaterinei Teodoroiu mai devreme decât își propuseseră, iar luni seara, la împlinirea a 125 de ani de la nașterea “eroinei de la Jiu”, momentul a putut fi marcat așa cum se cuvine. Inaugurat în 1935 cu mult fast, la Târgu-Jiu fiind prezent atunci inclusiv regele și aproape...

Serviciul Județean de Ambulanță angajează un asistent medical

Serviciul Județean de Ambulanță Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de asistent medical principal, cu nivel de studii postliceale, specialitatea medicină generală, în cadrul staţiei centrale Târgu-Jiu. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin...

Tânărul din Runcu, eliberat după gluma sinistră

Adolescentul de 17 ani, din comuna Runcu, reținut, duminică seara, pentru lipsire de libertate a fost eliberat, marți. Procurorii au decis să fie pus sub control judiciar, în următoarele 60 de zile, după ce a vrut să facă o glumă și a mers în casa unui vecin, cu care consumase băuturi alcoolice, l-a acoperit cu pături și obiecte de...

S-au prelungit termenele de restituire a taxelor auto!

Veste bună pentru gorjenii proprietari de autovehicule ce face referire la taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule! Prin intermediul OUG nr. 114/2018 se produc următoarele efecte: termenele de restituire pentru taxele auto au fost prelungite până la 30 iunie 2019;...

Ca la noi, la nimeni – Iohannis, mai rău ca Dodon!

De aici, de la București, de unde mă aflu încercuit de zăpadă și de ger, mă bucur că mai mulți compatrioți de-ai mei nu l-au uitat pe Poetul Nepereche – Mihai Eminescu și l-au omagiat cum se cuvine. Îl rog să mă ierte pe doctorul în istorie, dacă nu mă înșel, ori în etnografie – muzeograful Dr. Albinel Firescu că...

MARI SPIRITE CULTURALE ALE OLTENIEI – Eugen Petrescu-venind din istorie…pentru a face și a scrie istorie(I)

De-a lungul timpului, pe întortocheatele cărări ale vieții, am întâlnit numeroși semeni care mi-au rămas cărți de suflet. Unii dintre ei mi-au fericit mintea prin enciclopedismul lor, alții mi-au înduioșat inima prin bunăvoința dulce și largul respir cultural, iar o parte mi-au stârnit admirația prin gigantismul preocupărilor. Pe fiecare dintre ei i-am așezat la loc de cinste pe rafturile...

Bogoi crede că Pîrvulescu va rămâne până în vară

Golgheterul Pandurilor, Nicolae Pîrvulescu, a semnat un angajament cu Universitatea Cluj, dar antrenorul trupei gorjene, Adrian Bogoi, spune că principalul marcator de la Târgu-Jiu se va despărţi de formaţia alb-albastră la finalul sezonului. Deşi “Nicki” a declarat că îşi doreşte să evolueze pentru şepcile roşii chiar din această iarnă, tehnicianul nu crede că acest lucru va fi posibil. Dacă...

Post vacant de șofer, la Primăria Brănești

Primăria comunei Brăneşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale vacante, de şofer, în cadrul Compartimentului administrativ din Aparatul de Specialitate al Primarului. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu...

67 de acțiuni, derulate de salvamontiștii gorjeni pe perioada vacanței de iarnă

Salvamontiștii gorjeni și-au centralizat activitatea pe perioada vacanței școlare și a Sărbătorilor de iarnă, perioadă recunoscută ca vârf de sezon turistic de iarnă în zona montană și caracterizată printr-un număr foarte de turişti către întreaga zonă montană și submontană a județului nostru. Bazându-se pe experiența anilor trecuți, precum și pe semnalele date de minivacanța de Crăciun, salvamontiștii gorjeni, împreună cu...

15 martie, termenul limită pentru depunerea Declaraţiei unice

În conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene în ceea ce priveşte depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, gorjenii trebuie să ştie următoarele: nu se depune...

Ambulanţă implicată într-un accident la Bălcești! Pacientul și doi șoferi, la spital

O ambulanţă, care avea semnalele acustice şi luminoase puse în funcţiune, a fost implicată, ieri dimineață, în jurul orei 04.00, într-un accident care a avut loc în localitatea Bălcești, pacienta pe care o transporta, o femeie în vârstă de 76 de ani, dar și cei doi șoferi, al autospecialei și al unei autoutilitare, fiind răniți și transportați la spital. “La...

Halep şi-a luat revanşa

Simona Halep a trecut de Kaia Kanepi în primul tur de la Australian Open, scor 6-7, 6-4, 6-2. Este şi o revanşă pentru numărul 1 WTA, deoarece jucătoarea din Estonia o eliminase pe compatrioata noastră, anul trecut, în primul tur de la US Open. După un prim set extrem de echilibrat, adversara Simonei s-a impus în tiebreak cu 7-2....

Eseu – Bazele transmodernismului în viziunea lui Ion Popescu Brădiceni

1. O promisiune onorată Domnul prof.univ. Ion Popescu-Brădiceni, doctor în filologie, are preocupări literare foarte complexe şi aceasta nu este o noutate dat fiind multiplele apariţii editoriale cu valenţe poliperspectivice şi talent deosebit în abordarea unor probleme de literatură, critică literară, analiză a operelor diferiţilor scriitori sau filozofi. Este o adevărată enciclopedie în literatura română, un analist literar exigent, încât...

VIDEO: Viscol puternic! Traficul între Novaci și Rânca se restricționează total!

Începând cu ora 23:00 se restricționează total traficul pe DN 67C, Novaci - Rânca. Motivul închiderii este viscolul ce bate la rafală cu viteze de 90-100 Km/h, generând lipsa vizibilității.

FOTO: „Ziua Eminescu”, marcată la Târgu Jiu și Motru de către membrii PNL Gorj

Partidul Național Liberal, filiala Gorj, a marcat, astăzi, împlinirea a 169 de ani de la nașterea "luceafărului poeziei românești", marele poet și publicist Mihai Eminescu. În municipiile Târgu Jiu și Motru au fost împărțite calendare de birou care conțin poezii scrise de Mihai Eminescu în perioada în care marele poet și publicist român și-a petrecut vacanța la Florești, în comuna...

Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare

Incidentul a avut loc astăzi, pe fondul de vânătoare Gilort. Un bărbat de 43 de ani a fost împușcat accidental în umăr de un camarad, în timpul unei partide de vânătoare, care era autorizată. Acesta a ajuns la spital. Polițiștii au deschis o anchetă, fiind întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. "În jurul orei 11.00, un bărbat...

FOTO: Prefectul de Gorj, în linia întâi!

Prefectul Ciprian Florescu și subprefectul județului Gorj, Sorin Arjoca, au participat astăzi la ,,Evaluarea activităţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ,,Tudor Vladimirescu” în anul 2018.” Activitatea s-a desfășurat în Sala Maură a Palatului Administrativ.