7.1 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024

Arhive Lunare: decembrie 2018

Eveniment baschetbalistic de amploare la Târgu-Jiu

Sala Sporturilor şi Sala Voievod Litovoi din Târgu-Jiu vor fi gazdele evenimentului "FIBA Europe Youth Development Fund". Din 15 decembrie, municipiul nostru va găzdui cantonamentele de pregătire ale selecţionatelor naţionale U15, la acţiune fiind convocaţi să participe sportivii şi sportivele din generaţia 2004, care au fost monitorizaţi prin intermediul acestui proiect. După câteva zile de pregătire, echipele României vor...

Procesul fostului primar Troacă depinde de o hârtie de la SRI!

Situație inedită în procesul în care fostul primar de la Padeș, Gabriel Mihăiță Troacă, este judecat pentru o evaziune de circa 2,7 milioane lei pe care ar fi comis-o cu ani în urmă. Procesul său s-a reluat, ieri, la Tribunalul Gorj, dar a început cu o amânare. Avocatul pe care Troacă îl are în dosar a cerut instanței să...

Vin ambulanțe noi și la Gorj!

Livrarea primului lot de ambulanţe pentru serviciile de urgenţă a început luni şi va continua până la începutul săptămânii viitoare, urmând ca alte autospeciale să ajungă în primul semestru al anului 2019 la serviciile de ambulanţă şi SMURD, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, pe contul său de pe facebook. Pe 17 decembrie vor ajunge...

Campionii de la A.C.S. Raideri îşi continuă progresul

Clubul Sportiv A.C.S. Raideri Târgu-Jiu a avut un an competiţional foarte bun. Rezultatele piloţilor gorjeni au fost recunoscute, din nou, în cadrul Galei Campionilor FRAS 2018. Evenimentul a reunit la Timișoara peste 700 de sportivi, președinți de cluburi, mecanici și arbitri din campionatele de raliuri, viteză în coastă, off-road, drift, super rally, karting, rally raid, rally cross, autoslalom, slalom...

Șofer din Gorj, implicat în accident în județul Hunedoara

Un bărbat de 50 de ani, din județul Gorj, a provocat, ieri dimineață, un accident rutier în comuna Bănița, din județul Hunedoara. Acesta se afla la volanul unei dubițe de marfă și ar fi ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit cu un autoturism. Șoferul care circula regulamentar și doi pasageri din mașina sa au fost răniți, în urma evenimentului....

CENTENARUL MARII UNITĂȚI NAȚIONALE – Dr. Alin Demetrian, o carte de suflet

De-a lungul timpului, pe rafturile bibliotecii mele am așezat o mulțime de cărți folositoare minții și sufletului. Autorii îmi sunt umbre nepieritoare pe pânza vremii, la izvorul lor de înțelepciune și desăvârșită creație alimentându-mi sufletul, când vânturi neprielnice simt că adie în juru-mi. Nu aș fi liniștit dacă nu aș recunoaște că, în momente de slăbire a speranței în...

Fetiță pierdută de bunică

O femeie în vârstă de 52 de ani, din Aninoasa, a cerut ajutorul polițiștilor, după ce și-a pierdut nepoata. Aceasta a fost găsită la scurt timp de polițiști, susținând că nu a fost victima vreunei infracțiuni. „La data de 12 decembrie a.c., ora 14.30, la sediul Poliției Municipiului Târgu-Jiu, s-a prezentat o femeie, de 52 de ani, din comuna...

APARAT DE VIZUALIZARE A VENELOR, DONAT LA PEDIATRIE

video
https://www.youtube.com/watch?v=fDP_W2rBs-I&feature=youtu.be

FOTO: Accident la Căpreni

Accidentul rutier a avut loc pe raza comunei Căpreni, în urmă cu puțin timp. Un autoturism a lovit un cap de pod. "La fața locului s-a deplasat o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani, precum și o ambulanță SAJ Gorj, care au constatat că în urma...

Mașină cu numere de Gorj, implicată într-un accident în județul Hunedoara

Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, în localitatea Bănița, din județul Hunedoara. Conducătorul unei autoutilitare, cu numere de Gorj, care circula pe DN66, pe raza localității Bănița, din direcția Hațeg-Petroșani, a intrat pe contrasens și a tamponat un autoturism Logan, din județul Hunedoara. "În urma evenimentului a rezultat rănirea șoferului autoturismului și a două pasagere din mașina condusă...

Lucruri interesante si mai putin cunoscute despre reciclare

In era informatiei, oamenii au inceput sa fie din ce in ce mai constienti de faptul ca reciclarea este o necesitate si nu un moft. Astfel, mediul inconjurator poate fi imbunatatit in mod semnificativ, iar persoanele care dispun de cantitati foarte mari de deseuri (feroase sau neferoase) isi pot elibera depozitele si pot obtine contravaloarea deseurilor, atunci cand colaboreaza...

Un nou concert al cursanților ȘPA Târgu-Jiu

Cursanții secției de canto muzică populară, coordonați de doamna prof. Maria Loga, vor susține joi, 13 decembrie, un spectacol de muzică populară cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Evenimentul se va desfășura la Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”, începând cu ora 17:00. Mai multe detalii în Gorjeanul de mâine!

Expoziție de grup, la Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în parteneriat cu Centrul de Cercetare, Conservare și Promovare „Constantin Brâncuși”, organizează Joi 13 Decembrie 2018, ora 17.00., la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu, Strada Traian nr. 27, vernisajul  expoziției de grup „Cadoul” a membrilor  Filialei Tg - Jiu a UAP.  Curator :Vasile Fuiorea, Florin Gheorghiu. Expoziția este...

Vârstnic cu degerături la ambele picioare, tratat cu nepăsare de chirurgul Zavate! Pacientul, transferat în comă la SJU Târgu-Jiu, a decedat pe masa de operație

Doctorul Teodor Zavate de la Spitalul Motru, condamnat pentru luare de mită, are din nou probleme cu legea. De data aceasta, chirurgul este acuzat de malpraxis și de neglijență în serviciu, după ce un pacient de-al său a murit luni, urmare a refuzului doctorul de a interveni la timp pentru a-i salva viața. Mai exact, Zavate ar fi refuzat...

Ultimele pregătiri pentru ediția 2018 a Balului Teatrului ”Elvira Godeanu”

Cel mai aşteptat eveniment monden al anului, Balul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, va avea loc duminică, 16 decembrie, de la ora 19.00. Spectacolul se anunţă a fi unul remarcabil, cu momente de teatru de muzică şi dans. Cu această ocazie va avea loc premiera musical-ului ”Eu și iubita mea”, spectacol în regia lui Marian Negrescu, in memoriam Achille...

România şi-a aflat adversarele

Naţionala de tineret a României şi-a aflat adversarele pe care le va întâlni pentru a ajunge la Campionatul European de tineret care va avea loc în Ungaria și Slovenia. Marți, 11 decembrie, la Nyon, a avut loc tragerea la sorți pentru turneul din 2021. Trupa pregătită de Mirel Rădoi s-a aflat în urna a doua valorică, pe baza rezultatelor...

Craiova, trei victorii înainte de derby

Universitatea Craiova a tremurat în debutul partidei cu FC Voluntari, dar a întors soarta meciului până în pauză şi merge acum, cu încredere, la Bucureşti. Gadze a lovit pentru oaspeţi după doar 11 minute, finalizând o acţiune în viteză a echipei lui Bergodi. Alb-albaştrii au jucat ezitant în apărare şi vizitatorii puteau să mai înscrie, dar nu au speculat...

Sancționată cu 300 de lei pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială

Agenții Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu au acționat, luni dimineața, pentru sancționarea unei persoane care a lăsat fără supraveghere doi cai pe strada Panduri, prezentând pericol pentru persoane sau bunuri. Conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, polițiștii locali au sesizat serviciul specializat pentru ridicarea animalelor nesupravegheate, au constatat contravenția și au aplicat sancțiunea după identificarea proprietarului, potrivit competenței, pentru...

Program încărcat pentru baschetbalişti

Echipa de baschet ACS Târgu-Jiu s-a deplasat la Bucureşti pentru partida cu Colegiul Naţional Aurel Vlaicu. Jocul se dispută, astăzi, cu începere de la ora 17.30. După două succese extrem de importante, cu Ciuc şi Rapid, baschetbaliştii gorjeni vor evolua la foc automat. În meciul cu bucureştenii ar putea debuta şi fundaşul american Joe Howell, care a depăşit problemele...

In memoriam: ”Dascălul Nicolae Slivilescu” de Florian Văideianu

După ce Florian Văideianu a contribuit, prin scrierile sale, la reconstituirea memoriei unor oameni de vază ai comunei sale de adopție Tismana și a orașului său de reședință, municipiul Târgu Jiu, scriitorul recidivează cu o nouă apariție, de această dată dedicată dascălului său din Vânăta – Tismana, Nicolae Slivilescu. Este vorba de ultimul volum al scriitorului Florian Văideianu ” Dascălul...

Tamponare la Rovinari

În timp ce polițiștii efectuau cercetări la fața locului, după accidentul de la Moi, un alt eveniment rutier s-a produs ieri pe raza localității Rovinari. Un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară, însă totul s-a soldat cu pagube materiale. “La fața locului s-au deplasat o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și o ambulanță...

O mașină s-a răsturnat pe plafon la Moi! Doi bărbați, transportați la spital

Viteza a făcut din nou victime în județul Gorj. Doi tineri au ajuns ieri la spital, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat pe plafon. Accidentul rutier s-a produs în localitatea Moi. “În timp ce se deplasa pe DN 66, Moi, din direcția Bîlteni către Rovinari, un bărbat de 27 de ani, din comuna Turburea, nu a...

Angajații unei firme, cercetați pentru furt de lemne, după ce un pensionar a sunat la 112

Un bărbat de 70 de ani, din comuna Peștișani, a cerut ajutorul polițiștilor, luni, sesizând faptul că persoane necunoscute au tăiat şi furat material lemnos, fără marcă silvică, de pe un teren situat pe raza localităţii. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, împreună cu pădurari din cadrul unui...

Jocuri pe bandă în Cupa Porcului

Asociația Club Sportiv Minifotbal Gorj a dat startul Cupei Porcului, ediția a noua, cea mai complexă competiție de minifotbal organizată până în prezent. Întrecerea este împărțită pe trei segmente: unul rezervat celor mai puternice echipe din Gorj, unul pentru Firme, Instituții și Amatori și unul pentru echipele din Campionatul Primăriilor din Gorj. Sâmbătă și duminică s-a jucat minifotbal fără...

Tiberiu Tătaru a învins ANI

Fostul manager al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a reușit să anuleze în instanță raportul de incompatibilitate prin care inspectorii Agenției Naționale de Integritate stabileau că, pentru o perioadă de câțiva ani, acesta a prestat și servicii de kinetoterapeut la o o societate privată, deși nu ar fi avut voie. Tiberiu Tătaru conducea la vremea respectivă spitalul de...

Spitalul „Sf. Ştefan“ Rovinari caută moașă cu studii superioare

Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan“ Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de moaşă, studii superioare (S) la Compartimentul Obstetrică Ginecologie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie...

Primăria Albeni a primit 170.000 de lei de la CJ Gorj pentru plata datoriilor! Salariile funcționarilor, aduse la zi

În ședința extraordinară de Consiliu Județean Gorj, de luni, consilierii au aprobat majorarea repartizării pe unități administrativ-teritoriale, pentru anul 2018, a fondului la dispoziția instituției județene pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Cei mai mulți bani s-au atribuit Primăriei Albeni...

Senatorul Cârciumaru prelungește acordarea suportului alimentar pentru școlarii și preșcolarii săraci

Membrii Comisiei pentru Administrație Publică și Comisiei pentru Învățământ din Senat, organism condus de către senatorul Florin Cârciumaru, au acordat, ieri, Raportul comun de admitere a proiectului de lege care prevede continuarea programului pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Astfel, până la sfârşitul anului 2019,...

“Dascălul Nicolae Slivilescu” – de Florian Vaideianu

Într-un răgaz de circa 2 ore am reuşit să străbat toată cartea “Dascălul Nicolae Slivilescu”, autor Florian Vaideianu carte, ce cuprinde 120 pagini, dintre care găsim în 65 de pagini comentariile autorului bazate pe documente autentice, puse la dispoziţie de membrii descendenţi ai familiei dascălului, amintirile a doi nepoţi: ing. Marian Slivilescu – actualul primar al comunei Tismana şi...

Șurlea (CJAS Gorj): “După ultima rectificare, banii ajung până la sfârșitul anului, pe toate specialitățile”

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj a primit, săptămâna trecută, o rectificare bugetară în urma căreia se asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale oferite gorjenilor, până la sfârșitul anului. Președintele CJAS Gorj, Daniel Șurlea, dă asigurări că banii sunt suficienți pentru toate specialitățile. Cei mai mulți bani au fost alocați spitalelor, la recenta rectificare primită de către Casa...

Ca la noi, la nimeni – Transferul de imunitate, în Familia Klaus Iohannis!

Așa cum era de așteptat, luni, la ora 16.00, profesoara de limba engleză a unui liceu din Sibiu, Madam Carmen Georgeta Iohannis, a refuzat să se pr4ezinte la procurorul Cristian Aurel Lazăr, încă șef de Secție la Urmărire Penală și Criminalistică din cadrul Parchetului general, acolo unde-l numise în funcție, pentru trei ani, soțul soției sale, Herr Iohannis. Drept...

Bugetul județului Gorj a fost rectificat

Consiliul Judeţean Gorj a aprobat, luni, 10 decembrie 2018, rectificarea bugetului propriu. Întreaga sumă aprobată va fi destinată finanţării drepturilor acordate persoanelor cu handicap din judeţul Gorj, în anul 2018, o solicitare în acest sens venind din partea DGASPC Gorj, fondurile fiind necesare pentru achitarea cheltuielilor de transport, dobânzi și prestații sociale. La peste 3,2 milioane de lei se ridică...

Încă o valoroasă iniţiativă a Liceului Tehnologic din Ţicleni

În coordonarea Liceului Tehnologic din Ţicleni, desemnat în anul 2016 ca «Şcoală Europeană», sub îndrumarea managerului său, domnul prof. dr. Mihai Istrate, în această săptămână, unitatea de învăţământ gorjeană găzduieşte derularea unui interesant proiect sugestiv intitulat: «INNOVATIVE MATHS TEACHING» sau «Despre învăţarea inovativă a matematicilor», în cadrul unui amplu program cuprinzând o largă paletă de acţiuni didactice şi reacreative,...

ITM cercetează accidentul de muncă de la Cariera Lupoaia

Inspectorii de muncă gorjeni au început cercetarea în cazul accidentului de muncă de la Cariera Lupoaia de săptămâna trecută când un lăcătuș mecanic a fost rănit după ce a fost prins sub transportorul unei benzi. ”Un nou incident de muncă a fost înregistrat, la sfârșitul săptămânii trecute, în evidențele Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, evenimentul urmând a fi cercetat de...

Post vacant de consilier debutant, la Primăria Logrești

Primăria comunei Logreşti organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante de consilier, clasa I, grad profesional debutant, din cadrul Compartimentului Administraţie Publică Locală, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, Achiziţii Publice, Secretariat şi Deservire. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2),...

Bonificație pentru gorjenii care își achită dările fiscale până pe 15 decembrie

Contribuabilii gorjeni care până la data de 15 decembrie inclusiv își achită obligațiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi din partea statului o bonificație. Acordarea acestora se va face cu anumite plafoane, potrivit unui comunicat emis de conducerea Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Gorj. ”Pentru contribuabilii, persoane fizice, care achită până...

Carne cu probleme, expusă la vânzare, depistată de inspectorii sanitar-veterinari

Amenzi de aproape 50.000 de lei aplicate în aceste zile de echipele de inspectori sanitar-veterinari gorjeni! Acesta este bilanțul acțiunilor de control, sancțiunile fiind acordate unor unități care vindeau necorespunzător produse din carne, unei persoane fizice care transporta carne de porc fără a deține documente de proveniență a mărfii, precum și la două unități de achiziție și valorificare a...

Protest al muncitorilor la căminul din Bumbești Pițic

Mai mulți muncitori au amenințat ieri după-amiază că vor incendia căminul cultural din Bumbești Pițic dacă nu vor fi plătiți pentru lucrările pe care le-au efectuat până acum. Aceștia au declarat că de la sfârșitul lunii august de când lucrează la acest obiectiv nu au primit nici un leu, iar acum, de sărbători, sunt trimiși acasă fără nici un...

Femeie rănită într-un accident, după o depășire neregulamentară

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Padeș, a provocat, luni, un accident rutier, pe DN 67 D, la Bârsești, în urma căruia o femeie de 43 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită. Mașina a lovit un cap de pod, după care s-a răsturnat în șanț. Polițiștii spun că șoferul s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară. ”La...

Cățelul Jolene, vedeta serbării de la Centrul de zi de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi

Centrul de zi de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi din cadrul Complexului de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi Târgu-Jiu a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, serbarea intitulată sugestiv Unirea și sărbătorile de iarnă prin muzică și culoare. Vedeta evenimentului a fost cățelul Jolene, pregătit special pentru Terapia Asistată cu Animale (TAA). Centrul de zi de recuperare pentru copilul cu dizabilităţi...

Peste o mie de copii din Gorj au părinții plecați la muncă în străinătate

Nu mai puţin de 1.004 copii din judeţul nostru au unul sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, 177 au un singur părinte susţinător şi acela pornind în căutarea unui trai mai bun peste hotare. Specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au instituit măsuri de protecţie pentru unii dintre aceştia. Din cauza...

Antropologia culturală și noul umanism

Zilele trecute, fiul meu a postat pe Facebook o poză cu nepoțelul meu. Prietena lui a postat o poză cu pisica cu ochi verzi a părinților mei. Poza cu pisica a adunat într-o jumătate de oră 127 like-uri iar cea cu copilul 49. Nu vreau să cataloghez internetul drept o “falsă lume” și m-am asigurat că respondenții sunt reprezentativi...

Cronica muzicală

29 noiembrie 2018, în sala Teatrului Elvira Godeanu, Concertul Filarmonicii târgujiene -Lyra a debutat cu un gând adresat Centenarului Marii Uniri. Sub bagheta dirijorului Mircea Suchici, a fost comemorat compozitorul craiovean Nicolae Julea. Uitat de contemporanii săi, Nicolae Julea se înscrie printre românii de mare talent. Născut la 8 dec. 1908, a studiat în Franța, la Paris, sub îndrumarea...

Actorul American Andy Garcia, în rolul lui Brâncuși

Regizorul scoțian Mick Davis pregătește un film despre viața sculptorului gorjean Constantin Brâncuși, considerat părintele sculpturii moderne. Regizorul a mai realizat filme pe teritoriul României și foarte probabil ca această idee să-i fi încolțit în minte în timpul filmărilor. În rolul lui Brâncuși, el l-a distribuit pe actorul american de origine cubaneză Andy Garcia. Regizorul a confirmat această informație...

Atac armat la Strasbourg! Europarlamentarul Boștinaru, blocat în Parlament

Mai mulți europarlamentari români sunt blocați în clădirea Parlamentului European din Strasbourg din cauza atacului armat de marți seara. Printre aceștia se numără și Victor Boștinaru, Cristian Preda și Ioan Mircea Pașcu. ”Am fost informați acum circa o oră că sunt împușcături în centrul Strasbourgului. Nu am avut mai multe detalii. Eu trebuia să mă întâlnesc cu Maia Sandu și...

Tamponare la Rovinari

Evenimentul rutier a avut loc în această dimineață, pe raza localității Rovinari. Un autoturism s-a ciocnit cu o autoutilitară. "La fața locului s-a deplasat o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și o ambulanță SAJ Gorj, care au constatat că, în urma...

Angajații unei firme au lăsat un bătrân fără lemne de foc

Un bărbat de 70 de ani, din comuna Peștișani, a cerut ieri ajutorul polițiștilor, sesizând faptul că a fost tăiat şi furat material lemnos, fără marcă silvică, de pe un teren situat pe raza localităţii. ”Din primele cercetări efectuate la fața locului de către poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Târgu-Jiu, împreună cu pădurari din cadrul unui ocolul silvic,...

FOTO: Accident la Moi

UPDATE Victimele au primit îngrijiri medicale la spitalul din Rovinari, după care au fost transferate la Târgu-Jiu. Două persoane au fost rănite, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier, în satul Moi, din comuna Bâlteni. Intervin angajații Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și echipaje de la Ambulanță. Victimele vor fi transportate la spitalul din Rovinari. "A fost implicat un singur autoturism....

FOTO: Duminică, Balul Teatrului ”Elvira Godeanu” Târgu-Jiu

Cel mai aşteptat eveniment monden al anului, Balul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, va avea loc duminică, 16 decembrie, de la ora 19.00. Spectacolul se anunţă a fi unul remarcabil, cu momente de teatru de muzică şi dans. Cu această ocazie va avea loc premiera musical-ului ”Eu și iubita mea”, spectacol în regia lui Marian Negrescu, in memoriam...

Sancționată pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială

Agenții Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu au acționat, ieri dimineață, pentru sancționarea unei persoane care a lăsat fără supraveghere doi cai pe strada Panduri, prezentând pericol pentru persoane sau bunuri. Conform Legii nr. 155/2010 a poliției locale, polițiștii locali au sesizat serviciul specializat pentru ridicarea animalelor nesupravegheate, au constatat contravenția și au aplicat sancțiunea după identificarea proprietarului, potrivit...

22 de autoutilaje au acționat pe drumurile naționale din Gorj

Pe arterele rutiere aflate în administrarea Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu s-a făcut revizie și s-a acționat cu 22 autoutilaje, răspândindu-se 26 tone material antiderapant; este vorba despre: DN 6B, DN 66, DN 67, DN 67B, DN 67C și DN 67D.

8 Aspecte care trebuie luate in considerare inainte de alegerea unei cabine foto!

Cabinele foto sunt la mare cautare pentru evenimente de diferite tipuri: de la nunti si pana la botezuri, zile de nastere, onomastici sau chiar petreceri organizate de firme pentru angajati. Este vorba despre o metoda amuzanta prin care toata lumea se poate distra si isi poate crea amintiri frumoase alaturi de cei dragi! Inainte de alegerea unei cabine foto...

Ziua internațională a munților

Celebrată la 11 decembrie, Ziua Internațională a Munților a fost proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 57/245 şi urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane.

Vezi anunțul finanțiștilor gorjeni!

Pentru contribuabilii, persoane fizice, care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, bonificaţia se acordă astfel: Contribuabilii, persoane fizice, care au depus Declaraţia unică şi care şi-au acordat prin aceasta bonificaţia, prin menţionarea la rd. 2, rd. 5 şi rd. 8 ale lit. C....

Anchetă la Obștea Peștișani

Polițiștii au mers, ieri, în munte la una dintre pădurile administrate de Ocolul Silvic din cadrul Obștii Peștișani, după ce au fost sesizați cu privire la folosirea unei mărci false pentru marcarea arborilor deja tăiați. O firmă, care exploatează pădurea este acuzată de pădurarul care are în administrare cantonul respectiv că, a utilizat ilegal o marcă falsă, care nu...

România are nevoie de două succese după înfrângerea cu Olanda

Naţionala de handbal feminin a României a suferit prima înfrângere la Europeanul de handbal, fiind învinsă cu 24-29 de Olanda. Tricolorele vor juca următoarele două meciuri în 11 decembrie, cu Spania (ora 19.00) şi în 12 decembrie, cu Ungaria (19.00). Elevele lui Ambros Martin nu mai au voie să facă paşi greşiţi dacă doresc să intre în careul de...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Recolte multiple de legume; asocierea culturilor

În legumicultură, mai ales pe micile grădini familiale, se pot obține 2 sau chiar 3 recolte pe an prin culturi anticipate, de bază și succesive. Pentru aceasta terenul trebuie să fie puternic fertilizat cu gunoi de grajd bine fermentat și asigurată apa din abundență spre a susține obținerea acestor recolte. Redăm o structură de culturi legumicole pentru recolte multiple. Pentru...

Zeci de elevi din Gorj și Mehedinți, la Alba Iulia

Asociația pentru Democrație Educație Respect (ADER) a implementat în perioada septembrie-decembrie 2018 proiectul “ADERĂ LA CENTENARUL MARII UNIRI CU TINERII TÂRGUJIENI ”, proiect finanțat de Primăria Municipiului Târgu Jiu. Sâmbătă, 8 decembrie 2018, câștigătorii Concursului de eseuri „MAREA UNIRE PRIVITĂ PRIN OCHII MEI” precum și câștigătorii Concursului de fotografie: 100 DE ANI ÎNTR-O FOTOGRAFIE, organizat împreună cu Liceul de...

Dosar penal, după accidentul de muncă de la Cariera Lupoaia

Polițiștii au constituit dosar penal, după ce un lăcătuș mecanic de la Cariera Lupoaia aparținând CE Oltenia a suferit un accident de muncă, sâmbătă, în sectorul doi al unității miniere. Angajatul este internat în prezent la Spitalul Motru. “La data de 08 decembrie, poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Motru au fost sesizaţi, de angajați ai Spitalului Municipal Motru, cu...

Peste 300 de kilograme de carne, confiscate de polițiști

O femeie de 30 de ani, din Târgu-Jiu, a fost depistată, duminică, în timp ce transporta cu o autoutilitară sute de kilograme de carne, pentru care nu avea documente de proveniență. Întreaga cantitate a fost confiscată. La fața locului au fost chemați și inspectorii DSVSA. ”La data de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Bumbești-Jiu şi ai Postului...

Posturi de asistent vacante la spitalul din Rovinari

Spitalul Orăşenesc „Sf. Ştefan” din Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: asistent medical generalist debutant (PL) la Compartiment Neonatologie și asistent medical generalist debutant (PL) la Secţia Medicină Internă. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 17 decembrie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant...

Despre pacea spirituală a Gorjului

Gorjul constituie pentru monahi și monahii, dar și pentru credincioși, un loc de atracție pentru pelerinaj și închinare duhovnicească. Pentru că există aici, ctitorie de o istorie-întreagă, când mă gândesc la mănăstirile: Lainici, Polovragi, Cămărăşeasca, Tismana, «SfântaTreime» de la Strâmba-Jiu, locuri sfinte căutate de-a lungul vremii de multe personalități culturale . Există și acum, în tumultuosul secol al inovațiilor, un...

Un nou serviciu social, inaugurat de conducerea DGASPC Gorj

Vineri, 7 decembrie, a fost inaugurat serviciul social Casă de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinţii săi Petreşti. Este vorba despre o casă de tip familial, în cadrul căreia sunt găzduiţi 12 copii. La eveniment au participat mai mulţi angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, în frunte cu directorul...

Cursanții ȘPA Târgu-Jiu, în spectacol la Muzeul Județean

Miercuri, 12 decembrie, ora 18.00, la Muzeul Judeţean Gorj ”Alexandru Ştefulescu”, cursanții clasei de canto clasic și canto popular, coordonați de prof. Olimpia Bălăşoiu, și cursanţii clasei de vioară, coordonaţi de prof. Valentina Străjer, vor susţine un spectacol dedicat sărbătorilor de iarnă sub denumirea ”Muzică și voie bună”. Manifestarea va fi pusă în scenă cu ajutorul corepetitorilor Nicoleta Lătărețu,...

România, locul 9 la Campionatul European de Cros

Orașul olandez Tillburg a găzduit duminică, 9 decembrie 2018, cea de-a 25-a ediție a Campionatului European de cros. La eveniment au fost prezenţi şi atleţii de la CS Pandurii, Adrian Garcea şi Alina Butnariu, însoţiţi de antrenorul emerit Ion Bură. România a fost reprezentată la întrecerea din Olanda de o delegație formată din 12 sportivi și cinci antrenori. Rezultatele...

Șofer din Prigoria, prins beat la volan

Un tânăr de 20 de ani, din comuna Prigoria, a fost prins de polițiști, duminică, circulând cu mașina, pe DJ 661, în stare de ebrietate. Acesta a fost testat cu etilotestul, după care a fost condus la spital. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Cărbunești au identificat un tânăr de 20 de ani, din comuna Prigoria, în timp ce conducea...

Accident cu trei mașini la intrarea în Bălănești

Două persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs pe DN 67, la intrarea în localitatea Bălănești, în care au fost implicate trei autoturisme. ”Din primele cercetări efectuate de poliţişti la fața locului a reieşit că un bărbat de 30 de ani, din municipiul Râmnicu-Vâlcea, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Scoarța către Târgu-Jiu, nu...

S-a aprobat implementarea Programului ”gROwth – Contul individual de economii Junior Centenar”

În urmă cu aproximativ două săptămâni, Guvernul a aprobat Ordonanţa de urgenţă privind implementarea Programului guvernamental ”gROwth- Contul individual de economii Junior Centenar”, care are ca principal obiectiv asigurarea de către stat pentru toţi copiii din România a unui sprijin financiar, astfel încât, atunci când aceştia vor împlini vârsta de 18 ani, să aibă într-un cont o sumă de...

Ministrul Anton, interpelat de senatorul Iriza în problema centralelor hidroelectrice și a microcentralei de pe Jiu!

Senatorul PSD de Gorj, Scarlat Iriza, i-a adresat o interpelare ministrului Energiei, Anton Anton, solicitând informații despre centralele hidroelectrice Dumitra și Bumbești, dar și despre microhidrocentrala Livezeni. Parlamentarul de Gorj s-a întrebat retoric dacă nu cumva aceste investiții sunt abandonate de Hidroelectrica și de Ministerul Energiei. De un an de zile, au fost sistate lucrările de amenajare hidroenergetică a râului...

Ca la noi, la nimeni – Bombă cu Sebastian Ghiță și „fâsul” lui Carmen Iohannis!

Încă de duminică seara s-a aflat că omul de afaceri Sebastian Ghiță, retras la Belgrad ca să scape de o justiție nedreaptă, a făcut un denunț împotriva Laurei Codruța Kovesi. Practic, Sebastian Ghiță a reclamat-o, printr-un denunț penal, pe Laura Codruța Kovesi la Parchetul General, la recent înființata Secție specială pentru anchetarea magistraților, unde Procuror șef adjunct este tocmai procuroarea...

Tinerii acuzați că au dat zeci de spargeri în Gorj au contestat arestul preventiv

Cei doi tineri din județul Caraș-Severin, care au fost arestați, sâmbătă, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu, pentru furt calificat în formă continuată, au contestat, ieri, această măsură. Tribunalul Gorj va decide, în această săptămână, dacă inculpații vor petrece următoarele 30 de zile după gratii. Aceștia sunt acuzați că ar fi comis peste 100 de furturi, în întreaga țară, dintre care...

Unitatea Militară 01541 Budieni caută contabil

Unitatea Militară 01541 Budieni, din Ministerul Apărării Naţionale organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de contabil debutant la Compartimentul contabilitate. Candidații trebuie să facă dovada absolvirii unor cursuri ori programe de perfecţionare şi/sau specializare în domeniul contabilităţii (atestat sau curs) și să dețină cunoştinţe de operare pe calculator – Microsoft...

Alionescu a rămas principal la ACS Târgu-Jiu

Victoria cu Rapidul (70-67) a fost obţinută în condiţii speciale de ACS Târgu Jiu. “Cerbii” au fost la primul meci acasă fără antrenorul principal care i-a condus de la startul sezonului, Laurenţiu Răuţ, dar nu s-au putut baza nici pe conducătorul de joc american, Josh Mason, plecat în Cipru. În aceste condiţii, Claudiu Alionescu va conduce destinele trupei gorjene...

Ponta cere mărirea pensiilor de la 1 ianuarie

Amendament bombă depus de Victor Ponta la legea pensiilor, prin care cere ca veniturile pensionarilor să fie majorate de luna viitoare, nu peste trei ani, cum dorește actuala putere. Deputatul de Gorj afirmă că, astfel, PSD și ALDE ar avea ocazia să le demonstreze românilor că au bani la buget și că nu îi mint până după alegerile din...

Investiţii de 60.000 de lei la Şcoala Gimnazială “Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu-Jiu a alocat din bugetul propriu suma de 60.000 de lei pentru mai multe investiţii derulate în cadrul Şcolii Gimnaziale “Constantin Săvoiu” în vederea eficientizării procesului de învăţământ. O serie de investiţii vor fi demarate de către conducerea Şcolii Gimnaziale “Constantin Săvoiu” ca urmare a solicitării şi aprobării unor fonduri din bugetul propriu al municipiului Târgu-Jiu. În cadrul...

Ştiinţa Turceni, lider la finalul turului

S-a tras cortina peste fotbalul judeţean, iar ultima rundă a adus şi schimbarea de lider. Rezultatul de egalitate dintre Internaţional Băleşti şi Vulturii Fărcăşeşti a propulsat-o pe Ştiinţa Turceni pe locul întâi la finalul turului. Bineînţeles, nu jocul rezultatelor, ci forma băieţilor lui Viorel Cojocaru a făcut ca prima poziţie să revină Ştiinţei, care a terminat turul cu victorii...

Ministrul Muncii condamnă declarațiile că nu ar fi bani pentru plata pensiilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, că susţine proiectul legii pensiilor în forma existentă, respingând afirmaţiile conform cărora nu ar fi bani pentru plata pensiilor. "Nu este legea (pensiilor - n.r.) nici a Olguţei Vasilescu, nici a lui Marius Budăi, este legea propusă de PSD - ALDE, noi o susţinem în forma care este, dacă vor fi ceva amendamente...

Selecția de culegători de mazăre pentru Danemarca, organizată pe 14 decembrie

Selecţia organizată de angajatorul din Danemarca, ce are nevoie de 200 de culegători de mazăre, se va organiza în Slatina, pe 14 decembrie, la Casa de Cultură a Tineretului. Persoanele din județul Gorj interesate își pot depune CV-urile la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Angajatorul danez nu solicită cunoştinţe de limbă străină. Se va munci...

Angajări pe trei posturi vacante, la Primăria Târgu-Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice de execuție, vacante, după cum urmează: consilier, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul reparaţii, Serviciul investiţii – Direcţia tehnică şi managementul calităţii (2 posturi); consilier, clasa I, gradul profesional superior – Compartimentul investiţii, Serviciul investiţii – Direcţia tehnică şi managementul calităţii. Candidaţii trebuie...

După înfăptuirea Marii Uniri, iredentismul și bolșevismul bântuiau la granițele României

Înfăptuirea Mari Uniri, la 1 Decembrie 1918, nu a adus imediat liniștea așteptată de către toți românii, iar motivele erau ușor de intuit. Cu atât mai mult cu cât după terminarea Primului Război Mondial multe dintre problemele stringente ale omenirii încă nu fuseseră soluționate, de unde și o sumedenie de frustrări și nemulțumiri din partea fostelor state beligerante, dar...

A găsit peste 700 de euro pe stradă

O femeie de 52 de ani, din comuna Prigoria, a găsit, duminică, pe un drum sătesc un portofel plin cu bani și acte. Aceasta a mers direct la Poliţie și a predat portmoneul, devenind un exemplu. ”Poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi de către o femeie de 52 de ani, din comuna Prigoria, despre...

Romanescu așteaptă sugestii pentru schimbarea denumirii Casei de Cultură

Casa de Cultură a Sindicatelor din municipiul Târgu-Jiu a intrat recent în patrimoniului oraşului, după ce a fost achiziţionată de primărie. Acum, primarul Marcel Romanescu a anunțat publicat faptul că este în căutarea unui alt nume pentru acest edificiu. În acest sens, propunerile cetățenilor vor ajunge în atenția edilului municipiului Târgu-Jiu. ”Împreună am reușit să readucem în patrimoniul municipalității...

Moș Crăciun a venit la copiii cu dizabilități

15 calculatoare complet echipate și cu sistem de operare licențiat au ajuns în data de 05 decembrie 2018 cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj, la copiii cu dizabilități din cadrul Complexului de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu, unde urmează a fi amenajat un club informatic. Cele 15 pack-uri informatice au...

ROSE, la Colegiul Tehnic Mătăsari

Zilele acestea, la Colegiul Tehnic din Mătăsari, se află în plină desfăşurare proiectul privind învăţământul secundar ROSE - ROMANIAN SECONDARY EDUCATION PROJECT. ROSE este un proiect care își propune să contribuie la reducerea abandonului în rândul elevilor care fac parte din învățământul secundar și terțiar și, totodată, la creșterea ratei de promovare a examenului naţional de bacalaureat. Proiectul este...

17 decembrie, termen pentru depunerea cererilor în zootehnie

Fermierii din Gorj pot depune, până în 17 decembrie 2018, inclusiv, la Centrul Judeţean Gorj al APIA cererile iniţiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor pentru anul 2019, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Cererea iniţială anuală pentru efectuarea serviciilor de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei, completată de către...

3 modele de epilatoare pe care poti conta

Orice femeie stie cat de important este procesul de epilare. In fiecare luna, reprezentantele sexului frumos merg la saloanele de cosmetica pentru a scapa de firele de par inestice si pentru a se bucura de niste picioare fine si catifelate. Cele care vor sa aiba parte de intimidate in interiorul propriului camin, pot apela cu incredere la epilatoarele clasice....

Accident la Lelești

O femeie și un copil au fost răniți ușor, în urmă cu puțin timp, într-un accident rutier produs pe DN 67, în comuna Lelești. Un autoturism a intrat într-un  cap de pod, după care s-a răsturnat. La fața locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare și stins incendii, un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ. Revenim cu detalii!

O femeie din Prigoria a găsit un portofel plin cu bani

O femeie de 52 de ani, din comuna Prigoria, a găsit, ieri, pe un drum sătesc, un portofel plin cu bani și acte. Aceasta a mers direct la Poliţie și a predat portmoneul. ”Poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizaţi de către o femeie de 52 de ani, din comuna Prigoria, despre faptul că, în timp...

UN NOU SERVICIU SOCIAL AL DGASPC GORJ

video
https://www.youtube.com/watch?v=hOnnYHoq3ww&feature=youtu.be

Sute de kilograme de carne, confiscate de polițiști

O femeie de 30 de ani, din Târgu-Jiu, a fost depistată în timp ce transporta cu o autoutilitară sute de kilograme de carne, pentru care nu avea documente de proveniență. Întreaga cantitate a fost confiscată. ”La data de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Bumbești-Jiu şi ai Postului de Poliție Turcinești au efectuat o acțiune pe DN 66...

Revizie pe drumurile naționale din Gorj

Reprezentanții Secției Ddrumuri Naționale  Târgu Jiu au făcut revizie și au acționat cu 18 autoutilaje și au răspândit 13 tone material antiderapant pe DN 6B, DN 66,DN 67,DN 67B, DN 67C și DN 67D. La ora actuală se circulă bune pe drumurile din județul Gorj, vizibilitatea fiind și ea bună. 

Este Ziua internaţională a drepturilor omului

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. În 2018, când se împlinesc 70 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres a arătat în mesajul său că...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 10.12.2018 pentru străzile Jiului şi Barajelor din municipiul Târgu-Jiu, între orele 09:00-12:00.

Accident de muncă la Cariera Lupoaia: Lăcătuș mecanic, cu traumatism cranio-cerebral

Un salariat al Complexului Energetic Oltenia a suferit, sâmbătă dimineața, un accident de muncă la Cariera Lupoaia. Acesta era lăcătuș mecanic în sectorul doi al unității miniere, el prestând la nodul de distribuție al unității. Omul ar fi căzut, prin alunecare, pe o bandă lovindu-se serios la cap. Angajatul a raportat incidentul singur la 112, poliția cercetând cele petrecute...

Amintiri din Viitor – Regimentul Gorj Nr.18 în luptele de la Mărăşeşti- Muncelu -(Nord-Vest Panciu) în zilele de 15 – 20 august 1917

Singura revistă de literatură, cultură şi artă care a alocat un spaţiu consistent marelui eveniment al Unirii şi Reîntregirii Neamului Românesc este România Literară. În tandem, cu această prestigioasă publicaţie a U.S.R., cotidianul Gorjeanul a găzduit articole istorice, eseuri, studii privind acest act crucial, pentru noi ca naţiune.Printr-o întâmplare fericită, datorită profesorului şi ziaristului de la vechea Gazetă a...

Concurs pe un post vacant de inspector, la DPPS Târgu-Jiu

Direcţia Publică de Protecţie Socială (DPPS) Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de inspector, clasa I, grad profesional asistent la Biroul financiar, contabilitate. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr....

Debutează o nouă ediție a Festivalului-concurs ”Corala Gorjeană”

Mâine, 11 decembrie 2018, la Târgu-Jiu, se desfăşoară cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului-concurs “Corala Gorjeană”, manifestare destinată formaţiilor corale de adulţi şi copii. Scopul evenimentului este revitalizarea mişcării corale de amatori atât la nivelul şcolilor generale, cât şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură. Festivalul-concurs al formaţiilor şi grupurilor corale “Corala Gorjeană” este organizat de către Consiliul Judeţean...

Sute de Constituții, împărțite prin Târgu-Jiu de membri ALDE Gorj

De Ziua Constituţiei Naţionale, legea fundamentală a statului român, echipa ALDE Gorj a ieșit pe străzile din municipiul Târgu-Jiu. Cu această ocazie, cei de la ALDE au interacționat cu cetățenii împărțindu-le sute de ediţii tipărite ale Constituţiei. La acțiune au fost prezenți și liderii ALDE din Motru. “Acţiunea ALDE Gorj din Ziua Constituţiei Naţionale a avut scopul de a-i ajuta pe oameni...

Naţionala lui Rădoi, amical cu Spania

Naţionala de fotbal România Under 21 va juca un super amical cu selecţionata similară a Spaniei. Partida va avea loc în primăvara anului 2019, înainte de Campionatul European din Italia, unde vor lua parte şi elevii lui Mirel Rădoi. Meciul de pregătire vine în contextul în care şi naţionala mare a României va întâlni Spania, dar în grupele de...

Prin reprezentanții de la Gorj, mesaj aniversar din partea președintei ANOFM

Vineri, 7 decembrie, conducerea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj a transmis mesajul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) la aniversarea a 20 de ani de la prima ședință a Consiliului de Administrație. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă aniversează, astăzi, 20 ani de la prima şedinţă a Consiliului de Administraţie, moment ce...