12.8 C
Târgu Jiu
luni, iulie 13, 2020

Arhive Zilnice: 16 decembrie 2018

Defileul Jiului, închis de teama avalanșelor! În Autogra Târgu-Jiu, călătorii așteaptă de câteva ore cursele de la Cluj și de la Timișoara

Defileul Jiului a fost închis în această seară, urmare a producerii de mici avlanșe spre Petroșani. În tot acest timp, în Autogara Târgu-Jiu sunt încă destui călători care așteaptă cursele Normandia care vin dinspre Cluj și Timișoara. Una dintre curse a plecat la 18.30 din Petroșani și nu a mai ajuns nici până acum la destinație. Reprezentanții Autogării Târgu-Jiu anunță...

A revenit apa și căldura la Motru!

Primăria Motru anunță că, în urmă cu puțin timp, defecțiunea la rețeaua electrică de medie tensiune care alimentează S.C Aparegio S.A, precum și Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă (UATAA) a fost remediată, astfel că cele două entități au reluat furnizarea către populație a apei potabile și agentului termic. ,,În acest moment, primarul municipiului Motru, Gigel Jianu,...

Satul Leurda, fără curent de 18 ore! CEZ a abandonat lucrarea până luni

Locuitorii satului Leurda, aparținând municipiului Motru sunt de mai bine de 18 ore fără curent electric. Localnicii reclamă că sunt obligați să stea așa până dimineața, în timp ce străzile sunt toate înzăpezite. ,,Tocmai am aflat că la noi în Leurda - municipiul Motru, deși nu avem curent de la ora 3, adică de aproape 18 ore, au fost...

Ulițe din Urechești, blocate de zăpadă! Părinți cu copii mici, disperați

Zăpada a creeat probleme serioase în satul Urechești, comuna Drăguțești, mai multe drumuri din localitate fiind blocate, deoarece pe aceste artere utilajele primăriei nu au intrat de sâmbătă dimineața. După ce a nins continuu, pe aceste străzi zăpada depășește acum jumătate de metru. Ulița Modroilor și ulița Bobină este blocată, pe prima locuind trei familii cu copii foarte mici,...

Update: Ambulanță blocată, în salvare un copil cu convulsii!

Autoritățile din municipiul Târgu-Jiu nu intervin să scoată în afara carosabilului mașina care blochează strada 22 Decembrie 1989. O ambulanță nu poate să treacă spre SJU deși are un copil cu convulsii în mașină.

Ambulanțe blocate în Târgu-Jiu, pe strada 22 Decembrie 1989!

Un ambuteiaj s-a creat în urmă cu o jumătate de oră pe strada 22 Decembrie 1989 din Târgu-Jiu, după ce o mașină a derapat și a rămas înzăpezită, blocând strada cu sens unic, utilizată și de ambulanțele care circulă frecvent pe această arteră, spre sau dinspre spital. Pe stradă s-a creeat o coadă lungă de mașini, până când posesorul...

Motru, fără căldură, apă caldă și apă rece

Municipiul Motru nu mai are apă rece de astăzi de la ora 15.00, în timp ce căldură furnizată în sistem centralizat și apă caldă a fost oprită de UATAA de sâmbătă seara. Spitalul Motru a anunțat că va apela la un generator având centrală proprie dar multe pene de curent.

Stațiile de taxi din Târgu-Jiu, inexistente!

În cursul acestei zile, din municipiul Târgu-Jiu au dispărut stațiile de taxi. Spațiile respective erau acoperite de zăpada împinsă de pe carosabil de cei care au curățat arterele principale din oraș. Taximetriștii erau extrem de nemulțumiți și au declarat că le era imposibil să mute grăpezile de zăpadă de pe spațiile în care ar fi trebuit să staționeze.

Fifor, peședintele CN PSD!

Senatorul Mihai Fifor a fost ales, duminică, preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, cu unanimitate de voturi. Consiliul Naţional al PSD s-a reunit la Palatul Parlamentului. La şedinţă au participat peste 600 de social-democraţi, iar printre invitaţi s-a numărat preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Comuna Săcelu fără curent electric și fără apă!

Mai mulți locuitori ai comunei Săcelu au apelat la Gorjeanul pentru a se plânge că nu au apă și curent electric de la ora 3.00 dimineața. În unele sate, energia electrică s-a întrerupt abia cu câteva ore în urmă iar în altele a depășit deja 15 ore de când oamenii nu au curent în case. Localnicii se plâng de...

Școlile din Târgu-Jiu, închise luni!

Comunicat de presă: Că urmare a condițiilor meteorologice extreme din ultimele 48 de ore (căderi masive de zăpadă), dar și a prognozei meteo care vizează municipiul Târgu Jiu în următoarea perioadă și care prevede ninsori abundente, dar și în urma problemelor care au apărut la rețeaua de alimentare cu energie electrică a municipiului Târgu Jiu, Comitetul Local pentru Situații de...

Brad rupt, în față la PSD Gorj!

Unul dintre brazii aflați în fața sediului PSD Gorj a căzut, încărcat fiind de zăpadă. Acesta este unul dintre numeroșii arbori rupți în Târgu-Jiu.

Parcul Central închis, arbori rupți!

Parcul Central din Târgu-Jiu a fost închis în cursul nopții trecute, aleile fiind pline de zăpadă în timp ce mai mulți arbori s-au rupt sub greutatea ninsorii.  

Drum blocat în zona Tismana!

Drumul care traversează pădurea Tismana este blocat din cauza zăpezii. Șoferii critică lipsa de intervenție a autorităților.

ANUNȚ IMPORTANT făcut de ISJ Gorj: Toate școlile vor fi închise luni

UPDATE- ÎN URMA ȘEDINȚEI S-A STABILIT CA TOATE ȘCOLILE DIN JUDEȚUL GORJ SĂ FIE ÎNCHISE LUNI, DIN CAUZA NINSORILOR ABUNDENTE. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj vor stabili astăzi, la ora 13.00, dacă școlile vor fi închise din cauza ninsorilor abundente, mai ales că unele localități au rămas fără curent electric. Gorjul rămâne sub avertizare cod galben, până la ora 18.00,...

Trafic feroviar întrerupt între Târgu Jiu și Filiași

Circulaţia feroviară pe secţia de cale ferată 202 Târgu-Jiu - Filiaşi este întreruptă, duminică dimineaţa, din cauza lipsei de tensiune în reţeaua de contact, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit sursei citate, din acest motiv, trenul InterRegio 1822, care se deplasează pe relaţia Arad - Bucureşti Nord, este oprit în linie curentă între staţiile CF Budieni...

O nouă extragere la Loteria bonurilor fiscale

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 30 noiembrie 2018 are loc duminică, a anunţat Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

FOTO: Utilaj de deszăpezire, în șanț! Șoferul a evitat un accident în ultimul moment

Șoferul unui utilaj de deszăpezire a fost nevoit să intre cu mașina în șanț, pentru a evita impactul cu un autoturism. Evenimentul a avut loc în această dimineață, la Rovinari. "În această dimineață, în zona localității Rovinari, un conducător auto a efectuat o manevră de depășire riscantă. Pentru a evita un impact frontal, conducătorul utilajului de deszăpezire din imagini...

Familiile defavorizate din Scoarța au ce pune pe masă, de Paște

Primăria Scoarța anunță că a asigurat cele necesare mesei de Sărbătorile Pascale celor 37 de familii defavorizate ce locuiesc în comună. Anual, autoritățile locale au grija ca săracilor din localitate să nu le lipsească cele necesare de sărbători.