10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024

Arhive Lunare: noiembrie 2018

Cod galben, în Gorj

Până la ora 11:00, județele Gorj și Olt se află sub avertizare cod galben; se vor semnala depuneri de polei din ploaie slabă sau burniţă și, izolat, ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii. Drumarii gorjeni acționează cu material, preventiv, astfel încât circulația rutieră să se desfășoare în condiții de siguranță.

Comunicat de presă PNL Gorj

REF:  Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a sesizat Avocatul Poporului, cu privire la fapul că angajaților din cadrul Complexului Energetic Oltenia le sunt încălcate drepturi fundamentale, printre care și acela la libera exprimare. Sesizarea, adresată Avocatului Poporului, în data de 19 noiembrie,  de către președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, este determinată de faptul că reprezentanți ai conducerii...

Acuzații: Curs de management pentru dascălii din Gorj, susținut în condiții improprii la Colegiul Tehnic Nr.2 din Târgu-Jiu!

Condițiile improprii în care s-a organizat în weekend un curs de formare în management, de către un ONG din Călărași, curs la care s-au înscris 150 de cadre didactice din Gorj, au fost criticate de o profesoară din județ. Cadrul didactic susține pentru Gorjeanul că, a fost prezent, sâmbătă, într-o sală de clasă de la Colegiul Tehnic Nr.2, din...

Jandarmeria Gorj angajează fochist

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj caută fochist, în cadrul Serviciului Logistic, la Compartimentul Administrare Patrimoniu Imobiliar şi Protecţia Mediului. Proba practică va avea loc pe 6 decembrie. Cei interesaţi de acest post sunt aşteptaţi la sediul instituției, pentru depunerea dosarului de înscriere, până pe data de 28 noiembrie. ”Pot participa la concurs numai persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele...

Inima dăruită copiilor

Recent, un grup de basarabeni, inclusiv parlamentari, am efectuat un periplu pe la mănăstirile Gorjului, iar cu acest prilej, am vizitat şi grădiniţa de copii «Sfântul Stelian» din Municipiul Târgu-Jiu, administrată de către Mitropolia Olteniei. Această grădiniţă este o instituție preşcolară privată, frecventată de aproximativ 100 de copii şi, putem spune că am fost profund impresionaţi de această instituție,...

Posturi de infirmier, vacante la DGASPC Gorj

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a mai multor funcţii contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: un post corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de infirmieră la Complexul de îngrijire şi asistenţă Suseni – Centrul de îngrijire şi asistenţă Suseni; un post corespunzător funcţiei contractuale de...

Pănescu – “Rânca, fără perspective de dezvoltare”!

Declararea zilele trecute a încă două localități din Gorj, Novaci și Polovragi, ca stațiuni de interes local, nu îl încântă prea mult pe șeful cabanierilor din Rânca. Zona este administrată acum de primăriile a două stațiuni de interes local, respectiv Novaci și Baia de Fier, dar Constantin Pănescu spune că se putea face mult mai mult pentru Rânca. El...

Ultima serie de bilete de tratament pentru pensionarii gorjeni! Sute de locuri, nevalorificate

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că a sosit cea de-a nouăsprezecea serie de bilete de tratament din anul 2018, aferentă pensionarilor gorjeni. Noua serie de bilete de tratament aprobate, în număr de 29, are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Căciulata, Covasna, Felix, Govora, Herculane, Mangalia și Olănești. Titularii se pot prezenta până miercuri inclusiv pentru ridicarea...

Iarnă în Gorj! – Zeci de utilaje, în acțiune pe drumurile naționale

Iarna s-a instalat mai devreme în județul nostru. Ninsorile au pus stăpânire pe mai multe zone, încă de la sfârșitul săptămânii trecute. Din fericire, angajații Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu erau pregătiți să facă față situației. În noaptea de duminică spre luni, pe drumurile naționale administrate de Secția Drumuri Naționale Târgu-Jiu, au acționat 34 de utilaje și au fost răspândite...

Discuții Morega-Maioreanu, la Ministerul Energiei cu privire la extinderea rețelei de gaze către satele aparținătoare municipiului Motru

Viceprimarul municipiului Motru, Cosmin Morega, s-a deplasat, luni, la București, la Ministerul Energiei, pentru ridicarea unor documente legate de instituția publică, privind rețeaua de gaze din oraș. Cu această ocazie, Morega a avut o întrevedere cu ministrul secretar de stat Andrei Maioreanu, pe tema extinderii rețelei de gaze din oraș către satele aparținătoare. În acest sens, Ministerul Energiei, prin secretarul...

Centenarul Marii Uniri și…Republica Moldova

Nu încape nici o îndoială că momentul cel mai important care domină istoria României a fost și rămâne desăvârșirea unificării statale a poporului român. Iar celebrarea Centenarului Marii Uniri a dat posibilitatea multor specialiști și nu numai de a-și manifesta interesul și a exprima opinii și puncte de vedere legate de lupta românilor de pretutindeni pentru emanciparea și reîntregirea...

Peisaj de poveste, la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”

Ninsorile din ultimele zile au contribuit la depunerea unui strat de zăpadă consistent în zona Spitalului de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu”. Drumul spre spital este negru, acționându-se cu material antiderapant. Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu și salariații unității se bucură de un peisaj superb, zăpada căzută în aceste zile făcând să pară totul ca într-un...

Manager Dragoș Hațegan: „Avem listă de așteptare pentru Cabinetul de Cardiologie”

Spitalul Orășenesc Turceni asigură asistență medicală pentru locuitorii orașului și comunele învecinate, aflându-se la granița județelor Gorj, Mehedinți și Dolj. Din dorința de a satisface nevoia de sănătate a pacienților, conducerea spitalului a făcut demersuri pentru atragerea de noi medici şi deja rezultatele se văd. La cabinetul de Cardiologie din Ambulatoriu există deja listă de așteptare, adresabilitatea fiind din...

Peste 1500 de cazuri de viroze şi pneumonii

În ultima săptămână, peste 180 de persoane din județul nostru au fost internate, după ce au fost diagnosticate cu viroze și pneumonii, acestea fiind cazurile severe, pentru că numărul total al îmbolnăvirilor este mult mai mare. 1559 de gorjeni au fost diagnosticați cu viroză și pneumonie, în ultima săptămână. Nu mai puțin de 990 de gorjeni au fost diagnosticați cu...

Primele finanţări din 2018 ale schemei de ajutor de stat 807/2014, aprobate de MFP

Primele nouă acorduri de finanţare acordate în baza schemei de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor majore (807/2014) au fost semnate săptămâna trecută de către ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici. În prima etapă au fost selectate 9 proiecte cu o valoare totală de 1,3 miliarde de lei, pentru finanţarea cărora a fost aprobat ajutor de stat în valoare de...

Contra schimbă primul 11 la Podgorica

Selecţionerul României, Cosmin Contra, va miza pe o altă formulă de joc în partida cu Muntenegru. Confruntarea de la Podgorica va reprezenta ultimul meci al tricolorilor în Liga Naţiunilor. Din lotul deplasat peste hotare nu a făcut parte Romario Benzar, fundașul dreapta accidentat la duelul cu Lituania. Luni, 19 noiembrie, de la ora 18.00, ora locală, tricolorii au efectuat...

Defilare cu mașini off-road pentru marcarea Centenarului Marii Uniri

Asociația Hoinari în Sălbăticie (Wild Rovers), cu sediul în localitatea Bumbești-Jiu, care are ca scop principal promovarea unei atitudini de respect faţă de mediul înconjurător, sensibilizarea tinerilor pentru protecţia ecosistemelor şi dezvoltarea spiritului ecologic, organizează pe 1 decembrie, de la Ziua Națională a României, o acțiune impresionantă. Aceasta va consta într-o defilare a mașinilor care participă la concursuri off-road...

Ca la noi, la nimeni – Demisie în ofsaid?!

(Remanieri guvern, fără decapitări „mincinoase”!) Motto: „Desfigurarea morală a României e în plin avânt. Țara începe să semene tot mai mult cu aleșii ei.“ Parafrază după un aforism de Valeriu Butulescu, din Vorbe în vânt(2018) Mulți s-au grăbit să anunțe ziua de luni drept Ziua Z a PSD și a Guvernului Dăncilă. Mai ales prin prisma Comitetului Executiv Național al PSD, în...

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, așteptat astăzi la Tribunalul Gorj! Avocata lui Darius Vâlcov a anunțat că vor contesta probele administrate

Consilierul de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este așteptat, astăzi, la un nou termen în procesul de la Tribunalul Gorj, în care este judecat pentru instigare la dare şi luare de mită. După ce, pe 23 octombrie, fostul ministru al Finanţelor a anunțat, în scris, că se află în imposibilitatea de a se prezenta în faţa instanţei,...

Proiect: Acces gratuit în Casa Poporului pentru tinerii gorjeni

La începutul acestei luni, la Senat a fost depus un proiect legislativ privind implementarea programului „Tineri în Parlament”, prin care persoanele cu vârsta de până în 22 de ani pot beneficia, începând cu 2019, de o subvenție de călătorie și acces gratuit în Casa Poporului. “Inițiatorii legii susțin că prin programul <>, fiecare deputat poate facilita vizita în Camera...

Șofer prins beat la volan

Un bărbat de 34 de ani, din comuna Turcinești, a fost prins de polițiști circulând cu mașina, pe raza localității, în stare de ebrietate. Acesta a fost testat cu etilotestul, după care a fost condus la spital. ”La data de 17 noiembrie, poliţişti din cadrul Postului de Poliție Turcinești au identificat în trafic un bărbat, de 34 de ani,...

150 de femei din cadrul OFLDE, la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE” la Poiana Brașov

150 de femei din OFLDE, organizația de femei ALDE, au participat în perioada 16-18 noiembrie 2018, la Poiana Brașov, la seminarul “cariera politică a femeilor ALDE”, organizat de eurodeputatul ALDE, Renate Weber, cu susținerea grupului ALDE din Parlamentul European. La acest seminar a participat, de asemenea, președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu și secretarul general al ALDE, Daniel Chițoiu. Cu ocazia...

Accident la Târgu-Jiu, în urma unui viraj la stânga

Graba a făcut din nou victime, în județul Gorj. O șoferiță din Târgu-Jiu nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga și s-a ciocnit cu un autoturism condus de un tânăr care se angajase în depăşire, regulamentar. Femeia și pasagera din mașina sa au ajuns la spital. Conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu etilotestul,...

Primăria Arcani angajează un asistent medical comunitar

Primăria comunei Arcani organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuţie vacante, de asistent medical comunitar debutant, Compartimentul Sănătate. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:...

Pandurii au urcat pe opt

Succesul cu Energeticianul de pe teren propriu a reprezentat un salt de două locuri pentru trupa gorjeană. Pandurii a egalat formaţia lui Nicolae Sarcină în clasament la numărul de puncte şi a depăşit-o la nivelul golaverajului. Antrenorul principal de la Târgu Jiu, Adrian Bogoi, a declarat că fluctuaţiile de formă sunt normale la o echipă tânără, mai ales că...

Femeie bătută de soțul gelos

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, a fost reținut, vineri, de polițiști, sub acuzația de violență în familie și amenințare. Fiul său a sunat la 112 și a cerut ajutor. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri, al consumului de alcool și geloziei, un bărbat de...

Pompiliu Marcea, promotor al valorilor culturii româneşti şi afirmării spiritualităţii naţionale

Când evoc personalitatea lui POMPILIU MARCEA, criticul, istoricul literar, omul de acţiune implicat cu succes în atâtea fapte culturale şi profesorul universitar, nu-l pot uita pe tânărul cu înfăţişare de adolescent pe care l-am cunoscut în primele zile ale lui octombrie 1950. După examenul de admitere la Facultatea de Filologie din Bucureşti l-am întâlnit pe cel venit de pe...

Ştiinţa Turceni a câştigat derbiul rundei

Formaţia Ştiinţa Turceni s-a impus în cel mai important meci al etapei. Trupa lui Viorel Cojocaru a câştigat cu 2-0 duelul de la Bustuchin şi a urcat pe locul doi în clasament. Golurile învingătorilor au fost marcate de Stoichiţoiu, din penalti, şi Mihai Bărbuia. Lider la judeţ se menţine echipa Vulturii Fărcăşeşti, cu un avans de două puncte. Gilortul...

Înfrângere dramatică pentru ACS

Echipa de baschet ACS Târgu Jiu a pierdut în prelungiri partida disputată la CSM Focşani. După un joc extrem de strâns, gazdele s-au impus cu 86-83. A fost nevoie de o repriză adiţională pentru a stabili câştigătoarea, în primele patru sferturi fiind păstrat, permanent, un echilibru, 20 - 20 16 - 16 17 - 14 20 – 23. Din...

Vernisaj de pictură – Artistul Florin Preda-Dochinoiu expune “Scrisori de acasă”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj va găzdui o nouă expoziție semnată de artistul Florin Preda-Dochinoiu. Vernisajul expoziției de pictură “SCRISORI DE ACASĂ” are loc joi, 22 noiembrie, ora 12.00. Evenimentul se va desfășura în Sala “Florin Isuf “, a CJCPCT din Târgu-Jiu. Timp de o săptămână, iubitorii de artă vor putea vizita expoziția de pictură...

Secretarul de stat Vișan: Iarna găsește CEO cu stocurile pline

Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei, a dat asigurări cu câteva zile în urmă că stocurile CE Oltenia sunt pline, iar consumul de energie estimat pentru această iarnă ar putea crește cu 2% faţă de iarna 2017 – 2018. Vişan a subliniat că de la aceste estimări a fost întocmit Programul de iarnă din acest an. "Pregătirea programului...

FOTO: Accident la Bâlteni

Patru persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier produs în urmă cu puțin timp, în satul Vlăduleni, între două mașini. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină la gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier pe raza comunei Bâlteni, sat Vlăduleni, în care au fost implicate două autoturisme. La fața locului s-au deplasat echipaje din...

Anunțul meteorologilor pentru minivacanța de Sfântul Andrei

Potrivit ANM, în Oltenia, vremea va fi mai rece decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a intervalului, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 1 și 4 grade, exceptând perioada 26 – 28 noiembrie, când vor fi în medie valori termice în jurul a 6 grade, apropiate de cele normale. Minimele termice se vor situa în...

SUTE DE TONE DE MATERIAL ANTIDERAPANT, ÎMPRĂȘTIATE IN GORJ

video
https://www.youtube.com/watch?v=kjbU9H5IEWw&feature=youtu.be

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 12:00 – 14:00 – Cărbunești – PTCZ Liceu – Liceul Cărbuneşti, Poliţia Cărbuneşti, PTA Oraş 2 – străzile: Eroilor, Trandafirilor, Gilortului, BRDE Cărbuneşti, Fostul sediu Bancpost Cărbuneşti, stație PECO Petrom, PTA IAS – strada Plopilor, PTA Cărbuneşti – sat Cărbuneşti Sat, PTA Ştefăneşti nr. 1, PTA Ştefăneşti nr. 2 – sat Ştefăneşti, PTA Schit, Hală Producţie...

Atenționare de călătorie MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Bulgaria că, în conformitate cu datele transmise de Institutul de Meteorologie şi Hidrologie local, luni şi marţi, întreg teritoriul bulgar va fi afectat de căderi însemnate de precipitaţii sub formă de ninsoare şi ploaie, pe alocuri însoţite de vânt puternic. Toţi cei interesaţi,...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 19.11.2018 pentru localitatea Aninoasa, între orele 09:00-13:00.

Zeci de utilaje și peste două sute de tone de material antiderapant, pe drumurile naționale din Gorj

Noaptea trecută, pe drumurile naționale administrate de SDN Târgu Jiu, au acționat 34 de utilaje și au fost răspândite 204 tone de material antiderapant. La această oră se circulă în condiții de carosabil umed, izolat zăpadă tocată, excepție face DN 67 C, Novaci-Rânca, unde este zăpada 3-5 cm. Se acționează în continuare pentru asigurarea condițiilor optime de trafic.

Fisuri în drumul din Brănești, asfaltat în campania electorală! Fântâna de centru, în mărăcini, iar hotelul, o himeră

Promisiunile primarului de Brănești, Gheorghe Stoichițoiu, făcute în campania electorală din vara lui 2016 au început să se năruie. Edilul a promis că realizează un hotel în satul Bădești, investiție care nu s-a făcut, în schimb în comună iluminatul public este zero, drumul asfaltat în campanie este rupt și surpat, fântâna pe care o anunța drept obiectiv turistic nu...

Joburi la cules de ardei, în Olanda

Nu mai puțin de 25 de locuri de muncă la cules de ardei în Olanda, sunt puse la dispoziţia persoanelor care îşi doresc să muncească în străinătate, prin intermediul rețelei europene de ocupare EURES România. Se cere cunoașterea limbii engleze, nivel conversaţional, iar experienţa în agricultură poate reprezenta un avantaj. Persoanele cu vârsta peste 22 de ani vor fi...

Obiecte pierdute de cetăţeni, recuperate şi predate de poliţiştii locali

Polițiștii locali din cadrul compartimentelor aflate în subordinea Poliției Locale a Municipiului Târgu Jiu, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu în temeiul stabilit de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, au identificat și predat către posesori mai multe obiecte pierdute pe raza orașului. De la începutul anului și până în momentul de față, agenții constatatori au înapoiat cetățenilor sume de...

100 de ani de la Marea Unire, sărbătoriţi la Şcoala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu”

Centenarul Marii Uniri a fost marcat, zilele trecute, de elevii Şcolii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu”, printr-o serie de activităţi. Astfel, în biblioteca şcolii, s-a organizat o activitate care să marcheze cei 100 de ani de la Marea Unire. Prin atelierele interactive de istorie, copiii au citit povești, au vizionat filme istorice şi au intonat cântece patriotice. Prin acest eveniment s-a dorit...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne adresează îndemnul ca în post să-l iubim pe aproapele şi să-i dăruim cu milostenie!

“Doamne, învredniceşte-mă să stric tot ce e rău în hambarul inimii mele; să-l golesc, să-l curăţ şi să-l fac vrednic a primi bunătăţile Tale, pe care să le împart şi cu cei care suferă. Aşa, Doamne, dă-mi să umplu jitniţa făpturii mele, inima mea!” (Părintele Constantin Galeriu) În prima Duminică a Postului Naşterii Domnului, cea de-a 26-a după Rusalii, Ap. Efeseni...

Noutăți privind pensionarea femeilor

Gorjencele, care au atins stagiul minim de cotizare în sistemul de asigurări sociale și au împlinit vârsta standard de pensionare, vor putea solicita continuarea activității până la 65 de ani, vârsta de pensionare valabilă astăzi pentru bărbați, fără încheierea unui nou contract de muncă. Guvernul a stabilit în această lună, prin ordonanță de urgență, faptul că angajatorul nu va...

La Rânca se va schia în curând

Ninsoarea care s-a abătut asupra zonei de nord a județului, în special, de sâmbătă încoace, ar putea să le aducă iubitorilor sporturilor de iarnă o veste nesperat de bună. La Rânca e deja iarnă în toată regula, iar asta i-a determinat pe administratorii pârtiilor din stațiune să pornească tunurile de zăpadă artificială pentru a crește stratul de omăt așternut...

Accident cu patru răniți, provocat de un șofer beat

Patru persoane au fost rănite, în urma unui accident rutier, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Drăgoieni, între două mașini. Polițiștii au stabilit că evenimentul a fost provocat de un șofer beat. “În jurul orei 03.30, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident...

Gorjul are peste 7700 de doze de vaccin antigripal

Campania de vaccinare antigripală este în plină desfăşurare la nivelul judeţului nostru. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit 18.310 doze de vaccin antigripal pentru sezonul 2018-2019. Potrivit reprezentanților DSP Gorj, pentru această campanie de imunizare s-au solicitat 23.292 de doze. La ora actuală, mii de gorjeni sunt vaccinați împotriva gripei sezoniere, iar stocul în teritoriu este de...

DGASPC Gorj, partener într-un grandios proiect al ANPDCA

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), în parteneriat cu cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) din ţară, a profitat de oportunitatea oferită de fondurile europene pentru a extinde şi a profesionaliza actuala reţea de asistenţă maternală. Astfel, DGASPC Gorj va angaja, în următorii cinci...

Post vacant de consilier pe Achiziții Publice, la Primăria Rovinari

Primăria Orașului Rovinari, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior – Compartiment Achiziţii Publice, Finanţări Externe. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice...

Pe Insulița din municipiu se strâng frunzele ca să fie aruncate în Jiu!

Un cetățean din municipiul Târgu-Jiu a filmat, la finalul săptămânii trecute, o scenă pe Insulița din municipiu. Mai exact, acesta a surprins la lucru doi angajați ai Primăriei Târgu-Jiu care se făceau că strâng frunzele căzute pe caldarâm. Mai exact, unul le sufla, iar altul pe arunca în Jiu. “Am filmat azi, 16 noiembrie 2018, în parcul de pe...

Târgul de Ofertă Educaţională, la UCB Târgu-Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu Jiu organizează, în data de 21 noiembrie 2018, începând cu ora 13.00, Târgul de Ofertă Educațională. Evenimentul se va desfășura la sediul Universității din Târgu Jiu, str. Tineretului, nr. 4. În cadrul Târgului de Ofertă Educaţională se va realiza prezentarea programelor de studii oferite de instituția noastră, precum și a unor rezultate deosebite obținute...

Norocul ţine cu cei buni! Pandurii, peste Energeticianul

Pandurii Târgu Jiu a câştigat derbiul orgoliilor cu Energeticianul, într-un meci eveniment, în care putem spune că s-au întâlnit două echipe din acelaşi oraş. Deşi este evident că întreaga suflare fotbalistică din Gorj este alături de Pandurii, planul final al lui Nicolae Sarcină, actualul finanţator al formaţiei ce joacă în Valea Jiului, nu poate fi decât să vină “acasă”....

Gorjul, la coada vânzării imobilelor

Potrivit unui comunicat emis recent de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), în luna octombrie a anului 2018, au fost vândute, la nivelul întregii ţări, 52.838 de imobile, cu peste 10.316 mai mult faţă de luna septembrie. Numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel naţional, în luna octombrie a acestui...

Prahovenii își fac plantație de castani cu puieți de la Tismana

O inedită campanie de plantare de castani a avut loc, vinerea trecută, nu la Baia Mare sau la Tismana, zone recunoscute în toată țara pentru această cultură, ci la Prahova. Localitățile Mizil și Mănești au avut organizată o campanie de plantare a câte 100 de puieți fiecare, toți viitorii castani fiind aduși din pepiniera de la Tismana, acolo unde...

DE NECREZUT!!! Directorul ”Pedichiură”, ipochimenul care a afectat iremediabil imaginea municipalității, desemnat de ALDE candidat la funcția de primar al Târgu-Jiului. Iordache: Rotaru minte!

O informație apărută pe contul de Facebook al directorului Direcției Publice de Patrimoniu, Marian Rotaru, aruncă în aer scena politică: potrivit postării, personajul care a creat deservicii incomensurabile municipiului Târgu-Jiu, în urma apariției în toată media a imaginii în care apare cu picioarele într-un lighean, în timp ce i se făcea pedichiura la birou, a fost desemnat să candideze...

Tăierile tehnologice la pomi și vie

2 – Tehnologia efectuării tăierilor la pomii fructiferi Tehnica tăierii pomilor fructiferi, arbuștilor fructiferi, precum și a unor plante floricole și ornamentale este relativ asemănătoare. Mecanic aceasta presupune efectuarea tăieturii propriu-zise oblic pe axul plantei sau ramurii supuse acestei operațiuni. Când se taie la un mugure sau o ramură terminale, tăierea se va efectua astfel încât acestea să aibă orientare...

Ca la noi, la nimeni – Cine ne judecă la Comisia Europeană?!

Consiliul Superior al Magistraturii desființează raportul MCV pentru România ca fiind inadmisibil așa ceva! CSM semnalează „erori factuale și de apreciere” în raportul MCV! și califică drept inacceptabile unele aprecieri referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii. De aceea, pozițiile Preș. Klaus Werner Iohannis care-a criticat totdeauna la Bruxelles și la Strasbourg România și alianța de guvernare PSD-ALDE, că de...

19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţelor asupra copiilor şi tinerilor

Ca în fiecare an, Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi FICE România (Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – Secţiunea România) îşi propun implementarea Campaniei 19 Zile de prevenire a abuzurilor şi violenţelor asupra copiilor şi tinerilor. Iniţiatoarea campaniei este Fundaţia Summit-ul Femeilor Lumii – Geneva, lider al mişcării mondiale de luptă împotriva abuzurilor şi violenţelor asupra copiilor şi tinerilor. Campania 19...

UCB, învinsă de lider

Handbaliştii de la UCB Târgu Jiu au suferit un eşec scontat pe teren propriu în faţa liderului seriei C, CSM Şcolar Reşiţa. Formaţia noastră a fost învinsă în Sala Sporturilor din municipiu cu 33-26. La pauză, diferenţa de scor a fost chiar mai mare în favoarea vizitatorilor, 18-8. Bănăţenii sunt lideri autoritari în această grupă cu şase victorii din...

Anunțul conducerii APM pentru operatorii economici din județ

Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj informează operatorii economici de pe raza județului Gorj, a căror activitate este reglementată printr-o autorizație de mediu sau o autorizație integrată de mediu, cu privire la necesitatea obținerii unei vize anuale pentru acestea. ”Astfel, în urma modificărilor legislative survenite în legislația de mediu (modificarea art.16 alin (2) din OUG 195/2005 privind protecția mediului)...

Hoț de biciclete, prins în flagrant de polițiști

Un bărbat de 35 de ani, din judeţul Mureș, este cercetat de polițiștii din Gorj, după ce a fost prins cu o bicicletă furată. "La data de 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au prins în flagrant delict un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu-Mureș, judeţul Mureș, care avea asupra lui o bicicleta, iar la...

Novaciul și Polovragiul au devenit, oficial, stațiuni turistice de interes local

Guvernul a adoptat joi Hotărârea, promovată de Ministerul Turismului, pentru aprobarea atestării a 11 localităţi din România ca staţiuni turistice de interes local. În urma acestei decizii, orașul Novaci și comuna Polovragi din județul Gorj au devenit stațiuni turistice de interes local. Acest statut a mai fost atribuit prin hotărârea adoptată săptămâna trecută de către Executiv și următoarele localități: Bârsana,...

Polițist lovit cu mașina de un șofer urmărit de agenți după tâlhărie

Trei tineri din comuna Șimian, județul Mehedinți, au fost reținuți, sâmbătă, de polițiștii din Târgu-Cărbunești, pentru tâlhărie, distrugere și ultraj. Totul a început, vineri, când un bărbat din Târgu-Cărbunești, care mergea cu bicicleta la serviciu, a fost tâlhărit de trei tineri, în plină stradă, la Bărbătești. Victima a cerut ajutorul polițiștilor, oferind câteva detalii despre autori și despre mașina...

Zeci de utilaje, pregătite pentru deszăpezirea Târgu-Jiului

Municipalitatea târgujiană a încheiat procedura de închiriere a utilajelor necesare pentru lucrările de deszăpezire în sezonul de iarnă 2018-2019. Acestora li se vor adăuga și utilajele din ograda proprie a municipiului, din dotarea societății Edilitara Public, aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu. Zeci de utilaje sunt astfel pregătite să intervină pentru degajarea zăpezii atât pe arterele principale din...

Șoferiță prinsă beată la volan! A doborât un record la alcoolemie

O șoferiță în vârstă de 27 de ani, din localitatea Târgu-Cărbunești, a fost prinsă de polițiști, joi, beată la volan. Agenții au oprit mașina pentru un control de rutină. Aceștia au simțit un miros puternic de alcool, iar în urma testării cu etilotestul s-a stabilit că femeia se afla în stare avansată de ebrietate. “La data de 15 noiembrie,...

Mai puțini asistați sociali, la Târgu-Jiu

Intrarea în vigoare a unor modificări legislative care îi obligă pe asistații sociali să presteze muncă în folosul comunității sau îi obligă să nu mai refuze un loc de muncă ce li se oferă a dus la scăderea numărului acestora la nivel de municipiu. În doar o lună o cincime din cei 150 de beneficiari au dispărut de pe...

Condescu şi Sarcină s-au ignorat

Finanţatorul echipei Energeticianul, Nicolae Sarcină, a privit meciul de lângă banca tehnică a formaţiei vizitatoare. Alături de omul de afaceri gorjean a stat Dănuţ Perjă, managerul general al echipei. Sarcină a intrat în vorbă cu spectatorii în timpul jocului, mărturisindu-le acestora că planul său este să facă o echipă din tinere talente, care să joace un fotbal plăcut. Patronul...

Gorjul, sub cod galben de ninsori

Începând din această seară, dar şi în cursul zilei de mâine, vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în...

SCENE CA-N FILME în Gorj! Agent lovit cu mașina de un șofer urmărit de polițiști după tâlhărie

Trei tineri din comuna Șimian, județul Mehedinți, au fost reținuți aseară, de polițiștii din Târgu-Cărbunești, fiind acuzați de tâlhărie, distrugere și ultraj. Totul a început vineri, când un bărbat din Târgu-Cărbunești, care mergea cu bicicleta la serviciu, a fost tâlhărit de trei tineri, în plină stradă, la Bărbătești. Victima a cerut ajutorul polițiștilor, oferind câteva detalii despre autori și...

FOTO: Accident cu patru victime la Drăgoieni! Șoferul vinovat era beat

Patru persoane au fost rănite, azi-noapte, în urma unui accident rutier, care a avut loc în localitatea Drăgoieni, între două mașini. Polițiștii au stabilit că evenimentul a fost provocat de un șofer beat. "În jurul orei 03.30, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza municipiului Târgu-Jiu,...

Mii de detinuti, eliberati in baza Legii privind recursul compensatoriu

În perioada 1.01.2018-31.10.2018, în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost depuse un număr de 8.822 de persoane. În aceeaşi perioadă, din unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au fost puse în libertate 11.033 de persoane, 9.039 dintre acestea beneficiind de prevederile Legii 169/2017: 1.374 ca urmare a expirării duratei pedepsei în termen, 7.665 prin admiterea de către...

Ziua mondiala de comemorare a victimelor accidentelor de circulatie

Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie se marchează, în 2018, la 18 noiembrie - a treia duminică a lunii. Tema propusă pentru 2018 este "Roads have stories" şi se referă la faptul că "Şoselele/străzile reprezintă mai mult decât legătura între un punct A şi un punct B. Ele au poveşti, unele tragice, pe care le comemorăm". Tema...

Anunţul meteorologilor pentru acest weekend!

Vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor în acest weekend, chiar deosebit de rece în estul şi sud-estul teritoriului, unde şi vântul va avea unele intensificări, iar valorile termice vor fi negative în cursul nopţilor şi al dimineţilor, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM); în zonele montane va ninge şi vor fi intensificări ale vântului îndeosebi pe creste,...

Ziua internaţională a studenţilor, sărbătorită astăzi

Ziua de 17 noiembrie a fost declarată oficial Ziua internaţională a studenţilor în anul 1941 de către Consiliul Internaţional al Studenţilor pentru a comemora evenimentele din 1939 desfăşurate la Praga. În 1939, ocupanţii nazişti din Cehoslovacia au suprimat, la Praga, o demonstraţie a studenţilor de la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Caroline, ce marca momentul creării unei Republici...

Ziua mondială a prematurităţii

În fiecare an, la data de 17 noiembrie este marcată Ziua mondială a prematurităţii. Iniţiată de Fundaţia Europeană pentru Îngrijirea Nou-născuţilor, în 2010, şi marcată, oficial, începând cu 2011, această zi are rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor pe care le presupune naşterea prematură. Rolul Zilei mondiale a prematurităţii este de a educa mamele cu privire la anumite stiluri...

ALDE are organizație de femei la Plopșoru!

Zeci de persoane au participat aseară la constituirea primei organizaţii de femei din Plopşoru. Numărul mare de participanţi şi hotărârea lor de a câştiga luptele politice viitoare, fac din ALDE Plopşoru un adversar de temut pentru orice partid. Liderul ALDE Gorj, Ion Iordache, a participat la eveniment: ,,Sunteţi o organizaţie puternică şi am încredere că, împreună, putem câştiga Primăria Plopşoru...

ACUM! Urmărire în trafic, la Târgu-Cărbunești

UPDATE Șoferul a fost prins de polițiști. Acesta se afla în autoturism cu un alt bărbat. Cei doi sunt bănuiți de comiterea unor fapte care fac obiectul unui dosar penal. Politiștii de la Rutieră efectuează o urmărire în trafic, în acest moment, la Târgu-Cărbunești, după ce un șofer a refuzat să oprească autoturismul la semnalele acestora.

Șoferiță din Târgu-Cărbunești, beată criță la volan

O şoferiţă din Târgu-Cărbunești, în vârstă de 27 de ani, a fost depistată, ieri, în timp ce conducea o mașină Dacia SuperNova, în comuna Dănești, deși tânăra se afla în stare avansată de ebrietate. Aceasta a fost testată cu etilotestul şi a rezultat o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. "La data de 15 noiembrie, poliţişti din...

Nicu Gîtan, fost ziarist la Gorjeanul timp de 37 de ani, s-a stins din viață!

Nicu Gîtan, jurnalist al ziarului Gorjeanul timp de 37 de ani, cu o experiență în presă de 53 de ani, aflat de câțiva ani la pensie dar rămas un activ colaborator al publicației, a decedat. În ultimele sale postări de la pagina sa de socializare, Nicu își anunță prietenii că era iar la spital, acesta luptând din greu cu...

Gorjeanul care și-a ucis soția, iar apoi a încercat să se sinucidă intrând cu mașina într-un stâlp, trimis în judecată

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș au dispus, luni, trimiterea în judecată a lui Sorin Olteanu, șoferul de tir din Gorj în vârstă de 29 de ani care, în luna mai, la Timișoara, și-a ucis nevasta în timpul unei crize de gelozie. Gorjeanul și-a ucis soția cu cuțitul, din gelozie, apoi a încercat să se omoare...

Tribunalul Gorj angajează manager economic

Tribunalul Gorj are nevoie de manager economic. Proba scrisă a concursului organizat de Curtea de Apel Craiova pentru ocuparea acestei funcţii va avea loc pe 7 decembrie. ”Curtea de Apel Craiova, judeţul Dolj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante de manager economic la Tribunalul Gorj. Condiţiile specifice necesare în vederea...

Bogoi aşteaptă Energeticianul: “Vor evolua cu ambiţie”

Pandurii Târgu Jiu ar putea reveni pe drumul cel bun cu un succes împotriva Energeticianului. Meciul cu echipa lui Nicolae Sarcină se anunţă unul încrâncenat, având în vedere că mulţi dintre jucătorii care vor intra pe gazon se cunosc. Antrenorul Adrian Bogoi se aşteaptă la o partidă atractivă şi spune că fotbaliştii celor două formaţii vor să-şi demonstreze valoarea...

Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice, sărbătorită de DSP Gorj

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj, în colaborare cu spitalele din județ, medicii de familie, autoritățile publice locale din județ prin rețeaua de asistență medicală comunitară și cabinetele medicale școlare desfășoară, în perioada 12.11 – 18.11.2018, campania “Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice (ZEIA) – 18 noiembrie 2018”. Rezistența la antimicrobiene (RAM) continuă să amenințe eficiența tratamentelor împotriva infecțiilor cauzate...

A pus panseluțe în gropile în care își “rupe” troleibuzul

Flori în gropile din oraș, așa a ales un șofer al Transloc să protesteze față de problemele pe care le întâmpină zi de zi pe străzile din municipiu. Vasile Brânzan, care este și lider sindical la societatea de transport local, a venit, ieri, cu panseluțe în zona CAM pentru a le pune în gropile din carosabil. A ales această...

Dr. Pârcălăboiu: “La Târgu-Jiu s-au efectuat 800 de teste de glicemie gratuite și 210 persoane au fost depistate cu valori glicemice crescute”

Ziua Mondială a Diabetului a fost marcată la data de 14 noiembrie, în acest an sărbătorindu-se sub sloganul “Diabetul și familia”. La nivelul municipiului Târgu-Jiu, această zi s-a marcat prin măsurarea gratuită a glicemiei, în lanțul de farmacii Dav. Au fost testate 800 de persoane, dintre care 210 au avut valori glicemice peste 130 mg, persoanele în cauză fiind...

Film documentar prezentat de polițiști în școlile din Gorj

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale și Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj au lansat, miercuri, filmul documentar “ROMÂNIA MARE– de la ideal la realitate”, în amfiteatrul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”, evenimentul fiind dedicat Centenarului. ”La data de 1 Decembrie 2018 se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918, eveniment care a marcat...

Cercetat de polițiști, după ce a tăiat trei salcâmi

Un bărbat de 33 de ani, din comuna Stoina, s-a ales cu dosar penal, miercuri, după ce a fost surprins de polițiști, în timp ce tăia trei salcâmi, fără marcă silvică. Materialul lemnos, în cantitate de 2,55 metri cubi, a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Hurezani, până la finalizarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul...

Primăria Rovinari oferă tichete sociale nevoiașilor

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Consiliul Local și Primăria Orașului Rovinari acordă tichete sociale persoanelor al căror venit se situează până la 530 de lei pe lună/membru de familie. Înscrierile au debutat din data de 5 noiembrie și se fac de luni până vineri, în intervalul orar 10.00-15.00, în incinta Clubului Vârstnicilor situat pe strada Muncii, unde se va...

Decebal Drăghiea, felicitat de ISU Gorj după concurs

Comisarul-șef Decebal Drăghiea a fost felicitat de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, după rezultatul obținut la concursul pentru ocuparea funcției de şef al IPJ Gorj, care a avut loc, la sediul IGPR. ”Împreună suntem mai puternici! Relațiile interinstituționale au un rol definitoriu pentru ca și cetățenii să se simtă protejați și în siguranță. Începând de astăzi, domnul...

Ca la noi, la nimeni – Ostilitățile și bucuriile Familiei Iohannis!

Încă de la câștigarea alegerilor prezidențiale din decembrie 2014, președintele Klaus Werner Iohannis și-a luat drept țintă a criticilor sale PSD-ul și președinții acestuia. Mai puțin pe liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe care l-a și întâlnit la acea vreme cu propunerea să nu se alăture social-democraților. L-ar fi dorit împreună cu actuala opoziție, dar Tăriceanu a refuzat. În campania...

AJOFM Gorj recrutează 200 de muncitori pentru Danemarca și Portugalia

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Gorj, promovează oferta unui angajator din Danemarca de 200 locuri de muncă (100 locuri pentru Danemarca şi 100 de locuri pentru Portugalia), pentru munca sezonieră, cules de mazăre, campania 2019. Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări, cu oportunități de dezvoltare a abilităților...

O jandarmeriță a murit, după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni! Mesajul IJJ Gorj

O femeie în vârstă de 40 de ani, angajată a Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi din Fălticeni, a murit, miercuri, după ce a fost lovită de o maşină pe o trecere de pietoni din Suceava. Tânăra traversa strada regulamentar, cu fetiţa ei în vârstă de un an şi jumătate, care a suferit leziuni grave. Autorul accidentului este un tânăr...

Limba Cerbului (Phyllitis scolopendrium) – beneficii și proprietăți

Planta medicinală Limba Cerbului, numită și Năvalnic, este o specie de ferigă perenă (mereu verde), care are numeroase proprietăți benefice asupra organismului uman. Aceasta preferă pădurile de fag, cu zone umbroase, iar în scop terapeutic se folosesc doar frunzele, cu tot cu pețiol. Cele mai multe principii active din această plantă se pierd prin uscare, de aceea este indicat să...

Rețeta săptămânii – Prăjitură cu cremă de vanilie și spumă de ness

Ingrediente: Blat: 4 ouă,8 linguri de zahăr, 2 linguri cafea lichidă, 2 linguri apă, 8 linguri făină, 2 linguri cacao, un vârf cuțit sare Crema: 3 gălbenușuri, 4 linguri zahăr, 3 linguri făină, 2 plicuri vanilie, 1 fiolă esență de vanilie, 400 ml lapte, 1/2 pachet unt Spuma: 3 albușuri, 5 linguri zahăr pudră, 2-3 linguri cafea solubilă Mod de preparare: Se mixează albușurile spumă cu un...

Lucrări agricole în repausul vegetativ

1 – Uneltele necesare pentru efectuarea tăierilor tehnologice la pomii fructiferi și vie Pomii fructiferi, arbuștii fructiferi, vița de vie, precum și unele plante floricole și ornamentale impun, pentru o bună conducere a coroanelor și o rodire cantitativă și calitativă mulțumitoare, eliminarea unei părți din plante, de regulă anual, operațiune care se numește tăiere tehnologică. Se spune, și pe drept...

Verdict definitiv în procesul lui Golea cu acționarii de la Pandurii

Administratorul special de la clubul Pandurii a aflat verdictul definitiv al Curții de Apel Craiova, unul care este total diferit de cel decis în primăvară de Tribunalul Gorj, procesul vizând banii pe care Marin Golea îi cere pentru munca sa de la acționarii echipei de fotbal. Acționarii nu și-au făcut pomană până acum nici măcar cu vreun leu pentru...

Indezirabilul Oprea, interzis de ANI și cercetat penal de procurori, angajat șef la Minprest

Fostul viceprimar social-democrat al comunei Bâlteni, Dumitru Oprea, reținut pentru 24 de ore și cercetat penal, într-un dosar aflat pe masa procurorilor încă din vara anului 2015, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de spălarea banilor, a fost angajat șef în cadrul societății Minprest Serv SA. Partidul i-a găsit...

Campanie de colectare DEE-uri, la Târgu-Jiu

Consiliul Județean Gorj, Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj și Asociația Environ organizează o campanie de colectare DEEE-uri (frigidere, mașini de spălat, televizoare, calculatoare, cuptoare cu microunde, telefoane mobile, etc.), care se va derula în perioada 22-23 noiembrie 2018, în intervalul orar 10.00-15.00, în municipiul Târgu-Jiu. Conducerea Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și...

Bărbat din Dolj, cercetat în Gorj pentru furt

Un bărbat de 58 de ani, din Craiova, este cercetat de polițiștii din Gorj, sub acuzația de furt calificat. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că, pe 6 noiembrie, acesta ar fi intrat în locuința unui localnic în vârstă de 64 de ani, din comuna Brănești și ar fi furat 6.500 de lei și bijuterii din aur. Prejudiciul a...

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU!

«Nici un om nu vine întâmplător în viaţa noastră» (Părintele Arsenie Papacioc) În această zi de preaslăvită şi binecuvântată aniversare Arhierească, prilejuită de ziua de naştere a Înaltpreasfinţiei Voastre, dreptcredincioşii Eparhiei Olteniei, cu deosebire, ai meleagurilor gorjene, vă adresează cele mai sincere urări de sănătate şi de înalte împliniri duhovniceşti şi vă roagă să primiţi cele mai alese flori împodobite...