10 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024

Arhive Lunare: iunie 2018

Micii gorjeni, așteptați la ”BIBLIOTECA DIN PARC”

Luni, s-a inaugurat ”BIBLIOTECA DIN PARC”, un proiect ambițios, marca Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Centrul de Informare ”Europe Direct” Gorj. Participarea este gratuită, iar activitățile se deruleză în zilele lucrătoare ale săptămânii, între orele 11.00-13.00. În perioada 25 iunie – 24 august, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Centrul de Informare ”Europe Direct” Gorj împreună cu voluntarii lor...

11 poliţişti acţionează pe litoral în sezonul estival

11 poliţişti din județul Gorj vor fi prezenţi pe litoralul românesc al Mării Negre în acest sezon estival, urmând să acţioneze în sistem integrat pentru siguranța cetățenilor, în cadrul Planului de acţiune "Litoral 2018". Șase dintre ei vor fi detașați la mare în luna iulie, iar cinci în august. Din numărul total, doi sunt agenți la Rutieră, unul este...

“Manifest”, la Veneția

„La Foresta Incantata”, o nouă expoziție semnată de Mihai Țopescu, din tema „Manifest“, continuă și ajunge la Veneția. Expoziția este deschisă în perioada 30 iunie – 24 iulie. Inaugurarea are loc pe 30 iunie, la ora 18.30. Artistul gorjean Mihai Țopescu, care a creat „Pădurea Paradisului” în satul Poienari, prin vopsirea în culori vii a sute de copaci, expune la...

Pandurii vor meciuri oficiale pe terenul doi

Decopertat în primăvara anului 2015, terenul sintetic din cadrul Complexului Sportiv Municipal din Târgu Jiu ar putea fi repus în funcţiune pentru meciurile oficiale. Actuala conducere a Pandurilor are planuri ambiţioase în ceea ce priveşte revenirea la Târgu-Jiu. Deşi suprafaţa de pe terenul doi a fost îndepărtată de mai bine de 3 ani, iar spaţiul era folosit ca parcare,...

Tabăra de pictură religioasă “Lumină din lumină”, la o nouă ediție

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu au organizat  la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VII-a ediţie a Taberei de pictură religioasă “Lumină din lumină”. La realizarea celor 20 de cruci de pomenire au participat profesorii: Pompiliu Ciolacu, Cristina Ciolacu, Georgiana Brandt şi Florin Berculescu, alături de șase elevi, care urmează cursurile Palatului...

Cele mai amuzante perle ale elevilor de la română

Au apărut primele perle de la proba scrisă la Limba română, la Bacalaureat 2018, potrivit stirileprotv.ro. Perlele elevilor: -Poezia spune povestea unui rege care se iubea cu o laponeza pe nume Enicer. -Nu e nimic mai romantic decât să te bagi în mijlocul câmpului seara şi să scrii despre el, aşa cum a făcut Tudor Arghezi. -Arghezi ne convinge în cele patru stofe că...

Ionuț Bură va asigura interimatul la Clubul Municipal Târgu-Jiu

Antrenorul Ionuţ Bură va conduce Clubul Sportiv Municipal din Târgu-Jiu. Tatăl acestuia, antrenorul emerit Ion Bură, nu a putut să preia conducerea noului club sportiv, fiind angrenat în activităţi la lotul naţional de atletism. Ionuţ Bură este antrenor la Clubul Sportiv Pandurii Târgu Jiu şi chiar a condus la un moment dat clubul respectiv. Cel mai probabil acesta va asigura...

Iriza se întreabă de ce nu reacționează parlamentarii și liderii politici pe marginea derapajelor manageriale din CEO!

Comunicat de presă, senator Scarlat Iriza: În calitate de senator de Gorj,  în data de 25 iunie a.c., l-am interpelat pe ministrul Energiei, Anton Anton, în legătură cu gravele deficiențe manageriale identificate la nivelul Complexului Energetic Oltenia, chiar de Corpul de Control al Ministrului Energiei, solicitându-i să-mi comunice în detaliu măsurile dispuse pentru restabilirea legalității, optimizarea managementului și stoparea neregulilor...

Gorjul, sub cod galben de ploi

Începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (26/27 iunie) aria ploilor se va extinde treptat dinspre sudul teritoriului şi va cuprinde majoritatea regiunilor, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, sudul şi estul Transilvaniei cantităţile de apă vor depăşi 20...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Îndeosebi în estul şi sud-estul ţării vor fi intervale de timp cu...

Deputatul Elvira Șarapatin a îndemnat gorjenii să arboreze steagul național!

Deputatul de Gorj, Elvira Șarapatin, a transmis luni un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, prilej cu care a declarat că Drapelul este simbolul sfânt al României. ,,Să-l respectăm și să-l purtăm cu cinste, oriunde ne-am afla!", a subliniat parlamentarul PSD, îndemnând gorjenii să arboreze steagul național. În timp ce parlamentarii sunt în capitală, autoritățile au desfășurat, la Târgu-Jiu, manifestări...

Ce i s-a întâmplat unui tânăr care a încercat să violeze o femeie din Țânțăreni

Un bărbat de 30 de ani, din comuna Țânțăreni, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a încercat să-și violeze vecina, o femeie cu 12 ani mai mare decât el. Aceasta a reușit să scape din mâinile lui, după ce a început să-l lovească. Tânărul agresat de victimă a fugit, fiind prins de polițiști. ”La data...

Tabăra de pictură religioasă „Lumină din lumină”, la o nouă ediție

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj şi Palatul Copiilor Târgu-Jiu au organizat  la Măceşu, la Muzeul Crucilor, a VII ediţie a Taberei de pictură religioasă „Lumină din lumină”. La realizarea celor 20 de cruci de pomenire au participat profesorii Pompiliu Ciolacu, Cristina Ciolacu, Georgiana Brandt şi Florin Berculescu, alături de șase elevi, care urmează cursurile Palatului...

Țopescu ajunge cu „Manifest” la Veneția

"La Foresta Incantata", o nouă expoziție Mihai Țopescu din tema „Manifest“, continuă la Veneția. Expoziția este deschisă în perioada 30 iunie - 24 iulie. 

Foto: Ziua Drapelului Național, sărbătorită și la Târgu-Jiu

În dimineața zilei de 26 iunie 2018, la ora 08.30, centrul municipului Târgu-Jiu a găzduit manifestările dedicate Zilei Drapelului, evenimentul debutând cu Muzică de promenadă cu fanfara “Armonia” și continuând cu Semnal de trompeţi,  Întâmpinarea persoanelor oficiale şi Prezentarea onorului. La 09.10 a fost Salutul drapelului de luptă, iar de la 09.15, cei prezenți în Piața Prefecturii, au asistat...

Previziunile economiștilor, pentru următoarele luni: 5,2 lei/euro și un ROBOR la trei luni de până la 5,5%

Asociaţia Analiştilor Financiari Chartered Financial Analyst (CFA) consideră că ROBOR la trei luni va fi în medie de 3,45%, în condiţiile în care aşteptările analiştilor pentru acest indicator sunt de 3,25% pe medie, iar cele maxime de 5,50%, în următoarele 12 luni. De asemenea, cursul de schimb poate ajunge la o valoare maximă de 5,2 lei pentru un euro...

Amendați pentru nereguli privind siguranța alimentelor

În perioada 18-24 iunie 2018, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale şi verificări tematice și fizice în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate pe raza teritorială a judeţului Gorj (în localităţile: Alimpeşti, Aninoasa, Baia de Fier, Bălăneşti, Băleşti, Bărbăteşti, Bengeşti-Ciocadia, Bâlteni, Bolboşi, Borăscu, Brăneşti, Bumbeşti-Jiu, Bustuchin, Crasna, Cruşeţ, Drăguțești, Fărcăşeşti, Jupâneşti, Mătăsari, Motru, Muşeteşti, Novaci,...

Astăzi este Ziua Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi Traficului de Droguri

Direcţia de Sănătate Publică Gorj, în parteneriat cu : Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Gorj, Societatea Naţională de Cruce Roşie – Filiala Gorj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, medicii de familie, autoritatile publice locale din judet prin reţeaua de asistenţă medicală comunitară, celebrează, în data de 26 iunie 2018, Ziua Internaţională de Luptă împotriva Consumului şi...

Caragea, înlocuit de la șefia Lotus SA cu Bărăgan! Schimbarea s-a lăsat cu o plângere penală și chemarea polițiștilor la sediul societății

Ovidiu Caragea, unul dintre cei mai longevivi directori din Târgu-Jiu, a fost schimbat, ieri, de la șefia Lotus SA cu Cornelia Bărăgan, femeia care s-a luptat în ultimii ani cu el prin instanță pentru a reuși înlocuirea acestuia din funcția de conducere. Schimbarea de putere s-a făcut destul de pașnic, inițial, față de acum un deceniu, când a mai...

A murit, după ce s-a aruncat dintr-un tren

Un bărbat a fost lovit de tren, duminică seara, în gara din Târgu-Jiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri din municipiu și medicii de la Serviciul de Ambulanță Gorj, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. “Nici noi, pompierii militari, nici medicii sosiți la fața locului nu am putut face nimic...

Norica Nicolai vrea voturi din Gorj pentru europarlamentare! – Funcția lui Dian Popescu îi asigură capital electoral

Numită președinte interimar al ALDE Gorj, săptămâna trecută, de către BPN, europarlamentarul Norica Nicolai nu se grăbește să vină în județul lui Dian Popescu. Nu că nu ar avea un interes direct să coordoneze organizația aflată în derivă, în lipsa unei conduceri interesate de acest aspect, ci pentru că treburile de la Parlamentul European o opresc să facă naveta...

Doi candidați, eliminați de la examenul de bacalaureat

Doi candidați din judeţul Gorj au fost eliminaţi, luni, de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat. Unul dintre ei a încercat să copieze, iar celuilalt i-a sunat telefonul în timpul examenului. “Au absentat 211 candidați la prima probă. Au fost eliminați doi candidați, unul de la centrul din Motru și celălalt de la...

Interpelare a senatorului Iriza la ministrul Energiei pentru factorii de conducere ai CEO “incompetenți și iresponsabili”

Senatorul de Gorj, Scarlat Iriza, a taxat așa cum a anunțat derapajele din raportul de control finalizat la CE Oltenia în luna mai a acestui an. Vicepreședintele Comisiei pentru transporturi și energie vorbește în interpelarea sa de “posibilul prejudiciu de peste 40 de milioane euro, cauzat Complexului Energetic Oltenia de factori de conducere iresponsabili și incompetenți”, acesta referindu-se la...

Minerii cu boli profesionale, în creștere! – Liderul sindical Bunoaica: “CE Oltenia obstrucționează accesul angajaților la analize la spitalele de medicina muncii”

Aflat la Timișoara pentru investigații medicale pe linia medicinei muncii, liderul de sindicat Nicu Bunoaica susține că medicii de acolo i-au spus că sunt îngroziți de numărul mare de mineri din Gorj, care ajunși la ei pentru analize sunt găsiți suferind de boli profesionale. Medicii spun că minerii suferă, în general, de fibroze la plămâni, din cauza prafului de...

Evazioniști pedepsiți cu suspendare

Mai mulți afaceriști de etnie romă din Târgu-Jiu, Strehaia și localitatea ieșeană Grajduri, au fost condamnați, ieri, de Tribunalul Gorj la închisoare cu suspendare. Toți și-au recunoscut faptele, unii au plătit și o parte din prejudiciul care li se impută și, în cele din urmă, s-a ajuns la pedepse care îi scutesc pe aceștia de mersul la pușcărie. Cea...

Cercetat după ce i-a furat căruciorul unei persoane cu handicap

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, este cercetat de polițiști, după ce i-a furat căruciorul unei persoane cu handicap, din fața casei. Acesta a fost depistat în urma unui control în trafic. “La data de 22 iunie, Poliţia Oraşului Tismana a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat de 69 de ani, din comuna Padeş,...

Vladimirescu neagă implicarea lui Sarcină la Oradea

Lucia Vladimirescu, președintele clubului Luceafărul Oradea, speră ca echipa pe care o conduce să termine în primele 5 formaţii sezonul viitor. Deşi la un moment dat, Consiliul Local Motru a confirmat că a existat o cerere ca trupa bihoreană să-şi dispute jocurile de acasă pe Stadionul “Minerul”, iar antrenorul Cristian Dulca a schimbat Luceafărul cu Şirineasa, cea din urmă...

Continuă să crească numărul cazurilor de rujeolă

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 22.06.2018, este 14246, dintre care 57 de decese. În săptămâna 18.06. – 22.06.2018 au fost raportate încă 104 cazuri nou confirmate, în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Epidemia de rujeolă, declanșată în 2016, continuă să se manifeste şi în acest an. Numărul deceselor cauzate de...

Primăria Drăguţeşti angajează consilier juridic

Primăria Comunei Drăguțești organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale, vacante, de de consilier juridic, grad I A din cadrul Compartimentului Juridic. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de concurs este 29 iunie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat...

Autoritățile din Gorj sărbătoresc Ziua Drapelului Național

Ziua Drapelului Național este marcată, anual, la data de 26 iunie și este sărbătorită de autoritățile publice și de celelalte instituții ale statului, prin organizarea unor programe și manifestări educative cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și prin ceremonii militare specifice. Această zi a fost instituită prin Legea 96/1998. Autorităţile gorjene organizează şi în acest an o...

Pîşcu, bronz cu România

Atleta legitimată la CS Pandurii, Andreea Pîşcu, s-a întors cu bronz de la Campionatele Mondiale de Alergare Montană. Echipa feminină a României a cucerit locul trei la competiţia de la Karpacz (Polonia). La individual (17 km), Denisa Dragomir a ocupat locul patru, Andreea Pîşcu s-a clasat pe 11, Ingrid Mutter pe 16, iar Iulia Găinariu pe 26. Delegaţia a...

Tănase fits Piaf, o nouă acțiune caritabilă marca Rotary Târgu-Jiu

Clubul Rotary din Târgu Jiu continuă seria evenimentelor organizate pentru strângerea de fonduri necesare modernizării Secției Neonatologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Astfel, joi, 12 iulie 2018, ora 19.00, are loc spectacolul Tănase fits Piaf, pentru a aduna banii necesari pentru atingerea obiectivului propus. În urma organizării Spectacolului de Teatru, „Totul despre femei”, în 18 iunie 2018, a fost...

Întâlnire cu instituțiile implicate în problematica reinserției sociale a deținuților, la Penitenciarul Târgu-Jiu

La data de 21 iunie 2018, la sediul Penitenciarului Târgu-Jiu, a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai penitenciarului și reprezentanți ai unor instituții publice și O.N.G. uri de pe raza județului Gorj, care sunt implicate în activitatea de reintegrare a deținuților în societate. La întâlnire au fost prezente următoarele instituții: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, Direcția...

Noi trofee pentru Acs Raideri!

Sportivii de la ACS Raideri Târgu-Jiu au avut un weekend plin. Gorjenii au participat cu 4 echipaje la 3 discipline de motorsport din cadrul FRAS. Echipa formată din juniorul Victor Neamțu, Vasile Șerban și Dunavătu Cristian a participat la etapa a II-a din Campionatul Național de Rallycross de la Mioveni. Pilotul Emil Ioan Boros a participat cu un Subaru...

Bărbat din Săulești, căutat de polițiști

Un bărbat din comuna Săuleşti a cerut ajutorul Poliției, vineri, anunțând că fratele său, Constantin Roşoga, în vârstă de 50 de ani, a plecat de acasă, joi, și nu s-a mai întors. “Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că bărbatul este cunoscut cu afecțiuni medicale și se afla sub tratament. De asemenea, acesta a menționat...

Gorjul are nouă furnizori de spitalizare de zi

Potrivit legislaţiei în vigoare, 79 de boli se pot trata în regim de spitalizare de o zi. Pe listă se regăsesc febra, otita, leşinul, durerile de cap, reacţiile alergice, dar şi adenomul de prostată, pietrele la rinichi, avortul, ocluzia intestinală, chisturile, abcesele, leziunile cutanate sau colica biliară. La nivelul județului nostru, spitalizare de zi este organizată la șapte unități...

Teorii tendențioase și o propagandă dușmănoasă, prin care se încearcă sabotarea Centenarului Marii Uniri

Anul acesta, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri din 1918, se găsesc tot mai muți băgători de seamă care, autodefinindu-se analiști despre toate cele și despre nimic, caută, împinși din interese oculte, să formuleze “teorii noi” și să publice tot felul de informații false despre înfăptuirea României Mari. Astfel, este ignorat vădit adevărul  istoric, certificat în timp prin cercetarea, autenticitatea...

Urmărire în trafic pentru prinderea unui hoț aflat pe bicicletă

Un bărbat de 55 de ani, din comuna Lelești, este cercetat după ce a furat o bicicletă din Piața Centrală din Târgu-Jiu. ”La data de 22 iunie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat de 57 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Centrală, persoane necunoscute i-au...

Ca la noi, la nimeni – Președintele-jucător, omul cu “Așa vreau eu!”

Pasajul “Cine seamănă vânt, culege furtună” apare pentru prima dată în scrierile profetului Osea, în Vechiul Testament.  Acesta descrie practic în acest pasaj comportamentul israeliților, care au ales să se închine la idoli, părăsindu-L pe Dumnezeu și au ajuns ulterior să suporte niște consecințe nedorite, respectiv popoarele spre ale căror zeități au mers i-au cucerit și dus în robie....

Ontologiile de frontieră ale lui Dumitru Tâlvescu – un comentariu de Ion Popescu-Brădiceni –

Noul volum de poezii ale scriitorului Dumitru Tâlvescu este triadic şi cuprinde ciclurile Ancestralia, Universalia, Fractalia. În cartea-mi „Ars poetica transversalia” am trasat deci noi cărări ce-au putut fi salutar exploatate şi de comilitoni evident talentaţi şi inteligenţi. Cele trei secţiuni transversalice sunt prefaţate de „Tictissima”. Organizarea noii cărţi se reclamă din nevoia de ordine şi aventură semantică. Poetul...

Craiova a pierdut primul amical. Mangia: “Principalul obiectiv este să muncim”

Universitatea Craiova a suferit o înfrângere la limită (0-1) în primul amical al verii, disputat, duminică, împotriva formaţiei V-Varen Nagasaki. Echipa din prima ligă japoneză s-a impus cu scorul de 1 – 0, prin reușita lui Nakahara din minutul 27. Partida a avut loc pe stadionul din centrul sportiv Fulpmes (Austria). Pentru acest prim joc de pregătire, antrenorul Devis...

Centenar umanist la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” în cadrul Proiectului Educaţional Trofeul Mărinimiei “O carte pentru speranţă!”

La Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu”, s-a derulat o nouă etapă a proiectului „Trofeul mărinimiei”, care constă în activităţi de voluntariat ce au ca scop salvarea vieţii unor semeni cu probleme grave de sănătate sau ajutorarea altora aflaţi în nevoie. Prin organizarea târgurilor de carte si obiecte de artă din materiale reciclabile, proiectul urmărește nu doar simple activităţi ecologice sau...

Două medalii pentru canotajul românesc

Delegaţia României de canotaj a încheiat Cupa Mondială din Austria cu două medalii. Echipajul masculin de patru rame s-a clasat al doilea, în timp ce barca feminină de dublu vâsle categorie uşoară a terminat pe locul al treilea la etapa de la Linz-Ottensheim. La patru rame masculin, tinerii Mihai-Vasile Ţigănescu, Cosmin Pascari, Ştefan-Constantin Berariu şi Ciprian Huc au ocupat...

Lansare de carte: ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj”, autor Petru Rădulea

În cocheta și primitoarea sală a Bibliotecii Județene ”Christian Tell” Gorj din Târgu-Jiu a avut loc, în data de 19.06.2018, un eveniment emoționant și extrem de interesant prilejuit de lansarea cărții ”Monumente istorice și Monumente ale naturii din județul Gorj” elaborată de D-l Prof. Petru Rădulea. Emoționant pentru faptul că evenimentul a fost generat de un intelectual de marcă,...

„Cea mai bună echipă de paramedici”, la ISU Gorj

Paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au fost pe podium la Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat. Faza Zonală s-a desfășurat săptămâna trecută, la Târgu-Jiu, participând cei mai buni pompieri din șase judeţe. "În cadrul acestei competiţii, plutonierul adjutant Stăiculescu Daniel, plutonierul adjutant Șerban Daniel şi plutonierul major Maioga Ionuț-Paul au format echipa de paramedici...

Cu cât a fost prins conducând un tânăr, care abia își luase permisul!

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Drobeta Turnu-Severin au depistat, în această după-amiază, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Glogova, în timp ce conducea pe b-dul. I. C. Brătianu din municipiu un autoturism cu o viteză de 117 km/h. Vitezomanul s-a ales cu o sancțiune contravențională și reținerea permisului în vederea suspendării.

A decedat în timpul serviciului

Un bărbat de 49 de ani, lăcătuș mecanic al unei societăți prestatoare în Parcul Hurezani, punct de lucru Stoina, aparținând unui producător național de petrol și gaze, a decedat, astăzi, în timpul programului de lucru. „Acestuia i s-a făcut brusc rău, după ce participase, alături de colegii săi la descărcarea, cu ajutorul unei macarale, a unor țevi dintr-un camion....

Doi tineri din Gorj, eliminați de la examenul de bacalaureat

Doi candidați din judeţul Gorj au fost eliminaţi, astăzi, de la proba scrisă la limba şi literatura română a examenului de bacalaureat. Unul dintre ei a încercat să copieze, iar celuilalt i-a sunat telefonul în timpul examenului. ”Au absentat 211 candidați la prima probă. Au fost eliminați doi candidați, unul de la centrul din Motru și celălalt de la...

Constantin Roșoga, căutat de polițiști

Un bărbat din comuna Săuleşti a cerut ajutorul Poliției, vineri, anunțând că fratele său, Constantin Roşoga Constantin, în vârstă de 50 de ani, a plecat de acasă, joi și nu s-a mai întors. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că bărbatul este cunoscut cu afecțiuni medicale și se afla sub tratament. De asemenea, acesta a menționat...

Hoț prins pe bicicleta furată

Un bărbat de 55 de ani, din comuna Lelești, este cercetat după ce a furat o bicicletă din Piața Centrală din Târgu-Jiu. ”La data de 22 iunie, Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat de 57 de ani, din localitate, despre faptul că, în timp ce se afla în Piața Centrală, persoane necunoscute i-au...

Hoț fără milă! I-a furat căruciorul unei persoane cu handicap

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Bengești-Ciocadia, este cercetat de polițiști, după ce i-a furat căruciorul unei persoane cu handicap, din fața casei. ”La data de 22 iunie, Poliţia Oraşului Tismana a fost sesizată prin apelul 112 de un bărbat de 69 de ani, din comuna Padeş, cu privire la faptul persoane necunoscute i-au sustras un cărucior pentru...

Accident la Romanești

Trei autoturisme au intrat în coliziune, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Romanești. În urma impactului, o persoană a fost rănită. Revenim cu detalii!

Vezi anunțul meteorologilor, pentru următoarele trei luni!

Reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM) au făcut publică prognoza pentru iulie, august şi septembrie. Potrivit acestora, ne aşteaptă temepraturi de foc, grindină şi ploi torenţiale, iar valurile de căldură tropicală vor pune stăpânire pe România.Media temperaturilor ce vor fi înregistrate în luna iulie va fi peste media lunii, mai ales în regiunile din sudul şi estul ţării, unde temperaturile...

Vreme răcoroasă și ploi însemnate cantitativ, în următoarele zile

Ultima săptămână a lunii iunie va fi răcoroasă, mercurul urcând în termometre doar până la 25 de grade Celsius. De miercuri revin ploile; meteorologii spun că, la mijlocul săptămânii, vremea va fi instabilã şi rece în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va avea înnorãri accentuate şi vor fi averse şi, izolat, posibil, descãrcãri electrice, în majoritatea regiunilor....

Ziua internațională a navigatorului

În fiecare an, pe 25 iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a Navigatorului (Day of the Seafarer). Cu acest prilej, Organizația Internațională Maritimă (IMO) a subliniat, și de data aceasta, rolul major pe care îl au navigatorii din întreaga lume în ceea ce privește comerțul mondial și în viața de zi cu zi a tuturor locuitorilor planetei. Aniversarea din acest...

Mii de elevi din Gorj susțin examenul de BAC! Astăzi, proba scrisă la Limba şi Literatura română

3082 de candidați, din județul Gorj, susțin, astăzi, prima probă din cadrul Bacalaureatului 2018, la Limba şi Literatura Română. Examenul a început la ora 09.00 şi va dura trei ore. "Sunt nouă centre de examen, șapte în Târgu-Jiu și două în județ, la Motru și Turceni", a precizat Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

”BIBLIOTECA DIN PARC” își deschide porțile, astăzi

În perioada 25 iunie – 24 august, Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj și Centrul de Informare ”Europe Direct” Gorj împreună cu voluntarii lor vor desfășura proiectul ”BIBLIOTECA DIN PARC”, prin care se urmărește implicarea copiilor într-o serie de ateliere de vară și jocuri având drept scop, pe lângă petrecerea timpului în mod plăcut și dezvoltarea personală, interacțiunea și comunicarea. Programul...

După Consiliul de Supraveghere al CEO – Comitetul de criză s-a întrunit la Casa Danielescu pentru a-l răzgândi pe demisionarul Sorinel

Fragmentele din raportul de control, prezentate în doar două numere de către Gorjeanul (unele de mai mică importanță față de restul..), au aprins, așa cum am estimat, fitilul la CE Oltenia, Sorinel Boza, Directoratul, Consiliul de Supraveghere, liderii sindicali, politicienii, parlamentarii, fostul manager Ciurel, dar și jurnaliștii vorbind pe larg, în ultima săptămână, despre gravitatea neregulilor, valoarea prejudiciului și,...

Violatorul din Negomir și-a aflat pedeapsa

Verdict al magistraților Judecătoriei Târgu-Jiu pentru tânărul de 24 de ani din Negomir încătușat încă de la începutul primăverii, după ce a intrat peste o bătrână în casă și a violat-o. Individul purta cagulă pe față, în speranța că nu va fi recunoscut, dar bătrâna de 87 de ani tot a reușit să îi vadă chipul și să ajute...

S-a încheiat procesul șoferului care l-a rănit pe Neluțu Trandafir Titerlești

Verdict definitiv al Curții de Apel Craiova în dosarul în care un pensionar din Târgu-Jiu a fost judecat pentru că l-a accidentat în urmă cu câțiva ani pe Neluțu Trandafir Titerlești, cântărețul de muzică populară imobilizat într-un scaun cu rotile tot în urma unui accident rutier. Nicolae Mihai Barbărasă a fost condamnat la 1 an de închisoare, față de...

Și-a ucis bunica în accident

O femeie a murit și trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident produs pe DN 67, la Câmpu Mare. Polițiștii susțin că vinovat este un tânăr de 21 de ani, din Dolj, care nu a acordat prioritate, la intersecție, unui autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Novaci. Bunica tânărului, o femeie de...

UNPR flutură iar steagul! Conducerea aleasă a organizației din Gorj a trecut de votul CNEx

Rezultatul alegerilor interne din UNPR Gorj, scrutin care a avut loc, sâmbăta trecută, a fost validat, sâmbătă, la București, de Comitetul Național Executiv al partidului. La ședința din Capitală, prezidată de președintele Ion Răducanu și de liderul fondator Gabriel Oprea, au participat toți președinții organizațiilor județene ale UNPR din țară, dar și liderul ales din Gorj, Sorin Lăcătușu. În cadrul...

A vorbit gura fără Pasti, PSD Gorj taxează ieșirea consilierului municipal

Consilierul municipal Toader Pasti Cristian a fost luat în colimatoriul conducerii PSD Gorj, după ce a vorbit gura fără el, referitor la condamnarea președintelui de partid, Liviu Dragnea. Nu este însă pentru prima oară când Pasti se trezește vorbind contra partidului ori a liderilor săi, locali sau de la nivel central. "Eu, dacă mă întrebați pe mine personal, cred că...

Festivalul RomânIA Autentică a dat clasă la Peștișani! – Pâinea împletită “Hobița 500”, ștafeta gorjenilor pentru brașoveni

O pâine împletită, coaptă la Peștișani, pe care s-a scris Hobița 500, a fost înmânată, sâmbătă, de către primarul comunei, Cosmin Pigui, Cristinei Chiriac, inițiatoarea Festivalului RomânIA Autentică. Pâinea a fost astfel ștafeta celor din Hobița pentru autoritățile din Brașov, care, la ediția cu numărul trei al acestei manifestări, s-au alăturat și ele evenimentului de amploare, inițiat în comuna...

Pregătiri în linie dreaptă, pentru RockFest Transalpina

În perioada 27-28 iulie 2018, staţiunea montană Râncă găzduieşte o nouă ediţie a RockFest Transalpina. Regal de trupe rock îi vor delecta pe iubitorii muntelui şi ai muzicii de calitate. Mii de turişti, iubitori ai muntelui şi ai muzicii rock sunt așteptaţi luna viitoare la Rânca, la poalele Vârfului Păpuşa, unde va avea loc cel mai mare festival de rock...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Dăunătorii viţei de vie – 2  

5 - Filoxera – Philoxera vastatrix – cel mai mare dăunător al plantațiilor viticole de până acum a fost adusă la jumătatea secolului al XIX-lea  din Statele Unite ale Americii ca şi făinarea (oidiumul), mana sau putregaiul negru şi a fost depistată pentru prima dată în Anglia, în anul 1863 după ce fusese remarcată în America încă din 1854...

Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, după contestații

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2018 au fost publicate, sâmbătă, pe site-ul Ministerului Educației. Peste 500 de contestații au fost depuse în județul Gorj, la ambele probe. “Au fost înregistrate 272 de contestații formulate de elevii din Gorj, pentru reevaluarea lucrării la limba română și 253 pentru reevaluarea lucrării la matematică", a declarat Georgeta Popescu, purtătorul de...

Incendiu la un service auto din Târgu-Jiu

O mașină a fost distrusă, sâmbătă, în urma unui incendiu izbucnit la un service auto de pe Calea București. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto situat pe strada Calea București, din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului...

Le-au dat cu terenul în cap! Petrolul Bustuchin, umilită la Arad

Sunt şanse extrem de mici ca judeţul nostru să aibă o reprezentantă în eşalonul terţ al fotbalului românesc în sezonul viitor. Campioana Gorjului, Petrolul Bustuchin, a suferit o înfrângere severă pe terenul arădenilor de la Crişul Chişineu Criş, scor 4-0. Gazdele au început partida ca din tun şi au lovit în primele minute ale confruntării. Modan a deschis scorul...

Gorjean ucis de SIDA

Statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) relevă o realitate sumbră în privinţa evoluţiei situaţiei infecţiei cu HIV. În trimestrul I al anului în curs, un bolnav de SIDA şi-a pierdut viaţa. Medicii atrag atenţia asupra importanţei prevenirii îmbolnăvirii. HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane) este virusul care atacă sistemul imunitar. SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite) este boala, ansamblul de simptome, care apare în...

Primăria Rovinari a instalat 30 de camere de supraveghere, în zonele intens circulate

Robert Filip, primarul oraşului Rovinari, demonstrează încă o dată că îi pasă de siguranţa cetăţenilor din urbea sa. Recent au fost instalate 30 de camere de supraveghere, în puncte importante din oraş. Edilul are convingerea că va creşte nivelul de securitate al localnicilor şi al bunilor acestora. Zeci de camere de supraveghere au fost instalate în mai multe zone ale...

PSD Gorj îl susține pe Liviu Dragnea: „Rămânem uniți!”

Organizaţia PSD Gorj a transmis un mesaj de susţinere pentru Liviu Dragnea, după condamnarea sa la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Hotărârea stabilită în cazul liderului PSD nu este definitivă. “PSD Gorj se alătură celorlalte organizații din țară care și-au exprimat...

Transferul lui Băluţă îi ambiţionează pe olteni: “Știința se va întări!”

Universitatea Craiova a dat o dublă lovitură săptămâna trecută, reuşind să-i vândă pe Vladimir Screciu şi Alexandru Băluţă. Dacă primul a ajuns la Genk pe 2,5 milioane de euro, Craiova va încasa 3 milioane euro pe fostul ei căpitan şi încă 500 de mii dacă Slavia Praga se va califica în competiţiile europene. Fotbalistul oltean a semnat un contract...

„Sărutul” lui Brâncuşi pe scena Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”

„Sărutul” ne încredinţează Doina Lemny – e o operă majoră a tinereţii brâncuşiene, alături de „Rugăciunea” şi „Cuminţenia pământului”. Sidney Geist i-a dedicat acestei triade sculpturale un studiu aprofundat, dar şi un articol separat. Constantin Brâncuşi a consacrat temei Sărutul (s.m.) vreo 40 de ani, într-un suprem efort de voinţă, inteligenţă şi imaginaţie. Cele două fiinţe unite prin sărut simbolizează...

Ca la noi, la nimeni – Președintele vrajbei și divizării românilor!

Expresia din motto provine din limba latină unde există și ca proverb: “DIVIDE ET IMPERA!” Dictonul Dezbină și stăpânește! Are la bază, cum spuneam, latinescul “Divide et impera!”, enunțat de Nicollo Machiavelli(1469-1527), om politic, scriitor și istoric renascentist Italian din Florența, care a zugrăvit cu luciditate epoca analizată arătând că în politică dictează interesele și forța și nu considerentele...

Testare gratuită a aluniţelor, la Târgu-Jiu

Campania de testare gratuită a aluniţelor se desfăşoară şi în acest an, în perioada 1 iunie – 15 iulie 2018. La nivelul municipiului nostru, astfel de testări efectuează medicii dermatologi Oana Corobea şi Oana Enache. Gorjenii, care doresc să se bucure de o verificare gratuită a aluniţelor, au posibilitatea să se programeze la numărul de telefon 0763116846, putând opta pentru...

Persoană lovită de tren la Târgu-Jiu

Un bărbat a fost lovit de tren, în gara din Târgu-Jiu. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și medicii de la Serviciul de Ambulanță Gorj, însă nu au mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. "Un bărbat de 50 ani, din comuna Drăguțești, se pare că ar fi greșit trenul în care s-a urcat...

Paști: „Nu mă târăsc în genunchi”!

Preşedintele organizaţiei PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a anunțat că va discuta sancționarea lui Pasti în următoarea ședință a conducerii organizației, după declarațiile consilierului municipal vizavi de Liviu Dragnea. "Este ilogic să emiţi o părere personală în spaţiul public, atâta timp cât eşti înregimentat politic şi, mai mult decât atât, eşti consilier local, pus pe listă de către Partidul Social Democrat....

Report record la extragerea Loto din această seară

Loteria Română organizează, astăzi, noi extrageri, în cadrul cărora Joker înregistrează cel mai mai mare report din istoria jocului, la categoria I, respectiv de peste 20,16 milioane lei (aproximativ 4,32 milioane de euro), se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor. La Loto 6/49, categoria I, este în joc un fond de câştiguri în valoare de peste 6,6 milioane...

Ziua Universală a Iei

La 24 iunie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Universală a Iei. Comunitatea online "La Blouse Roumaine", fondată de Andreea Tănăsescu, a înaintat la 21 ianuarie 2013 iniţiativa ca iei să îi fie dedicată o zi din an. Ziua Universală a Iei a devenit în timp un eveniment global, fiind sărbătorită în peste 100 de oraşe, din 50 de ţări...

Tradiţii şi superstiţii de Sânziene

Anual, la data de 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele, sau Drăgaica. Semnificaţia acestei sărbători este una a iubirii şi a fertilităţii. Deşi sunt asociate sărbătorii creştine a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Aducerii Moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele...

GORJENII AU ACUM O ALTERNATIVA AVANTAJOASA DE A BENEFICIA DE GAZ SI CURENT LA PRET MAI MIC

Incepand cu luna iunie a acestui an, Energaz a deschis o filiala chiar in inima Tg Jiului , ai carui locuitori pot beneficia de o reducere de pana la 15% la pretul gazului metan si de 15% la pretul energiei electrice,dar si de o alta abordare a relatiei cu clientii. In primul rand, clientul plateste mereu doar ceea ce consuma,...

Hobița 500 și-a deschis azi porțile! Lansări de carte, ședință solemnă de CL, simpozion, un nou muzeu și un spectacol deosebit, de Festivalul RomânIA Autentică!

Ia românescă a fost promovată astăzi de către toți invitații prezenți la deschiderea ediției cu numărul trei a Festivalului RomânIA Autentică, găzduit în Gorj de localitatea Hobița, din comuna Peștișani. În frunte cu primarul comunei Peștișani, Cosmin Pigui, artiștii, oamenii politici, antreprenorii, localnicii, turiștii și simplii privitori ai manifestării au îmbrăcat, cu bucurie, bucăți din portul românesc și au marcat...

Alegerile din UNPR Gorj, validate la Comitetul Național Executiv al partidului de la București!

Rezultatul alegerilor interne din UNPR Gorj, scrutin care a avut loc sâmbăta trecută, a fost validat astăzi, la București, de Comitetul Executiv al partidului. La ședința din capitală, prezidată de președintele Ion Răducanu și de liderul fondator Gabriel Oprea, au participat toți președinții organizațiilor județene a UNPR din țară, dar și liderul ales de la Gorj, Sorin Lăcătușu. În cadrul...

Încă o medie de 10 la Evaluarea Națională, în Gorj, după contestații

Rezultatele finale la examenul de Evaluare Naţională 2018 au fost publicate pe evaluare.edu.ro. Peste 500 de contestații au fost depuse în județul Gorj, la ambele probe. În urma acestora, Denis Covei, un absolvent al Școlii Gimnaziale Alexandru Ștefulescu, din Târgu-Jiu, a obținut 10 pe linie, după ce inițial primise 9.75 la matematică. Procentul de promovabilitate este 71,01% în județul...

Incendiu la un service auto din Târgu-Jiu: Un BMW a fost distrus

O mașină a fost avariată, în urma unui incendiu izbucnit la un service auto de pe Calea București. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un service auto situat pe strada Calea București, din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apă și spumă, din cadrul Detașamentului de...

FOTO: Accident mortal la Câmpu Mare

O femeie a murit și trei persoane au fost rănite, în urmă cu puțin timp, în urma unui accident produs pe DN 67, la Câmpu Mare. Polițiștii susțin că vinovat este un tânăr de 21 de ani, din Dolj, care nu a acordat prioritate, la intersecție, unui autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Novaci.

Astăzi este Ziua internaţională a văduvelor

Ziua internaţională a văduvelor este marcată la nivel mondial la 23 iunie, pentru a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume şi pentru a sensibiliza populaţia în vederea sprijinirii acestora şi a copiilor lor. Această zi a fost lansată, în anul 2005, de Fundaţia Loomba din Marea Britanie, conform http://calendar.city-star.org/ro, şi a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor...

Ziua funcţionarului public

Ziua funcţionarului public este marcată la 23 iunie, fiind instituită prin Legea nr.145/2016. Legea prin care data de 23 iunie devine Ziua funcţionarului public a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016. Acest act normativ prevede că Ziua funcţionarului public poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, prin...

Val de aer rece, peste România

Începând de astăzi, un val de aer rece cuprinde toate zonele ţării, iar temperaturile scad simţitor. Deja frigul s-a simţit încă de dimineaţă. La nivelul judeţului Gorj, chiar dacă cerul este senin, frigul se resimte. Temperaturile nu vor depăşi 23-24 de grade Celsius, în următoarele zile, iar ploile se vor întoarce, la începutul săptămânii viitoare.

Peste 14.200 cazuri de rujeolă, confirmate

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până la data de 22.06.2018, este 14 246, din care 57 de decese. În săptămâna 18.06. – 22.06.2018 au fost raportate înca 104 cazuri nou confirmate, în 15 judeţe şi în municipiul Bucureşti.

Prefectul Florescu a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj

Prefectul județului Gorj, Ciprian Florescu, a convocat astăzi Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Gorj pentru a analiza pagubele produse de precipitațiile din ultimele zile dar și masurile care se impun pentru reluarea circulației pe DJ 665 și DC 12, drumuri inchise din cauza viiturilor.

Cursul euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din istorie

Leul a pierdut teren în faţa euro în ultima perioadă, însă a continuat să fie mai stabil decât zlotul polonez, forintul maghiar şi coroana cehă. Cursul de referinţă anunţat ieri de BNR a urcat până la 4,6695 lei/euro, fiind în creştere cu 0,2% faţă de nivelul de la sfârşitul anului trecut. Comparativ cu valoarea din 21 iunie 2017, deprecierea leului...

Vezi ce drumuri naţionale sunt închise!

La nivelul ţării, potrivit Centrului INFOTRAFIC, sunt închise circulaţiei rutiere patru drumuri naţionale: DN 7C Transfagaraşan între Piscu Negru (judetul Arges) si Bâlea Cascada (judetul Sibiu), pe tronsonul kilometric 104 - 131, pâna la finalul lunii iunie 2018, conform Regulamentului de Funţionare nr. 524/2015;  DN 12B Târgu Ocna - Slanic Moldova (judetul Bacau), la kilometrul 0+450 de metri, din cauza alunecarilor...

Sărbători religioase, astăzi

Astăzi, calendarul ortodox îi sărbătoreşte pe Sf. Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Ţării Româneşti; Sf. Sfinţit Mc. Eusebiu, episcopul Samosatei; în această zi este dezlegare la peşte. Greco.catolicii sărbătoresc Sf. ep. m. Eusebiu; Sf. Paulin de Nola, iar romano-catolicii, Ss. Paulin de Nola, ep.; Ioan Fisher, ep. şi Thomas Morus, m.; Niceta de Remesiana, ep. Sfântul Grigorie (Gheorghe) s-a născut în anul 1765,...

Reacția PSD Gorj, după condamnarea lui Liviu Dragnea

Organizaţia PSD Gorj a transmis un mesaj de susţinere pentru Liviu Dragnea, după condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman. Hotărârea nu este definitivă. "PSD Gorj se alătură celorlalte organizații din țară care și-au exprimat solidaritatea cu președintele Liviu Dragnea. Nu putem comenta...

800 de tone de motorină, dispărute din magazia UPRUM Rovinari! Firma de pază, bună de plată

În noaptea de opt spre nouă iunie, din cadrul UPRUM Rovinari, societate aflată în subordinea Complexului Energetic Oltenia, au dispărut 800 de tone de motorină. Furtul a fost depistat de una dintre gestionarele unității, care a alarmat poliția și paza. Paznicii Safety Security “dormeau în post”, așa că hoții au trecut prin porți ca prin brânză. Pentru ca furtul...

Preot Eleodor Stoichin: “Dumnezeu este iubire și, în marea Sa iubire față de oameni, pe fiecare îl înzestrează cu câte un dar”

Preotul Eleodor Stoichin îl slujeşte pe Dumnezeu şi alină suferinţa bolnavilor internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu. Olimpic la desen tehnic, în liceu, şi al patrulea admis la Facultatea de Teologie din Constanța după finalizarea studiilor, Eleodor Stoichin şi-a găsit chemarea în sculptură şi preoţie, slujind de aproape zece ani la Biserica Sfântul Gheorghe din Târgu-Jiu şi realizând...

Străzi şi gospodării din Gorj, inundate după o ploaie torențială

Pompierii au intervenit, ieri, în orașul Novaci și în comuna Polovragi, după ce străzile şi mai multe gospodării au fost inundate, în urma unei ploi torenţiale. “În urma precipitațiilor abundente căzute pe raza județului Gorj, pompierii gorjeni au fost solicitați să intervină pentru evacuarea apei din mai multe gospodării de pe raza localităților Polovragi și Novaci. Echipaje din cadrul...

Fratele din Gorj și-a găsit eroul după 74 de ani! Era înmormântat în Cimitirul Bucium de lângă Iași

Col.(r)Petre Neicuțescu, împreună cu nepotul său Sergiu, a participat pe 17 mai la slujba religioasă, ocazionată de Ziua Eroilor, în județul Iași, în localitatea Bucium, acum cartier al Iașului. Cei doi gorjeni au parcurs în jur de 900 de kilometri pentru a fi prezenți la acest eveniment, deoarece au descoperit că în cimitirul localității ieșene se află înmormântat, din...

Incendiu la Stănești

O bucătărie de vară, din comuna Stănești, a fost cuprinsă de flăcări, ieri dimineață. Din fericire, focul s-a extins și la casele care se aflau în apropiere. Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unei prize suprasolicitate. ”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, în comuna Stănești, satul Obreja....