11.8 C
Târgu Jiu
vineri, octombrie 30, 2020

Arhive Lunare: mai 2018

Gorjul, alături de Domnica Trop, la aniversarea a 80 de ani de viață

Celebra Domnica Trop aniversează 80 de ani de viață, pe meleaguri gorjene, la Muzeul Curtișoara, împreună cu tinerele vlăstare ale melosului românesc autentic. Festivalul Naţional de Folclor al Copiilor „Domnica Trop”, ediţia a-VII-a, are loc sâmbătă, 23 iunie 2018, la orele 10.00, la Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara din județul Gorj. Înscrierile concurenţilor, copii cu vârste cuprinse între 7 şi...

Ca la noi, la nimeni – Suficiență și (ne)delimitare, față de “înalta trădare”!?

Speriat că și-a legat o piatră de moară de gât sau de faptul că plângerea penală depusă la Parchetul General contra Primului ministru, Viorica Dăncilă, ar putea fi chiar o grenadă la purtător, cetățeanul Ludovic Orban și-a adus aminte și că-i președintele unui partiduleț prezidențial. Noul PNL se poate numi acesta, în care vechii PDL-iști sunt vioara-ntâi, iar liberalii...

Ciurel: “Prin venirea lui Antonie în Directorat nu se mai pot deturna sume de bani din Gorj în altă parte!”

Fostul manager al Complexului Energetic Oltenia, Laurențiu Ciurel, marți, în cadrul unei emisiuni la un post local de televiziune, și-a spus opinia în legătura cu situația ingrată în care se află membrul suspendat al Directoratului CEO, Daniel Antonie, căruia i se pun în continuare piedici pentru revenirea în forul de conducere al companiei de stat. Ciurel a menționat astfel...

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu are 14 doze de vaccin antiviperin

Tot mai mulți gorjeni au sesizat apariția reptilelor într-un număr destul de mare, însă, din fericire, până la această dată, nimeni nu s-a prezentat la spital cu mușcătură de șarpe. Cu toate acestea, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu este pregătit pentru asemenea situații, unitatea având 14 doze de vaccin antiviperin. Trebuie precizat faptul că, în zona noastră, singurele...

Sâmbătă, un nou concert al “Lyrei Gorjului”

Gorjenii iubitori ai muzicii clasice sunt invitaţi sâmbătă, 26 mai, cu începere de la ora 19.00, la Concertul Orchestrei de cameră “Lyra Gorjului”. Evenimentul este organizat de Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu, alături de Consiliul Judeţean Gorj şi se va desfăşura la Teatru Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. În program: George Gershwin - Rhapsody in Blue - Solist Constantin Sandu;...

UCB, departe de Liga Naţională

Formaţia CS UCB Târgu Jiu va rămâne, cel mai probabil, tot în Divizia A şi în sezonul următor. Monica Bîcă, decanul Facultăţii de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale, şi omul care s-a zbătut ca această echipă să existe a declarat că şansele sunt foarte mici ca oraşul Târgu-Jiu să vadă în 2017/2018 handbal de primă ligă. UCB va primi o...

Peste 50 de lucrări înscrise în concursul “Mesajul meu antidrog”

În perioada februarie-mai 2018, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog, a desfășurat faza judeţeană a concursului “Mesajul meu antidrog” (MMA), ediţia a XV-a, având motto-ul “Pot altfel!”. Au fost înscrise în concurs 52 de lucrări, fiind desemnați deja câștigătorii fazei județene, iar lucrările premiate cu locul I la fiecare secţiune...

Șefa MAI i-a răspuns deputatului Elvira Șarapatin pe tema calamităților naturale

Deputatul PSD Gorj, Elvira Șarapatin, i-a adresat în aprilie 2018, ministrului MAI, Carmen Dan, o întrebare legată de prevenirea și combaterea efectelor generate de calamitățile naturale. În cuprinsul întrebării, parlamentarul de Gorj, îl informa pe ministru că 15.000 de clădiri din țară sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic, fapt îngrijorător, deoarece în cazul unui seism...

Premiul special, pentru intuiție critică și simț estetic, obținut de fiica purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Andrei Lazăr, are cu ce să se mândrească. Fiica sa de 15 ani, elevă în clasa a VIII-a, la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu”, din Târgu-Jiu, s-a întors recent cu premiul special pentru intuiție critică și simț estetic, de la Concursul Național Transcurricular de Lectură și Interpretare ”Ionel Teodoreanu”,...

Veşti bune anunţate de primarul Romanescu!

Miercuri, edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a fost prezent la Ministerul Dezvoltării unde s-au făcut noi paşi pentru obţinerea finanţării necesare încheierii lucrărilor la Stadionul Municipal. “În cadrul comisiei interministeriale susţinută la sediul Ministerului Dezvoltării, la care am participat astăzi (n.r. ieri) alături de Raul Chiriac, director în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, a fost avizată documentaţia privind lucrările necesare...

Condamnare pentru Benegui

Verdict al magistraților în dosarul în care omul de afaceri Marius Benegui a fost trimis în judecată și acuzat că a condus un autoturism pe drumurile publice fiind sub influența băuturilor alcoolice. Pentru că și-a recunoscut faptele și a acceptat toate probele procurorilor din dosar, acesta a primit o condamnare cu suspendare, sentința instanței aducându-i afaceristului o pedeapsă de...

Rețineri după percheziții, în cazul afacerilor ilegale cu tutun

În urma celor trei percheziții efectuate, marți, în județele Gorj și Dolj, două persoane au fost reținute de anchetatori. O femeie din Dolj și un pensionar din Motru au ajuns în arest, fiind suspectați că ar fi făcut afaceri ilegale cu tutun. ”La data de 22 mai, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma probatoriului...

Derby pentru campionat, la Dolce Vita!

Dream Team şi ISU Gorj se vor confrunta, la sfârşit de săptămână, în meciul care poate decide campioana la minifotbal. Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 19.00. Dream Team are un avans de 6 puncte, dar ISU Gorj are un meci mai puțin disputat, așa că o victorie a echipei pompierilor militari le-ar putea aduce pe cele...

FOTO: Accident mortal la Slivilești

Un biciclist în vârstă de 60 de ani, din Motru, a decedat, în această seară. Acesta cobora o pantă, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se cu capul de o piatră ascuțită. Evenimentul a avut loc pe DJ 673, Miculești.

Grevistului de la Țânțăreni i s-a făcut rău!

Bărbatului aflat în greva foamei, de trei zile, la Primăria Țânțăreni, i s-a făcut rău. Aceasta a primit îngrijiri medicale în urmă cu puțin timp, la protestatar fiind trimis un echipaj de ambulanță de la Turceni. Barbu Drăgman locuiește în Florești, comuna Țânțăreni, și solicită, prin acest gest extrem, eliberarea unor titluri de proprietate pentru familia sa. Bărbatul a...

IMPRESIONANT! Decizia luată de fiul unui polițist care a murit după ce a fost împușcat în cap, la Târgu-Jiu

Fiul unui fost polițist din Târgu-Jiu este, din această lună, angajatul IPJ Gorj. Bărbatul de 30 de ani a fost încadrat direct, după ce tatăl său a murit la vârsta de 35 de ani, în 1992, fiind împușcat în cap, în timp ce se afla la serviciu. Ion Orăscu lucrează chiar la Biroul de Ordine Publică, din cadrul Poliției...

Două persoane din Gorj și Dolj, reținute pentru afaceri ilegale cu tutun

În urma celor trei perchezii efectuate, ieri, în județele Gorj și Dolj, două persoane au fost reținute de anchetatori. Paul Nițu și Lida Vrejoiu vor afla astăzi dacă pot fi cercetați în libertate. ”La data de 22 mai, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în urma probatoriului administrat, au luat măsura reţinerii faţă de un bărbat de...

Vineri, regal folcloric la Târgu Jiu

Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția Turism și Evenimente Culturale, vă invită vineri, 25 mai, începând cu ora 19:00, pe Insulița Jiului, la un regal folcloric dedicat zilelor Municipiului Târgu Jiu 2018. Pe scenă vor urca artiștii Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu” al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu și cei ai Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, alături de invitații...

Accident mortal la Mina Livezeni

Un bărbat de 41 de ani, angajat al Minei Livezeni, a murit în această dimineață, în urma unui accident care a avut loc în subteran. Acesta s-a lovit la cap de o piesă de aproximativ 150 de kilograme. Eforturile medicilor, care au efectuat manevrele de resuscitare, au fost zadarnice, fiind anunțat decesul.

Eșec pentru Mergea

Tenismenul gorjean Florin Mergea, care la un moment dat s-a aflat pe locul 7 în lume la dublu, a pierdut meciul susţinut alături de Teodor-Dacian Crăciun, în prima rundă a probei de dublu la turneul futures ''Ioana Cup 2018''. Vlad Victor Cornea şi Victor Crivoi s-au impus cu 6-4, 6-4 în faţa perechii Mergea și Crăciun. Competiția este dotată cu...

Noi medicamente dispar de pe piață

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice (APMGR) atrage atenţia că mii de medicamente ieftine riscă să fie scoase din producţie sau delistate în perioada imediat următoare, printre ele aflându-se medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, al afecţiunilor cardiovasculare, neurologice şi gastrointestinale, principala cauza fiind taxa clawback, aplicată "în mod uniform" atât medicamentelor scumpe, cât şi celor ieftine. Potrivit aceleiaşi surse, printre...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Bustuchin, PTA Motorgi – sat Motorgi; Berlești, PTA Paschii – sat Paschii, PTA Lihulești nr. 1 și PTA Lihulești nr. 2 – sat Lihulești, PTA Scurtu – sat Scurtu, PTA Bârzeiu – sat Bârzeiu, PTA Pârâu Viu – sat Pârâu Viu, PTA Berlești – sat Berlești, PTA Scrada – sat Scrada, PTA Ciupa...

Cariera Seciuri, pusă sub pază privată! Safety a angajat șase localnici pentru patrula mobilă

Aparținând Complexului Energetic Oltenia, Cariera Seciuri, unitate minieră aflată în conservare, are de luni și pază privată, asta după ce acest serviciu a fost realizat, până luni, doar de cei 57 de salariați, rămași să aibă grijă de utilajele și circuitele de benzi aflate pe post de monumente. Responsabilii unității miniere au cerut ajutor la CEO pentru că nu...

Inspectoratul Școlar își face pagină de Facebook

După ani de zile în care toți puștii au învățat tainele internetului (sau cred asta), Inspectoratul Școlar Județean Gorj a luat decizia de a-și face propriul cont pe cea mai cunoscută rețea de socializare din lume. Șeful instituției, Ion Ișfan, spune că vrea, astfel, să aducă Inspectoratul mai aproape de tinerii pentru care își desfășoară activitatea toți dascălii din...

O firmă de top din Gorj crește la cifra de afaceri netă! Profitul s-a erodat un pic

Firma Artego Târgu-Jiu, aflată în topul celor mai mari companii din județul Gorj, a înregistrat o cifră de afaceri netă mai mare față de anul trecut.  Mai exact, producătorul de articole din cauciuc și-a a urcat cifra de afaceri, în primele 3 luni ale acestui an, cu 30,02%, la 36,86 milioane de lei, de la 28,35 milioane de lei...

Parcările din municipiu, pline de rable și rulote! Scuarul din fața Policlinicii Motru, parcare pentru un șofer

Parcările de la blocurile din municipiul Motru sunt ticsite de rable, adică de mașini vechi, ruginite, și de rulote pe care proprietarii nu le mișcă din loc cu anii. Nici zonele publice nu stau mai bine la locurile de parcare, motiv pentru care în lipsa unor spații adecvate, șoferii parchează cum au chef. Nu mai contează regulile, ci doar...

Primăria Roșia de Amaradia monitorizează situația adolescentei însărcinate

Primarul comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, a anunțat, ieri, că instituția pe care o conduce s-a autosesizat și a luat în monitorizare cazul adolescentei de 14 ani, de la liceul din localitate, care este însărcinată în 5 luni. “Noi ne-am autosesizat, iar prin Compartimentul de Asistență Socială am luat declarații părinților fetei. Monitorizăm cazul chiar dacă părinții ne-au...

Maria Loga, cetăţean de onoare al comunei Drăguţeşti

Îndrăgita solistă de muzică populară Maria Loga a primit recent diploma de cetăţean de onoare al comunei Drăguţeşti. Distincţia i-a fost oferită folcloristei de către primarul Dumitru Ion Popescu, în cadrul festivităţilor prilejuite de Zilele Comunei Drăguţeşti, organizate în perioada 18-20 mai 2018. “Mulţumesc primarului Dumitru Popescu şi Consiliului Local al Primăriei comunei Drăguţești pentru această onoare! Sunt gorjeancă,...

Percheziții în Motru și Dolj

Polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat, ieri dimineață, trei percheziții domiciliare, două în Motru și una în județul Dolj, la persoane acuzate că au făcut afaceri ilegale cu țigarete. După descinderi, trei persoane au fost conduse la audieri. ”Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, împreună cu poliţiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, cu sprijinul Serviciului...

Pompiliu Marcea – Deține o stea pe Aleea Personalităților Gorjene

Pe 21 mai 2018, ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena s-a dezvelit o STEA pe Aleea celebrităților gorjene din municipiul Târgu –Jiu,cu numele prof. univ. dr. POMPILIU MARCEA, critic și istoric literar, Cetățean de onoare al municipiului Târgu-Jiu și al comunei Scoarța, personalitate proeminentă a vieții literare românești din cea de-a doua jumătate a secolului XX. A fost un...

1.000 de locuri la concertul Stradivarius din Parcul Coloanei Infinitului

Primăria şi Consiliul Local al municipiului Târgu-Jiu organizează marţi, 29 mai, cu începere de la ora 20.00, în Parcul Coloanei Infinitului, cel de-al treilea concert semnat de violonistul Alexandru Tomescu, eveniment ce face parte din Turneul Internaţional Stradivarius. Potrivit viceprimarului municipiului Târgu-Jiu, Adrian Tudor, intrarea la acest concert va fi liberă, în limita a 1.000 de locuri. “Este pentru a...

Bărbatul care și-a înjunghiat prietenul, pe o stradă din Târgu-Jiu, în fața instanței

După cele 24 de ore de reținere și noi audieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu au decis să meargă în fața instanței cu tânărul de 25 de ani, din Novaci, acuzat de o faptă de violență extremă. Altercația a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Târgu-Jiu, când un adolescent de...

Lung e drumul Gorjului

Pe poteci de codru-n guste am pornit de la Strășeni, Republica Moldova și am poposit noi iarăși în județul GORJ al Ei- Maica Marina, stareța Mănăstirii Sf. Treime, din comuna Strâmba Jiu. Are zestre arătoasă, dragoste pentru creștini, e modestă, nefăloasă, chiar așa precum o știți. Am revenit din nou, în anul Centenarului Unirii la Mănăstirea Sf. Treime, un...

Expoziția Taberei Internaționale de Arte Vizuale, vernisată la Târgu-Jiu

Filiala Târgu Jiu a UAP din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu-Jiu și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”, organizează, joi, 24 mai 2018, ora 17.00, vernisajul expoziției Taberei Internaționale de Arte Vizuale „Culoare & lumină în arta contemporană”. Tabăra de creație s-a desfășurat în Paleokastritsa/ Corfu/ Grecia/ în perioada 10-17 mai 2018, fiind ediția a...

S-a stabilit programul ultimelor etape din Liga a 2-a

Runda cu numărul 37 poate fi decisivă pentru Pandurii Târgu Jiu, chiar dacă echipa noastră va sta. Gorjenii primesc 3 puncte “la masa verde” pentru că aveau programat, la Motru, meciul cu ASA Târgu Mureş. În schimb, Adrian Bogoi şi elevii săi vor fi conectaţi la confruntările adversarelor directe care se luptă pentru evitarea retrogradării. Ştiinţa Miroslava va da...

Șpaga la medic se pedepsește cu închisoare

Șpaga la medic, atât de frecvent folosită în această țară, va fi interzisă prin lege. Decizia a fost luată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a intrat în vigoare de săptămâna trecută, după publicarea sa în Monitorul Oficial. Orice sumă de bani suplimentară primită de către medici din partea pacienților este considerată mită și poate să îl...

3 Sud Est, Noaptea Târziu şi Fly Project închid Zilele Municipiului Târgu-Jiu

Insuliţa Jiului va răsuna duminică, 27 mai, cu ocazia încheierii ediţiei din acest an a Zilelor Municipiului Târgu-Jiu, pe muzica unora dintre cei mai îndrăgiţi artişti români. Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Târgu-Jiu, Direcţia Turism şi Evenimente Culturale şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică “Constantin Brâncuşi” Târgu-Jiu invită târgujienii şi nu numai, să ia parte, începând...

Probleme pentru o adversară a Pandurilor

Deşi a avut o serie de rezultate care a propulsat-o în clasament, formaţia Dacia Unirea Brăila se confruntă cu noi probleme la nivelul primei echipe. Cu două etape înainte de finalul sezonului, conducerea trupei brăilene a hotărât să pună pe liber mai mulţi jucători importanţi. Echipa lui Alin Pânzaru e la un punct în spatele pandurilor, iar orice pas...

Zeci de controale în unităţile de alimentaţie publică din judeţ

În cursul ultimei săptămâni, echipele de inspectori ale Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj au efectuat controale şi verificări tematice şi fizice în sectorul alimentar şi al sănătăţii animalelor, în unităţi supuse supravegherii şi controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor situate în localităţile: Albeni, Aninoasa, Baia de Fier, Bălăneşti, Bâlteni, Bolboşi, Bustuchin, Cătunele, Jupâneşti, Logreşti, Mătăsari, Motru,...

Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi” la cea de-a XXXVIII-a ediţie

1. Tudor Arghezi – contemporanul nostru Într-o totală indiferenţă a presei gorjene – mai puţin „Gorjeanul” (căci l-am reprezentat eu – n.m.,I.P.B.) – scrisă şi vizuală, s-a derulat o serie de manifestări remarcabile în cadrul celei de-a XXXVIII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi”, desfăşurate la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, două târguri aflate, sub tutela cu aură mondială a...

Sistem de înregistrare video obligatoriu pentru staţiile de ITP

Începând cu 21 mai, toate staţiile autorizate, care nu vor avea montat şi în funcţiune sistem de înregistrare video obligatoriu, vor avea autorizaţia tehnică suspendată de drept, conform prevederilor legale. RAR are posibilitatea tehnică informatică să suspende în timp real autorizația. Încă de la începutul lunii mai 2018, Registrul Auto Român a verificat la nivel național în stațiile ITP dotarea...

Mateiu nu vrea să plece de la Craiova fără trofeu

Unul dintre “veteranii” lotului craiovean, Alexandru Mateiu, este convins că trupa din Bănie poate să-şi treacă în palmares ambele trofee ale fotbalului românesc. Deşi Universitatea a fost departe de titlu în acest sezon, formaţia doljeană are o şansă mare la Cupa României, acolo unde o va întâlni pe FC Hermannstadt. Ajuns la 28 de ani, mijlocaşul alb-albaştrilor s-a declarat...

Pensionar în stare avansată de ebrietate, prins la volan

Un bărbat de 71 de ani, din comuna Arcani, s-a ales cu dosar penal, luni, după ce a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea în stare de ebrietate un autoturism, pe DJ 672 Câmpofeni. În urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a rămas și fără permisul de...

Primăria Turceni recrutează un referent

Primăria Oraşului Turceni organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcţiei publice de execuţie vacante, de referent, clasa III, gradul profesional asistent, în cadrul SPCLEP Turceni. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării...

Răsturnare de situație în cazul șoferului acuzat că a fugit de la locul accidentului! Biciclistul a indus în eroare polițiștii

Biciclistul care le-a declarat polițiștilor, vineri, că a fost lovit de o mașină, specificând și numărul acesteia, este cercetat de polițiști. După ce șoferul acuzat pe nedrept s-a trezit cu Poliția la ușă, acesta a susținut permanent că este nevinovat, având ca dovezi în acest sens imaginile surprinse de camerele de supraveghere din fața blocului, care confirmă că autoturismul...

Pintilii, înlocuit cu Băluţă

Fostul pandur Mihai Pintilii, în prezent la FCSB, a suferit o accidentare și nu va putea fi apt pentru meciurile amicale cu Chile (31 mai) și Finlanda (5 iunie). Selecţionerul Cosmin Contra a fost nevoit să-i găsească rapid un înlocuitor experimentatului mijlocaş şi s-a orientat spre craioveanul Tudor Băluță (19 ani) de la FC Viitorul. Lotul preliminar pentru cele...

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” face angajări

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante de: solist instrumentist, gradul profesional debutant; instrumentist, treapta profesională debutant; solist vocal, treapta profesională III. Dosarele se pot depune până pe data de 1 iunie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele...

Post vacant la CJCPCT Gorj

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de referent, treapta profesională IA la Compartimentul cercetare, conservare, valorificare şi promovarea culturii tradiţionale. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat...

Luiza are nevoie de donații urgente

Timpul se scurge în defavoarea fetei de 14 ani din Prigoria, bolnavă de scolioză și care trebuie operată în următoarea lună pentru a nu ajunge să își petreacă restul zilelor într-un cărucior cu rotile. Părinții au făcut eforturi și au ajuns, luni, cu ea la un specialist din Timișoara pentru a vedea dacă obțin un cost mai redus al...

235 de şomeri gorjeni, participanţi la cursurile AJOFM

Formarea profesională este o măsură activă definitorie pentru desăvârşirea profilului profesional al oricărei persoane aflate în căutare de loc de muncă, ştiut fiind faptul că prin asigurarea creşterii şi diversificării competenţelor profesionale ale şomerilor se ating, concomitent, două obiective specifice: satisfacerea cererilor imediate pe piaţa muncii şi creşterea şanselor de ocupare în muncă a şomerilor. “În primele patru luni...

Recidivistul L. Orban calcă pe becul antisemitismului!

Până una-alta, ne aducem aminte că, acum trei ani și jumătate, agitatorul politic se dădea-n stambă pe la Târgoviște, întrebând onomatopeic: “Cine este Generalul?” Și asta la o adunătură electorală în campanie prezidențială când, nu se știe exact cum, candidatul PNL – Klaus Werner Iohannis a ieșit câștigător. Iată că același agitator politico-propagandistic a ieșit din nou la rampă....

Motrean, cu dosar penal pentru alcool

La data de 18.05.2018, ora 09:35, poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au depistat un bărbat de 35 ani, din localitatea Motru, judeţul Gorj, care a condus un autoturism pe DN 67 în comuna Izvoru Bîrzii, pe raza satului Halânga, judeţul Mehedinţi, aflâdu-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o valoare...

FOTO: PERCHEZIȚII ÎN GORJ ȘI DOLJ

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice au efectuat trei percheziții domiciliare, două în Motru și una în județul Dolj, la persoane acuzate că au făcut afaceri ilegale cu țigarete. ”Ofiţerii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, împreună cu poliţiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale Gorj, au continuat cercetările într-un dosar...

Bărbat de 71 de ani, prins la volan în stare de ebrietate

Un bărbat de 71 de ani, din comuna Arcani, a fost prins, ieri, în timp ce conducea în stare de ebrietate un autoturism Opel Corsa, pe DJ 672 Câmpofeni. În urma testării cu etilotestul a rezultat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pensionarul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice,...

Viceprimar din Gorj, declarat incompatibil

Interesul poartă fesul! Este expresia populară după care s-a ghidat și viceprimarul din Țicleni, Pompiliu Băran, declarat incompatibil de către Agenția Națională pentru Integritate. Alesul local este acuzat că ar fi votat reducerea chiriei la sala de evenimente din localitate, deși avea un interes personal. „În perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020 a votat în mod favorabil...

Expoziția Taberei Internaționale de Arte Vizuale, vernisată la Târgu-Jiu

Filiala Târgu  Jiu a UAP din România în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Jiu și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”,  organizează   Joi 24  Mai 2018, ora 17. 00.,vernisajul  expoziției Taberei Internaționale de Arte Vizuale „Culoare & lumină în arta contemporană” .Tabăra de creație s-a desfășurat în Paleokastritsa/ Corfu/ Grecia/ în perioada 10. -17.Mai/2018, fiind ediția a...

E cod galben până la ora 15:00!

Hidrologii au instituit Cod galben de inundaţii pe râuri mici din judeţele Mehedinţi şi Gorj până marţi după-amiaza la ora 15:00. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu...

Vezi cum se anunţă vremea în Oltenia!

În Oltenia, în perioada 21 – 24 mai, vremea se va încălzi semnificativ. Temperaturile maxime vor creşte până la o medie regională de 26 – 27 de grade, pornind de la 22 de grade, la începutul intervalului de prognoză, iar creşterea minimelor termice va fi de la 12 grade, spre o medie de 14 grade. Temperatura aerului va marca,...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Brănești, PTA Bădești nr. 2 – sat Bădești (parțial); Bâlteni, PTA Vlăduleni nr. 1 – sat Vlăduleni (parțial), PTA Moi nr. 1 și PTA Moi nr. 2 – sat Moi, PTA Pompe apă Moi ( terț). • Între orele 9.00 – 12.00, Peștișani, PTA IJIL Peștișani – sat Peștișani (parțial). • Între orele 12.00 –...

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 22.05.2018 pentru localitatea Aninoasa, între orele 08:30-11:30.

Inundații la Schela

Mai multe gospodării și beciuri au fost inundate, ieri dimineață, la Schela, după ce în zonă a plouat foarte puternic. Precipitațiile abundente nu i-au luat însă prin surprindere pe săteni, care se așteptau la așa ceva. Oamenii spun că știau că apele le vor veni în curți, după ce un canal care ar fi trebuit să preia toate precipitațiile...

Generalul Ispas, cetățean de onoare al orașului Târgu-Jiu! Elevii merituoși, premiați de municipalitate

Sala Maură a Prefecturii Gorj a găzduit, luni, ședința festivă a consilierilor municipali odată cu începerea Zilelor Târgu-Jiului. Autoritățile județene, dar și câțiva parlamentari au participat la evenimentul în cadrul căruia generalul Constantin Ispas a fost făcut cetățean de onoare al orașului, iar elevii Colegiului Național “Ecaterina Teodoroiu”, ajunși în semifinala Campionatului Mondial de Robotică au fost și ei...

Accident la Pișteștii din Deal

O bătrână de 79 de ani, din comuna Scoarța, a fost lovită de un autoturism, duminică seara, pe raza satului Pișteștii din Deal. Polițiștii susțin că femeia a traversat strada prin loc nepermis, în momentul în care a fost acroșată de mașina condusă de un șofer în vârstă de 50 de ani, din Târgu-Jiu. ”Din primele cercetări efectuate de...

Ștafeta păcii a traversat Gorjul! – Torța Peace Run a poposit la Școala Gimnazială Bălcești

Ștafeta Peace Run a traversat județul Gorj, duminică. Membrii echipei au venit dinspre Târgu-Jiu și se îndreptau spre județul Vâlcea și pentru o scurtă perioadă de timp au poposit la Școala Gimnazială din Bălcești. În comuna Bengești-Ciocadia, cei din ștafeta pentru pace au fost bine primiți de elevi, de cadrele didactice și de către directorul unității școlare, Ionel Oană. ...

Puiu Diaconescu veste șoc: “Am părăsit PNL Gorj pe 27 aprilie, în DIRECT!”

PNL Gorj a pierdut un vicepreședinte. Puiu Diaconescu, care deținea această funcție, spune că a demisionat din partid încă de luna trecută, și asta după ce l-ar fi informat, în prealabil, pe președintele organizației, pe Dan Vîlceanu, că nu mai vrea să facă deloc politică. A doua zi, mai exact pe 27 aprilie 2018, Puiu Diaconescu a spus, în...

Așezările noastre în anul Centenarului Marii Unități Naționale – Comuna Negomir-istorie, cultură și modernitate

Există o nevoie firească de întoarcere la rădăcini. Pentru fiecare dintre noi, locul unde ne-am născut, locul unde am primit primele informații despre oamenii și natura din jurul nostru, locul unde ne-am jucat cu colegii, locul unde am început să învățăm ce înseamnă sfințenie, ce înseamnă lucrare temeinică, spațiul unde am deprins a deosebi frumosul de urât, binele de...

S-au desemnat câștigătorii ediției 2018 a Festivalului “Tudor Arghezi”

Cea de-a 38-a ediție a Festivalului Internaţional de Literatură “Tudor Arghezi” s-a desfășurat în perioada 17-20 mai 2018, reunind pe meleaguri brâncușiene numeroși scriitori din diverse colțuri ale țării, dar și din: Republica Moldova, Ucraina, Olanda, Serbia, Grecia, Spania, Olanda și Chile. Duminică, în cadrul galei Festivalului Internaţional de Literatură “Tudor Arghezi” s-au acordat premiile ediției din acest an. Astfel,...

Reacția șoferului din Târgu-Jiu, acuzat că a fugit de la locul accidentului: ”Am dovezi că nu sunt eu autorul”

Șoferul suspectat că a lovit cu mașina, vineri seara, un biciclist, pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din Târgu-Jiu, susține că este acuzat pe nedrept. Tânărul a declarat, pentru Gorjeanul, că nici nu a ieșit din casă, după ce s-a întors de la serviciu, în jurul orei 17.00, iar evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 19.30. Târgujianul spune că are...

Post vacant la Spitalul Orășenesc Bumbești-Jiu

Spitalul Orăşenesc din Bumbești-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical specialitate asistent generalist cu PL, la secţia Chirurgie Generală. Concursul se va desfășura în luna iunie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin...

Pistol deținut ilegal de un tânăr din Târgu-Jiu

Un bărbat de 22 de ani, din Târgu-Jiu, este cercetat de polițiști, după ce agenții de la Rutieră i-au găsit în autoturism un pistol pe care îl deținea ilegal. Descoperirea a fost făcută, duminică, în urma unui control în trafic. ”La data de 20 mai, poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu lucrători din cadrul...

Umilinţă pentru Băleşti!

Formaţia gorjeană Internaţional Băleşti aşteaptă cu nerăbdare finalul sezonului în Seria C4. Gorjenii nu au făcut faţă rigorilor din eşalonul superior, şi asta, în principal, din cauza fondurilor insuficiente care au fost alocate echipei. În ultima rundă din Liga a 3-a, trupa noastră a fost învinsă cu 9-0 de satelitul sibienilor de la AFC Hermannstadt. Băleştiul a bifat nu mai...

Preț mare la energie pe bursă

Preţul energiei electrice pe piaţa spot a bursei OPCOM a ajuns luni la 245 de lei pe MWh în medie, de peste două ori mai mare decât în urmă cu două săptămâni, când energia costa 112 lei pe MWh, potrivit datelor publicate pe site-ul operatorului bursier. În vârf de consum, adică între orele 9.00 şi 22.00, preţul energiei cu livrare...

Vine vara secetoasă – Cum să ne protejăm culturile de legume

Peste tot în țară și în lume, cei ce doresc să cultive legume trebuie să aibă asigurată și posibilitatea de a administra plantelor un surplus de apă față de precipitații căci nicăieri nu s-a făcut sincronizarea consumului de apă al legumelor, care nu-i mic de loc, cu precipitațiile naturale. În totalitatea lor plantele legumicole au înrădăcinare superficială și consum...

Înjunghiat în picior, în timp ce se afla pe o stradă din Târgu-Jiu

Un tânăr de 25 de ani, din Novaci, a fost reținut pentru 24 de ore, ieri, în urma unei altercații care a avut loc pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Târgu-Jiu, când un adolescent de 18 ani a fost lovit cu un cuțit, în picior. Scandalul a început în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 02.00, iar la...

Firma care repara betonul amprentat din Târgu-Jiu, amendată cu 4.000 de lei

O societate, care efectua lucrări de reparaţii şi lăcuire a betonului amprentat din zona Victoria Centru în municipiul Târgu-Jiu, a fost amendată cu 4.000 de lei, săptămâna trecută, de către inspectorii de muncă din cadrul Compartimentului Securitate şi Sănătate în Muncă al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, sancţiunea fiind aplicată pentru lipsa echipamentului de protecţie a muncitorilor. Aceeaşi firmă a...

Ca la noi, la nimeni – Ridicolul L. Orban, țuțărul lui Iohannis!

Am intrat într-o săptămână cumplită. Una de foc pentru DNA. Un subiect despre care ne-am plictisit să vorbim. Dar cea mai îngrozitoare situație s-a creat prin plângerea penală înaintată de încă liderul Noului PNL, Ludovic Orban, împotriva primului ministru, Viorica Dăncilă, acuzată nici mai mult nici mai puțin de “înaltă trădare”. Analista politică Mungiu-Pippidi afirmă că primul cetățean care-ar...

Calcule pentru salvare

Ştiinţa Miroslava, Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu Jiu şi Metaloglobus Bucureşti sunt cele patru echipe care încearcă să evite poziţiile 16 şi 17, ultimele care duc în eşalonul terţ. După rezultatele din weekend, Foresta Suceava a retrogradat matematic, alăturându-se formaţiilor Olimpia Satu Mare şi ASA Târgu Mureş, retrase din campionat. Succesul pandurilor din Banat i-a adus aproape pe elevii...

Liderul de la judeţ, în foame de meciuri

Petrolul Bustuchin menţine avansul de 5 pucncte în Liga a 4-a din Gorj, dar frustrarea creşte pentru elevii lui Mihai Dinu. Şi în această rundă, petroliştii au câştigat la masa verde, adversara Unirea Cruşeţ renunţând la deplasare. Scorul etapei l-a reuşit ocupanta locului doi, Ştiinţa Turceni, care nu a avut milă de formaţia din Mătăsari (9-1). Un număr dublu de...

Obiectiv îndeplinit! Craiova, din nou în Europa

Universitatea Craiova a dus la bun sfârşit un campionat în care a lăsat impresia că putea mai mult, dar în care putea pierde şi podiumul pe final. Cu toate acestea, victoria de la Iaşi (1-2) i-a adus “Ştiinţei” un binemeritat loc 3, poziţie pe care a terminat şi sezonul regular. Victoria de pe terenul moldovenilor poate fi şi una...

Conacul – universul gospodăriei motrişorenilor

Pe Valea Motrului înspre izvoare, mai exact pe valea celui mai important afluent al său pe care îi primește pe partea dreaptă, a cărui denumire este Motru Sec sau Motrișor, se află satul cu același nume - Motru Sec. Locuitorii satului sunt cunoscuți ca motrișoreni după denumirea râului care îl străbate. Caracteristica esenţială a modului de viaţă a locuitorilor...

Nu se mai face grevă la Transloc

Șoferii societății de transport public în comun din Târgu- Jiu nu vor mai declanșa azi greva generală, așa cum dădeau de înțeles joi, după un protest de avertisment de două ore. Liderul sindical al acestora, Vasile Brânzan, afirmă că discuțiile pe care le-a avut, ieri, cu directorul general al Transloc, Vasile Căilean, au dus la dezamorsarea conflictului. Sindicaliștii au...

Elevii Liceului din Baia de Fier reprezintă Gorjul la faza națională a concursului „Sanitarii Pricepuți”

„Sanitarii Pricepuți” este singurul concurs pentru sănătate și prim ajutor de bază, care se desfășoară în școlile din România din anul 1962. Săptămâna trecută a avut loc faza județeană, din cele zece unități școlare participante, Liceul Baia de Fier s-a calificat la faza națională. Concursul ”Sanitarii Pricepuți”, faza județeană, s-a desfășurat pe data de 17 mai, la Colegiul Economic “Virgil...

„PUR ŞI SIMPLU BEETHOVEN“ – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major (în varianta pentru orchestră de coarde) op. 61 de Ludwig van Beethoven Solist ...

Atmosfera plăcută aproape de vară a serii de joi, 26 aprilie 2018, a atras un public numeros în Sala Teatrului “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu pentru a asculta una dintre capodoperele beethoveniene într-o versiune interpretativă care a depăşit caracterul unui act de îndrăzneală şi curaj artistic. Consemnarea acestui eveniment muzical necesită o serie de referinţe dincolo de precizarea că orice...

Împreună putem salva viața unei gorjence grav bolnavă

Carmen Liliana Drăghici, din orașul Târgu-Cărbunești, are mare nevoie de sprijinul semenilor. Femeia a fost diagnosticată cu o formă foarte agresivă de cancer, iar pentru a-și putea continua tratamentul Lili, așa cum o alintă cunoscuții, are nevoie de 25.000 euro. Prietenii și familia s-au mobilizat, însă este necesar să ne implicăm cu toții pentru a o ajuta. Cancerul afectează mii...

Premii pentru echipa de robotică, din partea primarului Romanescu

"În cadrul ședinței festive a Consiliului Local, ce a avut loc astăzi, în Sala Maură a Prefecturii Gorj, în cadrul căreia am deschis Zilele Municipiului au fost prezenți unii dintre copiii care au dus numele orașului nostru și al țării pe cele mai înalte culmi, mă refer aici la elevii Colegiului Național "Ecaterina Teodoroiu", care s-au calificat în semifinala...

Săptămâna prevenirii criminalității, la IPJ Gorj! Campanii agresive de informare, în mediul rural

Comisarul-șef Daniel Fețanu, alături de comisarul-șef Ion Frățilescu și de comisarul-șef Gheorghe Zglobiu, șeful Serviciului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au prezentat astăzi jurnaliștilor care sunt țintele din programul de luni până vineri în care IPJ Gorj desfășoară Săptămâna Prevenirii Criminalității. S-a subliniat, în acest cadru, campaniile de prevenire ce vor fi realizate în mediul rural și în...

Incident din cauza unui cal lăsat nesupravegheat: Opt mașini au fost avariate

Opt mașini au fost avariate, în această după-amiază, în Târgu-Jiu, după ce un cal înhămat la o căruță a fost lăsat nesupravegheat. „Un tânăr, de 27 ani, aflat în zona CET, în căutare de fier vechi, a lăsat calul și căruță nesupravegheate, moment în care, calul a plecat pe strada, până în zona Pieței Mici. Pe traseu a avariat...

Ce anunță meteorologii pentru minivacanța de Rusalii

Potrivit ANM, în Oltenia, majoritatea zilelor din intervalul de referință vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât normal pentru perioada din an, cu temperaturi maxime de 23...27 de grade, în medie regională. Vor fi și zile, în special în perioada 24 aprilie - 2 mai, în care vor fi posibile valori chiar mai ridicate, spre medii în...

Scandal pe o stradă din Târgu-Jiu! Un tânăr a ajuns la spital

Altercația a avut loc azi-noapte, pe Bulevardul Nicolae Titulescu, din Târgu-Jiu. Un tânăr de 18 ani a fost lovit cu un cuțit, în plină stradă, agresorul, un bărbat de 25 de ani, din Novaci, fiind reținut. ”La data de 21 mai, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de o femeie de 34 de ani,...

REACȚIA șoferului din Târgu-Jiu, acuzat că a fugit de la locul accidentului: ”Am dovezi că nu sunt eu autorul”

Șoferul suspectat că a lovit cu mașina, vineri seara, un biciclist, pe Bulevardul Constantin Brâncuși, din Târgu-Jiu, susține că este acuzat pe nedrept. Tânărul a declarat, pentru Gorjeanul, că nici nu a ieșit din casă, după ce s-a întors de la serviciu, în jurul orei 17.00, iar evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 19.30. Târgujianul spune că are...

FOTO: Accident la Pișteștii din Deal

O bătrână de 79 de ani, din comuna Scoarța, a fost lovită aseară de un autoturism, pe raza satului Pișteștii din Deal. Polițiștii susțin că femeia a traversat strada prin loc nepermis, în momentul în care a fost acroșată de mașina condusă de un șofer în vârstă de 51 de ani, din Târgu-Jiu.

54 de decese cauzate de rujeolă

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România, raportate până vineri, a ajuns la 13.326, fiind înregistrate 54 de decese din cauza acestei boli, potrivit ultimei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. În săptămâna 14 - 18 mai, au fost raportate încă 335 de cazuri nou...

Gospodării inundate, în județul Gorj

Pompierii au acționat, în această dimineață, pentru evacuarea apei din două beciuri și cinci gospodării, de pe raza județului Gorj. "În această dimineață, ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din comuna Schela, satele Sâmbotin si Gornăcel. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești-Jiu, precum și un...

Sfinții Împărați Constantin și Elena, sărbătoriți astăzi

Ortodocşii şi catolicii îi serbează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în fiecare an, pe data de 21 mai. Aceştia sunt cunoscuţi drept cei care au dat libertate creştinismului, au interzis jertfele sângeroase, iar ziua de duminică a fost stabilită zi de odihnă în Imperiul Roman. De-a lungul timpului, de această mare sărbătoare creştină s-au legat o serie de obiceiuri...

Polițiștii prind hoții care atentează la patrimoniul CEO! Paznicii Safety, amendați cu încă 5000 de lei de IPJ Gorj, se fac că muncesc

În timp ce Complexul Energetic Oltenia plătește cu 3,5 milioane de lei firma Safety Security din Caracal, pentru a feri de hoți mai tot patrimoniul companiei energetice, polițiștii fac munca paznicilor privați. O dovedește chiar incidentul de vineri, când poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Motru, și nu paznicii Safety, au prins, în flagrant delict, un bărbat care...

Gorjul înregistrează cea mai mică rată a șomajului!

Județul Gorj înregistrează la ora actuală cea mai mică rată a șomajului din ultimele două decenii, semn că atât cererea, cât și oferta de locuri de muncă au fost unele deloc de neglijat în ultima perioadă printre gorjeni. Dacă luna trecută, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj se aflau circa 6.800 de şomeri, şefii instituţiei...

Familiile defavorizate din Scoarța au ce pune pe masă, de Paște

Primăria Scoarța anunță că a asigurat cele necesare mesei de Sărbătorile Pascale celor 37 de familii defavorizate ce locuiesc în comună. Anual, autoritățile locale au grija ca săracilor din localitate să nu le lipsească cele necesare de sărbători.