14.9 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024

Arhive Zilnice: 26 aprilie 2018

A cincea amânare pentru Ponta!

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat, joi, pentru 10 mai, sentinţa în dosarul "Rovinari - Turceni", în care fostul premier Victor Ponta este judecat pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor. Instanţa supremă a amânat pentru a cincea oară pronunţarea sentinţei în acest dosar. Victor Ponta a fost...

Programul casieriilor Aparegio pentru 30 aprilie și 1 mai

Luni, 30.04.2018 casieriile  din Strada Nicolae Titulescu, nr. 8 (Casa Tineretului) și Strada Victoriei, nr. 196 (Paralele 45) vor fi deschise  în intervalul 10.00-18.00. Casieria de pe Strada Vasile Alecsandri nr. 2 va funcționa în intervalul 07.00-13.00 și 13.00-19.00 Marti, 1 mai 2018, va fi deschisă  casieria de pe Strada Vasile Alecsandri nr. 2, în intervalul 10.00-18.00. Începând de miercuri,...

Vezi ce a inaugurat astăzi primarul Romanescu!

Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a participat astăzi la inaugurarea celor două ateliere construite la Liceul Auto “Traian Vuia”, cu sprijinul fundației OMV. Cele două obiective vor fi folosite de aproximativ 200 de elevi din învățământul profesional.

Sentință definitivă pentru Marin Condescu

Curtea de Apel Craiova a stabilit, în urmă cu puțin timp, sentința definitivă în cazul foștilor șefi ai Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu și Viorel Temelescu. Magistrații au respins apelurile formulate de cei doi, fiind menținută sentința stabilită la Tribunalul Olt, în luna iunie a anului trecut, când Marin Condescu a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru...

Moarte misterioasă la Târgu-Jiu! Cadavrul unui bărbat, descoperit lângă bloc

Un bărbat a cărui identitate nu a fost încă stabilită a fost găsit mort, ieri,  în apropierea unui bloc din Târgu-Jiu. Anchetatorii spun că, pe trupul lui, nu au fost găsite urme de violență. Trecătorii au crezut inițial că victima este în viață și că o mai pot salva. După ce s-au apropiat și-au dat seama că bărbatul  este mort....

Bătaie între frați, pe o trecere de pietoni din Târgu-Jiu

Trei bărbați au fost reținuți aseară, în urma unui scandal care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe o trecere de pietoni, din apropierea Colegiului Național Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu. Agresorii, un șofer și doi pasageri din mașina acestuia, între care și fratele său, ar fi fost deranjați că unul dintre cei trei pietoni, în timp...

Comunicat de presă CFR Călători

În contextul unui trafic crescut prilejuit de minivacanța de 1 Mai, CFR Călători operează cu întreg parcul activ de material rulant și programează suplimentar, operativ - în funcție de disponibilități - capacități de transport pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, conform evoluției și dinamicii traficului de pasageri. În perioada 27 aprilie - 2 mai vor...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 9.00 – 17.00, Bâlteni, PTA Vlăduleni nr. 1 – sat Vlăduleni (parțial), PTA Moi nr. 1 și PTA Moi nr. 2 – sat Moi, PTA Pompe Apă Moi (terț); Prigoria, PTAB nr. 2 Prigoria și PTAB nr. 3 Prigoria – sat Prigoria. • Între orele 14.00 – 16.00, Săcelu, PTAB Hăiești – Hăiești. • Între orele 9.00 –...

Pe noua grilă de salarizare, TESA de la executiv este super avantajată: Secretarele directorilor din CE Oltenia au salariile dublate, iar inspectorii sociali, triplate

Pe vechea grilă de salarizare din Complexul Energetic Oltenia, angajatele care ocupau postul de “secretar asistent director” aveau o clasă de salarizare de maxim 36b, adică încasau 3003 lei brut lunar, fără sporuri. Pe noua grilă de salarizare, intrată în vigoare pe data de 1 aprilie, aceleași salariate s-au ales cu leafa dublă, mai exact, chenzina lunară a respectivelor...

Deputatul Elvira Șarapatin nu susține creșterea punctelor de amendă pentru șoferii care consumă alcool

Într-o declarație politică, deputatul de Gorj Elvira Șarapatin a susținut că nu este de acord cu creșterea punctelor de amendă pentru șoferii care consumă alcool. Parlamentarul social-democrat consideră că, cel mai indicat este să se introducă măsuri graduale privind perioada de suspendare a carnetului de conducere pentru şoferii depistaţi că au consumat alcool înainte de a se urca la...

Primarul Romanescu anunţă dezvoltarea unei noi afaceri la Târgu-Jiu

În cursul săptămânii trecute, edilul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, a purtat noi discuţii cu un investitor din domeniul componentelor auto care va dezvolta în perioada următoare o afacere în oraşul lui Brâncuşi, benefică şi pentru cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Municipalitatea a pus la dispoziţia investitorului mai multe spaţii din Târgu-Jiu, unde afacerea ar putea fi pusă...

Angajații SDN au început deszăpezirea Transalpinei

Vești bune pentru iubitorii de drumeții pe Transalpina! Angajații Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu au dat startul deszăpezirii, astfel încât să se poată relua circulația pe DN 67 C până la începutul verii. Conducerea Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu împreună cu prefectul județului Gorj, în urma unei analize detaliate în zonă, au luat decizia ca miercuri să se intervină pe Transalpina,...

Polițist local, rănit într-un accident la Târgu-Jiu

Un bărbat de 35 de ani, din Târgu-Jiu, angajat al Poliției Locale, a fost rănit, ieri, în urma unui eveniment care a avut loc pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, din municipiu. Omul legii a refuzat să fie transportat la spital. Acesta se afla pe mopedul de serviciu, când o femeie a deschis, fără să se asigure, portiera autoturismului condus de...

Ponta și Condescu, în așteptarea verdictului

Doi lideri importanți ai județului își află, astăzi, sentințele pe care le vor decide judecătorii pentru fiecare în parte, mai ales că, până acum, și unul, și altul  a avut parte de amânări repetate.   Deputatul Victor Ponta va afla dacă judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție îl găsesc sau nu vinovat pentru acuzațiile aduse de procurorii...

Lista cu beneficiarii de ANL-uri din Târgu-Jiu, pe ultima sută de metri

60 de locuinţe ANL din Târgu-Jiu vor fi repartizate în viitorul apropiat solicitanţilor, lista cu beneficiarii eligibili urmând a fi publicată cel mai târziu în cursul săptămânii viitoare. Cele 40 de locuinţe ANL, construite recent în cartierul Narciselor din municipiul Târgu-Jiu, vor fi repartizate curând beneficiarilor, după ce lista cu aceştia din urmă va fi publicată de municipalitate şi, ulterior,...

Fotbalul european va fi mai sarac din vara acestui an

Conform cotidianului spaniol AS, Andres Iniesta, singurul fotbalist aplaudat pe toate stadioanele din Spania, si-a anuntat colegii de la Barcelona ca va parasi echipa la finalul acestui sezon. Conducerea echipei blaugrana a incercat sa-l convinga pe talentatul mijlocas sa isi prelungeasca contractul, insa acesta a hotarat sa puna capat unei perioade fructuoase de 22 de ani. ,,Am luat deja o decizie...

Program normal de lucru la APIA Gorj pe 30 aprilie şi 1 mai

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, pentru a veni în sprijinul fermierilor şi pentru a asigura continuitatea procesului de primire a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2018, Centrele judeţene şi locale, precum şi direcţiile de specialitate din cadrul APIA - Aparat central vor avea program normal de lucru în zilele de 30 aprilie  şi...

Burleanu propune schimbări în ligile 2 şi 3

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, are de gând să modifice structura competiţională în ligile inferioare. După ce a primit încrederea membrilor afiliaţi pentru un nou mandat, fostul şef de la minifotbal îşi propune o reorganizare în eşaloanele 2 şi 3. Burleanu e decis să micşoreze numărul participantelor în Liga a 2-a, iar condiţiile de participare în Liga...

Amfiteatru inaugurat la Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu”

Școala Gimnazială “Ecaterina Teodoroiu” se poate mândri cu o sală-amfiteatru nouă, utilată complet și dotată cu aparatură nouă, unde elevii și cadrele didactice pot desfășura diferite activități specifice. Livia Zamfir, directorul Școlii Gimnaziale “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, a reușit, împreună cu echipa sa, să amenajeze o sală amfiteatru în cadrul unității de învățământ. “Fiind anul Centenarului, am inaugurat o sală...

Bătut în curtea bisericii

Un bărbat de 47 de ani, din comuna Mătăsari, a fost încățușat, marți, după ce un tânăr de 20 de ani a sunat la Poliție și a anunțat că a fost agresat de acesta, în timp ce se afla în curtea unei biserici din localitate. Altercația ar fi avut loc pe 9 aprilie, când victima ar fi fost lovită...

Programul etapei a 8-a

Liga Profesionistă de Fotbal şi partenerii au definitivat programul etapei a 8-a play off/out. Partidele vor fi transmise în direct de Look Tv Plus, Digi Sport și Telekom Sport. Vineri, 4 mai Ora 18.00 Poli Timișoara – FC Voluntari Ora 20.45 FC Viitorul – Astra Giurgiu Sâmbătă, 5 mai Ora 15.30 Juventus București – FC Botoșani Ora 20.45 CFR Cluj – CS U Craiova Duminică, 6...

Gorjenii pot beneficia de salinoterapie gratuită

Inaugurată în luna ianuarie 2013, Salina Artificială de suprafaţă din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie “Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu se ridică la standarde înalte de calitate, fiind şi unica salină din sistemul sanitar. Pentru a beneficia de şedinţe de haloterapie, persoanele care nu sunt internate la Spitalul de Pneumoftiziologie au nevoie de un bilet de trimitere de la medicul...

Aviz final pentru Stadionul Municipal!

Continuă demersurile municipalităţii pentru obţinerea din partea Ministerului Dezvoltării a sumei necesare finalizării lucrărilor la Stadionul Municipal Târgu Jiu! Încă de la începutul anului curent, Primăria Târgu-Jiu a solicitat 2 milioane euro din partea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice pentru avizarea lucrărilor de amenajări exterioare aferente obiectivului respectiv, însă nici până în prezent contractul de finanţare nu a...

Pandurii, din nou remiză

Campioana egalurilor în acest sezon de ligă secundă, Pandurii Târgu Jiu, a terminat nedecis şi partida disputată în compania ilfovenilor de la Sportul Snagov. Gorjenii nu au reuşit să se impună pe terenul din Motru, în ciuda faptului că au condus din nou. Echipa gazdă a deschis scorul în minutul 39, prin Adrian Şut. Marcatorul golului s-a aflat la...

Inspectorii sanitar-veterinari demarează controale oficiale perioadei premergătoare zilei de 1 Mai

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus demararea acţiunilor specifice perioadei premergătoare zilei de 1 Mai, prin intensificarea controalelor oficiale şi a măsurilor care trebuie aplicate pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare.  Scopul acţiunii este protejarea sănătăţii consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele...

Pompiliu Marcea – Între oglinzile timpului – Proiect educativ județean

Atunci când decizi să participi cu elevii la un concurs de literatură de amploare, așa cum a fost acesta destinat marelui nostru critic Pompiliu Marcea, resimți o presiune și o dorință în calitate de profesor de limba română- TREBUIE SĂ INSPIRI, SĂ FII TU CEL CARE SĂ LE INSUFLE ELEVILOR DORINȚA DE A SCRIE! Mahatma Gandhi afirma-Fii  tu însuți...

Reținere după incendiu

Un bărbat de 45 de ani, din comuna Săulești, a fost reținut, marți seara, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Acesta este acuzat că, duminică, ar fi incendiat solarul unui vecin și alte bunuri. „La data de 22 aprilie, pe fondul unui conflict mai vechi, ar fi incendiat o claie și 30 de baloţi de lucernă, focul extinzându-se și la...

Mergea, duel cu Ivanisevic şi fraţii Bryan

Tenismenul gorjean Florin Mergea a confirmat participarea la un duel demonstrativ de tenis, care va avea loc în cadrul evenimentului Sports Festival (14-17 iunie), la Cluj-Napoca. Nume mari ale tenisului mondial, precum fostul jucător croat Goran Ivanisevic, frații Bob şi Mike Bryan, dar şi Andrei Pavel sau Adrian Ungur vor putea fi văzuţi în Ardeal. Goran Ivanisevic este unul...

Concurs pe un post de inspector, la Primăria Rovinari

Primăria Oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie vacante de inspector de specialitate debutant – Compartiment Îndrumarea şi Sprijinirea Unităţilor de Învăţământ. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286...

Punct de lucru SMURD, inaugurat la Hurezani

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj a inaugurat, ieri, un punct de lucru SMURD, în comuna Hurezani. La eveniment au participat atât reprezentanţi ai autorităţilor locale și județene, cât și localnici. Echipajul va deservi și comunele învecinate. Acesta a fost operaționalizat, în cadrul Gărzii de Intervenţie Nr. 2 Hurezani, subunitate componentă a ISU. ”Cu sprijinul Inspectoratului General pentru Situaţii de...

Ca la noi, la nimeni – Medierea Guvern-BNR, incompletă și fără rost!

Unii oameni politici chiar de la vârful statului pozează în sfinți și cred totdeauna că dreptatea este numai de partea lor. Nu și adevărul, că de acesta se feresc singuri. Scandalurile din DNA se tot înmulțesc și președintele Klaus Werner Iohannis este mulțumit de activitatea DNA și afirmă pe toate drumurile trebșoara asta. Despre înregistrările cu falsificarea anchetelor la...

Pasul hotărâtor al Basarabiei spre Marea Unire

Formarea celor două puternice alianțe militare antagonice-Tripla Alianță(Puterile Centrale) și Tripla Înțelegere(Antanta) și declanșarea Primului Război Mondial în vara anului 1914, al cărui motiv principal a fost împărțirea sferelor de influență, aveau să atragă și România în vâltoarea acelor tragice conflagrații militare, făcând precizarea că intrarea țării noastre în război s-a hotărât cu mare chibzuință în privința alegerii alianței,...

Poșta Română, închisă doar pe 1 mai

Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie să fie zi liberă, pentru a se crea o punte între weekend și 1 mai, care pică marți. Cu toate acestea, poștașii vor avea program normal de lucru luni, oficiile poștale fiind închise doar marți. Compania Naţională Poşta Română anunță că în ziua de marţi, 1 Mai 2018, toate oficiile poştale din...

Atleţii gorjeni, în focuri

Sportivii de la CS Pandurii, pregătiţi de antrenorul emerit Ion Bură, Adrian Garcea şi Andreea Pîşcu s-au calificat fără probleme la campionatele europene şi mondiale de alergare montană. Garcea va lua startul în concursul juniorilor, iar Pîşcu va concura la senioare. Cei doi au obţinut biletele pentru competiţiile internaţionale după concursul de la Slănic, Prahova. La această întrecere s-au...

Bătrânii noștri exemplari – Stimă și respect singurului veteran de război în viață, din Țicleni !

Orașul nostru, Țicleni, a avut foarte mulți veterani din Al Doilea Război Mondial, dar, cu timpul s-au stins, rămânând doar unul – Domnul Constantin Colțescu, care mi-a mărturisit multe episoade cutremurătoare ale luptelor din teatrele de război, atât din Est, cât și din Vest. Trecând de  venerabila vârstă de 96 de ani (născut la 20 februarie 1922, locuind împreună...

Un carnet de conducere fals costă 1300 euro! Un gorjean a dat banii, dar a fost prins

Miercuri, în jurul orei 07.02, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român Nicolae L., în vârstă de 37 de ani, cu domiciliul în judeţul Gorj, la volanul unui autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în România. La controlul specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă documentele de...

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu angajează asistenți medicali

Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, având sediul în Târgu-Jiu, județul Gorj, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție vacante, de asistent medical principal și asistent medical debutant, la Laborator radiologie şi imagistică medicală. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3...

Noua sală de sport, doar pentru competiţii oficiale

Sala de Sport din Târgu Jiu, inaugurată cu prilejul Campionatului European de Box Under 22, va fi folosită strict pentru competiţii. Cel puţin asta susţine primarul municipiului Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, care a declarat că echipele ce vor activa în noua polivalentă se vor antrena fie în Sala Voievod Litovoi, fie în Sala Colegiului Comercial “Virgil Madgearu”. În schimb, locaţia...

Reclamantul, reținut după scandalul din barul din Leurda

După reținerea bărbatului de 30 de ani, din municipiul Motru, acuzat că a provocat un scandal într-un bar din localitatea Leurda, polițiștii au continuat cercetările și au răsturnat situația, dispunând ca reclamantul să fie încătușat. ”La data de 24 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au continuat cercetările în urma conflictului spontan izbucnit între doi bărbați, cu o...

Alergiile dau bătăi de cap gorjenilor

Medicii spun că dacă aţi început să strănutaţi, să vă curgă nasul sau vă lăcrimează ochii, să nu încercaţi să luaţi tratament pentru răceală. Acestea sunt simptomele alergiei de primăvară, diagnosticul fiind pus cu precizie de un medic alergolog. În această perioadă a anului, alergologii sunt luaţi cu asalt mai ales de către copii, ei fiind principalele ţinte ale...