2018-un an politic încrâncenat și o Românie în derivă

78

Încă nu se terminaseră procedurile legale pentru instalarea noii puteri politice în România, legitimă prin vot democratic în urma alegerilor parlamentare de la sfârșitul lui 2016, că deja “imperatorul” cotrocenist, cu sprijin vârtos venit din afară, pusese în mișcare și scoase în stradă cohortele – #Rezist pentru dărâmarea guvernului. Și tot necazul avea să se întâmple pentru că Herr Klaus nu reușise după alegeri să aibă guvernul lui, cu atât mai mult cu cât nu suportă și urăște din rărunchi social-democrația, după cum nici Înalta Poartă de la Uniunea Europeană, nu se împacă cu gândul că trebuie să colaboreze cu noua putere de la București, aruncând mereu în spațiul mediatic și nu numai falsa idee că “România aleargă în direcție greșită”.
Or de aici, în anii 2017-2018 România avea să fie aruncată într-un permanent război politic, cu urmări extrem de grave, cu disfuncții și destabilizare pe toate segmentele de activitate, cu precădere în privința dezbinării de neam, scăderii dramatice a nivelui de trai și a unei masive depopulări, așijderea, cu efecte catastrofale asupra existenței noastre ca popor în această parte de lume zbuciumată. Dar cum, primul demnitar al țării pricepe greu, uită repede și nu are nici o străbatere când este vorba de interesele naționale, atunci nu face altceva decât să boicoteze și chiar să blocheze activitatea guvernului prin tot felul de proceduri anticonstituționale. Mai mult decât atât, împreună cu europarlamentarii partidelor din opoziție, se fac sluj și umblă cu minciunile și cu pâra pe la organismele U.E., denigrând în fel și chip rânduielile guvernării din România. În același timp, trebuie să recunoaștem că și actuala coaliție PSD-ALDE, a pornit cu stângul după alegerile din 2016, în sensul că nu a format de la bun început un Executiv cu oameni performanți, mai exact a primat factorul politic și nu al bunului specialist în desemnarea miniștrilor din guvern. Iar remanierile și mai ales schimbările de guvern ulterioare, sunt o dovadă a lipsei de rezultate mulțumitoare în actul de guvernare, dar și a modului defectuos, clientelar de lucru al unor lideri de partid, în cazul acestora primând mai degrabă interesele personale.
Așadar, și în anul recent încheiat scena politică românească a fost mai mult decât zbuciumată, mai exact cu încă o schimbare de guvern și alte remanieri de miniștri, apoi certurile necontenite între putere – opoziție și mai cu seamă războiul permanent între cele două palate (președinte și guvern), sau frământările și certurile politice din interiorul partidelor, care nu au făcut altceva decât să zdruncine și mai mult mersul spre normalitate și o mai bună rânduială în societatea românească. După cum, radicalizarea nemulțumirilor și ieșirea oamenilor în stradă, unde s-a cerut în permanență, cu sau fără rost, demisia guvernului, aveau să degenereze în acțiuni adeseori violente la adresa instituțiilor legitime ale statului, aveau să creeze nu doar o imagine proastă României, ci și aruncarea țării în derivă, afectând, în primul rând, actul de guvernare, liniștea și ordinea publică, coeziunea și unitatea noastră națională. Dar poate că cel mai grav fenomen ce prinde din păcate, contur în viața politică românească este apariția extremismului de tip fascistoid, alimentat și finanțat, fără niciun fel de îndoială din străinatate, cu precădere pe filiera Fundației Soros, cu scopul vădit de a destabiliza România și a o subordona corporațiilor internaționale și nu numai. Iar președintele Iohannis nu este străin de acest crunt flagel antinațional și antidemocratic, fiind chiar complice la uneltirile și presiunile care se fac la adresa statului român, de unde și acest război cu actuala coaliție de guvernare PSD – ALDE. De aici și manelismul politic, în special de pe cele două baricade – putere și opoziție, lipsa de voință pentru un dialog civilizat în folosul țării, primând în schimb orgoliile prostești și interesele meschine, evident în detrimentul interesului național suprem.
Acum, de la 1 ianuarie 2019, România a preluat pentru o perioadă de șase luni președinția Consiliului Uniunii Europene și privim cu îngrijorare dacă oamenii noștri politici vor avea capacitatea să înțeleagă șansa ce ne-a fost oferită cu privire la oportunitățile naționale ale momentului, sau vor continua să orchestreze războiul româno-român, făcându-se de ocară în fața Europei și în general a lumii civilizate, nereușind să gestioneze cu demnitate mandatul de președinție a reputatului organism european. În același timp, există temerea că încă nu vor înțelege nici conceptul de interes național în cadrul exercitării acestui mandat de mare răspundere, preferând mai degrabă continuarea scandalurilor care fără îndoială vor păta rușinos mandatul României la președinția UE și deopotrivă interesele țării în cadrul Uniunii. Și până la urmă va depinde totul și în principal de atenuarea sau agravarea conflictului deschis dintre cele două palate, de înțelepciunea sau de încăpățânarea președintelui Iohannis, de coerența sau brambureala actului de guvernare. Nu, în ultimul rând, este vorba și de jocurile telenoveliștilor politicii, ci mediatici angrenați și în prezent în tot felul de orgolii și interese meschino-partinice, care de ani de zile fac atâta rău națiunii române. Inclusiv, în 2018, interesele României au fost subordonate unor grupuri de interese și indivizi, atât de la putere cât și din opoziție, servindu-se cu nerușinare de structurile instituționale ale statului, cu precădere de justiție, angrenată la rândul său într-o serie de derapaje și soluții anticonstituționale, afectându-i-se grav reputația și încrederea în statul de drept.
Și din păcate, șansele redresării situației politice din țara noastră par să fie minime, câtă vreme continuă să curgă gafele atât în exercitarea actului de guvernare, unde se vede treaba că ne lipsesc specialiștii recunoscuți la nivel național, cât și infantilismul opoziției, manevrată dubios de la palatul Cotroceni, cu atât mai mult cu cât și aici se simte o acută divizare a dreptei politice, cu unele alunecări spre extremism, dar și pentru faptul că lipsa de programe și soluții, de comunicare și dezbateri în spațiul mediatic cu privire la o eventuală preluare a guvernării determină dezinteres și susținere din partea opiniei publice. În același timp scena politică românească se aglomerează prin apariția unei explozii de partide, urmare a modificării Legii partidelor prin care s-a dat posibilitatea de a înființa astfel de formațiuni cu doar trei membri fondatori. Or, această aberație legislativă nu face altceva decât să amplifice ambițiile politice, lupta și competiția electorală, într- un an la fel de zbuciumat, în care urmează a se desfășura atât alegerile europarlamentare, cât și cele prezidențiale. Dar cel mai surprinzător eveniment politic este înființarea Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS) al fostului premier al României, Dacian Cioloș și încercarea disperată a acestuia de a-și înscrie dubioasa mișcare politică în registrul partidelor, după ce făcuse cu îndârjire același lucru cu Mișcarea România Împreună, la care avea să renunțe (evident, la denumire, nu la conținut și principii?!), urmare a refuzului instanței de a-l accepta ca partid. Insistăm în privința PLUS, deoarece se conturează tot mai multe temeri că acest partid ar fi “sub acoperire”, “corporatist” și #Rezist, chiar dacă D. Ciolș clamează mereu respectarea democrației și principiilor statului de drept. În realitate, nu este prima dată când acest politician enigmatic a apelat adeseori la interpuși și pârghii mai puțin specifice transparenței și democrației pentru a-și atinge ambițiile și scopurile politice. Iar cel mai clar exemplu a fost acela când a devenit premier, cu ajutorul la fel de nedemocratic și anticonstituțional al președintelui Iohannis, adică fără să fi avut votul electoratului român. În plus, apar în spațiul public comentarii îndreptățite că mișcările #Rezist, la care D. Cioloș este parte activă și mobilizatoare, sunt finanțate ilegal și vârtos din exterior pe filiera fundației Soros, cu scopul vădit de a destabiliza România, cum de fapt se întâmplă și în alte țări din spațiul european, urmărindu-se căderea regimurilor de putere, învestite prin vot democratic.
Altfel spus, Dacian Cioloș și formațiunea sa politică pot constitui un alt vespar periculos pentru democrația din România, încercându-se inclusiv prin acte de violență și trădare a intereselor țării, unității și integrității naționale să devină un partid cu putere de decizie sub protectorat străin, la conducerea și guvernarea României. Și atunci, ne întrebăm cu îngrijorare la ce frământări și sincope interne să se mai aștepte poporul român și în anul de grație, 2019, copleșit de atâta amar de vreme de umilință și sărăcie, de scandaluri pe bandă rulantă, de dezbinare și ură, provocate chiar de cei care ar trebui să- și asume responsabilitatea intrării pe o cale de normalitate a societății românești? Sau altfel spus, când vor înțelege conducătorii și guvernanții noștri că politica trebuie făcută nu pentru interesele lor și ale partidelor din care provin, ci în folosul țării și al națiunii române.
Oare, nu vor să înțeleagă că a sosit momentul să se debaraseze de obsesia răului, a demagogiei și manipulărilor de orice fel, străduindu-se să caute fiecare în parte și toți laolaltă ceea ce ne unește și nu ce ne dezbină?
Altfel, România nu va reuși niciodată să-și regăsească șansele spre vremurile mai bune, uitându-se tot mai mult în ultimul timp că doar ideea și interesul național, fructificate civilizat și corect, mai pot duce țara acolo unde i se cuvine locul, cu onoare, demnitate și progres, cu unitate frățească și pace socială. Și până la urmă, ca parte importantă la construirea noii Europe, cu o șansă în plus acum, când avem și mandatul la președinția Consiliului Uniunii Europene. Totul devine posibil când este voință și înțelepciune, mai ales că trecutul și istoria străbunilor noștri au dovedit că la români speranța nu moare niciodată…
VASILE IROD

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here