16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: mai 2017

Dragoş Haţegan, din nou managerul Spitalului Turceni

Începând de astăzi, Dragoş Haţegan revine pe funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Turceni. El a condus acest spital din mai 2013 până în toamna anului trecut, când a fost numit un alt manager interimar. Haţegan a ocupat, în ultima perioadă, un post de economist în cadrul Spitalului Turceni. Revenirea sa la conducerea unităţii se datorează experienţei, dar şi...

Ișfan, șeful IȘJ Gorj: “Un inspector va verifica sesizările de la Școala Bolboși! Postul de director va fi scos la concurs”

Inspectoratul Școlar Județean(IȘJ) Gorj a decis să intervină în incidentul apărut între câteva cadre didactice de la Școala Gimnazială Bolboși și directorul unității de învățământ, numit în funcție abia în luna ianuarie. Ion Ișfan, șeful IȘJ, a precizat, ieri, că tensiunile ridicate de la școala din Bolboși vor fi clarificate de un inspector școlar, ce va fi trimis în...

Testări gratuite pentru alunițele suspecte

Campania pentru prevenirea cancerului de piele continuă în mare forță și anul acesta. La nivelul județului Gorj, trei medici dermatologi oferă consultații, însă programările se fac din timp, locurile disponibile fiind limitate. Peste 250 de medici dermatologi din peste 50 de orașe participă la Zilele Protecției Solare, eveniment național de educare privind riscurile expunerii neprotejate la soare. Astfel, în perioada...

Start la o nouă ediţie a Festivalului Naţional “Măiastra”

Palatul Copiilor Târgu-Jiu va desfăşura în perioada 27-28 mai ediţia cu numărul zece a Festivalului Naţional de Gimnastică şi Dans “Măiastra”. Competiţia se regăseşte în calendarul activităţilor educative naţionale din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale este organizată de către Palatul Copiilor Târgu-Jiu, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, Direcţia pentru Sport şi Tineret Gorj, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea...

Sfârșit tragic la muncile câmpului

Un bărbat de 61 de ani, din Târgu-Cărbunești, a murit, marți, în timp ce se afla la muncile câmpului, pe terenul său din localitate. Rudele sale au sunat la 112, în momentul în care au observat că i s-a făcut rău, însă medicii de la Ambulanță nu au mai putut decât să constate decesul. “Din cercetările efectuate de polițiști...

Agricultura pe înțelesul tuturor / Să ne protejăm ecologic grădina, casa

7 – Materiale ecologice, homeopate Mijloacele, materialele ecologice (bio) utilizate în protecția plantelor pot fi considerate echivalentul celor utilizate în medicina homeopată umană căci sunt numai materii naturale și nu provin prin prelucrare industrială, de sinteză. Modul prin care acestea acționează nu este deplin elucidat, dar acest lucru nu prezintă importanță pentru noi. Mai important este faptul că putem fi...

Sărbătoarea «Urcatul oilor la munte», Novaci, 2017 – la o jumătate de veac

Aşa cum ne-am obişnuit în ultima jumătate de veac, în cea de-a treia duminică a lunii mai, la Novaci, am avut Sărbătoarea tradiţională: «Urcatul oilor la munte», care în acest an, la 21 mai 2017, a fost şi ziua «Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena», astfel că oraşul de la poalele Parângului a îmbrăcat cu bucurie hainele portului popular şi...

Festivalul Rockfest Transalpina va avea loc în iulie

Ediția din acest an a Rockfest Transalpina va avea loc pe data de 29 iulie, în zona montană Rânca. Festivalul de muzică rock se află la cea de-a doua ediție și este așteptat cu nerăbdare de către iubitorii acestui gen de muzică. Au început pregătirile pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Rockfest Transalpina. Acesta va avea loc pe 29...

Ziua Eroilor, sărbătorită de autoritățile gorjene

Conform tradiţiei, în această zi, cu o importantă semnificaţie creştină – Înălţarea Domnului, poporul român sărbătoreşte Ziua Eroilor. Amintirea eroilor va fi, astăzi, cinstită la Târgu-Jiu de către autorităţile locale şi judeţene. Manifestările vor avea loc în Cimitirul Eroilor şi vor debuta de la orele 12.00. Joi, 25 mai 2017, începând cu ora 12:00, autoritățile din județul Gorj organizează o...

Au fost înhumaţi gratuit de municipalitate!

Mai mulţi cetăţeni, fie din judeţ, fie din afara Gorjului, însă care au decedat pe meleagurile Târgu-Jiului, şi ai căror aparţinători nu au fost de găsit, au fost înmormântaţi în ultimii ani prin programe sociale, costurile fiind suportate de Primăria Târgu-Jiu, prin societatea din subordinea Edilitara Public. Potrivit Loredanei Covei, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, în cursul...

Concurs pentru șefia Poliției Țicleni

Reprezentanții IPJ Gorj organizează un nou concurs, de această dată pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliției orașului Țicleni, cu recrutare din sursă internă. Examenul va avea loc pe 30 iunie, începând cu ora 11.00, iar proba de concurs va consta în susţinerea unui interviu structurat pe subiecte profesionale. “Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de raport şi...

Finanţări de până la 10.000 euro pentru licee

Cea de-a cincea ediţie a competiţiei naţionale de educaţie financiară “Bani pentru şcoala ta” aduce din nou sume de până la 10.000 euro pentru liceele din România. Elevii de liceu cu vârste peste 15 ani, dar şi absolvenţi, profesori, părinţi şi alţi susţinători ai unităţilor de învăţământ, pot obţine pentru unităţile lor de învăţământ finanţări de până la 10.000...

Se lucrează la pista de atletism şi la hotelul de patru stele, de la Stadionul Municipal

Constructorii care se ocupă de extinderea şi modernizarea stadionului din Târgu-Jiu au demarat lucrările de amenajare a pistei de atletism. Noua pistă va avea şase culoare şi astfel va putea fi omologată de Federaţia Internaţională de Atletism pentru organizarea de competiţii naţionale şi internaţionale. “Este încă un pas făcut şi tocmai de aceea am cerut să urmărim de-a lungul timpului...

Adversari grei în ultimele runde!

Deşi a făcut un pas mare spre salvare, Pandurii nu este încă sigură de locul în prima ligă şi în sezonul viitor. Primarul interimar din Târgu-Jiu, Aurel Popescu, cel care a însoţit echipa în Banat, a spus că meciul următor e decisiv pentru gorjeni. “Am fost la Timişoara şi m-am bucurat foarte mult, împreună cu toţi cei care au...

Aproape 300 de gorjeni, cuprinşi în planul de formare profesională al AJOFM

Planul de formare profesională al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) pentru anul 2017 prevede organizarea unui număr de 44 de cursuri la care ar urma să fie cuprinse 1.036 de persoane (956 de şomeri şi 80 de deţinuţi din Penitenciarul Târgu-Jiu) care beneficiază de gratuitatea serviciilor de formare profesională, conform prevederilor Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor...

Reținuți pentru furt

Un tânăr de 23 de ani, din comuna Polovragi și un bărbat de 27 de ani, din Baia de Fier, au ajuns, marți, în arest, sub acuzația de furt calificat. Poliția a fost sesizată de o femeie de 72 de ani, din comuna Baia de Fier, care a anunțat că “persoane necunoscute au sustras mai multe bunuri din locuința...

Circulație la liber pe Transalpina de la 1 iunie!

E cât se poate de oficială informația conform căreia din prima zi a lui Cireșar circulația va fi redeschisă pe Transalpina. Barierele care blocau traficul până acum au fost deja date la o parte, drumarii trebuind să circule pe acolo pentru a merge în munte și a face reparațiile de care este nevoie după o iarnă cu zăpadă nu...

Biblioteca Județeană, gazda Simpozionului “Arghezi, contemporanul meu”

Vineri, 26 mai 2017, Biblioteca Județeană “Christian Tell” găzduiește Simpozionul “Arghezi, contemporanul meu”. Evenimentul începe la ora 17.00 și îi are drept moderatori pe Olimpia Bratu, Ion Popescu-Brădiceni și Ion Cepoi. Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Christian Tell”, Consiliul Local și Primăria Târgu-Cărbunești, Asociația Culturală ”Carmina Balcanica” și Liga Culturală...

Festivalul ”Tudor Arghezi”, la a XXXVII-a ediție

Festivalul Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“ îşi deschide, mâine, porţile. Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj organizează în perioada 25-28 mai, la Târgu-Jiu şi Târgu-Cărbuneşti, cea de-a 37-a ediție a festivalului. În cadrul festivalului vor fi organizate lansări de carte, conferinţe de presă, întâlniri cu cititorii şi va fi vizitat Muzeul „Tudor Arghezi” din oraşul Târgu Cărbuneşti....

Erasmus+ KA 101, o lume mai bună pentru copiii noștri 2016-1-RO 01-KA 101-023665

Liceul Tehnologic Baia de Fier este beneficiar al proiectului Erasmus KA101 –mobilități școlare, intitulat ”O lume mai bună pentru copiii noștri”, proiect care se desfășoară în perioada 01.09.2016 – 31.08.2017. Scopul acestui proiect este formarea profesională a cadrelor didactice în concordanță cu noile norme europene și dezvoltarea competențelor cheie ale acestora pentru realizarea și adaptarea unui curriculum centrat pe...

ION BUREȚEA: „Pierduta mea copilărie”

I Scrierile de până acum ale dlui Ion Burețea, inginer minier pensionar retras în satul natal situat „pe malul râului de sub munte”, readuce în spațiul literaturii zona de un pitoresc arhaic situată între Jiul de Sus și lanțul de munți peste care la 1601 Mihai Viteazul trecea, coborând în Ardeal, iar de aici mai departe pe drumul împărătesc spre...

Ca la noi, la nimeni – Nu mai avem forță de muncă nici măcar în agricultură…

În ultimii ani se face din ce în ce mai simțită lipsa forței de muncă. Și nu doar cea calificată, absența din peisajul educației ceva timp a școlilor profesionale fiind resimțită de mai multă vreme. Există licee tehnologice, care nu-s totuși echivalentul școlilor profesionale. Dar, în lipsă de altceva e bine și așa. Mai multe companii ce se confruntă cu...

Încă puţin, băieţi! Pandurii a dat lovitura în Banat!

Flavius Stoican a avut dreptate, fotbalul te răsplăteşte uneori! Gorjenii s-au chinuit teribil în acest play-out, iar mulţi dintre jucătorii Pandurilor, inclusiv antrenorul, şi-au atras diverse “etichete” din partea specialiştilor şi cârcotaşilor. Toţi consideră că locul echipei din Târgu-Jiu nu este în Liga 1, însă cele trei victorii consecutive, în cele mai importante meciuri, le-au dat o palmă contestatarilor....

Cutremur de 5,7 grade la Herculane! – Intervenție promptă a salvamontiștilor gorjeni

Un cutremur de 5,7 grade, aceasta a fost tema unui exerciţiu de proporții al ISU Semenic, care s-a desfășurat, ieri, în Valea Cernei, zona Herculane. Șase salvamontiști gorjeni au participat la exercițiu, ei acționând și cu o serie de materiale de salvare unice în țară: aruncătorul de coardă și placa de salvare din torente. Exercițiul derulat pe Valea Cernei a...

Concurs pe un post vacant la Primăria Bîlteni

Primăria comunei Bîlteni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei contractuale de execuţie, vacante de consilier, gradul II, în cadrul Compartimentului Cultură, Bibliotecă, Arhivă, Secretariat. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011,...

Pandurii are acţionari noi, dar îşi trimite angajaţii în şomaj!

Fotbalul există datorită fanilor, iar suporterii echipei din Târgu-Jiu trebuie să rămână conectaţi, deocamdată, la spectacolul din teren. Situaţia rămâne incertă la Pandurii, care, deşi a primit doi noi membri în AGA, îşi pune pe liber angajaţii. Există multe speculaţii în jurul clubului gorjean, dar rezultatele din ultima vreme nu pot fi decât îmbucurătoare. Miza cea mare este evitarea...

„Profesori și studenți”, expoziție de pictură la UCB

Vineri, 26 mai, ora 12.00, Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu găzduiește expoziție de pictură „Profesori și studenți”. Este vorba despre o colecție de artă a UCB, promoțiile 2008-2013 Pedagogia Artelor Plastice și Decorative. Curator este lect. univ. dr. Vasile Fuiorea, președintele Filiala Târgu-Jiu a UAP din România. Minodora Sucea

Tânărul lovit de copac a decedat

Tânărul în vârstă de 22 de ani, din Ploiești, care a fost lovit de un copac în Parcul Central, a decedat la Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Acesta lucra împreună cu alți colegi la toaletarea pomilor din parc. IPJ și ITM Gorj au demarat o anchetă.

Niciun comerciant autohton la Zilele Municipiului Motru!

Niciunul dintre cei șapte comercianți, pe alimentație publică, din Motru nu este prezent la Zilele Municipiului, eveniment început luni, pe 22 mai, și care se va termina duminică, fără foc de artificii(CL nu a prevăzut această cheltuială). Comercianții locali, în frunte cu o firmă de top din Motru, au refuzat să își amplaseze corturile la acest eveniment important pentru...

Update: IPJ completează: La Primăria Drăguțești au fost totuși luni polițiști de la Poliția Municipală

IPJ Gorj a recompletat acum informația oferită cu câteva ore în urmă legat de prezența polițiștilor luni la Primăria Drăguțești. Potrivit lui Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al instituției, luni au fost totuși cadre ale Poliției Târgu- Jiu în această primărie pentru a verifica două sesizări, ocazie cu care s-au cerut autorităților și documente. IPJ subliniază în continuare că...

Pandurii, penalizată cu trei puncte, dacă se menține în Liga I

Clubul Pandurii Târgu Jiu va începe sezonul 2017-2018 cu o penalizare de trei puncte, valabilă doar dacă echipa se va menține în Liga I, a anunțat, astăzi, Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond, din cadrul Federației Române de Fotbal. Procesul de licențiere a cluburilor pentru ediția 2017-2018 s-a încheiat pe plan național la data de 23 mai...

Accident în Parcul Central

Un tânăr de 22 de ani, din Ploiești, a fost rănit, în timp ce toaleta copacii din Parcul Central din municipiu. ”Acesta a fost lovit de o creangă și momentan i se acordă îngrijiri medicale”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Bărbatul este angajat al unei firme din Ploiești, cu care Edilitara a încheiat un...

IPJ Gorj: ,,Nu au existat descinderi la Drăguțești! Polițiștii nu au fost deloc în primărie”

Reprezentanții IPJ Gorj infirmă informațiile apărute marți în presa locală potrivit cărora Primăria Drăguțești ar fi fost luată cu asalt de către polițiști. ,,Nu au existat descinderi la Drăguțești în ultimele zile! Polițiștii nu au fost deloc în primărie. În instituție au fost doar reprezentanții unei firme private care vor să instaleze în comună camere de luat vederi", a...

Ambasadorul Chinei în România, la Târgu-Jiu

Ambasadorul Republicii Populare Chineze  în România, Excelența Sa Xu Feihong, se află astăzi în vizită oficială în municipiul Târgu-Jiu. Acesta va participa la o conferinţă de presă ce va fi susţinută la Sala Maură a Palatului Administrativ, în această după-amiază.   (I.M.)

Tragedie pe câmp, la Târgu-Cărbunești: Bărbatul a murit înainte să ajungă ambulanța la el

Virgil Deaconescu, un bărbat de 61 de ani, din Târgu-Cărbunești, a murit ieri, în timp ce se afla la muncile câmpului, pe terenul său din localitate. Rudele sale au sunat la 112, în momentul în care au observat că i s-a făcut rău, însă medicii de la Ambulanță nu au mai putut decât să constate decesul. ”Din cercetările efectuate...

Concurs pentru șefia Poliției Țicleni

Reprezentanții IPJ Gorj organizează un nou concurs, de această dată pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliției orașului Țicleni, cu recrutare din sursă internă.  Examenul va avea loc pe 30 iunie, începând cu ora 11.00,  iar proba de concurs va consta în susţinerea unui  interviu structurat pe subiecte profesionale. ”Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de raport şi dosar de recrutare în volum...

Autoritățile gorjene sărbătoresc Ziua Eroilor

Joi, 25 mai 2017, începând cu ora 12:00, autoritățile din județul Gorj organizează o serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor. Manifestările vor avea loc în Cimitirul Eroilor şi vor debuta de la orele 12.00, cu , intonarea Imnului de Stat al României şi o slujbă de pomenire, ce va fi urmată de un moment de reculegere. Manifestările se vor...

Cutremur de 5,7 grade la Herculane!

Cutremur de 5,7 grade la Herculane! Aceasta este tema unui exerciţiu de proporții al ISU Semenic, care se desfășoară astăzi în Valea Cernei, zona Herculane. Exercitiul vizează verificarea viabilităţii procedurilor şi planurilor operative şi de cooperare, fluxului informaţional, capacitatea de reacţie şi decizie a structurilor implicate, precum şi antrenarea structurilor cu atribuţii în gestionarea acestor situaţii de urgenţă. Între...

Direcţia Publică de Venituri Târgu-Jiu nu se alătură protestelor!

Sindicatele din Administraţia Publică au anunţat că, astăzi, peste 120.000 de angajaţi din primării şi din direcţiile de taxe şi impozite locale, vor întrerupe lucrul, nemulţumiţi de actuala lege a salarizării şi de faptul că pentru aceştia nu a mai fost introdusă grila de salarizare. Potrivit Loredanei Covei, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, la Direcţia Publică...

Întreruperi energie electrică astăzi

GORJ • Între orele 10.00 – 15.00, Crușeț PTA Extracție Stoina (terț), PTA Parc Țiței (terț), PTA Extracție (terț), PTS Parc Țiței Vârteju (terț), PTA Parc 1+3 Vârteju (terț). (I.M.)

Directorul Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu”, demis din funcție, la cererea ANI! Brehuță, interimar în locul lui Negrescu

Marian Negrescu a rămas, marți, fără funcția de director al Teatrului Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu, poziție ocupată încă din anul 1993. Decizia au luat-o membrii Comisiei de Cultură din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, în urma solicitării făcute de ANI, instituția care a avertizat autoritățile municipale că Marian Negrescu nu mai poate ocupa o funcție publică, timp de trei ani...

Prima sentință pentru Marin Condescu, la Tribunalul Olt

Unul dintre cele mai cunoscute dosare penale din Gorj, în care fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin şi ex-vicepreședintele Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată, se apropie de final, la Tribunalul Olt. Instanța a rămas, ieri în pronunțare, urmând ca o hotărâre în această cauză să fie stabilită vineri. Avocatul lui Marin Condescu a solicitat achitarea clientului...

Hârtii peste hârtii în procesul lui Bucurescu și Rămescu

Aproape o oră au discutat, ieri, în sala de judecată inculpații și avocații din dosarul în care este trimis în judecată primarul de la Slivilești, Sorin Bucurescu, și omul de afaceri Mihai Rămescu. Discuțiile au vizat mai multe cereri formulate de aceștia, dar și de reprezentantul Parchetului cu privire la diverse cereri înaintate judecătorului de caz pentru a fi...

Călin Simionescu a demisionat din ALDE! Va forma în Gorj noul partid politic Pro România

ALDE Gorj a pierdut câțiva dintre membrii săi, odată cu noul proiect politic al lui Daniel Constantin. Călin Simionescu, vicepreședinte ALDE Gorj și consilier local la Bălănești, și-a dat demisia deja din cele două funcții, și va fonda, împreună cu alți colegi din ALDE, noua filială a partidului Pro România. Printre cei care i se vor alătura acestui partid...

Gorjul a pierdut un om de valoare, pe inginerul Ion Ciocioi

Inginerul Ion Ciocioi, fost președinte al Uniunii Populare Social Creștine Gorj, fost director al Complexului de Semințe și Legume, cel care a pus bazele fermelor de la Câmpu Mare și Rovinari, a trecut la cele veșnice, luni, într-un spital din Capitală. A lăsat în urmă familia îndurerată care sperase, până în ultima clipă, că pacientul se va ridica de...

DGASPC propune instanței ca elevul agresat de mamă să rămână în grija părinților

Reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Gorj s-au prezentat, ieri, în fața magistraților de la tribunal, cu o nouă propunere, în cazul minorului olimpic, agresat de mama sa. Dacă și instanța va fi de acord, copilul va rămâne alături de părinții săi, la Târgu-Jiu. ”Propunerea noastră este de încetare a măsurii de plasament în regim de...

Funcția de subprefect i-a dăunat grav căsniciei! Liviu Andrei este proaspăt divorțat și plătitor de pensie alimentară

O instanță a Judecătoriei Târgu-Jiu a desfăcut, în luna februarie a acestui an, căsătoria dintre Rodica și Liviu Andrei, după aproape 11 ani de mariaj, din culpa comună a celor doi soți. Fostul subprefect al Capitalei, în prezent consilier județean PMP, a solicitat daune morale celei cu care și-a împărțit viața mai bine de un deceniu, dar a obținut,...

Liceenii s-au întrecut la minifotbal

Cupa Liceelor Carrefour Târgu Jiu, ediția I, şi-a consumat primele două etape. 12 echipe s-au înscris la startul unei competiţii inedite, organizate la Complexul Sportiv Dolce Vita cu sprijinul ACS Minifotbal Gorj. Mai multe formaţii şi-au asigurat deja biletele pentru etapa următoare a întrecerii, 8 reprezentante urmând a se întâlni în fazele eliminatorii. În sferturi se vor califica primele...

Rata şomajului, în uşoară creştere în Gorj

Şomajul a înregistrat o creştere la nivelul judeţului nostru, potrivit ultimelor date furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Dacă în aprilie numărul de şomeri de la nivelul judeţului era de 11.276 de persoane, din care majoritatea erau şomeri neindemnizaţi, rata şomajului fiind de 8,19%, începutul lunii mai a venit cu cifre mai mari. “Potrivit ultimelor...

A murit la pescuit

Unui bărbat de 66 de ani, din Negomir, i s-a făcut rău, luni, în timp ce se afla la pescuit, în comuna Plopșoru. Pe malul apei se afla și un prieten al acestuia, angajat al Complexului Energetic Oltenia, care a și sunat la 112 pentru a cere ajutor, însă pacientul a murit în drum spre spital. ”Polițiști din cadrul...

Mangia, noul antrenor al Craiovei!

După un final de sezon dezamăgitor, dar care i-a readus în Europa, doljenii au schimbat antrenorul principal. În campionatul viitor, Universitatea Craiova îşi va pune baza în italianul Devis Mangia. Pentru fanii împătimiţi din Cetatea Banilor este deja cunoscut faptul că Mangia a fost antrenorul selecționatei de tineret a Italiei, dar le-a pregătit şi pe Palermo, Bari sau Ascoli....

Aur, argint şi bronz pentru sportivii gorjeni!

Antrenorul emerit de la CS Pandurii, Ion Bură, are o dilemă frumoasă. Sportivii de top pe care îi antrenează, Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea, obţin rezultate pe bandă rulantă şi au demonstrat deja că au un cuvânt greu şi pe plan internaţional. Tocmai de aceea, profesorul Bură nu ştie în ce zonă a Europei să meargă şi alături de...

Șarpe căutat de jandarmi și pompieri! A dispărut!

Mobilizare ca la carte a mai multor jandarmi și pompieri la Urechești pentru a prinde un șarpe, proprietarul unei case solicitând prezența acestora prin 112. Edvin Constantin Turturea nu stă în imobilul respectiv, dar acolo îl lăsa pe un prieten de-al său să locuiască din când în când. Mizeria în casă era de nedescris, iar printre fisurile din zid...

Furt de bomboane la un supermarket din Târgu-Jiu

O femeie de 47 de ani, din Târgu-Jiu, fără ocupație, a fost prinsă, ieri, la scurt timp după ce a furat produse cosmetice și bomboane în valoare de 42 de lei, dintr-un supermarket din municipiu. Agenții de pază ai magazinului au sesizat Poliția și au prezentat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Pe numele acesteia a fost întocmit dosar...

Aur, argint şi bronz pentru sportivii gorjeni!

Antrenorul emerit de la CS Pandurii, Ion Bură, are o dilemă frumoasă. Sportivii de top pe care îi antrenează, Andreea Pîşcu şi Adrian Garcea, obţin rezultate pe bandă rulantă şi au demonstrat deja că au un cuvânt greu şi pe plan internaţional. Tocmai de aceea, profesorul Bură nu ştie în ce zonă a Europei să meargă şi alături de...

Cine poluează Jiul

Pentru a doua oară sunt nevoit să semnalez sute de PET-uri ce odată cu Jiul foarte tulbure coboară pe defileu spre .... În aceeași zi am fost pe Jiul de Vest care nu era tulbure deloc (se poate vedea în fotografii). Cred că toate aceste PET-uri vin de pe Jiul de Est, unde, am înțeles că în perioadă ploilor...

Ziua Copilului, marcată cum se cuvine la CSCCH Târgu-Jiu

Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Handicap (CSCCH) Târgu-Jiu din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj a dat startul acțiunilor specifice Zilei Internaționale a Copilului. Gheorghe Zisu, șeful CSCCH, spune că activitățile organizate sunt multiple și diverse. În cadrul programului anual de activități prin care sunt marcate diferite zile naționale și internaționale, organizează, cu...

Noi sancţiuni pentru angajatorii gorjeni

Echipele Serviciului Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au efectuat în ultima săptămână 34 de controale, din care 32 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, dar totuşi s-au aplicat opt sancţiuni...

Ministrul Transporturilor, informat de DRDP Craiova despre starea Transalpinei

Bogdan Bratu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, le-a solicitat reprezentanților Secției Drumuri Naționale (SDN) Târgu-Jiu să îl informeze periodic despre situația privind deszăpezirea Transalpinei. Informațiile sunt transmise ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc. Directorul Bratu, nemulțumit fiind de ritmul în care se acționează pe Transalpina, le-a solicitat drumarilor gorjeni să urgenteze lucrările de curățare a carosabilului de...

Tricolorii au început pregătirea!

Naţionala de fotbal a României întâlneşte oponenţi foarte puternici la începutul lunii iunie. Tricolorii îşi joacă una dintre ultimele şanse la calificare pe 10 iunie, atunci când prima reprezentativă se deplasează la Varşovia pentru întâlnirea cu Polonia. Peste trei zile, pe 13 iunie, elevii lui Christoph Daum vor susţine un amical “tare”, chiar cu deţinătoarea trofeului din America de...

Morega: ,,În această campanie vom asista la jigniri! Candidații își vor arunca lături unii în capul altora”

Campania pentru alegerile parțiale nu va fi una liniștită, susține președintele Institutului de Analize și Investigații Publice Gorj, Dan Morega. Acesta critică faptul că o parte din candidați sunt total absenți din mass-media dar și faptul că programele lor electorale sunt total necunoscute pentru electorat. ,,Vom asista la lucruri neplăcute, la o serie întreagă de jigniri. De altfel, o...

Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești face angajări

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Judeţul Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a nu mai puțin de 16 funcții contractuale de execuție, vacante. Proba scrisă se va desfășura pe data de 14 iunie, iar interviul este programat pe 20 iunie, începând cu ora 09.00. Posturile vacante scoase la concurs de către Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești sunt: asistent...

Primele sancţiuni pentru atingerea operelor lui Brâncuşi

Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a aplicat deja primele sancţiuni contravenţionale pentru cinci cetăţeni care, fie au atins operele ce compun Ansamblul brâncuşian de la Târgu-Jiu, fie au pătruns în preajma sculpturilor cu biciclete ori animale de companie. “Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, de la intrarea în vigoare a hotărârii Consiliului Local al municipiului Târgu-Jiu. Este vorba despre trei...

Sindicaliștii SANITAS solicită o ierarhizare corectă a salariilor

Federația SANITAS a pregătit o serie de amendamente la noua lege a salarizării. Sindicaliștii cer o ierarhizare corectă a salariilor, precum și includerea tuturor categoriilor profesionale din sănătate și asistența socială, care au fost excluse. SANITAS solicită o ierarhizare corectă a salariilor, cuprinderea tuturor categoriilor profesionale care lucrează în sănătate, includerea categoriilor profesionale din sănătate și asistență socială care au...

“Cafeneaua” lui Mălăele, aplauze la scenă deschisă, la Târgu-Jiu

Sute de gorjeni iubitori de teatru şi care au dorit să-l vadă pe actorul târgujian Horaţiu Mălăele jucând la el acasă, au participat, luni şi marţi seară, la spectacolul “Cafeneaua”. Evenimentul s-a desfăşurat pe scena Teatrului Dramatic din Târgu-Jiu şi a făcut parte din seria de spectacole incluse în cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru “Zilele Elvira...

Ca la noi, la nimeni – Avertisment pentru Guvernul Grindeanu!

Încă de la începutul guvernării Grindeanu, primul ministru a declarat că nu are obiceiul să dea vina pe greaua moştenire. Şi n-a făcut-o! A trecut şi peste gaura în Buget lăsată de Guvernul Cioloş. Totuşi, la un moment dat, prim ministrul Sorin Grindeanu a fost nevoit să anunţe că în guvernarea Cioloş, deşi nu a făcut nimic în anul 2016...

Prima serie de elevi în Centrul de la Săcelu, aşteptată din 19 iunie

În mai puţin de o lună de zile, Centrul de Agrement Săcelu va avea parte de primii elevi veniţi în tabără. Mai multe serii de turişti vor veni în acest sezon de vară la Săcelu, în spaţiul administrat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Gorj. “Odată cu vacanţa de vară e cunoscut faptul că şi copiii încep...

Dr. Alin Efrim a promovat cu brio concursul pentru funcția de manager al Spitalului Motru

În următorii trei ani, Spitalul Municipal Motru va fi condus de către dr. Alin Efrim. Acesta a promovat cu brio concursul pentru ocuparea funcției de manager, punctajul obținut de Efrim fiind 9,14. Medicul Alin Efrim lucrează în cadrul Spitalului Municipal Motru de aproximativ trei ani și jumătate. Este medic specialist medicină de urgență și a fost coordonatorul Compartimentului de Primiri-Urgențe...

Razie de amploare în Gorj: 10 șoferi, prinși la volan sub influența alcoolului

O acțiune de amploare a Poliției a avut loc, luni, în județul Gorj. Echipajele de la Rutieră au ieșit în stradă pentru a-i prinde pe șoferii care încalcă legea. 10 conducători auto au devenit pietoni, după ce au condus în stare de ebrietate mașinile. ”Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Gorj, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, Poliţiei...

Se caută liniştea de la Pandurii!

Echipa de fotbal Pandurii Târgu Jiu trăieşte intens ultimele etape din play-out. Sunt momente în care ar trebui să fie linişte, dar episoadele tensionate se ţin lanţ de la revenirea lui Eugen Pârvulescu. Fostul preşedinte executiv a rămas fără maşină după confruntarea dintre Pandurii şi ASA Târgu Mureş, lucru nedemn de un club profesionist. Se pare că Pârvulescu nu...

Concurs pentru funcția de rector – A început perioada contestațiilor la UCB

Universitatea „Constantin Brâncuși” (UCB) din Târgu-Jiu a scos la concurs funcția de rector.  Doi candidați s-au înscris în competiție. Este vorba despre prof. univ. dr. Toader Nicoară  de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca și  prof. univ. dr. ing. Liviu Marius Cîrțînă. De marți, 23 mai, a început perioada de depunere a contestațiilor. Doi candidați luptă pentru funcția de rector...

Înscrieri în programul “Litoralul pentru toţi”

Gorjenii se pot înscrie în această perioadă în programul social “Litoralul pentru toţi”, care a debutat la începutul acestei săptămâni. Preţurile sunt, la fel ca de fiecare dată, mult mai mici decât în sezon. Programul este valabil până pe 18 iunie. Ofertele cele mai avantajoase sunt pentru sejururi de şase nopţi. În Mamaia şi Eforie tarifele pornesc de la 205...

Concurs pentru funcția de șef serviciu la Ambulanța Gorj

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere vacante, de șef Serviciu Mișcare și Exploatare Auto. Termenul limită pentru depunerea dosarelor este data de 6 iunie. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin...

Un nou salariat în subordinea inspectorului-şef Romanescu

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice, vacantă, de inspector de muncă, clasa I, grad profesional debutant, în cadrul Serviciului Contracte colective de muncă şi monitorizare relaţii de muncă. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările...

Sărbătoare Arhierească la Biserica «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena» din Municipiul Târgu-Jiu, Gorj!

În ziua de 21 mai 2017, în Duminica a 6-a după Sfintele Paşti, în continuarea evenimentelor liturgice prilejuite de cea de a XVII-a ediţie a Zilelor oraşului, manifestare ce a avut loc de praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, ocrotitorii spirituali ai municipiului nostru reşedinţă de judeţ, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, înconjurat de...

Eveniment artistic – Festivalul de muzică lăutărească “Geagu Cătăroiu”, Tismana, 25 mai 2017, prima ediţie

Florin Tantan este salariat al Primăriei oraşului Tismana, în funcţia de referent cultural. În realitate, el este mult mai mult. Păstoreşte Muzeul etnografic din urbe, dar şi Casa de cultură Tismana. În ultima calitate s-a zbătut mult şi a izbutit să organizeze prima ediţie a Festivalului de muzică lăutărească „Geagu Cătăroiu”. Pledoarii de specialist Omul Florin Tantan este îndrăgostit de cultură...

Liceul Tehnologic Baia de Fier, marele beneficiar al programului ERASMUS + ”A învăța să înveți”

În perioada 27.03.2017-14.04.2017, elevii Liceului Tehnologic Baia de Fier, județul Gorj, au beneficiat prin intermediul proiectului Erasmus+ ”A învăța să înveți” de realizarea stagiului de practică în orașul Valencia din Spania. Pe parcursul celor trei săptămâni, elevii a două clase a XI-a B, specializarea ”Tehnician în activități economice” și a XII-a A, specializare ”Tehnician în turism”, au realizat activități practice...

Pandurii, lovitură uriașă la Timișoara

pacurar
Pandurii Târgu Jiu a obţinut o victorie imensă pe terenul lui ACS Poli Timişoara, impunându-se cu 1-0 şi ieşind, după multe etape, din zona locurilor retrogradabile. Gorjenii au deschis scorul în minutul 19, prin Paul Păcurar. Atacantul a urmărit o minge respinsă greşit de Straton şi a finalizat cu mult calm în poarta timişorenilor. ACS Poli s-a aruncat disperată în atac,...

Prima sentință pentru Marin Condescu

  Unul dintre cele mai cunoscute dosare penale din Gorj, în care fostul președinte al Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin şi ex-vicepreședintele Viorel Temelescu au fost trimişi în judecată, se apropie de final, la Tribunalul Olt. Instanța a rămas astăzi în pronunțare, urmând ca o hotărâre în această cauză să fie stabilită vineri. Avocatul lui Marin Condescu a solicitat achitarea clientului său....

Furt la Kaufland: Femeia, filmată de camerele de supraveghere

O femeie de 47 de ani, din Târgu-Jiu, fără ocupație, a fost prinsă astăzi, la scurt timp după ce a furat produse cosmetice și bomboane în valoare de 42 de lei, din supermarketul Kaufland, din municipiu. Agenții de pază ai magazinului au sesizat Poliția și au prezentat și imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Pe numele acesteia a fost...

Tragedie la Negomir

Unui bărbat de 66 de ani, din Negomir, i s-a făcut rău ieri, în timp ce se afla la pescuit. Un martor a sunat la 112, însă medicii de la Ambulanță au constatat decesul. Vasile Hangiu ieșise recent la pensie. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. (L.F.)

16 posturi vacante la un spital din Gorj

Spitalul Orăşenesc de Urgenţă Târgu-Cărbuneşti, Judeţul Gorj organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, astfel: asistent medical genera li st debutant – 2 posturi (PL /SSD/S) – vacante Secţia pediatrie; asistent medical generalist debutant – 3 posturi (PL /SSD/ S) – vacante Secţia ATI; asistent medical generalist debutant – 1 post (PL /SSD...

Vin ploile și scad temperaturile

Meteorologii anunță trei zile cu ploi, începând de joi. Precipitațiile vin la pachet cu o ușoară scădere a temepraturilor, minimele ajungând la 12 grade Celsius și maximele la 22 grade Celsius.

Se închid gazele!

Distrigaz Sud Reţele anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi non-casnici pentru modernizarea reţelei de distribuţie pentru judetul GORJ pentru data de 23.05.2017 pentru Calea Bucureşti din municipiul Târgu-Jiu, de la orele 08:00 la 15:00. (I.M.)

Primarul Geogia l-a dat în judecată pe edilul de Bengești-Ciocadia pentru sporurile ilegale

Primarul comunei Bengești-Ciocadia, Victor Geogia, s-a dat singur în judecată pentru a scăpa de acuzele Camerei de Conturi Gorj, care a constatat, în urma unui control efectuat în instituție în anul 2016, că edilul a încasat o serie de sporuri ilegale în 2015. De altfel, verificatorii au stabilit că și restul salariaților instituției publice au luat, de asemenea, același...

Alunecarea de teren de la Alunu, de neoprit! Deocamdată!

Halda de steril, care a luat-o la vale în urmă cu o săptămână în localitatea vâlceană Alunu, continua și ieri să înainteze spre casele localnicilor, oamenii dând vina pe exploatarea minieră de aici pentru ceea ce li se întâmplă, cariera Berbești fiind până acum câțiva ani în cadrul Complexului Energetic Oltenia. De doi ani activitatea minieră a fost transferată...

Fotbalist mort în accident

Un jucător de la Știința Hurezani și-a pierdut viața, duminică seara, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Hurezani. Polițiștii susțin că Marian, tânărul de 19 ani, ar fi încercat să depășească autoturismul din fața sa și a pierdut controlul volanului, oprindu-se cu mașina într-un stâlp. Acesta a murit pe loc. ”La fața locului s-a deplasat o...

O elevă din Târgu-Jiu a câștigat Concursul Naţional de Dramaturgie „Matei Vişniec”-ediția a IV-a

Eleva Ioana Toloargă, din clasa a XI-a C, de la Colegiul Național “Spiru Haret” din Târgu-Jiu, a câștigat Premiul “Matei Vişniec” pentru dramaturgie, oferit de Clubul Rotary Suceava-Bucovina, în cadrul celei de-a IV-a ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie “Matei Vişniec”. Eleva din Gorj a fost laureată pentru piesa de teatru “Umanitate – A fi om este cel mai...

DGASPC va merge cu o nouă propunere în fața instanței – Zi decisivă pentru olimpicul agresat de mamă

Reprezentanții Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj vor merge, astăzi, din nou, în fața instanței, cu noi propuneri în cazul olimpicului agresat de mamă, după ce ieri au purtat discuții cu ambii părinți ai copilului. ”Urmează să facem o nouă propunere către instanță. Au venit părinții, am avut o discuție cu ei, tatăl și-a exprimat opinia...

Șurlea a promovat concursul pentru șefia CJAS Gorj

Daniel Șurlea a trecut cu brio de concursul organizat pentru ocuparea funcției de președinte-director general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj. Acesta a obținut 70 de puncte la proba scrisă și 95 la interviu, punctajul final fiind 82,50. La conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) se află Daniel Șurlea, el fiind președinte cu delegație încă...

Acceleratul 1825 București-Târgu-Jiu nu a mai ajuns, duminică, la destinație! 100 de călători, puși în așteptare

Din cauza unui tren personal care s-a defectat, duminică, în zona Rogojelu, trenul accelerat care trebuia să fie la Târgu-Jiu la ora 19.50, din direcția București, nu a mai ajuns deloc la destinație. Călătorii din acest mijloc CFR au fost ținuți 35 de minute în gara Rogojelu, după care au fost anunțați că trebuie să mai aștepte până ajunge...

Lucrări de canalizare de 12 milioane de lei, la Târgu-Jiu

În mai multe cartiere ale Târgu-Jiului, municipalitatea derulează în această perioadă lucrări de extindere şi modernizare a canalizării menajere. Dacă în cartierul Debarcader, acestea au fost deja încheiate, investiţia fiind şi recepţionată, în Griviţei şi A. I. Cuza se va trece la racordarea blocurilor la noua canalizare menajeră. “Am finalizat lucrările de canalizare menajeră în cartierul Drăgoieni, o lucrare destul...