16 C
Târgu Jiu
vineri, septembrie 27, 2024

Arhive Lunare: noiembrie 2016

Șofer beat turtă, prins la Mătăsari

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Mătăsari, aflat în stare avansată de ebrietate, a fost depistat ieri de polițiști, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Polo, pe raza localității. Etilotestul a indicat o concentraţie de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile...

Patron condus la audieri, după ce a scos la vânzare artificii

Un bărbat de 53 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, administrator al unei societăți comerciale de pe strada Victoriei, este cercetat de polițiști după ce a scos la vânzare articole pirotehnice, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse. După audieri, acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea  infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu articole...

Patru persoane rătăcite în munți, recuperate de salvamontiști

Salvamontiștii gorjeni au fost solicitați, seara trecută, pentru recuperarea a patru persoane rătăcite pe una din văile sudice din zona vârfului Arcanu din masivul Vâlcan. Turistii au fost găsiți, după mai bine de două ori de căutări,  fiind coborați în zona văii Sohodolului, unde au fost transferați salvamontiștilor de la Salvamont Uricani, care i-au transportat cu o mașina în...

Strănepoata octogenară a senatorului Roșoga, proprietară de pădure, moare de frig în casă

Olga Călărașu din satul Bulbuceni, comuna Căpreni, în vârstă de 86 de ani, tremură de frig în casă, deoarece nu se poate deplasa să își marcheze pădurea deținută pe raza comunei Turburea. Octogenara, strănepoată a fostului senator liberal Ilie Roșoga în perioada interbelică, a solicitat președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, ajutor pentru a-și delimita pădurea, asta după ce...

Greșeală de milioane de lei în cazul lui Potîrcă

Constantin Ninel Potîrcă a fost trimis în spatele gratiilor împreună cu fratele său, Tănase, pentru că ar fi prejudiciat statul român cu peste 181 de milioane de lei, prejudiciul fiind considerat uriaș la vremea la care cei doi au fost încarcerați. Sentința, care i-a trimis pe amândoi în spatele gratiilor, împreună cu alți doi afaceriști implicați în vânzarea fostului...

Sindicaliștii Univers îl așteaptă pe Moșul la CEO

Liderii sindicali din cadrul Federației Univers din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) au solicitat conducerii companiei să întrunească în perioada 21-25 noiembrie Comisia Mixtă pentru a discuta despre primele de Crăciun, care vor consta în acordarea de tichete de masă în valoare de 550 de lei, despre prima de Moș Nicolae, ce va fi acordată copiilor minori ai salariaților...

Tineri gorjeni, decedați în urma unui cumplit accident la Jugastru

Pierderea controlului asupra direcţiei de mers ar putea fi cauza accidentului produs, ieri, pe DN6, soldat cu trei morţi, au anunţat oficiali ai poliţiei din Mehedinți. Doi erau din județul Gorj și se aflau într-o autoutilitară ce transporta pește. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Lidia Viziru, şoferul unui microbuz, care circula dinspre Craiova, a pierdut...

Astăzi, a doua strigare pentru vânzarea clădirilor publice din Săcelu

În această dimineaţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj va încerca o nouă vânzare a casei de cultură, dispensarului comunal şi a unei case de vacanţă aparţinând unităţii administrativ-teritoriale Săcelu. După ce licitaţia organizată de finanţişti luna trecută nu a avut sorţi de izbândă, o nouă procedură va avea loc în această dimineaţă, în intenţia de a recupera prejudiciul...

Declarații în exclusivitate! Soțul Niculinei Stoican, eliberat

Vasile Stănescu, soţul interpretei Niculina Stoican, a fost eliberat din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, Secţia exterioară Vânjuleţ. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, pe 6 octombrie și nu a fost contestată. ”Într-adevăr! A fost eliberat”, au confirmat reprezentanții penitenciarului. ”Admite cererea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Stănescu Vasile, deţinut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin. Admite propunerea...

Morega a făcut bilanțul primei săptămâni de campanie electorală: Echipe anemice, materiale de campanie lipsă, iar candidați pe la porți, ioc

Președintele Institutului de Analize și Investigații Publice, Dan Morega, a făcut bilanțul primei săptămâni de campanie oferindu-le calificative slabe partidelor care s-au aliniat cu întârziere la linia startului electoral. Morega susține că afișele lipsesc în mediul rural, că cetățenii sunt slabi informați la acest capitol, iar în baza ignoranței vor ieși cei care nu au făcut nimic pentru județul...

Volumul ”De prin lume adunate”, lansat și la Gorj

Asociația Cercetătorilor și Autorilor de Carte Gorjeni ”Al. Doru Șerban” Târgu-Jiu a organizat pe data de 18.11.2016  în sala Muzeului Județean Gorj un eveniment  cu o puternică încărcătură culturală și tradițională prilejuit de lansarea și în Gorj a volumului ”De prin lume adunate” al îndrăgitei interprete de muzică populară gorjenească – Emilia Bubulac. Emilia Bubulac este gorjeancă, născută în satul...

Rețineri după percheziţiile făcute la evazioniști din Mehedinți: ”Pentru 15 milioane, bani vechi. O nimica toată!”

Doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, din Strehaia, au ajuns, joi seara, în arestul Poliției Gorj, după cele patru percheziţii efectuate la sediile unor firme de materiale de construcții, din Mehedinți. Afaceriștii de etnie romă sunt acuzați de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală și complicitate, într-un dosar cu un prejudiciu de...

Cetățenii din Padeș îndrăznesc să creadă în PSD!

Echipa Partidului Social Democrat Gorj s-a întâlnit, sâmbătă, cu locuitorii comunei Padeș, gazda fiind Mihai Argintaru, președintele PSD Padeș, ocazie cu care oamenii au vorbit despre schimbările imediate care trebuie făcute pe 11 decembrie și așteptările pe care le au de la viitorul guvern. La întâlnire au fost prezenți și candidații PSD Gorj pentru Camera Deputaților și Senat, Alin Văcaru,...

Ajutor de minimis pentru proprietarii de păduri din judeţ

Proprietarii de păduri din judeţul Gorj, care deţin terenuri forestiere cu suprafeţe mai mici sau egale cu 30 de hectare, vor beneficia de servicii de pază gratuite a terenurilor forestiere, măsură ce are scopul să contribuie la combaterea tăierilor ilegale. Fondurile în acest sens au fost alocate săptămâna trecută printr-o hotărâre emisă de Guvernul României. Guvernul a aprobat săptămâna trecută...

Gorjul, în coada tranzacţiilor imobiliare

Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), peste 700.000 de tranzacţii imobiliare au fost realizate în primele nouă luni ale anului 2016, la nivel naţional, cu peste 56.000 mai multe faţă de aceeaşi perioadă din 2015. În luna septembrie 2016 au fost tranzacţionate 85.838 de imobile în toată ţara, în creştere cu peste 1.200...

Savantul geolog de la Bălănești, cinstit la 140 de la naștere

Primăria și Consiliul Local Bălănești, Centrul de Cultură, Istorie și Educație, Școala Gimnazială “Ion Popescu-Voitești, Asociația “Renaștem Împreună”, “Asociația Salvați Identitatea Satului” și Platforma Unionistă Acțiunea 2012 filiala Gorj și-au dat împreună mâna și pe 19 noiembrie au organizat, în comuna Bălănești, un eveniment cultural de excepție. Este vorba despre omagierea geologului Ion Popescu-Voitești, la 140 de la naștere. Cu...

Primul dosar penal: Femeie prinsă în timp ce comercializa ilegal produse pirotehnice

La o zi după lansarea acțiunii intitulate ”Foc de Artificii”, polițiștii gorjeni au întocmit primul dosar penal. Joi, angajații Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat o femeie de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a expus spre comercializare 30 de bucăți articole pirotehnice din categoria I, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu...

Bani pentru crescătorii de porcine

Guvernul a aprobat în urmă cu câteva zile schema de ajutor de minimis în sectorul zootehnic prin care se acordă, la achiziţionare, o sumă de maxim 3.000 lei/cap vieruş din rasă pură sau hibrid, maxim 1.100 lei/cap scrofiţă din rasă pură şi maxim 600 lei/cap scrofiţă hibridă. Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu...

Amenzi de peste 900.000 de lei pentru ilegalități silvice

În perioada august-octombrie, polițiști din Gorj, în colaborare cu reprezentanţii silvici și jandarmii, au desfăşurat o serie de acţiuni pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă prevederile legale din domeniul silvic. Au fost organizate peste două mii de controale, din care 1980 pe drumurile publice, 59 în fondul forestier și 51 în locurile de depozitare sau comercializare a lemnului,...

Andrieş preia echipa din Făgăraş

Fostul antrenor al Energiei Tg-Jiu, Liviu Andrieş, revine în Liga Naţională de Handbal. Tehnicianul din Tg-Jiu va prelua lanterna roşie a campionatului, CSM Făgăraş. Formaţia a anunţat, prin intermediul unui comunicat de presă, demiterea antrenorilor Dumitru Opriş şi Vasile Curiţeanu din cauza rezultatelor slabe pe care le-a înregistrat echipa. CSM Făgăraş nu a reuşit să câştige decât un singur...

Personalități tangente cu Țiclenii – Inginer Victor Murea

Era petrolului, de la Țicleni, demarată după Al Doilea Război Mondial, și-a pus amprenta pe destinul multor oameni, atât din zonă, cât și din țară. Și destinul inginerului Victor Murea începea de la Țicleni. S-a născut la 21 martie 1935 la Cluj, când tatăl său era salariat la CFR, în zonă. În vremea războiului familia sa se mută la Buzău. Aici,...

Gorjenii au apelat cel mai mult Radarul Pădurilor

Un raport privind tăierile ilegale de arbori la nivelul întregii ţări a fost publicat, vineri, de redactorii publicaţiei Gândul, în baza datelor obţinute de la organizaţia Greenpeace România. În topul judeţelor cu cele mai multe infracţiuni în domeniul silvic, figurează şi Gorjul. Astfel, la nivel naţional au fost înregistrate, anul trecut, nu mai puţin de 11.060 de infracţiuni, cele...

S-a lansat Runda I de granturi din cadrul proiectului ROSE

Zilele trecute a fost lansată Runda I de granturi din cadrul Schemei de Granturi pentru Licee – Proiectul privind Învățământul Secundar (ROSE). Aplicanții eligibili sunt invitați să transmită către facilitatorii desemnați propunerile de proiecte până la data de 19 decembrie 2016. După avizarea de către facilitatori a conformității tehnice și administrative, proiectele vor fi transmise spre evaluare la UMPFE. Odată...

Portofel pierdut, găsit și predat de un polițist local

Neatenția l-a făcut pe un târgujian să își piardă portofelul plin cu bani, carduri, actul de identitate și permisul auto. Norocul lui a fost că obiectul a fost găsit de un polițist local, care, deși se afla în timpul liber, a făcut toate demersurile necesare pentru ca proprietarul să reintre în posesia portofelului. Un polițist local din cadrul Serviciului Circulație...

Agricultura pe înțelesul tuturor – Combaterea buruienilor din cerealele păioase

Toate culturile agricole necesită sprijin susținut în lupta cu buruienile căci acestea, prin caracterul lor sălbatic, au o forță mare în concurența pentru apă, hrană și lumină cu plantele din cultura respectivă. În fond ce se poate considera buruiană?. Buruiană este socotită orice plantă de cultură sau sălbatică care crește nedorit alături de plantele din cultură. De cele mai...

Ca la noi, la nimeni – Promisiuni cu Alinuţa Gorghiu-Dej, băi de reproşuri şi huiduieli cu Mesia!

Toată lumea care candidează - şi chiar necandidatul Dacian Julien Cioloş – este în campanie electorală. După vorba „azi aici, mâine-n Focşani”, liderul de formă al Noului PNL zburdă prin ţară. Pe unde zice vrute şi nevrute. Neuitând să adauge, la final, că-l aşteaptă în sânul Noului PNL pe primul ministru pretins tehnocrat - Dacian Julien Cioloş. Un prim-ministru...

Statul plăteşte câteva sute de lei pentru fiecare copil cu handicap

Statisticile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Gorj arată că peste 1100 de copii au un handicap, mai mult de jumătate dintre ei având un handicap grav. Aproape o mie dintre copiii cu handicap sunt îngrijiţi în familiile naturale. Familiilor care au copii încadraţi în grad de handicap, indiferent de gravitatea lui, le este foarte greu...

Liber la contestații pentru aspiranții la posturile de directori de școli

Începând de astăzi, candidații, care au participat la concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar și sunt nemulțumiți de punctajul obținut, pot depune contestații. Aceștia pot contesta însă doar punctajul obținut la ultima probă a concursului – interviul. Potrivit metodologiei, contestaţiile la proba de interviu se depun la registratura inspectoratului şcolar, în cazul...

Alibec şi Haţegan ajută Steaua! Craiova a pierdut cu Astra după un penalti controversat

Universitatea Craiova a fost învinsă de Astra după o partidă frustrantă şi presărată cu durităţi. Alibec a obţinut un penalti care l-a mirat şi pe el, acordat de cel mai “valoros” arbitru român. Cu toate acestea, “juveţii” nu au arătat mare lucru în meciul de la Severin, iar un fotbalist valoros de creaţie trebuie să vină urgent la echipa...

În primele zece luni ale anului, Telefonul Copilului de la DGASPC Gorj a sunat de 93 de ori

De la începutul anului, până la data de 31 octombrie, 93 de sesizări s-au primit la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, prin Telefonul Copilului. Aceste sesizări vizau 142 de copii; 54 de apeluri făceau referire la cazuri din mediul rural. Din totalul sesizărilor, 17 s-au confirmat. Măsurile luate au fost plasament în regim de...

PSD, susținut în zona de minerit!

Staff-ul de campanie al Partidului Social Democrat Gorj a ajuns, vineri, în comuna Mătăsari, acolo unde s-a întâlnit cu echipele locale de campanie din Mătăsari, Drăgotești, Slivilești și Borăscu. Prezenți au fost și candidații la Camera Deputaților și Senat, Florin Cârciumaru, Mihai Weber, Alin Văcaru, Claudiu Manta, Andrei Maioreanu și Anca Bordușanu. Nu au lipsit din echipă nici șeful de...

Transalpina rămâne închisă până în primăvara lui 2017

Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară – Transalpina – a fost închisă, oficial, până la data de 31 martie 2017, pe sectorul de drum Obârșita Lotrului-Rânca. Turiștii pot ajunge în stațiunea Rânca pe DN 67 C, urcând din orașul Novaci. Iarna și-a intrat deja în drepturi la munte. Astfel, la fel ca Transfăgărășanul, și Transalpina a...

Noi critici ale lui Ponta la adresa lui Cioloș

Guvernul nu mai plătește toamna aceasta banii pentru „Cumințenia Pământului”, premierul Dacian Cioloș anunțând că lasă în responsabilitatea Parlamentului luarea unei asemenea decizii. Milioanele de euro care tocmai urmau să plece de la buget către proprietarii operei lui Brâncuși i-ar fi putut crea neplăceri penale actualului premier, predecesorul său în funcție, Victor Ponta fiind convins că Dacian Cioloș își...

La Gorj/A sosit ultima serie de bilete de tratament din 2016

Conducerea Casei Judeţene de Pensii (CJP) Gorj a anunţat faptul că au fost primite biletele de tratament pentru seria cu numărul 19, care este şi ultima din acest an, cu plecare în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2016. Noua serie de bilete de tratament are valabilitate pentru următoarele staţiuni: Bala, Buziaş, Căciulata, Covasna, Felix, Govora, Herculane şi Olăneşti. Până...

Sânmărtean, între Steaua şi Craiova?

Lucian Sânmărtean face 37 de ani în primăvară, dar mijlocaşul Pandurilor este încă la modă în Liga I. Este inevitabil ca între actualul căpitan şi formaţia gorjeană să fie o ruptură la finalul anului, dar Sânmărtean şi-ar dori să continue în Liga I. Mulţescu îl vrea la Universitatea, iar Becali şi l-ar dori la Steaua. De altfel, cele mai...

Post temporar vacant la Primăria Muşeteşti

Primăria Muşeteşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiei contractuale de execuţie, temporar vacante, de consilier juridic. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidaţii trebuie să îndeplinească toate condiţiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în...

Cetățenii din Novaci și Târgu-Cărbunești îndrăznesc să creadă în PSD!

Echipa de campanie a Partidului Social Democrat Gorj continuă șirul întâlnirilor zonale. Orașul Novaci prin președintele PSD Novaci, Gheorghe Porumbel, a fost, vineri, gazda ședinței de lucru la care au participat candidații la Camera Deputaților și Senat, Florin Cârciumaru, Mihai Weber, Alin Văcaru, Claudiu Manta, Andrei Maioreanu și Anca Bordușanu împreună cu șeful de campanie, Ciprian Florescu, președintele Consiliului...

Nu se predau! Pandurii lui Grig, remiză spectaculoasă cu Timişoara

Pandurii Tg-Jiu s-a prezentat foarte bine la partida cu ACS Poli Timişoara, având în vedere situaţia delicată de la club. Mai mulţi tineri şi-au făcut debutul în remiza de la Severin, într-un joc pe care gazdele puteau să-l câştige. Filmul meciului Timişoara a început mai bine confruntarea şi a fost echipa mai periculoasă în primul sfert de oră. De altfel, bănăţenii...

Șofer din Dolj, prins beat criță la volan

Un bărbat de 60 de ani, din comuna doljeană Coţofenii din Faţă, a ajuns, joi seara, la Poliție, după ce a fost prins de polițiștii din Stoina, circulând cu mașina, pe raza localității Logrești, în stare avansată de ebrietate. ”În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză...

Tabletă – Privatizarea dorului

Motto: Nu-i pastilă, ci tabletă; Tratează ce-i sub chelie; Lecuiește pofta de vendeta Bolnavă de politichie. Spre mândria și satisfacția gorjenilor, „ la Tismana într-o grădină, a prins dorul rădăcină”, alintându-le durerea păcătuită de atâta sărăcie. Dar, cuminte de felul său, să nu le strice statutul social, a plecat „în dorul lelii” spre Maramureș, unde-i alintat ca, doruleț. Desprins din rădăcini, umblă besmetic, fără restricție...

Vezi bonurile fiscale câștigătoare

Bonurile fiscale emise în data de 21 octombrie, cu o valoare totală de 168 de lei, au fost desemnate câștigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. La această extragere au participat bonurile fiscale emise în perioada 1 — 31 octombrie 2016. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100...

Doi tineri din Gorj, morți pe DN6! Un microbuz a intrat în ei

Pierderea controlului asupra direcţiei de mers ar putea fi cauza accidentului produs azi, pe DN6, soldat cu trei morţi, au anunţat oficiali ai poliţiei din Mehedinți. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, Lidia Viziru, şoferul unui microbuz, care circula dinspre Craiova, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat...

Soțul Niculinei Stoican a fost eliberat: Primele imagini

Vasile Stănescu, soţul interpretei Niculina Stoican, a fost eliberat din Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin, Secţia exterioară Vânjuleţ. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Drobeta-Turnu Severin, pe 6 octombrie, însă bărbatul trimis în judecată, alături de Genică Boerică şi alte 10 persoane, pentru obţinerea ilegală de rambursări de TVA de 13,6 milioane de lei, a mai rămas câteva zile după gratii,...

Au pierdut meciul din Banat

Tinerii jucători de la Pandurii II au pierdut dramatic meciul disputat în deplasare cu CSM Lugoj, după ce au egalat de două ori după pauză. CSM Lugoj s-a impus cu scorul de 3-2 (0-0) în etapa a 12-a a Ligii a treia. Gazdele au deschis scorul prin Răzvan Rus cu un șut de la 14 metri, în vinclu, imediat...

Lemne în valoare de 500.000 de lei, confiscate de poliţişti

În perioada august-octombrie, în colaborare cu reprezentanţii silvici și jandarmii, polițiști din Gorj au desfăşurat o serie de acţiuni pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă prevederile legale din domeniul silvic. Au fost organizate peste două mii de controale, din care 1980 pe drumurile publice, 59 în fondul forestier și 51 în locurile de depozitare sau comercializare a lemnului, fiind verificate 1500...

O nouă extragere a Loteriei bonurilor fiscale

Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între perioada 1 şi 31 octombrie 2016 este programată duminică, 20 noiembrie, informează un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 20 noiembrie, va fi...

Remiză cu Timișoara: Grigoraș, supărat pe conducerea clubului

Pandurii Târgu Jiu şi ACS Poli Timişoara au remizat, în această seară, scor 2-2, la Severin, în al doilea meci al etapei a 16-a din Liga 1. Eroul gorjenilor a fost Liviu Antal, care a marcat cele două goluri.  Acesta este și el pe picior de plecare după diminuarea salariilor. "Mă bucur că am înscris în această seară. Avem luni...

Anunţ al Primăriei Târgu-Jiu! Vezi fotografii

Anunţ Primăria Târgu-Jiu: "Tavi Colen şi Mihai Constantinescu se numără printre oaspeții standului Centrului Național de Informare şi Promovare Turistică "Constantin Brâncuşi" Târgu Jiu de la Târgul de Turism al României! Cei doi artişti i-au invitat pe vizitatorii TTR Acasă la Brâncuşi!"

Reţineri după percheziţiile de ieri

Trei persoane, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, din Strehaia, Mehedinţi, au fost reţinute de poliţiştii gorjeni într-un dosar de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală. Reţinerile au avut loc, în urma percheziţiilor de ieri, de la sediile unor firme din Strehaia. Cei trei sunt acuzaţi că ar fi emis, în perioada 2012-2013, facturi fiscale...

De azi, noi tarife RCA

Noile tarife RCA, adoptate la începutul lunii noiembrie în Guvern, intră în vigoare de astăzi pentru o perioadă de șase luni, acestea urmând să fie aplicate de societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie. Astfel, în cazul persoanelor fizice, o primă maximă RCA de 3.087...

Doljean prins beat la volan de poliţiştii gorjeni

La data de  17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţia Rurală Stoina au identificat în trafic un bărbat de 60 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Logrești, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,14 mg/l alcool pur în aerul...

Comercializa petarde şi artificii fără autorizaţie

La data de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au depistat o femeie de 30 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care a expus spre comercializare 30 bucăți articole pirotehnice din categoria a I-a, fără a deţine autorizaţie legală pentru efectuarea de operaţiuni cu astfel de produse. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul...

Dosar penal pentru tăiere şi sustragere ilegală de arbori

La data de 17 noiembrie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliție Săulești au fost sesizaţi de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Petroşani, cu privire la faptul că în perioada 11-16 noiembrie a.c., un tânăr de 30 de ani, din comuna Săulești, ar fi tăiat și sustras un număr de 5 arbori fără marca silvică. În...

Prețurile biletelor la meciul cu Timișoara

Biletele pentru meciul din etapa a 16-a a Ligii I Orange dintre Pandurii Târgu Jiu şi ACS Poli Timişoara s-au pus în vânzare, în această dimineață, începând de la ora 09.00, la casele de bilete ale Stadionului Municipal din Severin. Preţurile biletelor puse în vânzare pentru acest meci sunt următoarele: – 10 lei la tribuna a II-a; – 20 de lei la tribuna Zero; – 30...

Vezi localităţile din Gorj unde se ia curentul

CEZ Distribuţie execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, precum şi a îmbunătăţirii parametrilor de calitate ai energiei electrice distribuite. CEZ anunţă, într-un comunicat de presă, întreruperea furnizării energiei electrice la consumatorii casnici şi agenţii economici, astfel: - 21.11 - 09:00 – 17:00 Negomir PTA Bohorelu –...

Gorjeni, la un concurs naţional de dans

Sâmbătă, 19 noiembrie 2016, începând cu ora 10.00, în sala de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist Mureșul din Tîrgu Mureș se va desfășura cea de-a VII-a ediție a Concursului Național de Dans 'RITM, DANS, FANTEZIE'. Concursul se desfășoară de către Palatul Copiilor Tîrgu Mureș sub egida Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, prin Inspectoratul Școlar al Județului Mureș, fiind...

Un nou secretar de stat

Erwin Simsensohn a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii, printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş. Decizia a fost luată la propunerea ministrului Culturii şi a fost publicată în Monitorul Oficial.

Femeie de etnie romă, cu ciomagul la audieri! Percheziţii la evazioniști din Mehedinți, făcute de polițiștii din Gorj

Ofițerii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat, ieri dimineață, patru percheziții la societăți comerciale din Strehaia. Administratorii acestora sunt acuzați că, timp de un an, ar fi efectuat tranzacții ilegale cu materiale de construcții. Aceștia ar fi stabilit o serie de relaţii comerciale fictive cu o firmă din județul Gorj, deși rudele lor au susținut...

Şeful DAJ, despre posibila reorganizare a instituţiei şi stadiul agriculturii din Gorj

O altă reorganizare îi paşte pe salariaţii Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană după ce instituţia ar putea absorbi personalul Camerei Agricole în urma unei legi promulgate, însă nepusă încă în aplicare. În rândurile de mai jos, directorul executiv al DAJ Gorj, Dan Tănăsescu, ne vorbeşte despre stadiul culturilor din judeţ, volumul de muncă al funcţionarilor, precum şi de schemele de...

O nouă pedeapsă pentru un instructor auto

Unul dintre instructorii auto, care în urmă cu trei ani ajungea în spatele gratiilor în dosarul „Mafia Permiselor”, are acum parte de o nouă condamnare penală, una care se bazează pe două condamnări dispuse deja de instanțele de judecată împotriva acestuia. Gheorghe Frățilescu a fost reținut și arestat preventiv în anul 2013, în 2014 primind două condamnări pentru faptele...

Râbu: “ALDE nu va închide carierele din Motru”

Candidat la Senatul României din partea ALDE, Vasile Râbu, a declarat, joi, că la întâlnirile, din ultimele zile, cu cetățenii din zona municipiului Motru a fost asaltat cu întrebări legate de închiderea mineritului. “Am fost întrebat dacă se vor închide carierele de la Roșiuța și Lupoaia, cetățenii auzind că prima ar urma să își închidă porțile în 2020, în...

Liderul de la Lupoaia: “Ionel Ilie nu avea ce căuta în America la congresul pe gazeificare”

Nicu Bunoaica, liderul de sindicat de la Cariera Lupoaia, s-a arătat deranjat, joi, de cheltuiala nejustificată făcută de către managerul CE Oltenia, Ionel Ilie, de a pleca pe banii companiei în America, pentru a participa la un congres făcut în jurul unei tehnologii pe care compania nu o are și, mai mult, chiar a refuzat să o folosească. Liderul...

Verdictul în dosarul ”Bacalaureatul și Evaluarea Națională”, în 2017: Motivul pentru care s-a cerut amânarea procesului

Dosarul omului de afaceri Nicolaie Crețu va rămâne cel puțin până în luna ianuarie a anului viitor pe masa magistraților de la Curtea de Apel Craiova, care vor analiza apelul formulat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Verdictul nu a fost dat nici miercuri, întrucât apărătorul unuia dintre inculpați a lipsit de la proces, pentru...

Tătaru, SJU Târgu-Jiu: „Noile reglementări privind managerii de spital nu mă afectează”

Guvernul a adoptat, miercuri, Ordonanța de urgență care modifica Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Actul normativ aduce schimbari importante în privința selectării managerilor unităților sanitare publice, prin eliminarea restricțiilor privind participarea la concurs și deschiderea competiției în selectarea celor mai competenți directori. Tiberiu Tătaru, managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu, spune că acest proiect nu afectează...

Skizzo Skillz vine la Balul Bobocilor UCB

Pe 25 noiembrie se desfășoară ediția din acest an a Balului Bobocilor din UCB Târgu-Jiu. Liga Studenților din Universitatea „Constantin Brâncuși” (LSUCB) confirmă faptul că invitatul evenimentului este rapper-ul Skizzo Skillz. Skizzo Skillz, rappe- rul care a înnebunit România cu melodia “Bini di tăt”, ajunge la Târgu-Jiu, vinerea viitoare. El este invitat la Balul Bobocilor UCB. Evenimentul are loc pe 25...

Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne învață mereu ca să prețuim bogăția cea adevărată!

În Duminica a 26-a după Rusalii se citeşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie Pericopa Evanghelică prin care Sfântul Evanghelist Luca prezintă Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21), unde, ca și în celelalte pilde rostite de către Mântuitorul Iisus Hristos în periplul vieții Sale pământești, constatăm că momentul descris de parabolă are o permanentă valabilitate pentru viaţa...

Dr. Moisescu: „Dosarul Electronic este foarte bun, dar trebuie garantată siguranța informației”

Utilizarea Dosarului Electronic de Sănătate al pacienţilor a devenit obligatorie din 12 noiembrie. Dr. Mihai Moisescu, președintele Asociației Patronatului Medicilor de Familie (APMF) Gorj, spune că acest dosar este extrem de util, dar că trebuie garantată siguranța informației de către cei de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). DES va conţine toate informaţiile medicale care, în mod normal,...

Noi societăţi debutante, în Gorj

Trendul înfiinţării de societăţi cu răspundere limitată debutant (SRL-D) în judeţul Gorj este unul ascendent, de la o lună la alta, conform ultimelor date statistice publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Astfel, în luna septembrie 2016, la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Gorj au fost înmatriculate şapte societăţi debutant, iar în primele nouă luni ale...

Angajări pe două posturi vacante la Direcţia lui Marian Rotaru

Alte două funcţii vacante au fost scoase la concurs în vederea ocupării, în cadrul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu, condusă de fostul primar de la Leleşti, Marian Rotaru. Direcţia Publică de Patrimoniu Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiilor publice vacante, de inspector, clasa I, grad profesional principal, la Serviciul Financiar Contabilitate, şi de consilier juridic, clasa...

Toate tunurile pe Timişoara! Pandurii – ACS Poli, ora 20.30

Puţini şi-ar fi imaginat, în vară, că partida dintre Pandurii şi ACS Poli Timişoara va avea o asemenea importanţă în retur. Pentru gorjeni este vital să câştige meciul din această seară, pentru că dacă reuşesc să evite falimentul, “mineriii” ar face bine să rămână în primul eşalon. Pe de altă parte, bănăţenii încă aşteaptă înapoi cele 14 puncte cu...

Ca la noi, la nimeni – La un an de guvernare tehnocrată, laudă-te gură că-ţi dau o friptură !

La un an, ne-am trezit cu bilanţul guvernării tehnocrate. Ne-am fi aşteptat la o analiză cu bune şi rele, căci au fost şi încă mai există destule stângăcii tehnocrate. Cea mai gravă mi se pare lipsa competenţelor membrilor Cabinetului Cioloş, din care-au părăsit barca vreo nouă sau zece în mai puţin de un an. Şi ar mai fi trebuit...

PSD, alături de tineri și de tinerele familii!

Organizația Municipală Târgu-Jiu a Partidului Social Democrat împreună cu o parte a candidaților la Camera Deputaților și Senat au mers în centrul Municipiului Târgu-Jiu pentru a sta de vorbă cu cetățenii și a le explica Programul Economic al Partidului Social Democrat. Oamenii au înțeles că Victor Ponta a corectat nedreptățile făcute cetățenilor români. Victor Ponta a reîntregit salariile tăiate și...

Amendată pentru că a lipit pe gard afișe cu favoriții la parlamentare

Polițiștii din Fărcășești au fost sesizaţi, miercuri, de un tânăr de 29 de ani, din comuna Fărcăşeşti, despre faptul că în curtea unei familii sunt aplicate ilegal afișe electorale. ”La faţa locului s-au deplasat lucrătorii de poliție, care au constatat că, în interiorul curţii ce aparține unei femei de 58 de ani, din comuna Fărcășești, pe o construcţie din lemn,...

Dimensiuni europene în educația timpurie – Erasmus+ ”Good Start, Grow Smart” în Grădinița Cu Program Prelungit Nr.8 Târgu-Jiu

La Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu această toamnă a marcat debutul unui proiect european ambițios în care sunt implicate șase unități școlare din șase țări(România – Grădința cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Gorj, Turcia – Sehit Anil Eruluc Kindergarten, Salihli, Manisa, Italia – Nuova Direzione Didactica – Vasto – Abruzzo, Estonia – Sillaotsa School – Haaslava...

Elevi premiați de Ziua Mondială a Filosofiei

Profesorii gorjeni au marcat Ziua Mondială a Filosofiei printr-un concurs de creație literară, eseuri și arte vizuale, intitulat „Străinul. Toleranţă, securitate şi integrare într-o cultură a diversităţii”, adresat elevilor. Concursul s-a încheiat chiar pe 16 noiembrie, când au fost desemnați și câștigătorii. Concursul s-a desfășurat pe mai multe secțiuni: creație, eseu și arte vizuale. Prima secțiune a avut mai multe...

Gorjenii au picat cu Viitorul, dar nu le arde de Cupă

Tragere la sorţi grea pentru Pandurii în Cupa României. Formaţia antrenată de Petre Grigoraş se va deplasa la Ovidiu, pentru meciul cu Viitorul lui Hagi. Fără îndoială, duelul ar fi fost unul foarte interesant dacă Pandurii nu era o echipă măcinată de probleme. Antrenorul de la Tg-Jiu a recunoscut că este foarte greu ca trupa gorjeană să mai aibă...

Metodologia de calcul și tarifele maxime per kilometru ce pot fi percepute în transportul școlar, adoptate de Guvern

Tarifele maxime pentru abonamentele acordate elevilor, ce pot fi practicate de operatorii de transport rutier, variază de la 10 lei (fără TVA), pentru distanța minimă de 3 kilometri, până la 174 de lei (fără TVA), pentru distanța maximă de 50 de kilometri. Sumele aferente fiecărei distanțe în interiorul acestui ecart (3-50 kilometri) și metodologia de calcul a acestor tarife...

AJOFM recrutează muncitori pentru Austria

O firmă austriacă a lansat pe site-ul mobilităţii europene, EURES, două oferte de locuri de muncă pentru posturi de zugravi şi muncitori în domeniul forestier. Gorjenii interesaţi şi calificaţi în aceste meserii se pot adresa specialiştilor din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Potrivit ofertei EURES România, pentru postul de zugrav candidaţii trebuie să aibă calificare, dar...

Noi reglementări privind dezvoltarea învățământului profesional dual

Cadrul normativ privind organizarea și funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în ultima ședință de Guvern, printr-o Ordonanță de urgență care actualizează reglementările în materie din Legea Educației Naționale nr. 1/2011. Actul normativ aprobat de Executiv redefinește statutul învățământului profesional dual ca formă de organizare a învățământului profesional și tehnic, desfășurat la inițiativa operatorilor economici interesați, în calitate de...

Călinoiu vrea să bată la ușile ministerelor, de mână cu primarii gorjeni

Ion Călinoiu, candidatul independent la Camera Deputaților, a început în forță campania electorală. În deplasările sale în județ, Călinoiu le-a explicat gorjenilor ce vrea să facă, în calitate de deputat, pentru a-i sprijini. Candidatul independent a argumentat că, de fapt, ceea ce intenționează să facă este însăși menirea de bază a unui parlamentar, cu precădere a unui ales în...

Judeţul Gorj participă la Târgul Internațional de Turism TT Warsaw

În scopul promovării și evidențierii potențialului turistic divers local, județul Gorj va fi prezent, în calitate de Regiune parteneră în standul României alături de Negrești-Oaș, la Târgul Internațional de Turism TT Warsaw, ce va avea loc în perioada 24-26 noiembrie 2016, în Varșovia/Polonia. La ediția din acest an a Târgului Internațional de Turism TT Warsaw, România este țara parteneră a...

Ultima etapă pentru gorjenii care vor să se angajeze la Poliție: Proba scrisă

Candidații gorjeni, înscriși pentru recrutările din sursă externă, pentru locurile de agenți de poliție de ordine publică, rutieră și transporturi, din Poliția Română, vor susține, mâine, proba scrisă a concursului. Aceștia trebuie să se prezinte la sediul unității teritoriale de poliție, începând cu ora 09.00, accesul în săli fiind permis până la cel mult ora 09.45. Accesul se face...

Angela Szabo expune ”Ferestrele sufletului” la Târgu-Jiu

Începând de săptămâna viitoare, Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” va găzdui o nouă expoziție de pictură. Este vorba de expoziția ”Ferestrele sufletului”, semnată de Angela Szabo. Vernisajul expoziției va avea loc marți, 22 noiembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu” (str. Geneva, nr. 8, Târgu Jiu. Angela Szabo s-a născut la 4 iulie 1975, în orasul...

UCB organizează Conferinţa Ştiinţifică Internaţională ECOTREND 2016

Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii ,,Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu în colaborare cu Centrul de Studii Economice Fundamentale şi Aplicative, organizează în perioada 18-19 noiembrie 2016, cea de-a XIII-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ECOTREND 2016, cu tema Performanţă, Competitivitate, Creativitate. Organizatorii Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale ECOTREND 2016 consideră că această manifestare ştiinţifică reprezintă un prilej pentru un schimb real...

Tineri condamnați pentru trafic de minori

Trei tineri din Bumbești-Jiu au aflat, ieri, decizia instanței la acuzațiile de trafic de minori, ce le-au fost aduse de procurorii DIICOT, judecătorii pronunțând un verdict care ține cont de faptul că toți trei și-au recunoscut învinuirile. Munca magistraților a fost mult ușurată și de faptul că victima acestora, o adolescentă din oraș, nu s-a constituit parte civilă. “Admite...

Craiovenii vor să bată de două ori campioana: “Categoric nu va fi un meci ușor”

Victoria Universităţii de la Giurgiu, în jocul din tur, a părut pentru unii o surpriză. De atunci însă, “Ştiinţa” a demonstrat că este una din echipele grele ale campionatului. La polul opus, după calificarea în Europa League, Astra încă se chinuie să prindă primele şase locuri. Un succes al gazdelor le-ar îngreuna şi mai mult situaţia giurgiuvenilor, iar un...

Avancronică editorială – Refondarea Republicii Poezie

„Radiografii spirituale” – noul volum de poezii al lui I.D.Sicore – este o temerară aliniere a efortului creator în noua paradigmă a transmodernismului în sensul „globalizării” / „globmodernizării” discursului liric ca atare. Publicate una câte una în cotidianul „Gorjeanul” – printre ale cărui tradiţii „rezidente” se numără constant cultura literară şi poetică, cele vreo 300 de texte glisează ostensiotic dinspre firul...

Cetățenii din Țicleni îndrăznesc să creadă în PSD!

Candidații Partidului Social Democrat Organizația Județeană Gorj la Camera Deputaților și Senat Mihai Weber, Andrei Maioreanu, Claudiu Manta și Alin Văcaru, au fost prezenți, miercuri, în orașul Țicleni. Din staff-ul de campanie au mai făcut parte președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, șeful de campanie, Ciprian Florescu, dar și consilierul județean Gheorghe Bucălăete.Întreaga echipă a vrut să transmită cetățenilor din...

Reținuți după ce au băgat o minoră cu forța în mașină: ”Era datoare 50 de lei”

Doi tineri de 15, respectiv 19 ani, au fost reținuți, miercuri, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și lipsire de libertate. Suspiciunea este că, marți, cei doi ar fi acostat o tânără de 14 ani, din comuna Bengești-Ciocadia, în timp ce aceasta se afla pe raza localității, ar fi introdus-o în autoturismul cu care se deplasau și, prin folosirea forței...

Se caută director pe Patrimoniu la Primăria Rovinari

Primăria oraşului Rovinari organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere, vacantă de Director executiv – Direcţia Administrare Patrimoniu. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării...

Zilele naționale libere, o minivacanță perfectă

În următoarea perioadă, românii se vor bucura de cele mai multe zile libere din an. 30 noiembrie (miercuri) va fi zi liberă cu ocazia sărbătoririi Sfântului Andrei. De asemenea, și pe 1 decembrie (joi), de Ziua Națională a României, românii vor avea liber. Zilele libere continuă cu 25 decembrie (duminică) și 26 decembrie (luni) cu ocazia Crăciunului. În Codul Muncii...

Medicii recomandă evitarea frigului, odihnă și adaptarea vestimentației la temperaturile scăzute

În contextul în care temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele zile, iar meteorologii anunţă în continuare o vreme geroasă, medicii îi sfătuiesc pe gorjeni să îşi ia o serie de măsuri pentru a-şi proteja sănătatea. În primul rând, cetăţenii sunt sfătuiţi să evite variaţiile foarte mari de temperatură şi să nu iasă din casă decât dacă este absolut...

Un polițist local a găsit un portofel: Ce a făcut cu el

Un polițist local, aflat în timpul liber, a găsit un portofel în Parcul ”Tudor Vladimirescu”. În acesta se aflau o sumă importantă de bani, carduri bancare și documente personale. Bărbatul din Târgu-Jiu și-a recuperat portofelul, susținând că nu a observat când i-a picat din buzunar. “Un polițist local din cadrul Serviciului Circulație Rutieră a găsit, în data de 17.11.2016, un portofel cu...