200 de muncitori pentru a termina centura Târgu-Jiului cât mai repede!

4151

Spre sfârșitul acestei luni am putea asista la o mobilizare mai rar întâlnită pe aceste meleaguri, circa 200 de muncitori fiind așteptați să lucreze în forță pentru a finaliza cât mai repede șoseaua de centură a municipiului. Firma italiană care a câștigat licitația și care deja lucrează cu efective mai reduse pe șantierul abandonat de cinci ani al centurii a promis că graficul de execuție va fi respectat astfel încât în toamna anului viitor șoseaua să devină funcțională. Șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, Bogdan Bratu, spune că în scurt timp vom vedea un adevărat furnicar pe șantier, chiar dacă lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă de acum cinci ani. „Cum a permis vremea, deja s-a început lucrul pe acest șantier. Lucrările sunt preluate de firma de construcții. Am avut discuții cu constructorul și mi-a promis că în circa două săptămâni va avea undeva la 200 de muncitori pe șantierul de la Târgu-Jiu, cu utilajele necesare. A promis și că va respecta termenul de finalizare stabilit în contract”, a menționat șeful DRDP Craiova. Pe șantier se lucrează într-adevăr de câteva zile. Câteva camioane și alte utilaje sunt „în pâine” în zona dinspre Iezureni a municipiului, pe câmpul din partea de răsărit a orașului. Muncitorii deja prezenți pe șantier fac drenajul apelor acumulate pe terenul pe care va trece viitoarea șosea, ei asigurând în această primăvară și joncțiunea cu pasarela aflată la intrarea în zona de nord a municipiului. Pasarela e în picioare de câțiva ani, dar nu face legătura cu nimic, fiind doar niște grinzi suspendate în aer. Pentru a se lucra în jurul ei, constructorul va trebui să mai facă unele exproprieri, proprietarii de case și terenuri de aici declarându-se nemulțumiți de cum au mers lucrurile până acum.
„De vreo trei ani cred că nu am văzut pe nimeni pe aici, a venit o altă firmă, nu mai știe nimeni ce a fost pe aici. Au lăsat și un buldozer ca să ne dărâme casa cât mai repede, nu l-au mai mutat de aici. Ei zic că firma care a reluat lucrările va face centura, dar mai sunt probleme. Băieții noștri care se luptă cu lucrările de cadastru mai tot timpul o dau în bară. Nu știu de ce, dar noi am rămas fără bani. Pe 15 aprilie ne dau afară din casă că au voie să intre peste noi și să ne dea afară. Ce despăgubiri vom primi nu mai știu, dar sunt puțini bani”, spune proprietarul uneia dintre casele ce va dispărea pentru că pe terenul lui va trece viitoarea centură. „Nu a mai fost nimeni pe aici cred că de vreo cinci ani. Ne-au și zăpăcit că au zis că ne strică casele și nu le-au stricat. Ne-am improvizat ceva ca să ne mutăm dacă ne mută, că așa ne-au spus, că ne mută, dar până acum nu ne-a mutat nimeni. Nu a mai venit nimeni la noi. Ne-au trimis doar niște hârtii. Au lăsat un excavator aici care în 4 minute a distrus o vilă și apoi au plecat toți. Pasarela asta care stă aici e ridicată pe pământul meu și până acum nu am primit nici un ban. Nici măcar cinci bani nu am primit”, spune Emilia Căruntu, proprietară ce va fi strămutată pentru ca pe terenul și casa sa să treacă noua centură ocolitoare a municipiului. Primarul Marcel Romanescu urmărește subiectul îndeaproape și e convins că lucrările vor fi executate la timp. Nu uită de cele 7 vizite pe care fostul ministru al transporturilor Răzvan Cuc le-a făcut la Târgu- Jiu fără să se întâlnească cu el, dar să promită că lucrările vor fi reluate. De abia acum muncitorii au revenit pe teren și mai au mult de lucru până când își vor termina treaba. „Este o perioadă de aranjare a terasamentului pentru viitoarea asfaltare. Au deja 1,4 km de terasament finalizat și lucrează în continuare până ajung la pasarelele de peste drumurile naționale. Mi-au promis că vor respecta graficul, termenul de finalizare a lucrărilor fiind septembrie 2022. Mi-au promis că în 2022 vom avea o centură funcțională. Eu am sperat că lucrările se vor relua pentru că, până la urmă, 70% din finanțare e asigurată din fondurile europene, iar termenul limită de finalizare pentru toate proiectele este decembrie 2023. Guvernul a făcut tot ce a depins de el pentru a debloca această situație. Cam 40% din lucrările prevăzute la începutul proiectului mai erau de făcut în momentul în care lucrările s-au oprit în 2016. Lucrările au început în 2014 și aveau ca termen de finalizare 2016. În 2017 când fosta societate s-a retras din proiect lucrările erau executate cam în proporție de 60%. Trebuie finalizat restul pentru a putea beneficia de această centură cât mai repede”, a afirmat Marcel Romanescu după o vizită făcută pe șantierul viitoarei șosele de centură a municipiului.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here