200 de elevi, la concursul ”Și eu am drepturi!”

598

Concursul ”Și eu am drepturi!” a ajuns la cea de-a VIII-a ediție, în acest an competiția bucurându-se de participarea a aproximativ 200 de elevi din ciclul primar și gimnazial. Școala Gimnazială Nr. 1 Motru este organizatorul concursului.

Drepturile copilului sunt garantate în România din 2004, prin Legea 227. Patru ani mai târziu, pe 20 noiembrie, dată la care se sărbătorește ziua internațională a drepturilor copilului, avea loc la Motru prima ediție a concursului local ”Și eu am drepturi!”, cu scopul de a promova drepturile copilului în rândul comunității locale. Proiectul s-a bucurat de un real succes în rândul comunităţii locale, motiv pentru care s-a decis să se extindă concursul de la nivelul localității la nivel județean. “În fiecare an, ne întrebăm: ”Au fost multe ediții, oare nu am devenit anoști continuând acest demers?” Însă ideea aceasta ne urmărește doar câteva zile. Privind copiii, privind părinții, citind presa și urmărind emisiunile TV, ne asumăm riscul, ne așezăm la masă și facem proiectul pentru următoarea ediție. De ce? De dragul copiilor, pentru binele lor, merită să facem orice”, confirmă prof. Felicia Bejenaru.
Anul acesta concursul a ajuns la cea de-a VIII-a ediție și participarea celor aproximativ 200 de elevi din ciclul primar și gimnazial oferă curaj organizatorilor să meargă mai departe.
Alături de Școala Gimnazială Nr. 1 Motru s-au aflat mereu reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Gorj, ai Casei Corpului Didactic Gorj, reprezentanții Primăriei și Consiliului Local Motru și ai Casei de Cultură Motru. „În numele copiilor și al nostru personal le mulțumim pentru susținere și implicare”, mărturisește Felicia Bejenaru.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here