Astăzi, cu prilejul împlinirii celor 200 de ani de la naşterea Domnitorului ALEXANDRU IOAN CUZA, din motive de spaţiu publicistic, redăm, pentru început o primă secvenţă din Discursul rostit de către Excelenţa Sa, Domnul Bogdan Cuza, strănepotul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Academia Română, în ziua de 11 martie 2020
,,Sărbătorim azi, împreună cu dumneavoastră, scurgerea a 200 de ani de la naşterea Domnitorului şi străbunului meu, Alexandru Ioan Cuza”!
Distinsă elită nemuritoare a ştiinţei, artei şi culturii române, mă simt deosebit de onorat de a lua cuvântul de la această sfântă tribună a rostirilor lui Nicolae Iorga, Rebreanu, Coşbuc şi atâţia alţii, Sărbătorim azi, împreună cu dumneavoastră, scurgerea a 200 de ani de la naşterea Domnitorului şi străbunului meu, Alexandru Ioan Cuza. Au trecut doi ani de când, din iniţiativa Preşedintelui Academiei Române, de atunci, domnul Cristian Hera, a domnilor academicieni, Răzvan Teodorescu şi Eugen Simion, domniile voastre, v-aţi împreunat cele trei degete ale închinării, în ale condeiului, admiţându-l pe Domnitor cu titlul de academician post-mortem al Academiei Române. Se scurseseră mai bine de 152 de ani de la constituirea celui mai înalt for ştiinţific şi cultural al ţării, aducându-se un binemeritat elogiu Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, acest nemuritor trupeşte, rămas viu în istoria neamului românesc, în istoria românilor, cel care încă din primii ani ai domniei sale avea să înceapă prin George Sion, Ion Ghica, demersurile constituirii Societăţii Academice Române, devenită după 1 aprilie 1866, Academia Română! În anul 1863, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a continuat sprijinul său personal pentru înfiinţarea acestei Societăţi literare, alocând din lista sa civilă 5.600 de galbeni, dintre care o mie de galbeni erau destinaţi traducerii cărţii «Eneida» a lui Virgilius, al cărui motto impresionează şi astăzi literatura universală: «Spiritul străbate făptura, mintea mişcă materia, ideile cârmuiesc Universul!». Ca o scurtă divagaţie, ideea devine o forţă, atunci când este susţinută de puterea sentimentului! Puterea de expansiune a sentimentului este cea care îndreaptă minţile oamenilor înspre căldură! Ideea este raza de lumină care adusă în adâncul intelectului uman, produce mişcare şi raţiune! Aici, trebuie făcută asocierea între ceea ce înseamnă idee şi ceea ce înseamnă sentiment! Ideea fără de sentiment este moartă, inertă, după cum sentimentul fără de idee, este orb, rătăcitor, fără un scop precis! Iată, aşa s-a născut la români ideea unităţii naţionale a neamului! Această idee a fost urmată de sentimentul care a însufleţit minţile şi sufletele românilor, înspre propăşirea naţiei, înspre regăsirea identităţii noastre naţionale pe care o gustăm şi astăzi! Utilizarea nefericitei sintagme «Mica Unire» de la 1859 vine să umbrească din eforturile paşoptiştilotr şi ale unioniştilor din acea vreme! Este bine să memorăm pentru totdeauna că Unirea de la 24 Ianuarie 1859 a marcat «făgăduinţa» mântuirii noastre ca români şi a viitorului României ca naţiune liberă!
,,Alexandru Ioan Cuza nu a acceptat orice fel de libertate care să poată conduce ulterior la uciderea naţională”!
În acest context este bine să ne amintim de ceea ce spunea Simion Bărnuţiu, marele istoric, filosof, profesor de drept natural al Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi, înfiinţată la 1860: «Libertatea cea adevărată a fiecărei naţiuni constă în libertate naţională! Fără de naţionalitate, nu există nici libertate, nici lumină, nici adevăr, nici identitate! Aşa cum apa este pentru peşti, aşa cum văzduhul este pentru păsări, aşa cum lumina este pentru vedere, aşa cum soarele şi aerul sunt pentru toate vieţuitoarele, aşa şi naţionalitatea este mama noastră care ne îndeamnă spre continuitatea şi propăşirea neamului! Fără de naţionalitate, totul se transform în întuneric şi amorţire! Acela care nu lucrează pentru Gloria ţării, pentru continuitatea neamului, nu este un egoist numai pentru umanitate, ci şi pentru el însuşi! Păcat că pe un asemenea specimen, natura l-a decorat cu titlul de a fi om!». Alexandru Ioan Cuza nu a acceptat, însă, orice fel de libertate care să poată conduce ulterior la uciderea naţională! A făcut deosebire între oamenii lui şi oamenii Ţării! Cu precădere, ca om al ţării pe care l-a iubit enorm, a fost cel desprins din rădăcina adâncului pământului nostru, fiind vorba despre ţăranul român! Acest ţăran român pentru care tricolorul i-a fost haină, atât la sărbătoare, cât şi la moarte! Cel pentru care cântecele naţionale i-au fost rugăciuni, dar şi idealuri, strămoşii i-au fost pilde şi călăuze, iar patria i-a fost credinţă şi onoare! (VA URMA)
BOGDAN CUZA, strănepotul Domnitorului ALEXANDRU IOAN CUZA
