20 de zile de arest pentru tânărul care și-a lovit soția

1251

Bărbatul reținut, duminică, după ce și-a bătut soția, din cauza geloziei, a fost arestat preventiv luni, pentru 20 de zile. Decizia nu este definitivă. Bărbatul de 31 de ani, din comuna Mătăsari, este cercetat pentru violență în familie, după ce și-ar fi agresat soția. ,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, sâmbătă, bărbatul, aflându-se la domiciliu, pe fondul unei crize de gelozie, ar fi exercitat acte de violenţă asupra soţiei sale de 35 de ani, din aceeaşi localitate. Totodată, poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de cinci zile, bărbatul fiind obligat să păstreze o distanţă minimă de 50 de metri faţă de soția sa și cele trei fiice minore”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here