2 milioane de euro pentru finanțarea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă

1120

Ministerul Culturii, prin Unitatea de Management a Proiectului, în calitate de Operator al Programului RO-CULTURA, finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021, anunţă lansarea apelului de finanţare ”Sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă”. Acest apel se adresează exclusiv proiectelor care vizează sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă. Proiectele selectate vor contribui la capacitarea (empowerment) persoanelor de etnie romă şi la consolidarea identităţii culturale a acestora (limbă, obiceiuri, moştenire etc.). Organizaţiile gestionate de persoane aparţinând minorităţii rome sunt încurajate să depună un proiect în cadrul prezentului apel. Suma totală alocată prezentului apel de proiecte este de 2.000.000 euro. ”Valoarea sprijinului financiar nerambursabil ce poate fi acordat unui proiect este cuprinsă între 50.000,00 euro şi 200.000,00 euro, reprezentând 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului. Acestea pot include promovarea culturii rome în arta şi cultura contemporană, precum şi creşterea gradului de conştientizare şi îmbunătăţirea recepţiei culturii rome în societate. Pentru a fi eligibile, propunerile de proiecte trebuie să conducă la atingerea indicatorilor de Program ce vizează: măsuri de capacitare (empowerment) a persoanelor de etnie romă, crearea de locuri de muncă, creşterea numărului de participanţi la activităţile culturale, sprijinirea iniţiativelor antreprenoriale vizând cultura romă, instruirea la locul de muncă a persoanelor de etnie romă, organizarea de activităţi de artă contemporană, dar şi cooperarea cu un partener de proiect din Statele Donatoare (Norvegia, Islanda, Liechtenstein) în domeniul artei contemporane”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Culturii.
Sunt eligibile următoarele categorii de entităţi culturale:
– instituţii publice de cultură (muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.);
– instituţie publice a cărei activitate principală constă în promovarea culturii rome şi/sau a incluziunii persoanelor de etnie romă;
– instituţii de educaţie şi/sau de cercetare de drept public sau de drept privat;
– organizaţii neguvernamentale înfiinţate în urmă cu cel puţin 2 ani (faţă de data de lansare a apelului de proiecte), a căror activitate este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE nr. 1295/2013;
– societăţi SAU societăţi cooperative înfiinţate în urmă cu cel puţin 2 ani (faţă de data de lansare a apelului de proiecte), a căror activitate este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE nr. 1295/2013.
Perioada de implementare a activităţilor proiectului poate fi cuprinsă între 6 luni şi 24 luni.
Cererile de finanţare se depun până la data de 20.09.2021, ora 16:00, exclusiv online, în cadrul sistemului de management electronic al Programului RO-CULTURA (EMSC) care poate fi accesat la adresa emsc.ro-cultura.ro. Ghidul solicitantului şi anexele aferente sunt disponibile pe www.ro-cultura.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here