2.863 de popriri, înfiinţate pe pensiile gorjenilor

481

Pentru că nu şi-au achitat anumite impozite, facturi ori rate la bănci, luna trecută, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Gorj a trecut la înfiinţarea a peste 2.800 de popriri pe pensiile gorjenilor. Chiar dacă nu au dus grija facturilor mărite la întreţinere datorită temperaturilor crescute de afară, pensionarii din judeţul nostru s-au ales cu reţineri din venituri, numărul popririlor fiind unul crescut faţă de luna de dinainte.
“Situaţia pentru luna august se prezintă astfel: am efectuat un număr de 2.863 de popriri pe veniturile pensionarilor, suma totală a viramentelor fiind de 494.334 de lei. Cu o lună înainte, adică în iulie, numărul popririlor înfiinţate a fost de 2.775”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct în cadrul CJP Gorj.
Persoanele cu popriri pe pensie pot rămâne fără o treime din aceasta dacă au datorii către un singur creditor, iar dacă este vorba despre datorii cu titlu de întreţinere sau alocaţii pentru copii, debitorul poate rămâne doar cu jumătate din pensie, cealaltă fiind reţinută pentru acoperirea restanţei. De altfel, se reţine tot jumătate din pensie, dacă persoana are datorii către mai mulţi creditori. Cele mai frecvente motive pentru care reprezentanţii Casei de Pensii sunt nevoiţi să facă popriri provin din hotărârile judecătoreşti, credite şi dobânzi restante de la bănci şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Gorj, impozite şi taxe locale, amenzi, facturi la întreţinere neplătite de la asociaţiile de proprietari, debite restante comunicate de unităţi pentru foştii salariaţi, actuali pensionari.
Conform art. 728, “pensiile pot fi urmărite până la 1/2 din venitul lunar net pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii şi până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii”. Salariile şi alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite până la jumătate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here