191 elevi gorjeni au optat pentru clasele de profesională

145

Alţi 48 de elevi din judeţul Gorj, absolvenţi de clasa a IX-a din seria curentă sau absolvenţi de zece clase în anii anteriori, s-au înscris la clasele de învăţământ profesional cu durata de doi ani, în perioada 11 – 25 iunie, când s-a derulat cea de-a doua etapă de înscriere. Până în prezent, din totalul de 700 de locuri disponibile, s-au ocupat 191.

Nici cea de-a doua etapă de înscriere în şcolile profesionale nu a adus o creştere spectaculoasă în ceea ce priveşte numărul de elevi care au optat pentru această formă de învăţământ. Astfel, dacă în prima etapă de înscriere, ce s-a desfăşurat în perioada 7 – 31 mai, s-au ocupat numai 143 de locuri din totalul de 700 disponibile, în cea de-a doua etapă de înscrieri, ce s-a derulat în intervalul 11 – 25 iunie, alţi 48 de elevi şi-au depus dosarele la secretariatele unităţilor de învăţământ care vor înfiinţa clase profesionale începând cu viitorul an şcolar. Astfel, potrivit inspectorului şcolar pe discipline tehnice, Camelia Bibere, la Grupul Şcolar Industrial de Petrol Ţicleni, din cele 28 de locuri disponibile, s-au ocupat 15. La Grupul Şcolar Energetic nr. 1 Târgu-Jiu, unde sunt disponibile 56 de locuri, s-au ocupat 10 iar la Colegiul Auto „Traian Vuia” mai sunt disponibile 31 de locuri din totalul de 56 iar la Colegiul Tehnic Mătăsari s-au ocupat 21 de locuri din cele 28 disponibile. Alte licee în care se vor înfiinţa clase profesionale sunt: Grupul Şcolar Bîrseşti (84 de locuri), Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” (56 de locuri), Colegiul Tehnic Nr. 2 (56 de locuri), Colegiul Tehnic „Ion Mincu” (56 de locuri), Colegiul Tehnic „Henri Coandă” (28 de locuri), Colegiul „Gheorghe Tătărăscu din Rovinari (84 de locuri), Grupul Şcolar Industrial Energetic Turceni (56 de locuri), Grupul Şcolar Industrial Minier Bâlteni (28 de locuri), Colegiul Tehnic Motru (56 de locuri). Până în prezent, singura unitate de învăţământ în care s-au ocupat toate locurile disponibile (28) este Grupul Şcolar Industrial Bustuchin. În total, din cele 700 de locuri disponibile, s-au ocupat 191. Ultima etapă de înscriere la şcolile profesionale se va desfăşura în perioada 27 – 31 august.

Certificat de calificare profesională şi bursă lunară de 200 lei
Pe lângă avantajul că învaţă o meserie şi că vor primi un certificat de calificare profesională, recunoscut şi la nivel european, elevii mai primesc şi o bursă lunară de 200 de lei din partea statului. În primul an, elevii vor face 40% teorie şi 60% practică. Perioada de practică include 6 săptămâni la angajator. În anul doi de studii, elevii vor avea 25% teorie şi 75% practică. De asemenea, pe parcursul vacanţelor, după încheierea stagiului de practică, elevii vor putea continua să lucreze, pe o perioadă determinată. La finalul studiilor, elevii-ucenici vor fi evaluaţi de o comisie mixtă formată din reprezentanţii şcolilor şi a agenţilor economici parteneri. Elevii care vor finaliza învăţământul profesional şi care ulterior vor dori să continue liceul vor putea urma cursurile claselor a XI-a şi a XII-a pentru a putea susţine şi examenul de Bacalaureat. Clasele profesionale se vor forma în cadrul programului “Alege-ţi drumul”, care le oferă elevilor o pregătire profesională cu durata de doi ani, pentru dobândirea unei calificări.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here