Bătaie pe posturile scoase la concurs de Spitalul Județean de Urgență din Târgu-Jiu. Peste 650 de persoane s-au înscris pe cele 57 de posturi scoase la concurs, rezultatele validării dosarelor fiind afișate pe data de 12 ianuarie. De exemplu, pentru cele cinci posturi de brancardier vor concura 95 de persoane, adică 19 candidați/loc. Probele scrise vor începe de săptămâna viitoare și se vor întinde până la mijlocul lunii februarie.
La concursul pentru ocuparea celor 15 posturi de infirmier debutant s-au înscris 252 de persoane ale căror dosare au fost admise. De asemenea, pentru cele cinci posturi de brancardier vor concura 95 de persoane, iar pe cele două posturi de asistent medical debutant la Secția ATI II s-au înscris 80 de candidați.
Concurență mare este și pe cele nouă posturi de îngrijitoare, unde au fost validate 76 de dosare, dar și pe cele opt posturi de asistent medical pentru Secțiile ATI, unde vor candida 57 de persoane.
Deoarece la aceste concursuri s-au înscris foarte mulți candidați, conducerea unității medicale a decis ca examenele să fie susținute la Universitatea „Constantin Brâncuși”, mai exact în sălile Facultății de Științe Medicale și Comportamentale.
„Mai exact, concursurile pentru ocuparea posturilor de infirmier debutant, brancardier, asistent medical Secțiile ATI, îngrijitoare și asistent medical debutant la Secția ATI II vor avea loc la UCB – Facultatea de Științe Medicale si Comportamentale din zona Debarcader, la etajul 1, sălile CD-C1, CD-C2, CD-C3, CD-C4.. Candidații trebuie să se prezinte la sediul facultății de la ora 08:00 în ziua examenului, data la care are loc fiecare concurs fiind anunțată odată cu publicarea anunțului de ocupare a celor 57 de posturi scoase la concurs”, au anunțat reprezentanții spitalului.
În ceea ce privește celelalte concursuri, concurenții vor susține probele la Spitalul Județean, în clădirea situată pe strada Progresului (Spitalul 700).
Acces doar cu certificat verde sau test Covid
Accesul candidaților în clădirea de concurs este permis doar candidaților care fac dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, celor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ calificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, efectuat de un furnizor de servicii medicale autorizat, respectiv candidaților care fac dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară infectării cu SARS-CoV-2. Termenele de mai sus se calculează la data susținerii probei de concurs.
La accesul candidaților în incinta locației în care are loc proba, se va verifica dovada că persoanele se află într-una dintre situațiile care permit participarea, descrise mai sus, pe baza unui document scris pe care îl vor avea asupra lor, în copie (certificat verde digital Covid-19 printat și/sau dovada testului negativ RTPCR/ antigen), care se va păstra la dosarul de concurs.
Pentru evitarea situațiilor neprevăzute, candidații sunt obligați să poarte asupra lor o mască de protecție, de rezervă.
„Candidații sunt rugați să se prezinte la locația stabilită pentru desfășurarea probei de evaluare a cunoștințelor, începând cu ora 08:00, accesul în sala de concurs fiind permis până la cel mult ora 09:00. După această oră nu li se va mai permite accesul şi vor fi declarați „neprezentat”, indiferent dacă se aflau sau nu în incinta instituţiei unde se susţine proba. Accesul candidaților în locaţia unde se susţine proba scrisă şi verificarea identităţii în sala de concurs se realizează prin prezentarea de către aceștia a cărții de identitate, în termen de valabilitate, în lipsa acestui document candidaților nu li se va permite accesul în sala de concurs, urmând a fi declarați „neprezentat”. Candidații vor avea asupra lor numai documentul de identitate şi un pix/stilou de culoare albastră. Nu se admite accesul în clădire și în sala cu mijloace de comunicare – telefon mobil, smartwatch, stații emisie recepție etc – alte materiale de informare, manuale, cărți, culegeri, formulare, rezumate, dicţionare, notiţe, însemnări, etc., precum şi cu căști audio, orice alte mijloace electronice de calcul sau de comunicare între candidați sau cu exteriorul sau care permit conectarea la internet”, a transmis conducerea spitalului.
I.IRINOIU