19 lideri județeni ai PMP care nu au trecut pragul, schimbați din funcții

406

Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a decis, ieri, schimbarea din funcţie a 19 preşedinţi de organizaţii judeţene, urmare a rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare, interimatul la şefia respectivelor filiale urmând a fi asigurat de parlamentari PMP. „Au fost schimbaţi 19 preşedinţi de organizaţii şi numiţi preşedinţi interimari, totul funcţie de rezultat (de la alegerile parlamentare – n.r.). Având în vedere că partidul a fost nou, e un partid care a participat prima dată la alegeri legislative, pragul de menţinere a conducerii a fost 5%, adică pragul dat în legislaţia electorală. Toţi preşedinţii de la organizaţiile care au obţinut sub 5% au fost schimbaţi astăzi. În foarte multe organizaţii am trimis parlamentari să preia organizaţia. Nu ca să rămână acolo, ci ca să organizeze alegerile. În plus, preşedinţii care astăzi au predat sau predau funcţia către interimari au, la rându-le, dreptul să candideze (la şefia organizaţiei – n.r.)”, a precizat Traian Băsescu, după şedinţa Colegiului Naţional al PMP.
El a susţinut că alegerile la nivelul fiecărei organizaţii pot fi declanşate „începând de mâine”. Din datele oferite de PMP, au fost numite conduceri interimare în judeţele:

* Botoşani – deputat Petru Movilă
* Cluj – senator Cristian Lungu
* Giurgiu – deputat Valeriu Steriu
* Hunedoara – deputat Ioan Tăbugan
* Ialomiţa – senator Gabi Ionaşcu
* Iaşi – deputat Petru Movilă
* Mehedinţi – Cătălin Voinea
* Neamţ – deputat Corneliu Bichineţ
* Olt – Ion Toma
* Satu Mare – senator Iustin Talpoş
* Sibiu – deputat Robert Turcescu
* Suceava – deputat Eugen Tomac
* Teleorman – Nicolae Stan
* Vâlcea – Cătălin Bulf
* Timiş – Radu Şumălan
* Călăraşi – deputat Cristian Sefer
* Sectorul 2 – Cătălin Militaru
* Diaspora – Cristian Diaconescu

Despre regulamentul în baza căruia urmează să se deruleze alegerile interne la nivel de organizaţii, Băsescu a explicat că în cadrul CN s-a decis amânarea adoptării cu o săptămână pentru observaţii. „Din Statut rezultă şi nevoia de a avea şi un regulament de funcţionare a organizaţiilor în care să scriem şi cum funcţionează fiecare organizaţie, cum se fac alegeri şi multe altele. Regulamentul a fost discutat, dar nu a fost adoptat, s-a mai dat termen o săptămână pentru depunere de observaţii”, a afirmat preşedintele PMP. Potrivit lui Traian Băsescu, un congres al PMP care să aleagă o nouă conducere centrală va avea loc, probabil, în toamnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here