1 – Tratamentele de iarnă la pomi și vie
Sărbătorile de iarnă au trecut, dar fermierii nu trebuie să-și întoarcă privirea de la câmp, grădina de legume, vie și mai ales de la livadă. Prima grijă este cea a tratamentelor de iarnă, adică o năprasnică lovitură pe care o putem aplica majorității dăunătorilor dar și multor agenți patogeni fungi (ciuperci microscopice parazite) aflate în somnolență. Despre zootehnie nu vorbim căci aceasta este o activitate permanentă, 24 ore din 24; 365 ( 366 ) zile din 365 ( 366 ). Fermierii pătimași consideră aceasta „ activitate la foc continuu ”. Condițiile climatice total neobișnuite pentru noi, călduri în primăvară, sunt chiar dăunătoare aproape tuturor culturilor, fie ele de toamnă, fie de primăvară. Culturilor perene și de toamnă aceste temperaturi nu le fac bine căci aceste culturi trebuie să parcurgă din toamnă până în primăvară un stagiu de temperaturi scăzute numit iarovizare sau vernalizare, care să le inducă nivele înalte de recoltă, călire și imunitate. Până acum aceste condiții de iarovizare sunt aproape absente ceea ce nu este deloc bine. De aceste temperaturi profită din abundență semințele de buruieni, dăunătorii hibernanți sub orice formă, ouă, larve, nimfe sau adulți, pe care gerurile de peste iarnă ar fi trebuit să-i decimeze, să le slăbească rezistența și să devină mai vulnerabili, mai ușor de controlat. Desigur că și ciupercile fitopatogene beneficiază din plin de aceste condiții anormale. Alternanța anormală de temperaturi pozitive ridicate urmate brusc de geruri aproape năprasnice este, de asemenea, extrem de nefavorabile culturilor aflate pe rădăcini peste iarnă dar foarte benefică pentru arăturile de toamnă pentru însămânțări de primăvară deja efectuate. Așadar, una caldă, alta rece. Iată deci pentru ce trebuie neapărat efectuate tratamentele de iarnă, mai ales la pomi, căci totdeauna prevenirea este mai importantă decât tratamentele curative căci, în primul rând, reduce riscul unor infestări și infectări păgubitoare prin eliminarea surselor primare de proliferare a agenților patogeni, dar și prin economiile bănești ce se realizează prin reducerea numărului de tratamente curative și mai ales prin reducerea riscului de contaminare a fructelor cu substanțele chimice utilizate, cunoscut fiind faptul că majoritatea pesticidelor ce se utilizează în timpul vegetației sunt sistemice, adică pătrund în toată planta, mai ales prin frunze, în sistemul circulator al plantelor, ajungând astfel și în fructe. Cum acestea sunt și greu de metabolizat (descompus) de către plante, consumul imediat al fructelor presupune neapărat și ingerarea lor de către oameni, acumularea, mai ales în ficat, depozitarul majorității toxinelor din organism, și de aici doar un pas până la îmbolnăvirea omului. Din păcate, odată administrate acestea nu mai pot fi eliminate decât prin metabolizare în plante, în timp ce produsele chimice utilizate pentru tratamentele de iarnă nu sunt sistemice, au acțiune numai de contat sau respiratorie, adică acționează local, nu pătrund în plante și deci ar putea fi ușor eliminate prin spălare, ceea ce nici măcar nu se impune, deoarece atunci când ele se aplică practic nu există fructe pe plante. Caracterul sistemic și remanența îndelungată, persistența și acțiunea toxică un timp cât mai lung, sunt însușiri utile pentru fermieri și nu pot fi socotite ca dăunătoare, deși au aceste însușiri, și deci pentru protejarea consumatorilor se poate recurge doar la utilizarea restrictivă a acestora. Majoritatea dăunătorilor și a agenților patogeni iernează pe plante, în cazul nostru pe pomii fructiferi și vie, și combaterea lor presupune utilizarea de substanțe speciale având în vedere că în repausul vegetativ aceștia nu circulă, nu se hrănesc și deci nu se otrăvesc singure. Pentru aceasta se folosesc produse chimice de contact sau respiratorii, care să aibă efect distructiv direct asupra formelor de iernare ale bolilor și dăunătorilor.
Între acestea sulfatul de cupru (piatra vânătă) singur, netamponat, neneutralizat cu var, în concentrație de 3 % (300 gr piatră vânătă la 10 l apă) are atât efect funcicide, cât și insecticid datorită causticității sale. Numit și zeamă albastră acesta combate agenții patogeni de orice fel care iernează la suprafața scoarței plantelor cât și formele de iernare ale majorității dăunătorilor aflați aici fără a avea efect fitotoxic asupra plantelor gazdă, acestea nefiind în vegetație. Alte produse utilizate în aceste tratamente sunt așanumitele uleiuri horticole care spre deosebire de zeama albastră au efect distrugător doar asupra insectelor ce hibernează ca ou, larve sau adulți pe scoarța plantelor, dar nu și asupra fungilor, ciupercilor parazite. Uleiurile horticole sunt de fapt insecticide de contact sau de respirație condiționate pe suport de ulei mineral care, ca urmare a îmbăierii plantelor formează o peliculă asfixiantă, toxică ce îmbracă toată scoarța plantelor izolând-o astfel de mediul înconjurător, asfixiind astfel vietățile pe care s-a așezat, dar și totodată instalând peste ele o atmosferă toxică. Cereți la fitofarmacii, magazinele care comercializează produsele chimice folosite în agricultură, aceste produse și respectați întocmai indicațiile fabricantului trecute pe etichetele de pe recipienții cu aceste produse, păstrați acești recipienți cel puțin un an pentru eventuale litigii. Pentru a avea efectele dorite faceți îmbăierea plantelor, stropind fiecare centimetru pătrat de plantă pornind de sus în jos spre a fi siguri că nu scapă tratamentului agenții patogeni vizați. Astfel de tratamente se execută numai în repausul vegetativ când s-au scuturat toate frunzele plantei, pe timp senin, cu temperatura aerului peste 10 grade Celsius, fără zăpadă pe ramuri și fără vânt. Pentru a se asigura aderența soluției pe plante adăugați în soluția folosită și 0,2 % aracet de lipit sau 4 – 5 linguri de zahăr la 10 l soluție ( o lingură de zahăr la 2 litri de apă ) dizolvat în prealabil în apă călduță și agitați permanent soluția pentru a menține concentrația omogenă. La speciile semințoase, măr, păr, gutui, ideal trebuie aplicate 3 tratamente începând cu luna decembrie până la umflarea mugurilor, iar la sâmburoase, cais, cireș, piersic, prun, vișin doar 2 tratamente pot fi considerate suficiente, dar nici trei astfel de tratamente nu strică. Este preferabil ca primul tratament să fie făcut cu zeama albastră urmat peste o lună de cel cu uleiurile horticole și apoi al treilea tratament cu produse neuleioase, de regulă, un insecticid puternic cu altă substanță activă decât la primul pentru a asigura o paletă largă de substanțe active administrate, evitând astfel inducerea rezistenței agenților patogeni la tratamentele aplicate. Ordinea tratamentelor poate fi și alta însă tratamentul cu ulei horticol este bine să fie făcut nu mai târziu de luna februarie spre a nu-i reduce din eficacitate prin pornirea imediată în vegetație a plantelor și a agenților patogeni. Uleiurile horticole sunt foarte eficace mai ales împotriva păduchelui din San Jose, a păduchilor țestoși și păduchilor lânoși, asupra cărora celelalte tratamente sunt mai puțin eficace din cauza mijloacelor fizice de protecție ale acestora (carapace sau perișori lânoși fini și denși) extrem de eficace. Nu vom nominaliza aici niciun sortiment de ulei horticol din cauza diversității acestui sortiment aflat pe piață, dar insistăm ca tratamentele succesive să se facă cu produse diferite spre a se completa efectul unuia cu cel al următorului. Recomandăm ca primul tratament să se facă cu zeama albastră urmată de uleiul horticol spre a păstra cât mai mult timp sulfatul de cupru activ pe plante. Pentru o mai bună protecție a muncii este recomandabil ca ultimul tratament de iarnă să se facă după efectuarea tăierilor spre a evita contaminarea operatorului horticultor cu aceste substanțe, dar și pentru a reduce efortul fizic și financiar reclamate de acestea căci va fi un volum mai mic de coroană pe care să se aplice soluția de stropit. Aceasta presupune efectuarea la timp a tăierilor în uscat. Așadar recomandăm ca tratamentul 1 să fie făcut cu sulfat de cupru – 3 %, zeamă albastră, al doilea cu ulei horticol în concentrație cu 5 – 10 % mai mare decât cea recomandată, iar tratamentul 3 să fie făcut obligatoriu cu un insecticid de ingestie sau contact. Tratamentul de iarmă se recomandă chiar și în viile hibride, mai ales pe butucii sensibili la atacul acarienilor (păianjeni) ce se dezvoltă pe frunze creând pe acestea bășicuțe, negei, în care se ascund dăunătorii și sunt mai greu de tratat în vegetație. De regulă acest aspect se neglijează de proprietarii de vii și aceasta va avea efect negativ asupra plantației și a producției. Practic este obligatoriu ca toți proprietarii de pomi sau vii dintr-un areal să efectuieze astfel de tratamente spre a suprima sursele potențiale de infestare cu astfel de agenți patogeni.
La vii se poate recurge chiar la curățarea scoarței exfoliate (coaja) de pe coarde și mai ales de pe brațe și butuci toamna spre a provoca distrugerea agenților patogeni hibernanți pe acestea de către gerul iernii. Prin efectuarea tratamentelor de iarnă în pomicultură se reduce la maximum 5 numărul tratamentelor ce trebuie efectuate în vegetație și astfel se reduce mult contaminarea producției cu substanțele toxice utilizate în combaterea bolilor și a dăunătorilor și, totodată, și costurile de producție.
Acordaţi atenţie deosebită protecţiei familiilor de albine avertizând prin intermediul primăriilor pe apicultori despre tratamentele fitosanitare ce le veți aplica și totodată respectați cu strictețe măsurile de protecție a muncii căci efectele toxice ale acestor produse sunt perverse, se acumulează în corpul uman și răbufnesc atunci când ating masa critică situație extrem de neplăcută.
Dacă toate astea fi-vor respectate …
Restul vine de la sine apoi …
Ing. Ion VELICI
