18 infectați cu coronavirus la Motru, trei familii infectate

6109

La Motru sunt, după ultimele rezultate la testele de coronavirus, 18 persoane infectate. Dintre cei 18 sunt și trei familii. Mai precis, femeia de 58 de ani, prima depistată la Târgu-Jiu are și soțul în spital, de asemenea, minerul de la Lupoaia ar avea și soția, iar salariatul de la Direcția Publică Motru care se află la Spitalul din Târgu-Cărbunești este împreună cu soția, în unitatea medicală. Împreună cu soția este internat și minerul de la Cariera Roșia, de loc din Urdari. Ambii sunt internați la Spitalul de Urgență din Târgu-Jiu. Gorjul a raportat, duminică, 38 de infectați, în ultimele două luni, în județ.

De la ultima raportare, de sâmbătă, pe teritoriul județului Gorj, au fost confirmate, până duminică, pozitiv COVID-19 încă șapte cazuri. Este vorba despre cinci femei și doi bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 59 de ani. Toți pacienții prezintă forme ușoare, anunță DSP Gorj.Duminică, cel de-al doilea deservent de la Direcția Publică Motru, împreună cu fiica de 17 ani, au ieșit negativ la test, deși primul deservent este pozitiv atât el, cât și soția. Conducerea Direcției Publice are doi izolați la domiciliu, care au soțiile de la Tricotaje, și în concediu de odihnă toată echipa care a lucrat la Spitalul Motru, la reabilitarea și modernizarea Secției Medicale.Sâmbătă, au ajuns la spital cu suspiciune de coronavirus, un inginer șef de la Cariera Roșia, care a fost internat la Bumbești-Jiu, un miner de la Roșia, din Drăguțești, internat la SJU Târgu-Jiu, și un salariat al Carierei Roșiuța, internat ca suspect la Spitalul Motru. Pentru cei trei nu au ajuns rezultatele.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here