În perioada 23 – 25 septembrie 2016, la Baia de Fier a avut loc ediția 2016 a competiției „Trofeul prieteniei”. 36 de participanți, grupați în 18 echipe, s-au înscris în concurs. Acțiunea a fost coordonată de Gabriel Dan Chiriac, președintele Clubului White Wolf.
„Trofeul prieteniei” dorește să descătușeze forțele interioare ale fiecăruia dintre participanți. Unicitatea acestui concurs constă în formarea echipelor (din doi membri) prin tragere la sorți. Conform regulamentului, odată formate echipele, coechipierii trebuie să se cunoască și să conlucreze pentru a putea obține cele mai bune rezultate, urmărindu-se atât latura competițională, cât și cea socială.
36 de participanți la concurs
Ediția 2016 a competiției „Trofeul prieteniei” s-a desfășurat în perioada 23 – 25 septembrie 2016, la Baia de Fier. 36 de participanți, grupați în 18 echipe, s-au înscris în concurs. “Cele patru probe de concurs permit implicarea în activitate a tuturor iubitorilor de natură, indiferent de condiția fizică, vârstă sau alte “bariere”. Pentru fiecare probă: orientare sportivă, tir praștie, aruncare precizie și alergare montană, se întocmește clasament de echipă. Clasamentul general al Trofeului Prieteniei este dat de suma rezultatelor obținute de fiecare echipă, în cele patru probe de concurs. În caz de egalitate pentru locurile 1, 2 sau 3, departajarea se face în funcție de locul obținut la proba de orientare sportivă”, a declarat Gabriel Dan Chiriac, coordonatorul competiției „Trofeul prieteniei” și președintele Clubului Montan White Wolf Baia de Fier.
„Trofeul prieteniei” își propune dezvoltarea spiritului de solidaritate și fair-play, a abilităților de orientare, autocontrol și adaptare la situații diverse; oferirea unor oportunităţi de petrecere a timpului liber prin implicarea tinerilor în acţiuni eco-sportive; atragerea unui număr cât mai mare de persoane în acţiuni cu caracter sportiv-cultural-ecologic. Competiția a fost organizată de Montan Club White Wolf și Asociația Cercetașilor Tradiționali, coorganizatori fiind Direcția Județeani pentru Sport și Tineret Gorj și Asociația Județeană Sportul pentru toți, în parteneriat cu Clubul Alpin Român București, Clubul Sportiv Alpin Craiova, Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo Gorj și Cotidianul Gorjeanul.
Minodora Sucea