17:08 – Hoț prins în trafic

354

Ieri dimineață, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Ţicleni, în timp ce acţionau pe D.J. 675, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 35 ani, din comuna Berleşti. Cu ocazia controlului, în autoturism au fost identificate mai multe recipiente ce conţineau produs petrolier (motorină), vopsea, precum şi alte bunuri. Din verificări a rezultat că aceste bunuri au fost sustrase de conducătorul auto din perimetrul unei sonde petroliere din cadrul unei societăţi comerciale cu punct de lucru în comuna Bâlteni, în cadrul căreia este angajat. Bunurile au fost ridicate în vederea restituirii unităţii prejudiciate iar pe numele bărbatului de 35 ani a fost constituit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here