16:53 – 4 șoferi, amendați pentru că au urcat beți la volan

97

În dimineaţa acestei zile, în intervalul orar 06:00-10:00, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, Poliţiei oraşului Tg-Cărbuneşti şi Secţiei nr.7 Poliţie Rurală Stoina au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente de circulaţie. Poliţiştii au desfăşurat o acţiune punctuală, pe linia depistării şi sancţionării persoanelor care conduc autovehicule pe drumurile publice aflându-se sub influenţa alcoolului precum şi a respectării legislaţiei în vigoare de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului de mărfuri. În acest context, poliţiştii rutieri au identificat în trafic 4 conducători auto care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, aceştia fiind sancţionaţi contravenţional cu amendă (cuprinsă între 9 şi 20 de puncte amendă) şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile. Au mai fost aplicate 4 sancţiuni pentru neportul centurii de siguranţă şi două sancţiuni pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ce prezintă defecţiuni tehnice. În total, poliţiştii au constatat 19 abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au reţinut 4 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru consum de alcool, au retras un certificat de înmatriculare şi au întocmit un dosar penal privind infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here