Un băiat în vârstă de 17 ani, aflat în plasament de 2 ani de zile la o familie din judeţul Gorj a ajuns astăzi la Spitalul din Tg Jiu, după ce aseară a fost bătut cu bestialitate de un prieten al tatălui adoptiv. Acesta are fractură de piramidă nazală şi leziuni în zona capului. Părinţii adoptivi nu l-au dus la spital, copilul cerând astăzi ajutor mamei sale naturale. Copilului i-a venit rău şi a fost dus de aceasta la spital. El susţine că a fost agresat de prietenul tatălui adoptiv chiar în faţa şcolii din localitatea Ceauru, ca urmare a unei dispute verbale cu adultul în cauză. Părinţii adoptivi au mai luat în urmă cu două luni în plasament şi un frate al băiatului agresat, minorul având vârsta de 12 ani. Amănunte în ziarul de mâine.