Poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a unui bărbat care a lipit 4 afişe electorale într-o unitate şcolară din Ţânţăreni. Pentru că nu a respectat prevederile art. 103, lit. i din Legea nr. 67/2004, republicată, privind alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, persoana în cauză a fost sancţionată de către poliţişti, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.