Informat de intenţia anunţată de primarul din Băleşti, privind apariţia pe ordinea de zi la poziţia a doua a proiectului privind destituirea, vineri, a viceprimarului în funcţie, Ion Călinoiu, preşedinte executiv al PSD Gorj, s-a arătat foarte suprins. Călinoiu a precizat că nu a fost informat de Paicu de intenţia de a schimba viceprimarul la Băleşti, cum nu a fost informat nici de inteţiile de schimbare a majorităţii din Consiliul Local Băleşti. Şeful judeţului a precizat că nu este necesară această dublă schimbare deoarece PSD merge pe stabilitate politică şi pe consecvenţă privind menţinerea majorităţilor existente şi stabilite anterior. ,,Nu mi se pare normală schimbarea viceprimarului Ungureanu”, a subliniat Călinoiu, uimit că subalternul său politic, Aristică Paicu, ţine la secret faţă de el acest demers.