15:18 – Un şofer beat a intrat cu maşina în stâlp

309

Un bărbat de 30 ani, din comuna Runcu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, şi a pierdut controlul asupra volanului.

Părăsind partea carosabilă, autoturismul condus de tânăr, a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, după care s-a răsturnat. Urmare impactului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale uşoare. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.