Peste 1500 de proprietari din comuna Fărcășești au primit acasă, prin poștă, în ultimele zile, somații de plată, prin care primăria îi anunță că au de achitat la casieria unității administrativ teritoriale apa consumată în perioada 2014-2016. Fiecare metru cub de apă consumat a fost calculat la prețul de 1,5 lei. Proprietarii au de achitat sume cuprinse între 100 și 9000 de lei. Cetățenii sunt extrem de nemulțumiți, chiar dacă au consumat apa nepotabilă în anii respectivi, și anunță că vor contesta deciziile de impunere, prin care li se impută banii.
Curtea de Conturi le-a impus autorităților locale să recupereze banii pe apa consumată în perioada 2014-2016, asta în urma unei reclamații făcute chiar de actualul primar Drăgoescu, la începutul mandatului. Pe răfuiala actualului primar PNL cu fostul de la PSD, Dănuț Bălu, acum, 1500 de proprietari sunt obligați să achite toți banii pentru apa menajeră consumată cu cinci ani în urmă. Există posibilitate ca banii să fie achitați, totuși, în tranșe, dacă suma depășește 500 de lei. Acest lucru nu diminuează nemulțumirea localnicilor care au cerut deja explicații primarului, dar au fost trimiși la casierie.
Sunt localnici care au de achitat sume incredibil de mari, de genul 9000 de lei. Un astfel de caz se înregistrează la Peșteana de Jos, familia având un singur venit, proprietarul lucrând miner la CE Oltenia.Cele mai multe debite sunt cuprinse între 2000-3500 de lei. Consilierii locali din Fărcășești nu au votat în majoritate proiectul primarului de impunere a banilor către cetățenii debitori. La ședința respectivă au fost 6 voturi pentru și 6 împotrivă. Drăgoescu a stabilit apoi să dea dispoziție pentru recuperarea banilor.
A.STOICA
Așa le trebuie,iau prostit cu voturile apoi le-a pus sa de-a bani pe apa din ani in care cetățenii nu au nici un contract pe ani din urmă ,de ce sa plătească la primarie