150 de centre de zi pentru copiii nevoiași

835

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță investiții de 50 de milioane de euro pentru 150 de centre de zi destinate copiilor din familii sărace.

„Invit toți primarii de municipii, orașe sau comune să depună proiecte pentru a putea ajuta cât mai mulți copii. Începând de astăzi, timp de două luni, așteptăm dosarele în acest program finanțat prin PNRR. Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Investiția I.1. Începem procedurile pentru construcția celor 150 de centre de zi pe care ni le-am asumat în PNRR, o investiție de peste 50 de milioane de euro. Așteptăm proiecte din partea autorităților locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor, care pot înființa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privați de servicii sociale acreditați. Cererile de finanțare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR – la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home Aplicațiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here