Ne permitem să tragem un nou semnal de alarmă la împlinirea unui secol şi jumătate de la pătrunderea în Vocabularul fundamental al limbii române moderne a celui mai mare dar dumnezeiesc pentru poporul român, cuvântul EMINESCU, ceea ce am făcut şi-n „epoca dilematică”.
Profitând şi de motto de mai sus, mă întreb şi eu, ca orice român de bună credinţă, dacă englezii, francezii, spaniolii şi germanii ar îndrăzni să calce cu „zimţii” tălpilor peste cuvintele: Shakespeare, Voltaire, Cervantes sau Goethe? în ultima jumătate a mileniului al II-lea?!…
Ca om de generaţie mai veche, nu utilizez confortul oferit de noile cuceriri ştiinţifice, adică mijloacele actuale, dacă mă exprim bine, dar am văzut curând o reluare la TV cum o tânără cam blondă, ataca populaţia provinciei Moldova şi Valorile ei: Eminescu şi Ştefan cel Mare în special, categorisindu-l, FĂRĂ DOVEZI, ca sifilitic, gay, prostituat etc. A citat şi versuri din „Luceafărul”… oprindu-ne la două, versuri, nu strofe?!… Era bine dacă spunea întreg poemul!
Probabil că se ascunde în dosul anonimatului, că altfel ar înhăţa-o… legea Dragnea când batjocoreşte confraţii noştri din provincia Moldova. Pe Eminescu şi Ştefan cel Mare a uitat făcuta să-i nominalizeze, şi pe Enescu, Iorga şi Palade etc., n-are cine să-i apere. Legea Pruteanu (apăsarea limbii române) a sucombat în buzunarele Iliescului şi ciracilor lui!…
Când predam elevilor limba română, acum câţiva ani, îmi relatau şi alte „bazaconii de pe internet” privitoare la Eminescu (pe unele le-am văzut şi eu în presa scrisă sau la TV, dar şi la Simpozionul Naţional Eminescu, Tg-Jiu, 1998, dar aici lucrează oameni „cu carte”.
Acum urmează „cireaşa de pe tort”! Într-o revistă de cultură (de altfel foarte bună), de la sfârşitul anului trecut, se face lectura „cărţii cu zimţi”, „Eminescu – românul absolut”, de Lucian Boia.
Nu numai cu şerpii care-l atacă pe Eminescu suntem obişnuiţi, ci şi cu pumnalele zimţate îndreptate împotriva istoricului atipic.
Încă din titlu întâlnim scâlcierea divinului cuvânt Eminescu, întrupat acum 150 de ani, probabil după cântecul iluştrilor dispăruţi basarabeni pe versurile lui Grigore Vieru (mare poet patriot de dincolo de Nistru), „Booia” şi Emineeescu. Nu vom discuta problematica articolului. Probabil că este sincer şi cu bune intenţii… contradictorii.
Dacă nu s-ar fi „ABROGAT” legea Pruteanu (de apărare a limbii române), se putea sancţiona un astfel de grav derapaj. Se pare că-i aduce un reproş lui George Călinescu, care a emis sintagma „preot naţional”, după care au urmat altele.
Ba zice că îşi pune „lumea-n cap” amintindu-l pe Constantin Noica (bănuiesc că „omul deplin”, cum îl denumeşte pe Eminescu). Se pare că sintagma „JUDECĂTORUL SUPREM” este mai puţin cunoscută. Nu ar fi ca să fie în Constituţie”…
Poate aşa se vor îndrepta şi strâmbele haznale judecătoreşti din ţara noastră!
Numai să nu intre în coliziune cu art. 16 (nimeni nu-i mai presus de lege!) şi ar anula toate salariile, sporurile, indemnizaţiile, pensiile etc. SPECIALE ale justiţiei, parlamentului, demnitarilor, primarilor, securiştilor etc., etc., etc.
Şi am fi toţi „egali şi fraţi”, ca în poemul „Împărat şi proletar” invocat de jurnalist – poate şi de istoric.
Privitor la cele două sunete adăugate misteriosului „Cuvânt Eminescu”, creat cu un secol şi jumătate în urmă, considerăm că autorul articolului „a plagiat” în scris celebrul „cântec” al regretaţilor basarabeni invocaţi, care cer în disperare ca „EMINESCU SĂ NE JUDECE”, cu îndrăzneţele versuri „DE LA NISTRU PÂN’ LA TISA”. Numai atunci vom fi contemporani cu Eminescu, pe care filozoful român Emil Cioran îl vede ca „singurul lucru bun în România”, care „Numai pentru cei morţi este mort”, scria poetul Traian Demetrescu în anul 1889, în „Revista Olteană” nr. 4, deşi avea doar 23 de ani la Intrarea LUI EMINESCU în Nemurire.
Prof. Virgil Cercelaru
