15 zile de arest preventiv pentru bucureșteanul acuzat că a furat un espressor

666

Bărbatul de 29 de ani, din București, reținut, marți seara, pentru furt, a fost arestat preventiv, miercuri, pentru 15 zile, de magistrații Judecătoriei Târgu-Jiu. ”Admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. Dispune arestarea preventivă a inculpatului cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, pe o perioadă de 15 zile, începând cu 16 ianuarie 2019, până la data de 30 ianuarie 2019 inclusiv. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă”, a stabilit instanța. Tânărul a fost încătușat, după ce, pe 9 ianuarie, poliţiştii au fost sesizaţi de un agent de securitate din cadrul unui supermarket de pe strada Victoriei, din municipiu, despre faptul că ”o persoană de sex masculin ar fi sustras un espressor, din magazin”. “În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. În urma investigațiilor operativ-informative desfășurate de poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, a reieşit faptul că, în timp ce se afla în incinta magazinului, un tânăr de 29 de ani, din municipiul Bucureşti, ar fi sustras de pe raft un espressor, pe care l-a scos din incintă, prin zona ușilor de acces, fără să-l achite, cauzând un prejudiciu de 600 de lei. Totodată, în sarcina acestuia s-a reținut și săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, din care una în formă continuată, săvârșite în perioada 2015-2019. Întrucât în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că suspectul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal și prevenirii săvârșirii unor alte fapte, față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.