147 de dascăli din Gorj vor gradație de merit

1050

147 de cadre didactice din județul Gorj și-au depus anul acesta dosarele în vederea participării la concursul pentru acordarea gradației de merit. Potrivit IȘJ Gorj, cele mai multe dosare au fost depuse de învățători, educatori, profesori de limba română și profesori de limbi moderne.

”Săptămâna trecută s-a finalizat depunerea la Inspectoratul Școlar a dosarelor pentru gradațiile de merit. Avem un număr 147 de dosare, iar ele sunt împărțite pe discipline, după cum urmează: informatică – 6 dosare, istorie – 2, învățători – 21, limba română – 14, matematică – 5, limbi moderne – 14, Palatul Copiilor – 2, directori – 6, secretar – 7, socio-umane – 1, administrator financiar – 5, biologie – 5, chimie – 2, discipline tehnice – 6, educatoare – 15, ed. fizică – 9, ed. muzicală – 1, fizică – 2, geografie – 4”, a declarat inspectorul școlar general Dana Constantinescu.

În perioada următoare, dosarele candidaților vor fi evaluate, iar primele rezultate vor fi afișate până pe 15 iunie. ”Până în 15 iunie vom derula mai multe etape privind evaluarea și validarea rezultatelor la acest concurs. Urmează, în primă etapă, verificarea documentelor și a valabilității acestor documente în consiliile consultative ale disciplinelor. După aceea, în comisia județeană de evaluare se va face punctajul pentru fiecare dosar în parte depus și, înainte de 15 iunie, în consiliul de administrație al IȘJ Gorj, vom valida rezultatele concursului, urmând ca apoi cadrele didactice care sunt nemulțumite de această evaluare să poată depune contestații”, a precizat inspectorul școlar general adjunct Marian Staicu.

Gradația de merit se acordă prin concurs personalului didactic de predare, personalului didactic auxiliar şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază deţinut, conform legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here