14:56 – Ousmane Viera va evolua în Turcia, la echipa lui Florin Cernat

168

Ousmane Viera, fostul fundaş şi căpitan al Pandurilor, a semnat un contract pe trei sezoane cu Rizespor, echipă nou-promovată în Superliga turcă.

Ivorianul a plecat în Turcia din postura de jucător liber de contract, profitând de faptul că înţelegerea cu Pandurii a expirat la finalul acestui an competiţional.

Curtat de mai multe echipe din străinătate, Viera a ales să semneze cu Rizespor, club unde va fi coleg cu un român, mijlocaşul Florin Cernat. Ivorianul declara zilele trecute că a negociat cu o echipă din Franţa, Ligue 1 fiind prima sa opţiune: “Franța e bine pentru mine și e aproape de casă, doar 5 ore cu avionul. În plus, vorbesc limba franceză și cred că mă voi acomoda mai repede. Pot să mă înșel, dar… O să negociez cu o echipă din Ligue 1 și, dacă mă înțeleg cu ei, semnez. Dacă nu, mă duc în altă parte, mai am altă variantă”.

În vârstă de 26 de ani, Viera va fi la al cincilea club din carieră, după ce a mai evoluat pentru RC Daloa în ţara sa, respectiv CFR Cluj, Internaţional Curtea de Argeş şi Pandurii. Fundaşul are în palmares o Cupă a României obţinută cu CFR Cluj şi o selecţie în naţionala Coastei de Fildeş.

Pe lângă Viera, turcii de la Rizespor l-au mai transferat şi pe portarul polonez Mariusz Pawełek.

Ousmane Viera este a patra pierdere certă a Pandurilor pentru viitorul sezon, după Karim, Popin şi Ibeh. Alţi doi jucători, Rusu şi Băcilă, au fost puşi pe lista de transferări a gorjenilor.

În acest moment, Pandurii Târgu Jiu are următoarea componenţă:
Pedro Mingote, David Lazar, Răzvan Stanca, Alexandru Vlad, Bogdan Unguruşanu, Marian Pleaşcă, Iulian Mamele, Ionuţ Rada, Alexandru Dan, Dan Nistor, Paul Anton, Claudiu Voiculeţ, Călin Cristea, Cornel Predescu, Alexandru Grigoraş, Valentin Lemnaru, Deyvidas Matulevicius, Christou Paraskevas, Admir Adrovic, Marko Momcilovic, Alin Buleică, Ciprian Brata, Albert Voinea,Ionuţ Tătaru, Emmanuel Mbela, Alexandru Ciucur, Gheorghe Răduca, Erico Da Silva.

Gorjenii vor debuta în competiţiile continentale pe 18 iulie, atunci când vor da piept cu învingătoarea dintre Levadia Talinn şi Bala Town, în turul II preliminar al Ligii Europa pe stadionul “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here